Romani 8:9
Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul Lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul Lui Cristos, nu este al Lui.
Domnul Isus a promis ucenicilor că Duhul Sfânt va veni după ce El va pleca. Cu toţii ştim că Duhul Sfânt a venit în ziua de Rusalii. De atunci şi până acum, Duhul Sfânt dovedeşte lumea vinovată şi conduce oameni la Domnul Isus. Tot Duhul Sfânt este Cel ce face posibil ca cei care cred în Domnul Isus să fie plasaţi în trupul Domnului Isus, adică în Biserica Domnului. Pentru aceştia a scris apostolul Pavel versetul de mai sus. Ei sunt aceia care nu mai sunt pământeşti, ci sunt duhovniceşti. Cei ce nu au Duhul Lui Cristos, adică Duhul Sfânt, nu sunt ai Lui Cristos. Pot să facă ce vor, dar dacă nu au Duhul nu sunt ai Domnului. Cei ce sunt ai Lui însă, nu se mai conduc după principiul pământescului, ci după Duhul Lui Cristos! Conducerea vieţii nu mai este pământească, ci spirituală, adică duhovnicească. Viaţa Domnului Isus începe să ia fiinţă în viaţa celui credincios. Dragostea, bunătatea, iertarea Domnului Isus, vor deveni naturale pentru cel care are Duhul Sfânt în viaţa lui. Cu atâta ură şi luptă în această lume, e nevoie ca toţi cei care sunt ai Lui Cristos să trăiască din belşug viaţa Domnului Isus pentru a aduce lumină şi har acestei lumi. Nimeni nu e în stare să descurce iţele atât de încurcate ale lumii în care trăim, numai Domnul Isus poate şi El le va descurca la venirea Lui. Dar până atunci, noi care nu mai suntem pământeşti, trebuie să fim sare şi lumină pentru lumea din jurul nostru!
Fie ca toţi care avem Duhul Lui Cristos în noi să trăim viaţa Lui în fiecare zi!
Monday, July 31, 2006
30 Iulie, 2006
Psalmul 33:6
Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui.
Cu trei mii de ani în urmă au fost oameni care au priceput mult mai mult lumea decât o pricep pseudo-oameni de ştiinţă de astăzi! Fără să cunoască cosmologie, sau geologie, psalmiştii au lăudat pe Domnul pentru felul cum El conduce universul! Pentru psalmişti nu era problemă cine a creat universul, căci ei nu s-au îndoit de loc de faptul că Dumnezeu a creat cerul şi pământul. Ei au înţeles că puterea Cuvântului Lui Dumnezeu a fost suficientă pentru a aduce totul la existenţă! Tot ce există a fost făcut prin suflarea gurii Lui. A spus Dumnezeu să fie şi toate au luat fiinţă! Cuvântul Lui Dumnezeu nu s-a schimbat! Puterea ce-a avut-o Cuvântul Lui Dumnezeu atunci când a creat cerul şi pământul, o are şi acum! Fiecare credincios care se apropie de Cuvântul Lui Dumnezeu trebuie să-şi dea seama că ceea ce citeşte nu este istoria lumii, ci este Cuvântul Lui Dumnezeu! Cuvântul oamenilor are influenţă şi poate face mult bine şi mult rău, dar numai Cuvântul Lui Dumnezeu poate face din nimic să vină la fiinţă tot universul. Ce important şi ce magnific este Cuvântul Lui Dumnezeu! Cuvântul Lui Dumnezeu ne naşte din nou. Cuvântul Lui Dumnezeu vindecă pe cel bolnav! Cuvântul Lui Dumnezeu ne creşte spiritual. Cuvântul Lui Dumnezeu păzeşte pe tânăr şi pe bătrân de păcat! De ce este oare Cuvântul lui Dumnezeu aşa de neglijat în generaţia noastră? Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepciune să strângem Cuvântul Lui în inimă în fiecare zi ca să nu păcătuim împotriva Lui.
Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui.
Cu trei mii de ani în urmă au fost oameni care au priceput mult mai mult lumea decât o pricep pseudo-oameni de ştiinţă de astăzi! Fără să cunoască cosmologie, sau geologie, psalmiştii au lăudat pe Domnul pentru felul cum El conduce universul! Pentru psalmişti nu era problemă cine a creat universul, căci ei nu s-au îndoit de loc de faptul că Dumnezeu a creat cerul şi pământul. Ei au înţeles că puterea Cuvântului Lui Dumnezeu a fost suficientă pentru a aduce totul la existenţă! Tot ce există a fost făcut prin suflarea gurii Lui. A spus Dumnezeu să fie şi toate au luat fiinţă! Cuvântul Lui Dumnezeu nu s-a schimbat! Puterea ce-a avut-o Cuvântul Lui Dumnezeu atunci când a creat cerul şi pământul, o are şi acum! Fiecare credincios care se apropie de Cuvântul Lui Dumnezeu trebuie să-şi dea seama că ceea ce citeşte nu este istoria lumii, ci este Cuvântul Lui Dumnezeu! Cuvântul oamenilor are influenţă şi poate face mult bine şi mult rău, dar numai Cuvântul Lui Dumnezeu poate face din nimic să vină la fiinţă tot universul. Ce important şi ce magnific este Cuvântul Lui Dumnezeu! Cuvântul Lui Dumnezeu ne naşte din nou. Cuvântul Lui Dumnezeu vindecă pe cel bolnav! Cuvântul Lui Dumnezeu ne creşte spiritual. Cuvântul Lui Dumnezeu păzeşte pe tânăr şi pe bătrân de păcat! De ce este oare Cuvântul lui Dumnezeu aşa de neglijat în generaţia noastră? Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepciune să strângem Cuvântul Lui în inimă în fiecare zi ca să nu păcătuim împotriva Lui.
Saturday, July 29, 2006
29 Iulie, 2006
Matei 22:12
Prietene, i-a zis el, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? Omul acela a amuţit.
Cei care citiţi Biblia cunoaşteţi această întâmplare. Un împărat a făcut nuntă fiului său, dar cei care au fost invitaţi nu au vrut să vină, fiecare având altceva de făcut. Atunci împăratul a trimis pe robii lui să adune pe oricine va găsi şi să-i aducă la nuntă. Ei au adus o mulţime de nuntaşi, iar când a venit împăratul să-i vadă, ochii lui s-au oprit la unul care nu era îmbrăcat de nuntă. Împăratul l-a întrebat în termenii cei mai frumoşi zicându-i "prietene," cum ai intrat la nunta fiului meu fără haină de nuntă? Contextul nu ne arată că ar fi fost necesară o astfel de haină, dar din cuvintele împăratului se poate deduce că s-a dat fiecăruia, care a intrat acolo, o haină de nuntă! De aceea a întrebat el pe acel om "cum de ai intrat aici?" Se pare că era imposibil să intri în mod normal fără haină de nuntă. Puteai să intri numai dacă te furişai printre alţii cumva să te strecori înlăuntru. Omul a reuşit, dar nu a rezistat mult fără haină de nuntă. Se pare că a fost o mare insultă pentru ceremonia aceia, deoarece împăratul l-a scos afară. De ce nu a răspuns acel om nimic? Nu cred că a avut ce să spună. E posibil să fi crezut că nu va fi observat. La fel de posibil e să fi crezut că este opţional să ai haină de nuntă. Sau poate că omului nu i-a plăcut de regula împăratului şi a vrut să-i arate că el intră şi fără haină de nuntă, deşi cred că nu a fost uşor de intrat fără haină de nuntă. Harul Lui Dumnezeu este uimitor! Dacă cei aleşi nu au vrut să meargă la nuntă, Dumnezeu a chemat neamurile să vină. Dar nici unul dintre neamuri nu trebuie să creadă că a intra în împărăţie este meritul lor. Intrarea în împărăţie este doar prin harul Lui Dumnezeu! Să nu nesocotim harul Lui Dumnezeu, ci să ascultăm de el, căci el ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele rele, pentru a trăi cu evlavie în aşteptarea venirii Domnului Isus!
Prietene, i-a zis el, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? Omul acela a amuţit.
Cei care citiţi Biblia cunoaşteţi această întâmplare. Un împărat a făcut nuntă fiului său, dar cei care au fost invitaţi nu au vrut să vină, fiecare având altceva de făcut. Atunci împăratul a trimis pe robii lui să adune pe oricine va găsi şi să-i aducă la nuntă. Ei au adus o mulţime de nuntaşi, iar când a venit împăratul să-i vadă, ochii lui s-au oprit la unul care nu era îmbrăcat de nuntă. Împăratul l-a întrebat în termenii cei mai frumoşi zicându-i "prietene," cum ai intrat la nunta fiului meu fără haină de nuntă? Contextul nu ne arată că ar fi fost necesară o astfel de haină, dar din cuvintele împăratului se poate deduce că s-a dat fiecăruia, care a intrat acolo, o haină de nuntă! De aceea a întrebat el pe acel om "cum de ai intrat aici?" Se pare că era imposibil să intri în mod normal fără haină de nuntă. Puteai să intri numai dacă te furişai printre alţii cumva să te strecori înlăuntru. Omul a reuşit, dar nu a rezistat mult fără haină de nuntă. Se pare că a fost o mare insultă pentru ceremonia aceia, deoarece împăratul l-a scos afară. De ce nu a răspuns acel om nimic? Nu cred că a avut ce să spună. E posibil să fi crezut că nu va fi observat. La fel de posibil e să fi crezut că este opţional să ai haină de nuntă. Sau poate că omului nu i-a plăcut de regula împăratului şi a vrut să-i arate că el intră şi fără haină de nuntă, deşi cred că nu a fost uşor de intrat fără haină de nuntă. Harul Lui Dumnezeu este uimitor! Dacă cei aleşi nu au vrut să meargă la nuntă, Dumnezeu a chemat neamurile să vină. Dar nici unul dintre neamuri nu trebuie să creadă că a intra în împărăţie este meritul lor. Intrarea în împărăţie este doar prin harul Lui Dumnezeu! Să nu nesocotim harul Lui Dumnezeu, ci să ascultăm de el, căci el ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele rele, pentru a trăi cu evlavie în aşteptarea venirii Domnului Isus!
Friday, July 28, 2006
28 Iulie, 2006
Psalmul 145:8
Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate.
În acest verset al acestei cântări de laudă, Împăratul David a scos în evidenţă patru atribute ale Lui Dumnezeu: mila, compasiunea, încet la mânie şi bogat în dragoste! Dumnezeu este milostiv, adică a avut, are şi va avea milă de noi. Niciodată mila Lui nu se va termina! Dumnezeu este plin de îndurare! Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Dumnezeu de noi. Oricât de îndărătnici am fi, Dumnezeu este plin de îndurare! Îndelunga răbdare a Lui Dumnezeu este nemărginită! Dumnezeu nu întârzie în împlinirea promisiunilor Lui, ci are îndelungă răbdare...El vrea ca oamenii să vină la pocăinţă! Nu se mânie fără încetare, ci este încet la mânie! Dumnezeu este plin de bunătate! El este bogat în dragoste. Dragostea Lui nu se termină niciodată, de aceea veşnic El ne va păstra bunătatea Lui faţă de noi! Este un har deosebit să fim în familia Lui Dumnezeu! El este milostiv şi prin Domnul Isus are milă de slăbiciunile noastre! Mărire Lui că îndurarea Lui ţine în veci! Dacă ar păstra Dumnezeu o listă cu păcatele noastre, nici unul nu am putea ridica capul înaintea Lui, dar Dumnezeu în îndurarea Lui ne iartă şi are îndelungă răbdare cu noi! Să-I aducem laudă şi mulţumire că a fost şi este bun cu noi! Să ne arătăm mulţumirea faţă de El trăind o viaţă care să reflecte mila, îndurarea, răbdarea şi bunătatea Lui Dumnezeu! Să fie aceasta dorinţa noastră şi azi în fiecare zi!
Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate.
În acest verset al acestei cântări de laudă, Împăratul David a scos în evidenţă patru atribute ale Lui Dumnezeu: mila, compasiunea, încet la mânie şi bogat în dragoste! Dumnezeu este milostiv, adică a avut, are şi va avea milă de noi. Niciodată mila Lui nu se va termina! Dumnezeu este plin de îndurare! Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Dumnezeu de noi. Oricât de îndărătnici am fi, Dumnezeu este plin de îndurare! Îndelunga răbdare a Lui Dumnezeu este nemărginită! Dumnezeu nu întârzie în împlinirea promisiunilor Lui, ci are îndelungă răbdare...El vrea ca oamenii să vină la pocăinţă! Nu se mânie fără încetare, ci este încet la mânie! Dumnezeu este plin de bunătate! El este bogat în dragoste. Dragostea Lui nu se termină niciodată, de aceea veşnic El ne va păstra bunătatea Lui faţă de noi! Este un har deosebit să fim în familia Lui Dumnezeu! El este milostiv şi prin Domnul Isus are milă de slăbiciunile noastre! Mărire Lui că îndurarea Lui ţine în veci! Dacă ar păstra Dumnezeu o listă cu păcatele noastre, nici unul nu am putea ridica capul înaintea Lui, dar Dumnezeu în îndurarea Lui ne iartă şi are îndelungă răbdare cu noi! Să-I aducem laudă şi mulţumire că a fost şi este bun cu noi! Să ne arătăm mulţumirea faţă de El trăind o viaţă care să reflecte mila, îndurarea, răbdarea şi bunătatea Lui Dumnezeu! Să fie aceasta dorinţa noastră şi azi în fiecare zi!
Thursday, July 27, 2006
27 Iulie, 2006
2 Tesaloniceni 3:13
Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui.
Ce uşor obosim noi când facem binele! Cât de mulţi au obosit să facă ce este bine! De ce oare? Apostolul Pavel a îndemnat pe credincioşii din Tesalonic să nu obosească în facerea de bine. E adevărat că a face bine cere jertfă şi dăruire, care pot conduce la oboseală. Cei din Tesalonic au avut în adunare oameni care au auzit de venirea Domnului să-Şi ia Mireasa, adică Biserica Lui răscumpărată, şi nu au mai vrut să facă nimic. În aceste zile lumea este cu privirea îndreptată spre ceea ce se petrece în Israel şi Liban. Mulţi cred că aceste evenimente sunt semne clare că Domnul Isus va veni în curând. E foarte posibil ca Domnul Isus să vină, dar nu pentru că Israelul se luptă cu teroriştii din Liban. După făgăduinţa Lui de acum două mii de ani, Domnul Isus poate veni în orice clipă. Să nu obosim în facerea binelui. Să nu devenim delăsători spunând că dacă tot vine Domnul Isus...ce rost mai are să facem ceva! Da, are rost fiindcă nu e treaba noastră să socotim când vine Domnul Isus, ci treaba noastră este să-I fim martori, făcând bine în orice situaţie. Să nu obosim în facerea binelui, ţinându-ne de nimicuri sau trăind în neorânduială, cum făceau unii de Tesalonic. Domnul să ne dea o zi plină de har ca umblând prin Duhul Sfânt să nu ostenim făcând bine!
Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui.
Ce uşor obosim noi când facem binele! Cât de mulţi au obosit să facă ce este bine! De ce oare? Apostolul Pavel a îndemnat pe credincioşii din Tesalonic să nu obosească în facerea de bine. E adevărat că a face bine cere jertfă şi dăruire, care pot conduce la oboseală. Cei din Tesalonic au avut în adunare oameni care au auzit de venirea Domnului să-Şi ia Mireasa, adică Biserica Lui răscumpărată, şi nu au mai vrut să facă nimic. În aceste zile lumea este cu privirea îndreptată spre ceea ce se petrece în Israel şi Liban. Mulţi cred că aceste evenimente sunt semne clare că Domnul Isus va veni în curând. E foarte posibil ca Domnul Isus să vină, dar nu pentru că Israelul se luptă cu teroriştii din Liban. După făgăduinţa Lui de acum două mii de ani, Domnul Isus poate veni în orice clipă. Să nu obosim în facerea binelui. Să nu devenim delăsători spunând că dacă tot vine Domnul Isus...ce rost mai are să facem ceva! Da, are rost fiindcă nu e treaba noastră să socotim când vine Domnul Isus, ci treaba noastră este să-I fim martori, făcând bine în orice situaţie. Să nu obosim în facerea binelui, ţinându-ne de nimicuri sau trăind în neorânduială, cum făceau unii de Tesalonic. Domnul să ne dea o zi plină de har ca umblând prin Duhul Sfânt să nu ostenim făcând bine!
Tuesday, July 25, 2006
26 Iulie, 2006
Psalmul 119:44
Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna şi pe vecie.
Ce promisiune solemnă din partea psalmistului! Legea Domnului era aşa de importantă pentru viaţa lui, încât necurmat, adică fără întrerupere el a dorit să păzească Cuvântul Domnului! Nu dorea să fie zile când să calce Cuvântul, ci fără întrerupere, în orice condiţie, în orice situaţie, el dorea să stea în ascultare de Cuvântul Lui Dumnezeu! Dar el nu s-a oprit doar la necurmat, ci a mers la a păzi Cuvântul totdeauna! Ascultarea lui nu este doar fără întrerupere pentru o anumită perioadă de timp, ci el a dorit să asculte pentru totdeauna de Legea Domnului! Pentru a fi mai sigur că s-a înţeles dedicarea lui faţă de Cuvântul Lui Dumnezeu, psalmistul a spus că va păzi Legea Domnului pe vecie! E clar că nu a crezut el că va trăi pe pământ pentru vecie, dar el a înţeles că viaţa lui va continua dincolo de mormânt, iar el va continua să păzească Legea Domnului! Psalmistul a promis Domnului loialitate pentru toată viaţa, deoarece a asculta de Cuvânt înseamnă a asculta de Domnul! Cum este oare loialitatea noastră a celor din aceste vremuri? Suntem noi gata să păzim zilnic Cuvântul Lui Dumnezeu, fără întrerupere? Să ne rugăm ca Domnul să pună în noi dorul de a citi şi a păzi Cuvântul Lui şi azi şi în fiecare zi!
Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna şi pe vecie.
Ce promisiune solemnă din partea psalmistului! Legea Domnului era aşa de importantă pentru viaţa lui, încât necurmat, adică fără întrerupere el a dorit să păzească Cuvântul Domnului! Nu dorea să fie zile când să calce Cuvântul, ci fără întrerupere, în orice condiţie, în orice situaţie, el dorea să stea în ascultare de Cuvântul Lui Dumnezeu! Dar el nu s-a oprit doar la necurmat, ci a mers la a păzi Cuvântul totdeauna! Ascultarea lui nu este doar fără întrerupere pentru o anumită perioadă de timp, ci el a dorit să asculte pentru totdeauna de Legea Domnului! Pentru a fi mai sigur că s-a înţeles dedicarea lui faţă de Cuvântul Lui Dumnezeu, psalmistul a spus că va păzi Legea Domnului pe vecie! E clar că nu a crezut el că va trăi pe pământ pentru vecie, dar el a înţeles că viaţa lui va continua dincolo de mormânt, iar el va continua să păzească Legea Domnului! Psalmistul a promis Domnului loialitate pentru toată viaţa, deoarece a asculta de Cuvânt înseamnă a asculta de Domnul! Cum este oare loialitatea noastră a celor din aceste vremuri? Suntem noi gata să păzim zilnic Cuvântul Lui Dumnezeu, fără întrerupere? Să ne rugăm ca Domnul să pună în noi dorul de a citi şi a păzi Cuvântul Lui şi azi şi în fiecare zi!
25 Iulie, 2006
Evrei 4:15
Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
În fiecare zi, copiii Lui Dumnezeu sunt ispitiţi. Tot felul de ispite bat la poarta vieţii fiecăruia. Nimeni nu e scutit de ispite. Însuşi Domnul Isus când a fost pe pământ nu a fost scutit de ispite. Textul acesta ne spune că Domnul Isus a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat, adică El nu a lăsat ca ispita să-şi atingă scopul făcându-L să păcătuiască. Fiindcă a trecut prin toate ispitirile prin care şi noi trecem, Domnul Isus este calificat să ne reprezinte înaintea Tatălui. Reprezentarea ce El o face este o reprezentare învelită în mila care o are El pentru slăbiciunile noastre. Ce har mare avem ca Domnul Isus să ne fie un aşa Mare Preot! Nimeni nu poate să se plângă că nu are înţelegere la Dumnezeu! Ştiind forţa teribilă pe care o are ispita asupra oamenilor, Marele nostru Preot ne înţelege slăbiciunile şi are milă de noi în fiecare zi.
Să ne rugăm şi azi, aşa cum Domnul Isus ne-a învăţat: "şi nu ne duce pe noi, sau nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău! Amin"
Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
În fiecare zi, copiii Lui Dumnezeu sunt ispitiţi. Tot felul de ispite bat la poarta vieţii fiecăruia. Nimeni nu e scutit de ispite. Însuşi Domnul Isus când a fost pe pământ nu a fost scutit de ispite. Textul acesta ne spune că Domnul Isus a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat, adică El nu a lăsat ca ispita să-şi atingă scopul făcându-L să păcătuiască. Fiindcă a trecut prin toate ispitirile prin care şi noi trecem, Domnul Isus este calificat să ne reprezinte înaintea Tatălui. Reprezentarea ce El o face este o reprezentare învelită în mila care o are El pentru slăbiciunile noastre. Ce har mare avem ca Domnul Isus să ne fie un aşa Mare Preot! Nimeni nu poate să se plângă că nu are înţelegere la Dumnezeu! Ştiind forţa teribilă pe care o are ispita asupra oamenilor, Marele nostru Preot ne înţelege slăbiciunile şi are milă de noi în fiecare zi.
Să ne rugăm şi azi, aşa cum Domnul Isus ne-a învăţat: "şi nu ne duce pe noi, sau nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău! Amin"
Sunday, July 23, 2006
24 Iulie, 2006
Psalmul 147:17
Domnul este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui!
Psalmistul David a suferit atâta nedreptate din partea lui Saul şi ai altor duşmani, dar la Dumnezeu a găsit dreptate. Domnul este drept în toate căile Lui, nu doar în unele căi, ci în toate! Ce har este să ne dăm seama că Domnul nu este niciodată nedrept! Chiar dacă lucrurile din jurul nostru par nedrepte, Dumnezeu nu este nedrept, ci El este drept în toate căile Sale! Dar Domnul nu este doar drept, ci este şi milostiv! Numai Dumnezeu poate fi drept şi milostiv în acelaşi timp. Poliţia dacă are dreptate că noi am călcat legea, foarte rar arată milă. La fel fac şi judecătorii. Dumnezeu însă ştie cât de nedrepţi suntem noi, şi cu toate acestea El este milostiv! Dumnezeu a avut milă de poporul Lui în toate vremurile. El nu ne-a făcut şi nu ne face după fărădelegile noastre, ci ne tratează cu milă şi îndurare. David a gustat din plin mila Lui Dumnezeu când a păcătuit. Dumnezeu a avut milă de el şi nu l-a omorât. Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepciune să fim şi noi drepţi în toate căile noastre. Să -I dăm slavă lui Dumnezeu pentru mila Lui şi să trăim în aşa fel încât El să fie onorat prin tot ce facem şi spunem noi!
Domnul este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui!
Psalmistul David a suferit atâta nedreptate din partea lui Saul şi ai altor duşmani, dar la Dumnezeu a găsit dreptate. Domnul este drept în toate căile Lui, nu doar în unele căi, ci în toate! Ce har este să ne dăm seama că Domnul nu este niciodată nedrept! Chiar dacă lucrurile din jurul nostru par nedrepte, Dumnezeu nu este nedrept, ci El este drept în toate căile Sale! Dar Domnul nu este doar drept, ci este şi milostiv! Numai Dumnezeu poate fi drept şi milostiv în acelaşi timp. Poliţia dacă are dreptate că noi am călcat legea, foarte rar arată milă. La fel fac şi judecătorii. Dumnezeu însă ştie cât de nedrepţi suntem noi, şi cu toate acestea El este milostiv! Dumnezeu a avut milă de poporul Lui în toate vremurile. El nu ne-a făcut şi nu ne face după fărădelegile noastre, ci ne tratează cu milă şi îndurare. David a gustat din plin mila Lui Dumnezeu când a păcătuit. Dumnezeu a avut milă de el şi nu l-a omorât. Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepciune să fim şi noi drepţi în toate căile noastre. Să -I dăm slavă lui Dumnezeu pentru mila Lui şi să trăim în aşa fel încât El să fie onorat prin tot ce facem şi spunem noi!
Saturday, July 22, 2006
23 Iulie, 2006
Romani 5:8
Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.
Abundenţa dragostei Lui Dumnezeu poate fi observată în faptul că “pe când eram noi păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.” El nu a murit pentru noi când am crezut în El, ci când noi eram răi, vrăjmaşi al Lui, El a murit pentru noi . Noi eram fără putere, fără vre-o capacitate de a ne mântui, dar dragostea Lui a triumfat peste orice slăbiciune umană, murind pentru noi şi acţionând la timpul oportun, adică exact când era nevoie. El a murit când eram păcătoşi, şi totodată la timpul care era în acord cu planul Lui Dumnezeu. Pentru oameni neprihăniţi cu greu se găsesc alţii să moară, dar pentru binefăcătorii lor, poate s-ar găsi cineva să moară. Dar dragostea lui Dumnezeu e mult mai mare şi neobişnuită, Dumnezeu şi-a demonstrat dragostea pe cânt noi eram păcătoşi! Crucea a demonstrat dragostea Lui Dumnezeu. Dar nu doar atât, dragostea Lui nu s-a arătat numai în faptul că moartea Lui ne-a adus în starea de a fi acceptaţi înaintea Lui Dumnezeu, ci şi mai mult prin viaţa Lui, ne va mântui de mânia Lui Dumnezeu. Prin viaţa Domnului, prin activitea Lui, noi avem garanţia ca în loc de mânie, vom primi cununa vieţii. Domnul Isus nu se opreşte doar la a ne împăca cu Dumnezeu, ci va desăvârşi mântuirea noastră atunci când ne va lua de pe pământ să fim cu El în slavă. Justificarea prin credinţă a transformat complet starea omului păcătos. Din vrăjmaşi al Lui Dumnezeu, şi condamnaţi la moarte veşnică, am ajuns să fim acceptaţi de Dumnezeu prin moartea Domnului Isus, şi o dată intraţi în această stare de har, ne bucurăm de toate binecuvântările ce decurg din acest fapt. Să mergem plin de bucurie la casa Domnului pentru a-I mulţumi şi a-L slăvi pe Dumnezeu pentru aşa o dragoste mare!
Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.
Abundenţa dragostei Lui Dumnezeu poate fi observată în faptul că “pe când eram noi păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.” El nu a murit pentru noi când am crezut în El, ci când noi eram răi, vrăjmaşi al Lui, El a murit pentru noi . Noi eram fără putere, fără vre-o capacitate de a ne mântui, dar dragostea Lui a triumfat peste orice slăbiciune umană, murind pentru noi şi acţionând la timpul oportun, adică exact când era nevoie. El a murit când eram păcătoşi, şi totodată la timpul care era în acord cu planul Lui Dumnezeu. Pentru oameni neprihăniţi cu greu se găsesc alţii să moară, dar pentru binefăcătorii lor, poate s-ar găsi cineva să moară. Dar dragostea lui Dumnezeu e mult mai mare şi neobişnuită, Dumnezeu şi-a demonstrat dragostea pe cânt noi eram păcătoşi! Crucea a demonstrat dragostea Lui Dumnezeu. Dar nu doar atât, dragostea Lui nu s-a arătat numai în faptul că moartea Lui ne-a adus în starea de a fi acceptaţi înaintea Lui Dumnezeu, ci şi mai mult prin viaţa Lui, ne va mântui de mânia Lui Dumnezeu. Prin viaţa Domnului, prin activitea Lui, noi avem garanţia ca în loc de mânie, vom primi cununa vieţii. Domnul Isus nu se opreşte doar la a ne împăca cu Dumnezeu, ci va desăvârşi mântuirea noastră atunci când ne va lua de pe pământ să fim cu El în slavă. Justificarea prin credinţă a transformat complet starea omului păcătos. Din vrăjmaşi al Lui Dumnezeu, şi condamnaţi la moarte veşnică, am ajuns să fim acceptaţi de Dumnezeu prin moartea Domnului Isus, şi o dată intraţi în această stare de har, ne bucurăm de toate binecuvântările ce decurg din acest fapt. Să mergem plin de bucurie la casa Domnului pentru a-I mulţumi şi a-L slăvi pe Dumnezeu pentru aşa o dragoste mare!
22 Iulie, 2006
Eclesiastul 12:13
Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
Solomon a încheiat cartea aceasta spunând că cea mai mare datorie pe care o avem faţă de Dumnezeu este frica de Domnul şi păzirea poruncilor Lui!! Nu a fost nimic altceva şi nici nu se putea pune altceva mai potrivit decât această încheiere! Orice învăţătură, sau orice ştiinţă se reduce la acestea: frica şi ascultarea de Dumnezeu. Solomon a fost cel mai înţelept om de pe pământ. În scrierile lui se poate observa că era cunoscător al multor lucruri. Dar după ce-a analizat rostul vieţii, concluzia lui a fost că cel mai bun lucru cel pot face oamenii este să se teamă de Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui! De fapt, cei care se tem de Domnul vor păzi poruncile Lui Dumnezeu. Frica de Domnul înseamnă dorinţa de a nu ieşi din voia Lui, ci mereu să stai în ascultare de El. În cartea Proverbelor, Solomon a scris mult mai mult despre frica de Domnul, decât a scris în Eclesiastul, dar punând la urmă acest concept, el a demonstrat cât de importantă este frica de Domnul. Frica de Domnul este atât începutul cât şi sfârşitul înţelepciunii! Ea te fereşte de cursele morţii, de minciună, de înşelătorie, de oameni răi şi de căile răutăţii. Doar cei ce se tem de Domnul vor asculta cu bucurie de Cuvântul lui Dumnezeu. Cei ce nu se tem de Domnul vor privi tot timpul ca o greutate să asculte de poruncile Lui. Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepciune să ne temem de Domnul şi astfel să păzim poruncile Lui şi azi şi întotdeauna!
Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
Solomon a încheiat cartea aceasta spunând că cea mai mare datorie pe care o avem faţă de Dumnezeu este frica de Domnul şi păzirea poruncilor Lui!! Nu a fost nimic altceva şi nici nu se putea pune altceva mai potrivit decât această încheiere! Orice învăţătură, sau orice ştiinţă se reduce la acestea: frica şi ascultarea de Dumnezeu. Solomon a fost cel mai înţelept om de pe pământ. În scrierile lui se poate observa că era cunoscător al multor lucruri. Dar după ce-a analizat rostul vieţii, concluzia lui a fost că cel mai bun lucru cel pot face oamenii este să se teamă de Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui! De fapt, cei care se tem de Domnul vor păzi poruncile Lui Dumnezeu. Frica de Domnul înseamnă dorinţa de a nu ieşi din voia Lui, ci mereu să stai în ascultare de El. În cartea Proverbelor, Solomon a scris mult mai mult despre frica de Domnul, decât a scris în Eclesiastul, dar punând la urmă acest concept, el a demonstrat cât de importantă este frica de Domnul. Frica de Domnul este atât începutul cât şi sfârşitul înţelepciunii! Ea te fereşte de cursele morţii, de minciună, de înşelătorie, de oameni răi şi de căile răutăţii. Doar cei ce se tem de Domnul vor asculta cu bucurie de Cuvântul lui Dumnezeu. Cei ce nu se tem de Domnul vor privi tot timpul ca o greutate să asculte de poruncile Lui. Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepciune să ne temem de Domnul şi astfel să păzim poruncile Lui şi azi şi întotdeauna!
Thursday, July 20, 2006
21 Iulie, 2006
Romani 13:12
Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
Cei care au venit la Domnul Isus prin credinţă, au ieşit din noapte şi trăiesc în lumină. Fiind în lumină, ei nu mai au pe ei faptele întunericului, ci s-au îmbrăcat cu armele luminii. Dar mai mult decât atât, ei zilnic se dezbracă, sau se debarasează de orice faptă a întunericului şi în acelaşi timp se înarmează cu armele luminii. Armele nu slujesc de îmbrăcăminte, dar sunt parte din procesul de apărare al acelui credincios. În alt sens, acest text ne spune că se apropie ziua venirii Domnului Isus. E foarte posibil ca Apostolul Pavel să fii avut inspiraţia să scrie aceste cuvinte pentru a arăta cât de aproape era ziua când Domnul Isus va aduce împărăţia Lui pe acest pământ. Dacă acum două mii de ani noaptea era pe sfârşite şi Apostolul Pavel spunea că se apropia ziua, cu cât mai mult acum putem spune că noaptea a trecut şi ziua se apropie când Domnul Isus va reveni să-Şi ia Mireasa! Să ne dea Domnul har să ne dezbrăcăm de tot ce ne mai împiedică în creşterea noastră în Cristos. Să aducem şi astăzi slavă Domnului Isus şi să-L aşteptăm să vină să-Şi ia Mireasa în slava Lui veşnică!
Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
Cei care au venit la Domnul Isus prin credinţă, au ieşit din noapte şi trăiesc în lumină. Fiind în lumină, ei nu mai au pe ei faptele întunericului, ci s-au îmbrăcat cu armele luminii. Dar mai mult decât atât, ei zilnic se dezbracă, sau se debarasează de orice faptă a întunericului şi în acelaşi timp se înarmează cu armele luminii. Armele nu slujesc de îmbrăcăminte, dar sunt parte din procesul de apărare al acelui credincios. În alt sens, acest text ne spune că se apropie ziua venirii Domnului Isus. E foarte posibil ca Apostolul Pavel să fii avut inspiraţia să scrie aceste cuvinte pentru a arăta cât de aproape era ziua când Domnul Isus va aduce împărăţia Lui pe acest pământ. Dacă acum două mii de ani noaptea era pe sfârşite şi Apostolul Pavel spunea că se apropia ziua, cu cât mai mult acum putem spune că noaptea a trecut şi ziua se apropie când Domnul Isus va reveni să-Şi ia Mireasa! Să ne dea Domnul har să ne dezbrăcăm de tot ce ne mai împiedică în creşterea noastră în Cristos. Să aducem şi astăzi slavă Domnului Isus şi să-L aşteptăm să vină să-Şi ia Mireasa în slava Lui veşnică!
Wednesday, July 19, 2006
20 Iulie, 2006
1 Împăraţi 18:37
Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!
Aceste cuvinte au fost rostite de Ilie când a cerut Domnului să trimită foc din cer peste jertfa ce-a adus-o el. Ilie a dorit ca poporul condus de Ahab să priceapă că nu este alt Dumnezeu decât Dumnezeul lui Israel, şi că încercarea proorocilor lui Baal a dus la delir şi ruşine. Ilie a cerut Domnului să-l asculte pentru ca poporul să ştie cine este adevăratul Dumnezeu. Inima poporului era după baalism, nu după Legea Domnului. Unde se află oare inima noastră? Trebuie să mai vină şi azi Ilie să provoace poporul lui Dumnezeu la o trăire de creştini autentici? Domnul să binecuvinteze pe acei care nu s-au îndreptat cu inima spre nimic străin. El să facă ca lumina Feţei Lui să strălucească peste noi şi să ne conducă pe căile plăcute Lui. Doresc ca toţi cititorii să aibe inima îndreptată numai şi numai spre Domnul Isus şi azi şi-n veci de veci!
Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!
Aceste cuvinte au fost rostite de Ilie când a cerut Domnului să trimită foc din cer peste jertfa ce-a adus-o el. Ilie a dorit ca poporul condus de Ahab să priceapă că nu este alt Dumnezeu decât Dumnezeul lui Israel, şi că încercarea proorocilor lui Baal a dus la delir şi ruşine. Ilie a cerut Domnului să-l asculte pentru ca poporul să ştie cine este adevăratul Dumnezeu. Inima poporului era după baalism, nu după Legea Domnului. Unde se află oare inima noastră? Trebuie să mai vină şi azi Ilie să provoace poporul lui Dumnezeu la o trăire de creştini autentici? Domnul să binecuvinteze pe acei care nu s-au îndreptat cu inima spre nimic străin. El să facă ca lumina Feţei Lui să strălucească peste noi şi să ne conducă pe căile plăcute Lui. Doresc ca toţi cititorii să aibe inima îndreptată numai şi numai spre Domnul Isus şi azi şi-n veci de veci!
Tuesday, July 18, 2006
19 Iulie, 2006
Psalmul 119:169
Să ajungă strigătul meu până la Tine , Doamne! Dă-mi pricepere după făgăduinţa Ta!
Rugăciunea psalmistului este aşa de profundă. Deşi este scurtă, ea conţine dorinţa de a avea înţelepciune! Există oare dorinţa în noi să avem pricepere în orice lucru? Strigăm noi cu confidenţa psalmistului, ca Dumnezeu să ne dea înţelepciune, aşa cum a promis că o dă la toţi care o cer prin credinţă?
Psalmistul nu s-a îndoit că strigătul lui nu ar ajunge la Dumnezeu, ci el a vrut să accentueze dorinţa aprinsă cu care a strigat către Dumnezeu să îi dea pricepere. El nu a avut nimic să aducă Domnului decât o strigare, dar strigarea nu era pentru lucruri, ci pentru înţelegere, pricepere şi înţelepciune. Mă rog ca Domnul să ne dea şi nouă pricepere în orice lucru. Să ne dea El înţelepciune ca să umblăm cu băgare de seamă în căile Lui. Să nu ne sfiim să strigăm la Domnul căci ştim că avem pe Domnul Isus Cristos ca Mijlocitor între Dumnezeu şi noi! Fie ca umblarea noastră de azi să dovedească că avem priceperea Lui Dumnezeu în noi!
Să ajungă strigătul meu până la Tine , Doamne! Dă-mi pricepere după făgăduinţa Ta!
Rugăciunea psalmistului este aşa de profundă. Deşi este scurtă, ea conţine dorinţa de a avea înţelepciune! Există oare dorinţa în noi să avem pricepere în orice lucru? Strigăm noi cu confidenţa psalmistului, ca Dumnezeu să ne dea înţelepciune, aşa cum a promis că o dă la toţi care o cer prin credinţă?
Psalmistul nu s-a îndoit că strigătul lui nu ar ajunge la Dumnezeu, ci el a vrut să accentueze dorinţa aprinsă cu care a strigat către Dumnezeu să îi dea pricepere. El nu a avut nimic să aducă Domnului decât o strigare, dar strigarea nu era pentru lucruri, ci pentru înţelegere, pricepere şi înţelepciune. Mă rog ca Domnul să ne dea şi nouă pricepere în orice lucru. Să ne dea El înţelepciune ca să umblăm cu băgare de seamă în căile Lui. Să nu ne sfiim să strigăm la Domnul căci ştim că avem pe Domnul Isus Cristos ca Mijlocitor între Dumnezeu şi noi! Fie ca umblarea noastră de azi să dovedească că avem priceperea Lui Dumnezeu în noi!
Monday, July 17, 2006
18 Iulie, 2006
Romani 5:1
Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos.
Pavel explică ce aduce starea de a fi acceptat înaintea Lui Dumnezeu şi ce binecuvântări primeşte cel ce crede în Dumnezeul, care a înviat pe Isus din morţi. Fiind justificaţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu. Războiul s-a terminat, vrăjmăşia este uitată, iar noi suntem în pace cu Dumnezeu. Ce muzică plăcută au fost cuvintele preşedintelui George Bush, când a anunţat poporul American în 27 Februarie, 1991, “tirania a fost înfrântă, Kuweitul este liber, războiul din Golf s-a terminat.” Întreaga naţiune a celebrat victoria trupelor aliate asupra tiraniei lui Saddam Hussein. Când a anunţat Congresul American despre acea victorie, adică terminarea războiului, întreaga audienţă, şi cred că toată naţiunea a savurat cuvintele, “războiul s-a terminat!” Preşedintele George W. Bush aşteaptă cu mare înfrigurare momentul când să anunţe naţiunea că, Osama bin Laden este mort sau capturat şi că terorismul a fost înfrânt!
Apostolul Pavel declară plin de bucurie, “avem pace cu Dumnezeu.” Această “pace cu Dumnezeu,” nu este acelaşi lucru cu “pacea Lui Dumnezeu,” despre care Pavel vorbeşte în Filipeni 4:7. Pacea din Filipeni 4:7 este simţământul subiectiv, adică liniştea lăuntrică ce-o primeşte cel credincios în relaţia sa zilnică cu Dumnezeu. “Pace cu Dumnezeu,” se referă la faptul obiectiv că suntem justificaţi, şi vrăjmăşia dintre noi şi Dumnezeu este terminată. Să celebrăm şi noi zilnic această biruinţă a Domnului Isus asupra vrăjmaşului şi să-I mulţumim pentru împăcarea adusă!
Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos.
Pavel explică ce aduce starea de a fi acceptat înaintea Lui Dumnezeu şi ce binecuvântări primeşte cel ce crede în Dumnezeul, care a înviat pe Isus din morţi. Fiind justificaţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu. Războiul s-a terminat, vrăjmăşia este uitată, iar noi suntem în pace cu Dumnezeu. Ce muzică plăcută au fost cuvintele preşedintelui George Bush, când a anunţat poporul American în 27 Februarie, 1991, “tirania a fost înfrântă, Kuweitul este liber, războiul din Golf s-a terminat.” Întreaga naţiune a celebrat victoria trupelor aliate asupra tiraniei lui Saddam Hussein. Când a anunţat Congresul American despre acea victorie, adică terminarea războiului, întreaga audienţă, şi cred că toată naţiunea a savurat cuvintele, “războiul s-a terminat!” Preşedintele George W. Bush aşteaptă cu mare înfrigurare momentul când să anunţe naţiunea că, Osama bin Laden este mort sau capturat şi că terorismul a fost înfrânt!
Apostolul Pavel declară plin de bucurie, “avem pace cu Dumnezeu.” Această “pace cu Dumnezeu,” nu este acelaşi lucru cu “pacea Lui Dumnezeu,” despre care Pavel vorbeşte în Filipeni 4:7. Pacea din Filipeni 4:7 este simţământul subiectiv, adică liniştea lăuntrică ce-o primeşte cel credincios în relaţia sa zilnică cu Dumnezeu. “Pace cu Dumnezeu,” se referă la faptul obiectiv că suntem justificaţi, şi vrăjmăşia dintre noi şi Dumnezeu este terminată. Să celebrăm şi noi zilnic această biruinţă a Domnului Isus asupra vrăjmaşului şi să-I mulţumim pentru împăcarea adusă!
Sunday, July 16, 2006
17 Iulie, 2006
Psalmul 31:24
Fiţi tari, şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!
Psalmistul David a îndemnat pe toţi cei care se încred în Domnul să fie tari pe calea Domnului. Nu vor fi zile uşoare şi nici nu vor fi puţine atacurile vrăjmaşului, dar copiii Lui Dumnezeu trebuie să-şi îmbărbăteze inima. Ei nu trebuie să se lase descurajaţi şi descumpăniţi din pricina greutăţilor vieţii. A nădăjdui în Domnul înseamnă ca zi de zi să nu ne punem încrederea în lucrurile de pe pământ, sau în oameni, ci numai în Domnul. A nădăjdui în Domnul nu înseamnă ca din când în când să ne întărim, ci mereu să fim tari. Tot aşa şi inima să ne fie mereu încurajată din pricină că El ne păzeşte de orice rău. Când în noi ne încredem nu avem sorţi de izbândă, dar când ne încredem în Domnul toate ne vor reuşi! În lume este război. Oamenii sunt învrăjbiţi. Îndemnul meu este ca la acest început de săptămână, să ne întărim în Domnul şi în puterea Lui. Să ne îmbărbătăm inimile şi să continuăm să nădăjduim în Domnul!
Fiţi tari, şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!
Psalmistul David a îndemnat pe toţi cei care se încred în Domnul să fie tari pe calea Domnului. Nu vor fi zile uşoare şi nici nu vor fi puţine atacurile vrăjmaşului, dar copiii Lui Dumnezeu trebuie să-şi îmbărbăteze inima. Ei nu trebuie să se lase descurajaţi şi descumpăniţi din pricina greutăţilor vieţii. A nădăjdui în Domnul înseamnă ca zi de zi să nu ne punem încrederea în lucrurile de pe pământ, sau în oameni, ci numai în Domnul. A nădăjdui în Domnul nu înseamnă ca din când în când să ne întărim, ci mereu să fim tari. Tot aşa şi inima să ne fie mereu încurajată din pricină că El ne păzeşte de orice rău. Când în noi ne încredem nu avem sorţi de izbândă, dar când ne încredem în Domnul toate ne vor reuşi! În lume este război. Oamenii sunt învrăjbiţi. Îndemnul meu este ca la acest început de săptămână, să ne întărim în Domnul şi în puterea Lui. Să ne îmbărbătăm inimile şi să continuăm să nădăjduim în Domnul!
Saturday, July 15, 2006
16 Iulie, 2006
Iacov 4:17
Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat.
Iacov a îndemnat pe credincioşi să nu se aventureze în a face planuri mari de viitor fără a cere lumina Lui Dumnezeu. În trecut, cei din afară aşa îşi conduceau viaţa şi de fapt şi cei de astăzi fac la fel. În acest context a scris el despre cei care ştiu să facă bine, dar nu le foloseşte la nimic numai să ştie. A şti ce este bine şi a nu face ce este bine, este păcat. De câte ori nu suntem şi noi în situaţia de a şti ce este bine, dar nu suntem gata să facem ce este bine? Nu cumva am ajuns să nu mai credem că păcatul este ceva grav? Păcatul ne desparte şi ne ţine departe de părtăşia pe care o au cei care sunt cu adevărat credincioşi. Să şti să faci bine, adică să şti că nu se fac planuri fără Dumnezeu, şi tot să le mai faci înseamnă că te joci cu păcatul. E adevărat că nu este un păcat de comitere, ci doar de omitere, însă Biblia nu spune că păcatul trebuie categorisit. Să mergem la casa Domnului cu dorinţa de a învăţa cum să facem tot ce este bine. Să ne rugăm ca El să ne ajute ca tot ce învăţăm să transformăm în trai. El să fie glorificat şi să-L slăvim pentru că a ştiut să facă bine şi l-a făcut întotdeauna. El să ne ajute să facem şi noi la fel!
Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat.
Iacov a îndemnat pe credincioşi să nu se aventureze în a face planuri mari de viitor fără a cere lumina Lui Dumnezeu. În trecut, cei din afară aşa îşi conduceau viaţa şi de fapt şi cei de astăzi fac la fel. În acest context a scris el despre cei care ştiu să facă bine, dar nu le foloseşte la nimic numai să ştie. A şti ce este bine şi a nu face ce este bine, este păcat. De câte ori nu suntem şi noi în situaţia de a şti ce este bine, dar nu suntem gata să facem ce este bine? Nu cumva am ajuns să nu mai credem că păcatul este ceva grav? Păcatul ne desparte şi ne ţine departe de părtăşia pe care o au cei care sunt cu adevărat credincioşi. Să şti să faci bine, adică să şti că nu se fac planuri fără Dumnezeu, şi tot să le mai faci înseamnă că te joci cu păcatul. E adevărat că nu este un păcat de comitere, ci doar de omitere, însă Biblia nu spune că păcatul trebuie categorisit. Să mergem la casa Domnului cu dorinţa de a învăţa cum să facem tot ce este bine. Să ne rugăm ca El să ne ajute ca tot ce învăţăm să transformăm în trai. El să fie glorificat şi să-L slăvim pentru că a ştiut să facă bine şi l-a făcut întotdeauna. El să ne ajute să facem şi noi la fel!
15 Iulie, 2006
Exodul 5:9
Să se dea mai mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibe de lucru, şi să nu mai umble după năluci.
Când Moise şi Aaron au spus lui Faraon să lase poporul Israel să meargă în pustie să se închine Lui Dumnezeu, Faraon a găsit metoda să le scoată din cap închinarea, dându-le mai mult de lucru! În mintea lui Faraon era ideea că aceşti oameni, care lucrau la facerea cărămizilor nu erau destul de ocupaţi şi destul de obosiţi, de le mai ardea şi de mers la închinare. El nu a înţeles că închinarea la care Moise îi chema nu era închinare ca a lor, închinare ce putea fi numită ca umblare după năluci! De fapt, nu numai Faraon a folosit această metodă, ci şi comuniştii au crezut că punând pe copii şi chiar pe muncitori să facă muncă voluntară în zilele de duminica, oamenii vor uita de închinare şi nu se vor mai duce după năluci! Nici Faraon şi nici comuniştii sau capitalişii nu au înţeles şi nu înţeleg că închinare nu este umblare după năluci, ci este cea mai înaltă datorie pe care o are fiecare om, să se închine Lui Dumnezeu! Moise nu s-a lăsat convins de Faraon şi idea lui, chiar dacă acesta a dat mai mult de lucru oamenilor. Ideea închinării nu a fost scoasă din capul lor cu mai multă muncă, dar murmurul şi nemulţumirea a venit împotriva lui Moise! Ce facem noi oare? Când avem mult de lucru, lăsăm închinarea de-o parte? Ne lăsăm prinşi în cursa vechiului faraon care vrea să ne înrobească pentru a nu avea timp de închinare? Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute ca în orice vreme să ne închinăm Lui! Să nu lăsăm ca prea multa ocupaţie cu lucrurile lumii să ne răpească bucuria închinării!
Să se dea mai mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibe de lucru, şi să nu mai umble după năluci.
Când Moise şi Aaron au spus lui Faraon să lase poporul Israel să meargă în pustie să se închine Lui Dumnezeu, Faraon a găsit metoda să le scoată din cap închinarea, dându-le mai mult de lucru! În mintea lui Faraon era ideea că aceşti oameni, care lucrau la facerea cărămizilor nu erau destul de ocupaţi şi destul de obosiţi, de le mai ardea şi de mers la închinare. El nu a înţeles că închinarea la care Moise îi chema nu era închinare ca a lor, închinare ce putea fi numită ca umblare după năluci! De fapt, nu numai Faraon a folosit această metodă, ci şi comuniştii au crezut că punând pe copii şi chiar pe muncitori să facă muncă voluntară în zilele de duminica, oamenii vor uita de închinare şi nu se vor mai duce după năluci! Nici Faraon şi nici comuniştii sau capitalişii nu au înţeles şi nu înţeleg că închinare nu este umblare după năluci, ci este cea mai înaltă datorie pe care o are fiecare om, să se închine Lui Dumnezeu! Moise nu s-a lăsat convins de Faraon şi idea lui, chiar dacă acesta a dat mai mult de lucru oamenilor. Ideea închinării nu a fost scoasă din capul lor cu mai multă muncă, dar murmurul şi nemulţumirea a venit împotriva lui Moise! Ce facem noi oare? Când avem mult de lucru, lăsăm închinarea de-o parte? Ne lăsăm prinşi în cursa vechiului faraon care vrea să ne înrobească pentru a nu avea timp de închinare? Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute ca în orice vreme să ne închinăm Lui! Să nu lăsăm ca prea multa ocupaţie cu lucrurile lumii să ne răpească bucuria închinării!
Thursday, July 13, 2006
14 Iulie, 2006
1 Petru 5:9
Împotriviţi-vă lui , tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştrii în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.
Apostolul Petru a scris credincioşilor evrei din veacul întâi şi i-a avertizat cu privire la atacul celui rău asupra lor. Răspunsul credincioşilor la opoziţia demonică nu este panica, sau fuga, ci rezistenţa fermă în credinţă! A ne împotrivi diavolului tari în credinţă înseamnă, să ne opunem forţelor ostile prin credinţă, să nu cedăm nici un pas atunci când suntem sub atac. Diavolul va da târcoale ca un leu, dar nu are putere asupra copiilor Lui Dumnezeu. Prin sângele Mielului şi cuvântul mărturiei lor, credincioşii din Apocalipsa au biruit pe cel rău. A fi tare în credinţă înseamnă a nu te îndoi de puterea Domnului Isus asupra oricărei forţe vrăjmaşe. Nu ne împotrivim celui rău în puterea noastră, ci în credinţă, prin Domnul Isus, căci El deja l-a biruit la cruce pe diavolul! În lupta împotriva celui rău nu trebuie să uităm că mai sunt şi alţii care trec prin aceleaşi lupte ca şi noi. Situaţia noastră, oricât de unică pare, nu-i chiar aşa de unică! Alţii trec prin aceleaşi suferinţe şi lupte ca şi ale noastre. De fapt, toţi cei care sunt ai Domnului Isus vor avea de suferit. Pe Domnul Isus l-a urât lumea şi cu siguranţă ne va urî şi pe noi. Să nu ne descurajăm când suntem sub atac, ci să ne împotrivim tari în credinţă! Avem un Comandant care a biruit pe vrăjmaş şi ne-a făcut părtaşi acestei biruinţe! Să nu credem că suntem singuri, ci să slăvim pe Domnul pentru toţi care pretutindeni în lume duc aceeaşi luptă şi se împotrivesc celui rău tari în credinţă! Într-o zi se va termina orice luptă şi vom ajunge biruitori în cetatea cea sfântă. Până atunci să ne împotrivim celui rău şi să păşim încrezători înainte!
Împotriviţi-vă lui , tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştrii în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.
Apostolul Petru a scris credincioşilor evrei din veacul întâi şi i-a avertizat cu privire la atacul celui rău asupra lor. Răspunsul credincioşilor la opoziţia demonică nu este panica, sau fuga, ci rezistenţa fermă în credinţă! A ne împotrivi diavolului tari în credinţă înseamnă, să ne opunem forţelor ostile prin credinţă, să nu cedăm nici un pas atunci când suntem sub atac. Diavolul va da târcoale ca un leu, dar nu are putere asupra copiilor Lui Dumnezeu. Prin sângele Mielului şi cuvântul mărturiei lor, credincioşii din Apocalipsa au biruit pe cel rău. A fi tare în credinţă înseamnă a nu te îndoi de puterea Domnului Isus asupra oricărei forţe vrăjmaşe. Nu ne împotrivim celui rău în puterea noastră, ci în credinţă, prin Domnul Isus, căci El deja l-a biruit la cruce pe diavolul! În lupta împotriva celui rău nu trebuie să uităm că mai sunt şi alţii care trec prin aceleaşi lupte ca şi noi. Situaţia noastră, oricât de unică pare, nu-i chiar aşa de unică! Alţii trec prin aceleaşi suferinţe şi lupte ca şi ale noastre. De fapt, toţi cei care sunt ai Domnului Isus vor avea de suferit. Pe Domnul Isus l-a urât lumea şi cu siguranţă ne va urî şi pe noi. Să nu ne descurajăm când suntem sub atac, ci să ne împotrivim tari în credinţă! Avem un Comandant care a biruit pe vrăjmaş şi ne-a făcut părtaşi acestei biruinţe! Să nu credem că suntem singuri, ci să slăvim pe Domnul pentru toţi care pretutindeni în lume duc aceeaşi luptă şi se împotrivesc celui rău tari în credinţă! Într-o zi se va termina orice luptă şi vom ajunge biruitori în cetatea cea sfântă. Până atunci să ne împotrivim celui rău şi să păşim încrezători înainte!
Wednesday, July 12, 2006
13 Iulie, 2006
Ieremia 39:18
Te voi scăpa, şi nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi prada de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice Domnul!
Ebed-Melec era din Etiopia şi a slujit la curtea împăratului Zedechia. El l-a scos afară din groapă pe Ieremia când împăratul şi logofeţii lui au vrut să omoare pe profetul Lui Dumnezeu. După căderea Ierusalimului, Dumnezeu i-a spus lui Ieremia să-i spună cuvintele din acest verset acestui rob al împăratului pe nume Ebed-Melec. În jur totul era ruină. Ierusalimul şi Templul au fost prefăcute în mormane de dărâmături. Poporul a fost dus în robie în Babilon, dar acestui om Dumnezeu i-a spus că el nu va cădea sub sabie, ci va scăpa pentru un singur motiv, că s-a încrezut în Domnul! El nu a fost din poporul Lui Dumnezeu, dar a crezut cuvântul spus de Ieremia şi a trecut de partea Domnului. Suntem noi oare la fel de încrezători în Domnul? Nici unul din noi nu vedem ce-a văzut acest om. Tot ce-a existat în jurul lui, nu mai era când Ieremia i-a spus cuvintele Lui Dumnezeu. Cu toate acestea el a continuat să se încreadă în Domnul. Dumnezeu însă, nu uită şi nici nu trece cu vederea pe cei ce fac binele. Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să fim mulţumitori, dar şi încrezători în Domnul care aduce îndurarea Lui peste toţi cei care se încred în El!
Te voi scăpa, şi nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi prada de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice Domnul!
Ebed-Melec era din Etiopia şi a slujit la curtea împăratului Zedechia. El l-a scos afară din groapă pe Ieremia când împăratul şi logofeţii lui au vrut să omoare pe profetul Lui Dumnezeu. După căderea Ierusalimului, Dumnezeu i-a spus lui Ieremia să-i spună cuvintele din acest verset acestui rob al împăratului pe nume Ebed-Melec. În jur totul era ruină. Ierusalimul şi Templul au fost prefăcute în mormane de dărâmături. Poporul a fost dus în robie în Babilon, dar acestui om Dumnezeu i-a spus că el nu va cădea sub sabie, ci va scăpa pentru un singur motiv, că s-a încrezut în Domnul! El nu a fost din poporul Lui Dumnezeu, dar a crezut cuvântul spus de Ieremia şi a trecut de partea Domnului. Suntem noi oare la fel de încrezători în Domnul? Nici unul din noi nu vedem ce-a văzut acest om. Tot ce-a existat în jurul lui, nu mai era când Ieremia i-a spus cuvintele Lui Dumnezeu. Cu toate acestea el a continuat să se încreadă în Domnul. Dumnezeu însă, nu uită şi nici nu trece cu vederea pe cei ce fac binele. Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să fim mulţumitori, dar şi încrezători în Domnul care aduce îndurarea Lui peste toţi cei care se încred în El!
Tuesday, July 11, 2006
12 iulie, 2006
1 Corinteni 10:31
Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava Lui Dumnezeu.
Scopul trăirii noastre pe pământ este să aducem slavă Lui Dumnezeu! Acest adevăr a călăuzit creştinii de-a lungul veacurilor şi trebuie să ne conducă şi pe noi cei din generaţia aceasta. Apostolul Pavel a scris celor din Corint să exercite grijă şi discernământ cu privire la felul cum se poartă cu cei necredincioşi, care se închinau la idoli. Pentru a nu fi pricină de poticnire pentru nimeni, credincioşii trebuie să facă tot ceea ce fac pentru slava Lui Dumnezeu, adică prin tot ceea ce fac ei, Dumnezeu să fie slăvit! Nu trebie să existe diferenţă între lucrurile care le facem, ci toate trebuie făcute în aşa fel încât să aducă slavă Lui Dumnezeu. Cât de mult ar trebui să fie schimbată viaţa noastră dacă am aplica acest principiu! Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepciune ca să nu facem nimic din ceartă sau slavă deşartă, ci să facem totul cu gândul, că ceea ce facem aduce slavă Lui Dumnezeu!
Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava Lui Dumnezeu.
Scopul trăirii noastre pe pământ este să aducem slavă Lui Dumnezeu! Acest adevăr a călăuzit creştinii de-a lungul veacurilor şi trebuie să ne conducă şi pe noi cei din generaţia aceasta. Apostolul Pavel a scris celor din Corint să exercite grijă şi discernământ cu privire la felul cum se poartă cu cei necredincioşi, care se închinau la idoli. Pentru a nu fi pricină de poticnire pentru nimeni, credincioşii trebuie să facă tot ceea ce fac pentru slava Lui Dumnezeu, adică prin tot ceea ce fac ei, Dumnezeu să fie slăvit! Nu trebie să existe diferenţă între lucrurile care le facem, ci toate trebuie făcute în aşa fel încât să aducă slavă Lui Dumnezeu. Cât de mult ar trebui să fie schimbată viaţa noastră dacă am aplica acest principiu! Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepciune ca să nu facem nimic din ceartă sau slavă deşartă, ci să facem totul cu gândul, că ceea ce facem aduce slavă Lui Dumnezeu!
Monday, July 10, 2006
11 Iulie, 2006
Iosua 8:26
Iosua nu şi-a tras mâna pe care o ţinea întinsă cu suliţa, până ce toţi locuitorii au fost nimiciţi cu desăvârşire.
Iosua a suferit enorm de mult după ce au fost înfrânţi de mica cetate Ai. După ce Dumnezeu le-a arătat că din cauza păcatului lui Acan a fost acea înfrângere, Iosua l-a pedepsit pe acesta şi apoi a întins mâna cu suliţa pentru a cere Domnului biruinţa. Nu era nimic magic în suliţa lui, dar era simbolic pentru poporul care trebuia să-şi recâştige încrederea în Dumnezeu. Iosua a fost cu Moise când acesta şi-a ridicat mâinile împotriva Amaleciţilor. De data aceasta a fost rândul lui Iosua să mijlocească pentru poporul lui. Ce fac oare creştinii din zilele noastre? Întindem noi mâinile spre Dumnezeu? Le ridicăm şi noi ca şi Moise pentru biruinţa celor ce luptă pentru Numele Lui Dumnezeu? Nu cumva apatia ne-a cuprins şi în loc de luptă suntem adormiţi? Mai sunt oare din aceia care întind mâinile în rugăciune pentru cei pierduţi în păcat? Mai sunt oare din aceia care strigă zi şi noapte pentru cei ce predică Evanghelia, pentru ca ei s-o predice din şi prin Duhul Sfânt? Despre Moise ni s-a scris că Aaron şi Hur l-au ajutat să-şi ţină mâinile în sus, dar despre Iosua nu ni se spune aşa ceva. Au fost oare alţii să-l ajute? Vom fi noi din aceia care vom întinde mâinile spre Dumnezeu pentru biruinţa poporului Lui Dumnezeu? Vom fi gata să sprijinim pe aceia care au mâinile ridicate în rugăciune? Domnul să ne ajute ca şi astăzi să întindem mâinile spre El cu credinţă că El ne va da biruinţa în toate încercările care vor veni peste noi!
Iosua nu şi-a tras mâna pe care o ţinea întinsă cu suliţa, până ce toţi locuitorii au fost nimiciţi cu desăvârşire.
Iosua a suferit enorm de mult după ce au fost înfrânţi de mica cetate Ai. După ce Dumnezeu le-a arătat că din cauza păcatului lui Acan a fost acea înfrângere, Iosua l-a pedepsit pe acesta şi apoi a întins mâna cu suliţa pentru a cere Domnului biruinţa. Nu era nimic magic în suliţa lui, dar era simbolic pentru poporul care trebuia să-şi recâştige încrederea în Dumnezeu. Iosua a fost cu Moise când acesta şi-a ridicat mâinile împotriva Amaleciţilor. De data aceasta a fost rândul lui Iosua să mijlocească pentru poporul lui. Ce fac oare creştinii din zilele noastre? Întindem noi mâinile spre Dumnezeu? Le ridicăm şi noi ca şi Moise pentru biruinţa celor ce luptă pentru Numele Lui Dumnezeu? Nu cumva apatia ne-a cuprins şi în loc de luptă suntem adormiţi? Mai sunt oare din aceia care întind mâinile în rugăciune pentru cei pierduţi în păcat? Mai sunt oare din aceia care strigă zi şi noapte pentru cei ce predică Evanghelia, pentru ca ei s-o predice din şi prin Duhul Sfânt? Despre Moise ni s-a scris că Aaron şi Hur l-au ajutat să-şi ţină mâinile în sus, dar despre Iosua nu ni se spune aşa ceva. Au fost oare alţii să-l ajute? Vom fi noi din aceia care vom întinde mâinile spre Dumnezeu pentru biruinţa poporului Lui Dumnezeu? Vom fi gata să sprijinim pe aceia care au mâinile ridicate în rugăciune? Domnul să ne ajute ca şi astăzi să întindem mâinile spre El cu credinţă că El ne va da biruinţa în toate încercările care vor veni peste noi!
Sunday, July 9, 2006
10 Iulie, 2006
2 Corinteni 3:4
Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Cristos.
Confidenţa Apostolului Pavel cu privire la Corinteni că sunt epistola scrisă a Lui Cristos, nu o avea de la el sau de la alţi lucrători, ci era prin Cristos Domnul. El nu şi-a pus încrederea în lucrurile lumii şi nici măcar în el şi pregătirea ce-a avut-o, ci doar în Domnul Isus. Domnul Isus a făcut posibil ca şi noi ca şi Pavel să avem încredere tare în El prin orice circumstanţe am trece. Nu ştiu prin ce vom trece în săptămâna în care am intrat, dar sunt convins că cel rău nu va dormi. De aceea îndemnul meu este ca noi să ne punem toată încrederea în Domnul Isus şi să fim şi noi epistole vii care să purtăm înscrisul Lui pe noi. Oamenii din jur se uită şi citesc viaţa celor ce spun că sunt pocăiţi. Dar văd ei oare întotdeauna ce ar trebui să vadă? Nu cumva înscrisul Domnului este şters de pe noi? În ce ne-am pus noi încrederea? Dacă ne-am pus-o în Dumnezeu, este ea o încredere neclintită? Să ne rugăm ca Domnul să ne conducă în această săptămână cu braţul Lui puternic şi orice-ar apare în calea noastră să nu ne clatine încrederea noastră!
Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Cristos.
Confidenţa Apostolului Pavel cu privire la Corinteni că sunt epistola scrisă a Lui Cristos, nu o avea de la el sau de la alţi lucrători, ci era prin Cristos Domnul. El nu şi-a pus încrederea în lucrurile lumii şi nici măcar în el şi pregătirea ce-a avut-o, ci doar în Domnul Isus. Domnul Isus a făcut posibil ca şi noi ca şi Pavel să avem încredere tare în El prin orice circumstanţe am trece. Nu ştiu prin ce vom trece în săptămâna în care am intrat, dar sunt convins că cel rău nu va dormi. De aceea îndemnul meu este ca noi să ne punem toată încrederea în Domnul Isus şi să fim şi noi epistole vii care să purtăm înscrisul Lui pe noi. Oamenii din jur se uită şi citesc viaţa celor ce spun că sunt pocăiţi. Dar văd ei oare întotdeauna ce ar trebui să vadă? Nu cumva înscrisul Domnului este şters de pe noi? În ce ne-am pus noi încrederea? Dacă ne-am pus-o în Dumnezeu, este ea o încredere neclintită? Să ne rugăm ca Domnul să ne conducă în această săptămână cu braţul Lui puternic şi orice-ar apare în calea noastră să nu ne clatine încrederea noastră!
Saturday, July 8, 2006
09 Iulie, 2006
Numeri 11:29
Moise i-a răspuns, eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci , şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei.
Iosua a auzit doi bărbaţi din popor că prooroceau şi a spus lui Moise acest lucru. El a cerut ca Moise să-i oprească pe aceşti doi prooroci. Cred că Iosua a fost tare surprins când Moise i-a spus să nu fie gelos pentru el, ci să se bucure chiar dacă Domnul îi face prooroci pe toţi! Ce spirit dulce şi blând a avut Moise! Ce răspuns înţelept i-a dat lui Iosua! Ce se petrece oare în vremea noastră? Suntem noi oare geloşi dacă alţii fac ceea ce facem noi? Moise s-a rugat ca tot poporul să aibe Duhul Domnului, lucru ce Dumnezeu l-a realizat cu biserica răscumpărată. Toţi care sunt născuţi din nou au fost botezaţi cu Duhul Sfânt. Biserica este templul Duhului Sfânt şi fiecare individ ce formează biserica are acelaşi rol de a fi templul Duhului. În acest sens, toţi suntem prooroci. În Apocalipsa 19:10 ni se spune că mărturia Domnului Isus este duhul proorociei. Să-L mărturisim pe Domnul Isus la toţi oamenii, fără să ne ruşinăm de El! Să mergem la casa Domnului cu inimile pline de bucurie că suntem copiii Lui şi să ne rugăm ca şi Moise ca Domnul să-i facă pe toţi să fie prooroci, adică martori ai morţii şi învierii Domnului Isus!
Moise i-a răspuns, eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci , şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei.
Iosua a auzit doi bărbaţi din popor că prooroceau şi a spus lui Moise acest lucru. El a cerut ca Moise să-i oprească pe aceşti doi prooroci. Cred că Iosua a fost tare surprins când Moise i-a spus să nu fie gelos pentru el, ci să se bucure chiar dacă Domnul îi face prooroci pe toţi! Ce spirit dulce şi blând a avut Moise! Ce răspuns înţelept i-a dat lui Iosua! Ce se petrece oare în vremea noastră? Suntem noi oare geloşi dacă alţii fac ceea ce facem noi? Moise s-a rugat ca tot poporul să aibe Duhul Domnului, lucru ce Dumnezeu l-a realizat cu biserica răscumpărată. Toţi care sunt născuţi din nou au fost botezaţi cu Duhul Sfânt. Biserica este templul Duhului Sfânt şi fiecare individ ce formează biserica are acelaşi rol de a fi templul Duhului. În acest sens, toţi suntem prooroci. În Apocalipsa 19:10 ni se spune că mărturia Domnului Isus este duhul proorociei. Să-L mărturisim pe Domnul Isus la toţi oamenii, fără să ne ruşinăm de El! Să mergem la casa Domnului cu inimile pline de bucurie că suntem copiii Lui şi să ne rugăm ca şi Moise ca Domnul să-i facă pe toţi să fie prooroci, adică martori ai morţii şi învierii Domnului Isus!
Friday, July 7, 2006
08 Iulie, 2006
Efeseni 2:10
Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Noi suntem lucrarea Lui Dumnezeu, lucrarea ce El a făcut-o din dragoste pentru noi. Din oameni morţi, Dumnezeu ne-a adus la viaţă prin Domnul Isus Cristos. Prin harul Lui, noi am devenit lucrarea de artă a Lui Dumnezeu, adică creaturi noi create după chipul Domnului Isus! Dumnezeu ne-a zidit în Cristos pentru a lucra lucrările Lui. Nu este vorba de fapte pentru a fi mântuit, ci fapte care însoţesc pe cei care sunt mântuiţi. Dumnezeu în dragostea Lui a pregătit calea pe care noi trebuie să mergem. El ne-a aşezat pe calea îngustă, cale care are pregătite toate ocaziile pentru ca noi să facem fapte vrednice de pocăinţa noastră. E un mare har să fim mântuiţi, iar ca mântuiţi să mergem pe calea care ne duce în cer. Să-L slăvim pe Domnul şi să-I aducem laudă pentru că ne-a născut din nou. Să mergem şi azi hotărâţi pe cale făcând tot ce este bine pentru slava Lui!
Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Noi suntem lucrarea Lui Dumnezeu, lucrarea ce El a făcut-o din dragoste pentru noi. Din oameni morţi, Dumnezeu ne-a adus la viaţă prin Domnul Isus Cristos. Prin harul Lui, noi am devenit lucrarea de artă a Lui Dumnezeu, adică creaturi noi create după chipul Domnului Isus! Dumnezeu ne-a zidit în Cristos pentru a lucra lucrările Lui. Nu este vorba de fapte pentru a fi mântuit, ci fapte care însoţesc pe cei care sunt mântuiţi. Dumnezeu în dragostea Lui a pregătit calea pe care noi trebuie să mergem. El ne-a aşezat pe calea îngustă, cale care are pregătite toate ocaziile pentru ca noi să facem fapte vrednice de pocăinţa noastră. E un mare har să fim mântuiţi, iar ca mântuiţi să mergem pe calea care ne duce în cer. Să-L slăvim pe Domnul şi să-I aducem laudă pentru că ne-a născut din nou. Să mergem şi azi hotărâţi pe cale făcând tot ce este bine pentru slava Lui!
Thursday, July 6, 2006
07 Iulie, 2006
Eclesiastul 9:8
Hainele să-ţi fie albe, în orice vreme, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.
Solomon a dorit ca toţi oamenii să fie curaţi şi bine îmbrăcaţi. El nu a dorit să-i vadă în haine albe doar la sărbători, ci în orice vreme. Deasemenea el a dorit ca părul să le fie aranjat şi îngrijit tot timpul, nu doar la anumite ocazii. Solomon nu a dorit un lucru rău. Societatea noastră ne obligă ca toţi să fim curaţi, aranjaţi şi îngrijiţi. În orice loc am fi, dacă hainele ne sunt murdare şi părul neîngrijit, oamenii se vor uita cu suspiciune la noi. Dar cum este oare în viaţa spirituală? Hainele sufletului nostru, adică hainele neprihănirii Domnului Isus date nouă prin credinţă, sunt ele albe în orice vreme? Este viaţa noastră interioară bine îngrijită? Suntem oare mai preocupaţi cu omul din afară decât cu cel dinlăuntru? Cred că ştim cu toţii ce a spus Dumnezeu cu privire la noi şi la El...noi ne uităm la ce este în afară, iar Domnul se uită la ce este înlăuntru! De fapt, cum arătăm în afară reflectă doar ce suntem înlăuntru! Să ne rugăm Domnului ca El să ne dea harul să fim mereu curaţi şi bine aranjaţi în viaţa noastră spirituală. Să nu neglijăm nici partea exterioară, dar prioritară să fie însă frumuseţea sufletului nostru!
Hainele să-ţi fie albe, în orice vreme, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.
Solomon a dorit ca toţi oamenii să fie curaţi şi bine îmbrăcaţi. El nu a dorit să-i vadă în haine albe doar la sărbători, ci în orice vreme. Deasemenea el a dorit ca părul să le fie aranjat şi îngrijit tot timpul, nu doar la anumite ocazii. Solomon nu a dorit un lucru rău. Societatea noastră ne obligă ca toţi să fim curaţi, aranjaţi şi îngrijiţi. În orice loc am fi, dacă hainele ne sunt murdare şi părul neîngrijit, oamenii se vor uita cu suspiciune la noi. Dar cum este oare în viaţa spirituală? Hainele sufletului nostru, adică hainele neprihănirii Domnului Isus date nouă prin credinţă, sunt ele albe în orice vreme? Este viaţa noastră interioară bine îngrijită? Suntem oare mai preocupaţi cu omul din afară decât cu cel dinlăuntru? Cred că ştim cu toţii ce a spus Dumnezeu cu privire la noi şi la El...noi ne uităm la ce este în afară, iar Domnul se uită la ce este înlăuntru! De fapt, cum arătăm în afară reflectă doar ce suntem înlăuntru! Să ne rugăm Domnului ca El să ne dea harul să fim mereu curaţi şi bine aranjaţi în viaţa noastră spirituală. Să nu neglijăm nici partea exterioară, dar prioritară să fie însă frumuseţea sufletului nostru!
Wednesday, July 5, 2006
06 Iulie, 2006
Apocalipsa 15:3
Ei cântau cântarea Lui Moise, robul Lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor!
Biruitorii, adică credincioşii care ajung în cer, vor cânta mereu această cântare. Este foarte posibil ca să fie o cântare cu mai multe strofe, dar Ioan a primit revelaţia doar la această strofă. Ioan a pus cântarea biruinţei lui Moise asupra Egiptenilor împreună cu cântarea care recunoaşte biruinţa Mielului asupra cohortelor demonice. Cei care au trecut Marea Roşie împreună cu Moise, au văzut minunea minunilor: marea s-a dat la o parte pentru ei, dar a înecat pe Egipteni. Fenomenul a fost supranatural, acest lucru fiind unul din măreţele lucrări ale Lui Dumnezeu. Poporul Israel a cântat mereu cântarea lui Moise, adică cântarea biruinţei. Tot aşa vom cânta şi noi cântarea biruinţei Mielului. Să ne uităm cu atenţie la ceea ce cântăm noi. Să nu cădem în trapa glorificării stărilor noastre, ci să aducem slavă Lui Dumnezeu pentru lucrările Lui mari şi minunate. Să umblăm pe căile drepte ale adevărului Lui Dumnezeu, aducându-I cinste prin viaţa şi mărturia noastră. Când va veni Domnul Isus să ne ia la El, va fi o zi glorioasă când ne vom uni şi noi cu cei din cer să cântăm cântarea Lui Moise şi a Mielului. Dar până atunci să cântăm slavă Lui Dumnezeu pentru tot ce face zilnic pentru noi. Fiecare lucrare a Lui este măreaţă, de aceea să ne închinăm înaintea Lui şi să-I dăm toată cinstea care trebuie să I-o dăm!
Ei cântau cântarea Lui Moise, robul Lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor!
Biruitorii, adică credincioşii care ajung în cer, vor cânta mereu această cântare. Este foarte posibil ca să fie o cântare cu mai multe strofe, dar Ioan a primit revelaţia doar la această strofă. Ioan a pus cântarea biruinţei lui Moise asupra Egiptenilor împreună cu cântarea care recunoaşte biruinţa Mielului asupra cohortelor demonice. Cei care au trecut Marea Roşie împreună cu Moise, au văzut minunea minunilor: marea s-a dat la o parte pentru ei, dar a înecat pe Egipteni. Fenomenul a fost supranatural, acest lucru fiind unul din măreţele lucrări ale Lui Dumnezeu. Poporul Israel a cântat mereu cântarea lui Moise, adică cântarea biruinţei. Tot aşa vom cânta şi noi cântarea biruinţei Mielului. Să ne uităm cu atenţie la ceea ce cântăm noi. Să nu cădem în trapa glorificării stărilor noastre, ci să aducem slavă Lui Dumnezeu pentru lucrările Lui mari şi minunate. Să umblăm pe căile drepte ale adevărului Lui Dumnezeu, aducându-I cinste prin viaţa şi mărturia noastră. Când va veni Domnul Isus să ne ia la El, va fi o zi glorioasă când ne vom uni şi noi cu cei din cer să cântăm cântarea Lui Moise şi a Mielului. Dar până atunci să cântăm slavă Lui Dumnezeu pentru tot ce face zilnic pentru noi. Fiecare lucrare a Lui este măreaţă, de aceea să ne închinăm înaintea Lui şi să-I dăm toată cinstea care trebuie să I-o dăm!
Tuesday, July 4, 2006
05 Iulie, 2006
Psalmul 84:11
Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Psalmistul a reflectat la bunătăţile Domnului şi a asemănat favoarea Lui Dumnezeu cu un soare şi un scut. Soarele era simbolul restaurării, a refacerii bunăstării unei naţiuni sau a unui individ. Soarele dă viaţă. Prin lumina sa, soarele trezeşte totul la viaţă. Fără lumina şi căldura soarelui, viaţa nu ar exista pe pământ. La fel ca şi soarele, Dumnezeu înseamnă viaţă pentru noi. Fără Dumnezeu, noi nu am fi în viaţă. El ne susţine atât viaţa biologică, dar mai ales viaţa spirituală! El este un scut, o protecţie impenetrabilă pentru toţi copiii Lui! Binecuvântările Lui se întind peste toţi cei care umblă drept, adică peste cei fără prihană! Dumnezeu ne dă îndurarea şi slava Sa! Domnul Isus s-a rugat ca Tatăl să ne dea slava care El a avut-o înainte de a fi lumea, slavă ce demonstrează cât de mult suntem favorizaţi de Dumnezeu! Să ne rugăm Domnului ca El să ne ajute să umblăm pe calea neprihănirii în fiecare zi. Să nu ne abatem nici la stânga nici la dreapta de la calea Lui, ci hotărâţi să mergem ducând o viaţă nephrihănită!
Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Psalmistul a reflectat la bunătăţile Domnului şi a asemănat favoarea Lui Dumnezeu cu un soare şi un scut. Soarele era simbolul restaurării, a refacerii bunăstării unei naţiuni sau a unui individ. Soarele dă viaţă. Prin lumina sa, soarele trezeşte totul la viaţă. Fără lumina şi căldura soarelui, viaţa nu ar exista pe pământ. La fel ca şi soarele, Dumnezeu înseamnă viaţă pentru noi. Fără Dumnezeu, noi nu am fi în viaţă. El ne susţine atât viaţa biologică, dar mai ales viaţa spirituală! El este un scut, o protecţie impenetrabilă pentru toţi copiii Lui! Binecuvântările Lui se întind peste toţi cei care umblă drept, adică peste cei fără prihană! Dumnezeu ne dă îndurarea şi slava Sa! Domnul Isus s-a rugat ca Tatăl să ne dea slava care El a avut-o înainte de a fi lumea, slavă ce demonstrează cât de mult suntem favorizaţi de Dumnezeu! Să ne rugăm Domnului ca El să ne ajute să umblăm pe calea neprihănirii în fiecare zi. Să nu ne abatem nici la stânga nici la dreapta de la calea Lui, ci hotărâţi să mergem ducând o viaţă nephrihănită!
Monday, July 3, 2006
04 Iulie, 2006
Galateni 5:13
Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la libertate. Numai nu faceţi din libertate o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.
Astăzi America sărbătoreşte 230 de ani de independenţă! Astăzi America este în război şi sute de mii de militari sunt implicaţi în multe ramuri ale acestui război Să ne rugăm ca Domnul să-i ocrotească pe toţi şi să-i aducă cu bine acasă. La fel să ne rugăm ca Domnul să aducă vremuri de treziri spirituale între milioanele de americani. Domnul să binecuvinteze preşedintele Americii si întreaga conducere cu frică de Dumnezeu!
Apostolul Pavel a vorbit de câteva ori despre libertate în această scurtă epistolă. Ideea de libertate se află în 2:4; 4:26, 31; 5:1. Pe drept cuvânt că această epistolă vorbeşte în tot conţinutul ei despre libertate! Domnul Isus a venit în lume să elibereze pe om din păcat. Prin moartea şi învierea Lui, El a realizat această mare declaraţie de libertate! Suntem liberi şi nimic şi nimeni nu are voie să ne mai ţină robi. Este trist că unii fac din libertatea lor un prilej de a trăi pentru viaţa veche. Apostolul Pavel a scris că libertatea trebuie folosită pentru a ne sluji unii altora în dragoste! Doar atunci când ne slujim în dragoste suntem cu adevărat liberi. Atunci suntem descătuşaţi de egoism şi libertatea adevărată se poate manifesta din plin. Când însă folosim libertatea pentru gratificarea pornirilor spre păcat, dovedim că nu suntem liberi, ci robi! Să ne rugăm ca Domnul să ne lumineze mintea şi să ne ajute ca în libertatea adusă de El prin mântuire să ne slujim unii altora în dragoste. Pentru cei care mai sunteţi încătuşaţi de păcat, vestea cea bună este că Domnul Isus vă cheamă la El să vă elibereze. Credeţi în El şi veţi primi libertatea cea adevărată.
Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la libertate. Numai nu faceţi din libertate o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.
Astăzi America sărbătoreşte 230 de ani de independenţă! Astăzi America este în război şi sute de mii de militari sunt implicaţi în multe ramuri ale acestui război Să ne rugăm ca Domnul să-i ocrotească pe toţi şi să-i aducă cu bine acasă. La fel să ne rugăm ca Domnul să aducă vremuri de treziri spirituale între milioanele de americani. Domnul să binecuvinteze preşedintele Americii si întreaga conducere cu frică de Dumnezeu!
Apostolul Pavel a vorbit de câteva ori despre libertate în această scurtă epistolă. Ideea de libertate se află în 2:4; 4:26, 31; 5:1. Pe drept cuvânt că această epistolă vorbeşte în tot conţinutul ei despre libertate! Domnul Isus a venit în lume să elibereze pe om din păcat. Prin moartea şi învierea Lui, El a realizat această mare declaraţie de libertate! Suntem liberi şi nimic şi nimeni nu are voie să ne mai ţină robi. Este trist că unii fac din libertatea lor un prilej de a trăi pentru viaţa veche. Apostolul Pavel a scris că libertatea trebuie folosită pentru a ne sluji unii altora în dragoste! Doar atunci când ne slujim în dragoste suntem cu adevărat liberi. Atunci suntem descătuşaţi de egoism şi libertatea adevărată se poate manifesta din plin. Când însă folosim libertatea pentru gratificarea pornirilor spre păcat, dovedim că nu suntem liberi, ci robi! Să ne rugăm ca Domnul să ne lumineze mintea şi să ne ajute ca în libertatea adusă de El prin mântuire să ne slujim unii altora în dragoste. Pentru cei care mai sunteţi încătuşaţi de păcat, vestea cea bună este că Domnul Isus vă cheamă la El să vă elibereze. Credeţi în El şi veţi primi libertatea cea adevărată.
03 Iulie, 2006
Proverbe 3:12
Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!
Dumnezeu este Tatăl nostru iubitor, care ne mustră oridecâte ori El ştie că e nevoie. El ne-a creat şi El ne cunoaşte cel mai bine. Nimeni nu poate să-I dea sfaturi Lui Dumnezeu cu privire la oameni. El ne ştie şi ne înţelege mai bine decât ne ştim noi sau ne înţelegem noi pe noi înşine. Părinţii de pe pământ mustră şi pedepsesc pe copiii care sunt foarte iubiţi de ei. Părinţii ştiu că nu se poate fără mustrare şi chiar pedeapsa dată în dragoste copiilor lor nu arată nimic altceva decât dragoste pentru ei. Doar părinţii care nu sunt interesaţi în creşterea copiilor nu mustră şi nu pedepsesc pe copiii lor. Dumnezeu este atot înţelept şi ştie de ce avem trebuinţă. Când Dumnezeu ştie că am făcut ce este rău, El ne mustră. El nu o face fără motiv şi niciodată scopul nu este doar de mustrare, ci şi de îndreptare! Desigur că mustrarea poate fi verbală sau non-verbală. Sunt multe cazuri când o simplă privire a mamei sau a tatălui către copilul care trebuie mustrat, aduce rezultatul dorit. În alte cazuri e nevoie de mustrare verbală sau chiar de pedeapsă. Să ne ajute Domnul să înţelegem mustrările Lui şi să ne pocăim. Să-I dăm slavă Lui Dumnezeu pentru toate mustrările Lui, care ne arată că suntem copiii Lui şi că El ne iubeşte! Să-L rugăm ca El să fie cu noi şi să ne crească în harul Lui tot mereu!
Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!
Dumnezeu este Tatăl nostru iubitor, care ne mustră oridecâte ori El ştie că e nevoie. El ne-a creat şi El ne cunoaşte cel mai bine. Nimeni nu poate să-I dea sfaturi Lui Dumnezeu cu privire la oameni. El ne ştie şi ne înţelege mai bine decât ne ştim noi sau ne înţelegem noi pe noi înşine. Părinţii de pe pământ mustră şi pedepsesc pe copiii care sunt foarte iubiţi de ei. Părinţii ştiu că nu se poate fără mustrare şi chiar pedeapsa dată în dragoste copiilor lor nu arată nimic altceva decât dragoste pentru ei. Doar părinţii care nu sunt interesaţi în creşterea copiilor nu mustră şi nu pedepsesc pe copiii lor. Dumnezeu este atot înţelept şi ştie de ce avem trebuinţă. Când Dumnezeu ştie că am făcut ce este rău, El ne mustră. El nu o face fără motiv şi niciodată scopul nu este doar de mustrare, ci şi de îndreptare! Desigur că mustrarea poate fi verbală sau non-verbală. Sunt multe cazuri când o simplă privire a mamei sau a tatălui către copilul care trebuie mustrat, aduce rezultatul dorit. În alte cazuri e nevoie de mustrare verbală sau chiar de pedeapsă. Să ne ajute Domnul să înţelegem mustrările Lui şi să ne pocăim. Să-I dăm slavă Lui Dumnezeu pentru toate mustrările Lui, care ne arată că suntem copiii Lui şi că El ne iubeşte! Să-L rugăm ca El să fie cu noi şi să ne crească în harul Lui tot mereu!
Saturday, July 1, 2006
02 Iulie, 2006
Iuda 1:17
Dar voi, preaiubiţilor, aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos.
Iuda a scris cu atâta drag credincioşilor din vremea lui. El a scris celor de atunci şi desigur, el a scris la toate generaţiile, că ceea ce a fost vestit mai dinainte nu trebuie uitat. În aglomeraţia vieţii nu trebuie să uităm ceea ce s-a vestit mai dinainte. Apostolii Domnului au stăruit în învăţătura apostolilor, iar mai târziu au scris toate cărţile care au stat la baza Noului Testament. Să ne amintim mereu că apostolii au umblat cu Domnul, iar scrierile lor sunt inspirate de Duhul Sfânt. Ei nu ne-au lăsat în urmă închipuirile lor, ci au transmis ceea ce Duhul Sfânt i-a mânat să scrie. Să mergem la casa Domnului cu bucurie pentru a asculta Cuvântul Lui Dumnezeu şi a ne închina, împreună cu toţi sfinţii, înaintea Domului. Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să cercetăm Scriptura în fiecare zi şi să ascultăm de Domnul în totul totului!
Dar voi, preaiubiţilor, aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos.
Iuda a scris cu atâta drag credincioşilor din vremea lui. El a scris celor de atunci şi desigur, el a scris la toate generaţiile, că ceea ce a fost vestit mai dinainte nu trebuie uitat. În aglomeraţia vieţii nu trebuie să uităm ceea ce s-a vestit mai dinainte. Apostolii Domnului au stăruit în învăţătura apostolilor, iar mai târziu au scris toate cărţile care au stat la baza Noului Testament. Să ne amintim mereu că apostolii au umblat cu Domnul, iar scrierile lor sunt inspirate de Duhul Sfânt. Ei nu ne-au lăsat în urmă închipuirile lor, ci au transmis ceea ce Duhul Sfânt i-a mânat să scrie. Să mergem la casa Domnului cu bucurie pentru a asculta Cuvântul Lui Dumnezeu şi a ne închina, împreună cu toţi sfinţii, înaintea Domului. Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să cercetăm Scriptura în fiecare zi şi să ascultăm de Domnul în totul totului!
Subscribe to:
Posts (Atom)
