Psalmul 46:8
Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ!
Chemarea psalmistului a fost aşa de clară! Nu treceţi fără să priviţi ce-a făcut Domnul. Nu mergeţi prin viaţă fără a privi cu uimire ce face Dumnezeu!
Veniţi şi vedeţi, minunaţi-vă şi rămâneţi mereu fascinaţi de felul cum ne poartă El de grijă! Dumnezeu ne-a dezlegat legăturile şi zilnic ne poartă povara noastră. Tot El ne invită să aruncăm asupra Lui toate îngrijorările noastre, căci El v-a îngriji de noi. Purtat ca pe aripi de vulturi...în braţele Lui suntem adăpostiţi. El ne duce, ne conduce cu braţele-I puternice în fiecare zi! Încet, încet zilele acestui an s-au scurs, şi nu a mai rămas mult din acest an. Fiecare din noi putem spune că Domnul a fost bun şi a avut îndurare faţă de noi. Psalmistul cheamă pe toţi oamenii să vină şi să privească lucrările Domnului. Ca să vezi lucrările Lui Dumnezeu trebuie să priveşti cu ochii duhovniceşti, nu cu cei fireşti. În fiecare an suntem chemaţi să privim la minunea naşterii Domnului Isus în lume. Deşi s-a întâmplat acum două mii de ani, Naşterea Domnului Isus va rămâne mereu vie pentru fiecare credincios. Când este vorba de Crăciun nu mai contează vârsta cuiva. Toţi devenim copii şi ne bucurăm de Naşterea Domnului. Chemarea mea este ca toţi cititorii să priviţi cu luare aminte la ce-a lucrat Dumnezeu pentru noi. Nu doar a venit în lume, ci prin moartea Lui a mântuit lumea de păcat. Oricine crede în El are viaţa veşnică, lucru care nu era posibil, dacă El nu ar fi venit în lume. Să ne închinăm înaintea Lui, şi să privim cu uimire tot ce-a lucrat Dumnezeu pentru noi. Să ne uităm la El şi astfel să-L glorificăm în fiecare zi!
Sunday, December 17, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment