Apocalipsa 21:4
El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.
Aceste cuvinte au fost spuse lui Ioan, apostolul Domnului Isus care a fost exilat în insula Patmos pentru credinţa lui. Cuvintele descriu starea celor, care prin credinţa în Domnul Isus au dreptul de a locui în cerul şi pământul nou. Domnul Isus Însuşi va şterge orice lacrimă, deoarece lacrimi în ceruri nu vor mai fi. Plânsul face parte din viaţa aceasta. Acolo, în raiul Lui Dumnezeu nu se mai plânge, doar cei din iad vor plânge şi vor plânge veşnic. Plânsul lor nu va avea sfârşit. Cei mântuiţi au harul să li se şteargă orice lacrimă. Apoi, moartea nu va mai exista. Duşmanul omenirii, duşman ce aduce numai plâns şi durere, nu va mai fi. Cum? Domnul Isus prin moartea şi învierea Sa, a biruit moartea, şi i-a luat orice putere. Tânguirile vor înceta. Dureri nu vor mai fi. În fericirea veşnică, cei care vor intra acolo nu au de ce să se mai tânguiască, nu au de ce să ţipe, căci nu mai este nici o durere. Durerea care a lovit pe mulţi credincioşi de-a lungul istoriei zbuciumate a bisericii, va fi anihilată. Lucrurile dintâi, adică lucrurile vechi au trecut. Ioan a văzut toate aceste lucruri ca fiind deja consumate, dar încă nu au fost împlinite. Mulţi mai plâng încă pe pământ. Alţii se tânguiesc, iar alţii ţipă de durere. Cuvintele lui Ioan trebuie să aducă alinare şi uşurare celor ce se încred în Domnul. Mă rog ca toţi cititorii să fiţi din aceia care v-aţi pus nădejdea în mântuirea mare adusă de Domnul Isus. El să ne facă pe toţi conştienţi de ceea ce avem de făcut pentru Numele Lui! Cei ce nu-L cunoaşteţi pe Domnul Isus, mă rog ca El să vă dea har să-L cunoaşteţi pe El ca Domn şi Mântuitor personal, şi apoi să-L onorăm cu toţii în orice situaţie ne-am afla.
Monday, April 30, 2007
Sunday, April 29, 2007
30 Aprilie, 2007
Exodul 17:12
Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.
Nu a trecut mult până ce poporul Israel a trebuit să înfrunte duşmanii după ieşirea din Egipt. Amaleciţii au venit să bată pe Israel. Moise l-a trimis pe Iosua să lupte cu Amalec, iar el s-a dus pe deal cu toiagul lui Dumnezeu în mână. Când Moise ridica mâinile, era mai tare Israel, iar când el lăsa mâinile jos, era mai tare Amalec. De aceea Aaron şi Hur au hotărât să nu lase mâinile lui Moise fără sprijin. Ei şi-au dat seama că nu se poate ca Moise să ţină tot timpul mâinile ridicate, de aceea au pus pe Moise pe o piatră, iar ei au sprijinit mâinile lui Moise până la asfinţitul soarelui! Nu a fost nimic magic în ridicarea mâinilor lui Moise, şi deasemenea cred că conceptul rugăciunilor moderne nu era încă dezvoltat. Cred că Moise a implorat puterea Lui Dumnezeu peste Iosua si armata lui. Când puterile lui au scăzut,doi oameni au venit în ajutorul lui. Cei doi s-au pus cu totul în slujba Lui Dumnezeu. Bătăliile bisericii şi a creştinilor de astăzi sunt la fel de fioroase. Amalec şi urmaşii lui sunt gata să lovească. Important este să învăţăm de la cei doi bărbaţi, Hur şi Aaron să sprijinim pe alţii care trec prin încercări. Nu toţi putem face slujba lui Moise. Unul singur a fost Moise în toată istoria lui Israel. Dar ca Aaron şi Hur putem fi mulţi! Sprijinul nostru va da multă biruinţă acelor oameni care se luptă împotriva lui Amalec! Începem o nouă săptămână, nu ştim cine ne va ataca, dar ştim că El va fi noi! Să ne uităm în jur şi să vedem pe cei ce au nevoie de sprijinul nostru. Aaron şi Hur nu au chemat toată adunarea lui Israel să stabilească împreună cum să sprijinească mai bine pe Moise. Ei au pus piatra şi au trecut la acţiune. Să ne ajute Domnul ca aşa să facem şi noi pentru toţi care au nevoie de sprijinul nostru!
Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.
Nu a trecut mult până ce poporul Israel a trebuit să înfrunte duşmanii după ieşirea din Egipt. Amaleciţii au venit să bată pe Israel. Moise l-a trimis pe Iosua să lupte cu Amalec, iar el s-a dus pe deal cu toiagul lui Dumnezeu în mână. Când Moise ridica mâinile, era mai tare Israel, iar când el lăsa mâinile jos, era mai tare Amalec. De aceea Aaron şi Hur au hotărât să nu lase mâinile lui Moise fără sprijin. Ei şi-au dat seama că nu se poate ca Moise să ţină tot timpul mâinile ridicate, de aceea au pus pe Moise pe o piatră, iar ei au sprijinit mâinile lui Moise până la asfinţitul soarelui! Nu a fost nimic magic în ridicarea mâinilor lui Moise, şi deasemenea cred că conceptul rugăciunilor moderne nu era încă dezvoltat. Cred că Moise a implorat puterea Lui Dumnezeu peste Iosua si armata lui. Când puterile lui au scăzut,doi oameni au venit în ajutorul lui. Cei doi s-au pus cu totul în slujba Lui Dumnezeu. Bătăliile bisericii şi a creştinilor de astăzi sunt la fel de fioroase. Amalec şi urmaşii lui sunt gata să lovească. Important este să învăţăm de la cei doi bărbaţi, Hur şi Aaron să sprijinim pe alţii care trec prin încercări. Nu toţi putem face slujba lui Moise. Unul singur a fost Moise în toată istoria lui Israel. Dar ca Aaron şi Hur putem fi mulţi! Sprijinul nostru va da multă biruinţă acelor oameni care se luptă împotriva lui Amalec! Începem o nouă săptămână, nu ştim cine ne va ataca, dar ştim că El va fi noi! Să ne uităm în jur şi să vedem pe cei ce au nevoie de sprijinul nostru. Aaron şi Hur nu au chemat toată adunarea lui Israel să stabilească împreună cum să sprijinească mai bine pe Moise. Ei au pus piatra şi au trecut la acţiune. Să ne ajute Domnul ca aşa să facem şi noi pentru toţi care au nevoie de sprijinul nostru!
Saturday, April 28, 2007
29 Aprilie, 2007
1 Corinteni 6:14
Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?
Mulţi credincioşi cinstiţi au interpretat acest verset ca referindu-se la căsătoria dintre credincioşi şi necredincioşi. Desigur că se poate aplica la căsătoriile dintre credincioşi şi necredincioşi. Eu personal recomand din toată inima celor credincioşi să se căsătorească doar cu credincioşi! Dar cred totuşi că textul acesta se referă la mult mai mult decât atât. Apostolul Pavel a scris celor din Corint să nu se amestece cu cei ce se închinau şi aduceau jertfe idolilor. Lor le-a spus să nu se înjuge la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Cei ce se duc pe calea largă, adică pe calea lumii vor trage într-o parte, pe când credincioşii trag în altă parte. Dacă sunt legaţi la acelaşi jug va fi imposibil să se meargă în vre-o direcţie bună. De aceea Apostolul a scris credincioşilor să nu se amestece cu cei ce sunt necredincioşi. Domnul Isus ne-a învăţat să ne separăm de orişice păcat. Dar mai mult, trebuie să ne separăm şi de cei ce trăiesc în păcat. Chiar dacă se numeşte “frate” şi trăieşte în păcat, credinciosul adevărat trebuie să se separe de acest fel de frate. Această dublă separare este condamnată de unii şi se numeşte izolaţionism. Domnul Isus nu ne-a scos din lume, dar a scos lumea din noi! Dacă El ar fi vrut să părăsim lumea, ne-ar fi spus-o. Domnul Isus ne-a numit “lumina lumii, şi cred că nu a schimbat ceea ce a spus atunci. Între neprihănire şi fărădelege nu este nici o legătură, iar întunericul fuge când vine lumina. Fiind lumina lumii, noi nu avem de ce să ne înjugăm cu necredincioşii. Neprihănirea ce-am primit-o în dar de la Domnul Isus, nu trebuie să o murdărim prin fărădelegi. Din nou e ziua Domnului şi de aceea mă rog ca toţi să mergem la casa Domnului cu dorinţa unită de a-L slăvi pe Dumnezeu, căci a dat pe Fiul Lui ca El să ne scape de iad şi de grozăvia lui.
Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?
Mulţi credincioşi cinstiţi au interpretat acest verset ca referindu-se la căsătoria dintre credincioşi şi necredincioşi. Desigur că se poate aplica la căsătoriile dintre credincioşi şi necredincioşi. Eu personal recomand din toată inima celor credincioşi să se căsătorească doar cu credincioşi! Dar cred totuşi că textul acesta se referă la mult mai mult decât atât. Apostolul Pavel a scris celor din Corint să nu se amestece cu cei ce se închinau şi aduceau jertfe idolilor. Lor le-a spus să nu se înjuge la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Cei ce se duc pe calea largă, adică pe calea lumii vor trage într-o parte, pe când credincioşii trag în altă parte. Dacă sunt legaţi la acelaşi jug va fi imposibil să se meargă în vre-o direcţie bună. De aceea Apostolul a scris credincioşilor să nu se amestece cu cei ce sunt necredincioşi. Domnul Isus ne-a învăţat să ne separăm de orişice păcat. Dar mai mult, trebuie să ne separăm şi de cei ce trăiesc în păcat. Chiar dacă se numeşte “frate” şi trăieşte în păcat, credinciosul adevărat trebuie să se separe de acest fel de frate. Această dublă separare este condamnată de unii şi se numeşte izolaţionism. Domnul Isus nu ne-a scos din lume, dar a scos lumea din noi! Dacă El ar fi vrut să părăsim lumea, ne-ar fi spus-o. Domnul Isus ne-a numit “lumina lumii, şi cred că nu a schimbat ceea ce a spus atunci. Între neprihănire şi fărădelege nu este nici o legătură, iar întunericul fuge când vine lumina. Fiind lumina lumii, noi nu avem de ce să ne înjugăm cu necredincioşii. Neprihănirea ce-am primit-o în dar de la Domnul Isus, nu trebuie să o murdărim prin fărădelegi. Din nou e ziua Domnului şi de aceea mă rog ca toţi să mergem la casa Domnului cu dorinţa unită de a-L slăvi pe Dumnezeu, căci a dat pe Fiul Lui ca El să ne scape de iad şi de grozăvia lui.
Friday, April 27, 2007
28 Aprilie, 2007
Psalmul 55:22
Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.
Psalmistul David a avut momente de cumpănă în viaţa lui, momente când a fost înconjurat de vrăjmaşi şi nu ştia ce să facă. Din astfel de situaţii el a învăţat, că nu este şansă mai bună decât să-ţi încredinţezi soarta în mâna Lui, adică să-ţi pui destinele vieţii tale în grija Lui. Oricât s-ar fi frământat David, viaţa l-a pus în situaţii din care doar Dumnezeu a putut să-l scape. De aceea David a spus, că Domnul sprijineşte pe cei ce nădăjduiesc în El. Pe cel neprihănit, adică pe cel socotit neprihănit prin credinţă, Dumnezeu nu-l lasă niciodată să fie clătinat. David nu a spus, că nu va fi lovit, ci el a spus că în final nu va fi clătinat. Sprijinul Lui Dumnezeu este ceea ce-l face pe credincios să nu se clatine. Când Dumnezeu sprijineşte pe cineva, acela nu se va clătina nu pentru că el devine mai tare, ci pentru că Dumnezeu este tare! Este mai mult decât absurd ca cineva să-şi ia viaţa în propriile lui mâini. Cei ce fac aşa sfârşesc prin mari dezamăgiri. Viaţa e mult prea complexă pentru a fi condusă de noi. Dumnezeu ne-a dat viaţa şi doar El ştie cum funcţionează viaţa. De aceea, lucrul cel mai inteligent este să-I dăm viaţa în grija Lui Dumnezeu, pentru ca El să ne sprijinească cu bunăvoinţa Lui. Dragii mei cititori, aţi dat voi viaţa voastră Domnului? Aţi încredinţat voi destinul vostru Celui ce poate să vă sprijinească? Dacă nu aţi făcut-o, vă îndemn cu drag s-o faceţi astăzi! Pentru cei care aţi dat controlul vieţii voastre în mâna Lui Dumnezeu, fiţi plini de încredere, că El nu vă va lăsa să vă clătinaţi niciodată! Să umblăm plini de încredere că Dumnezeu ne va sprijini, şi prin sprijinul Lui nu ne vom clătina niciodată!
Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.
Psalmistul David a avut momente de cumpănă în viaţa lui, momente când a fost înconjurat de vrăjmaşi şi nu ştia ce să facă. Din astfel de situaţii el a învăţat, că nu este şansă mai bună decât să-ţi încredinţezi soarta în mâna Lui, adică să-ţi pui destinele vieţii tale în grija Lui. Oricât s-ar fi frământat David, viaţa l-a pus în situaţii din care doar Dumnezeu a putut să-l scape. De aceea David a spus, că Domnul sprijineşte pe cei ce nădăjduiesc în El. Pe cel neprihănit, adică pe cel socotit neprihănit prin credinţă, Dumnezeu nu-l lasă niciodată să fie clătinat. David nu a spus, că nu va fi lovit, ci el a spus că în final nu va fi clătinat. Sprijinul Lui Dumnezeu este ceea ce-l face pe credincios să nu se clatine. Când Dumnezeu sprijineşte pe cineva, acela nu se va clătina nu pentru că el devine mai tare, ci pentru că Dumnezeu este tare! Este mai mult decât absurd ca cineva să-şi ia viaţa în propriile lui mâini. Cei ce fac aşa sfârşesc prin mari dezamăgiri. Viaţa e mult prea complexă pentru a fi condusă de noi. Dumnezeu ne-a dat viaţa şi doar El ştie cum funcţionează viaţa. De aceea, lucrul cel mai inteligent este să-I dăm viaţa în grija Lui Dumnezeu, pentru ca El să ne sprijinească cu bunăvoinţa Lui. Dragii mei cititori, aţi dat voi viaţa voastră Domnului? Aţi încredinţat voi destinul vostru Celui ce poate să vă sprijinească? Dacă nu aţi făcut-o, vă îndemn cu drag s-o faceţi astăzi! Pentru cei care aţi dat controlul vieţii voastre în mâna Lui Dumnezeu, fiţi plini de încredere, că El nu vă va lăsa să vă clătinaţi niciodată! Să umblăm plini de încredere că Dumnezeu ne va sprijini, şi prin sprijinul Lui nu ne vom clătina niciodată!
Thursday, April 26, 2007
27 Aprilie, 2007
Luca 17:5
Apostolii au zis Domnului: “Măreşte-ne credinţa!”
Ucenicii au fost învăţaţi de Domnul Isus să ierte pe cel ce păcătuieşte împotriva lor şi care se întoarce la ei cu părere de rău şi cu pocăinţă. Ca rezultat al acestei învăţături, ucenicii au rugat pe Domnul Isus să le mărească credinţa! Ei şi-au dat seama că fără credinţă este cu neputinţă să ierţi sau să faci altceva. Domnul Isus le-a spus că nu e nevoie de multă credinţă, ci doar o mică credinţă care poate să facă lucruri mari. Credinţa este renunţarea la tot ce eşti, la tot ce şti, şi apoi să înveţi totul de la El. Credinţă înseamnă să nu contezi pe tine, ci pe El. Ucenicii de atunci şi cei de acuma şi-au dat seama şi încă îşi dau, că fără credinţă este imposibil să fi pe placul Lui Dumnezeu. Dar şi acum, ca şi atunci, ucenicii cred că trebuie să fie mai mare credinţa lor pentru a realiza ceva. Domnul Isus le-a spus că nu mărimea credinţei contează, fiindcă credinţa oricât de mică ar fi, ea este tot credinţă! O credinţă mică poate răsturna munţi mari. O credinţă mică poate aduce vindecare celui bolnav. O credinţă mică poate rezolva probleme emoţionale, financiare, sau de orice altă natură. Şi spun din nou că, nu credinţa este cea care lucrează, ci Dumnezeul în care ne încredem. Îndemnul meu este ca noi să cerem Domnului să ne întărească credinţa, sau mai mult decât atât, să o dea celor ce nu o au. Dacă eşti nemântuit crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit. Puneţi încrederea în Domnul Isus şi crede că El a murit şi a înviat pentru tine. El şi-a dat viaţa Lui, ca noi să trăim nu doar aici, ci pentru veci de veci! Dacă ţi-ai pus credinţa în El continuă în aceasta şi nu uita că, nu mărimea credinţei contează, ci Dumnezeul în care te încrezi! Să ne încredem în El în orice împrejurare ne-am găsi!
Apostolii au zis Domnului: “Măreşte-ne credinţa!”
Ucenicii au fost învăţaţi de Domnul Isus să ierte pe cel ce păcătuieşte împotriva lor şi care se întoarce la ei cu părere de rău şi cu pocăinţă. Ca rezultat al acestei învăţături, ucenicii au rugat pe Domnul Isus să le mărească credinţa! Ei şi-au dat seama că fără credinţă este cu neputinţă să ierţi sau să faci altceva. Domnul Isus le-a spus că nu e nevoie de multă credinţă, ci doar o mică credinţă care poate să facă lucruri mari. Credinţa este renunţarea la tot ce eşti, la tot ce şti, şi apoi să înveţi totul de la El. Credinţă înseamnă să nu contezi pe tine, ci pe El. Ucenicii de atunci şi cei de acuma şi-au dat seama şi încă îşi dau, că fără credinţă este imposibil să fi pe placul Lui Dumnezeu. Dar şi acum, ca şi atunci, ucenicii cred că trebuie să fie mai mare credinţa lor pentru a realiza ceva. Domnul Isus le-a spus că nu mărimea credinţei contează, fiindcă credinţa oricât de mică ar fi, ea este tot credinţă! O credinţă mică poate răsturna munţi mari. O credinţă mică poate aduce vindecare celui bolnav. O credinţă mică poate rezolva probleme emoţionale, financiare, sau de orice altă natură. Şi spun din nou că, nu credinţa este cea care lucrează, ci Dumnezeul în care ne încredem. Îndemnul meu este ca noi să cerem Domnului să ne întărească credinţa, sau mai mult decât atât, să o dea celor ce nu o au. Dacă eşti nemântuit crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit. Puneţi încrederea în Domnul Isus şi crede că El a murit şi a înviat pentru tine. El şi-a dat viaţa Lui, ca noi să trăim nu doar aici, ci pentru veci de veci! Dacă ţi-ai pus credinţa în El continuă în aceasta şi nu uita că, nu mărimea credinţei contează, ci Dumnezeul în care te încrezi! Să ne încredem în El în orice împrejurare ne-am găsi!
Wednesday, April 25, 2007
26 Aprilie, 2007
Isaia 46:10
Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: “Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.”
Profetul Isaia a prezentat împăraţilor lui Iuda mesajul lui Dumnezeu cu atâta claritate şi cu atâta măiestrie, încât la fiecare pas poţi găsi comori spirituale! Versetul acesta prezintă suveranitatea Lui Dumnezeu asupra a tot ce se petrece în univers. Nimic din ceea ce se petrece în univers, nu este produsul şansei, ci este planificat cu mult timp înainte de Dumnezeu. Toate lucrurile care nu s-au împlinit încă, Dumnezeu le cunoaşte fiindcă El le-a vestit mai dinainte! Ce gând mângâietor! Nimic din acest univers aparent haotic, nu este la întâmplare. Ceea ce noi experimentăm zi de zi este planificat de un Tată iubitor, care ştie de noi şi ne conduce cu braţul Lui puternic! Totul este rânduit de o înţelepciune mai presus de a noastră, de înţelepciunea Lui Dumnezeu! Ceea ce El a hotărât, aceea se va întâmpla. Hotărârile Lui rămân în picioare, deoarece Dumnezeu nu este doar suveran, ci este şi neschimbător! El nu hotărăşte ceva şi apoi îşi schimbă hotărârea. Hotărârea aceea rămâne veşnic hotărâre! Dumnezeu îşi va aduce la îndeplinire toată voia Lui! Nu este obstacol în acest univers care sa-L poată opri vre-o dată pe Dumnezeu. Ceea ce El a hotărât din veşnicia veşniciilor, aceea se va împlini! Înainte de a fi lumea, în dragostea Lui, Dumnezeu ne-a ales să fim copiii Lui, iar alegerea aceasta rămâne în picioare pentru toate veacurile! Slavă Lui Dumnezeu pentru suveranitatea şi imutabilitatea Lui! Ce trist este însă pentru cei care cred că Dumnezeu se schimbă, sau că evenimentele mondiale îl iau prin surprindere! Cât de mic îl consideră aceştia pe Dumnezeu! Dumnezeul Bibliei este Dumnezeul care a planificat totul; veghează ca tot ce-a planificat să se împlinească, şi voia Lui se va împlini în tot universul! Cu acest Dumnezeu ne lăudăm şi pururea Îi vom slăvi Numele Lui!
Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: “Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.”
Profetul Isaia a prezentat împăraţilor lui Iuda mesajul lui Dumnezeu cu atâta claritate şi cu atâta măiestrie, încât la fiecare pas poţi găsi comori spirituale! Versetul acesta prezintă suveranitatea Lui Dumnezeu asupra a tot ce se petrece în univers. Nimic din ceea ce se petrece în univers, nu este produsul şansei, ci este planificat cu mult timp înainte de Dumnezeu. Toate lucrurile care nu s-au împlinit încă, Dumnezeu le cunoaşte fiindcă El le-a vestit mai dinainte! Ce gând mângâietor! Nimic din acest univers aparent haotic, nu este la întâmplare. Ceea ce noi experimentăm zi de zi este planificat de un Tată iubitor, care ştie de noi şi ne conduce cu braţul Lui puternic! Totul este rânduit de o înţelepciune mai presus de a noastră, de înţelepciunea Lui Dumnezeu! Ceea ce El a hotărât, aceea se va întâmpla. Hotărârile Lui rămân în picioare, deoarece Dumnezeu nu este doar suveran, ci este şi neschimbător! El nu hotărăşte ceva şi apoi îşi schimbă hotărârea. Hotărârea aceea rămâne veşnic hotărâre! Dumnezeu îşi va aduce la îndeplinire toată voia Lui! Nu este obstacol în acest univers care sa-L poată opri vre-o dată pe Dumnezeu. Ceea ce El a hotărât din veşnicia veşniciilor, aceea se va împlini! Înainte de a fi lumea, în dragostea Lui, Dumnezeu ne-a ales să fim copiii Lui, iar alegerea aceasta rămâne în picioare pentru toate veacurile! Slavă Lui Dumnezeu pentru suveranitatea şi imutabilitatea Lui! Ce trist este însă pentru cei care cred că Dumnezeu se schimbă, sau că evenimentele mondiale îl iau prin surprindere! Cât de mic îl consideră aceştia pe Dumnezeu! Dumnezeul Bibliei este Dumnezeul care a planificat totul; veghează ca tot ce-a planificat să se împlinească, şi voia Lui se va împlini în tot universul! Cu acest Dumnezeu ne lăudăm şi pururea Îi vom slăvi Numele Lui!
Tuesday, April 24, 2007
25 Aprilie, 2007
1 Timotei 6:11
Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.
Sfântul Pavel a scris aceste rânduri către tânărul Timotei, pastor care slujea bisericilor din Efes. Apostolul i se adresează deosebit de frumos acestui tânăr, “tu om a lui Dumnezeu!” Pavel i-a scris că, fiind om al lui Dumnezeu, trebuie să fie deosebit de ceilalţi. Alţii vor alerga după alte lucruri, dar cel care este omul lui Dumnezeu, cel ce aparţine lui Dumnezeu trebuie să fugă de lucruri care nu aduc bine, şi nu numai atât, dar cel neprihănit trebuie să caute mai multă neprihănire. Mai mult, el trebuie să caute a fi evlavios. Credinţa lui trebuie să crească, împreună cu dragostea, răbdarea, blândeţea! Timotei era tânăr în lucrarea Domnului, iar Pavel se apropia de apus; era aproape de capătul alergării pe acest pământ. Pavel a văzut ce face încrederea în sine şi în neprihănirea proprie, dar mai târziu a gustat din plin şi din harul Lui Dumnezeu. La final de drum i-a scris lui Timotei şi nu numai lui, ci tuturor credincioşilor din toate timpurile. Dragul meu cititor, eşti tu un copil al lui Dumnezeu? Ai acceptat preţul pe care El l-a plătit, ca tu să fi a lui? Dacă da, fugi de tot ce se pare rău, şi aleargă cu entuziasm după evlavie. Nu o lăsa să-ţi scape din vedere. Urmăreşte cu acelaşi entuziasm credinţa, dragostea, răbdarea şi blândeţea. Lista nu e întreagă, dar având aceste virtuţi, ai harul să le ai pe toate. Să mergem cu entuziasm pe calea vieţii şi să-L glorificăm pe Cel ce ne-a făcut oamenii Lui şi ne-a dat harul să fim în slujba Lui! Să ne rugăm ca El să ne ajute să fugim de tot ce este rău, iar în locul răului să continuăm a urmări evlavia, neprihănirea, credinţa, dragostea, răbdarea şi blândeţea. Domnul să ne ajute pe toţi să facem acest lucru!
Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.
Sfântul Pavel a scris aceste rânduri către tânărul Timotei, pastor care slujea bisericilor din Efes. Apostolul i se adresează deosebit de frumos acestui tânăr, “tu om a lui Dumnezeu!” Pavel i-a scris că, fiind om al lui Dumnezeu, trebuie să fie deosebit de ceilalţi. Alţii vor alerga după alte lucruri, dar cel care este omul lui Dumnezeu, cel ce aparţine lui Dumnezeu trebuie să fugă de lucruri care nu aduc bine, şi nu numai atât, dar cel neprihănit trebuie să caute mai multă neprihănire. Mai mult, el trebuie să caute a fi evlavios. Credinţa lui trebuie să crească, împreună cu dragostea, răbdarea, blândeţea! Timotei era tânăr în lucrarea Domnului, iar Pavel se apropia de apus; era aproape de capătul alergării pe acest pământ. Pavel a văzut ce face încrederea în sine şi în neprihănirea proprie, dar mai târziu a gustat din plin şi din harul Lui Dumnezeu. La final de drum i-a scris lui Timotei şi nu numai lui, ci tuturor credincioşilor din toate timpurile. Dragul meu cititor, eşti tu un copil al lui Dumnezeu? Ai acceptat preţul pe care El l-a plătit, ca tu să fi a lui? Dacă da, fugi de tot ce se pare rău, şi aleargă cu entuziasm după evlavie. Nu o lăsa să-ţi scape din vedere. Urmăreşte cu acelaşi entuziasm credinţa, dragostea, răbdarea şi blândeţea. Lista nu e întreagă, dar având aceste virtuţi, ai harul să le ai pe toate. Să mergem cu entuziasm pe calea vieţii şi să-L glorificăm pe Cel ce ne-a făcut oamenii Lui şi ne-a dat harul să fim în slujba Lui! Să ne rugăm ca El să ne ajute să fugim de tot ce este rău, iar în locul răului să continuăm a urmări evlavia, neprihănirea, credinţa, dragostea, răbdarea şi blândeţea. Domnul să ne ajute pe toţi să facem acest lucru!
Monday, April 23, 2007
24 Aprilie, 2007
Psalmul 59:16
Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă, voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu.
Psalmistul David a cântat mai mult decât toţi cântăreţii lui Israel. El a cântat când i-a fost bine şi când i-a fost rău. Pentru el cântarea era mijlocul de apropiere de Dumnezeu. Cântarea aceasta a fost compusă când Saul a trimis să-i înconjoare casa ca să-l omoare. El nu se gândea decât la bunătatea Lui Dumnezeu, bunătate ce el a primit-o în tot timpul cât a alergat dinaintea lui Saul. Bunătatea Lui Dumnezeu se înnoieşte în fiecare zi, de aceea psalmistul a cântat bunătatea şi puterea Lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost şi este un turn de scăpare şi un loc de adăpost pentru toţi care nădăjduiesc în El. Dumnezeu a fost pentru David un loc de adăpost când Saul şi alţi oameni răi l-au urmărit să-i facă rău. Şi de fapt la fel face şi cu noi astăzi! Pe copiii Lui, Dumnezeu nu-i lasă pradă ispitelor şi altor atacuri. Să cântăm şi noi laudă Domnului în fiecare dimineaţă; să lăudăm şi noi bunătatea Lui! Ca şi David, şi noi am experimentat şi experimentăm bunătatea înnoită a Lui Dumnezeu. La fel ca în vremurile de demult, zile de necaz se abat asupra noastră; necazul nu ne va ocoli pe niciunul. Dumnezeu va fi un turn de scăpare pentru toţi care vor nădăjdui în El. Fie şi în ziua aceasta cântarea de laudă în inimile şi pe buzele noastre, dis-de-dimineaţă să lăudăm bunătatea Lui Dumnezeu şi să ne încredem pe deplin în El!
Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă, voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu.
Psalmistul David a cântat mai mult decât toţi cântăreţii lui Israel. El a cântat când i-a fost bine şi când i-a fost rău. Pentru el cântarea era mijlocul de apropiere de Dumnezeu. Cântarea aceasta a fost compusă când Saul a trimis să-i înconjoare casa ca să-l omoare. El nu se gândea decât la bunătatea Lui Dumnezeu, bunătate ce el a primit-o în tot timpul cât a alergat dinaintea lui Saul. Bunătatea Lui Dumnezeu se înnoieşte în fiecare zi, de aceea psalmistul a cântat bunătatea şi puterea Lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost şi este un turn de scăpare şi un loc de adăpost pentru toţi care nădăjduiesc în El. Dumnezeu a fost pentru David un loc de adăpost când Saul şi alţi oameni răi l-au urmărit să-i facă rău. Şi de fapt la fel face şi cu noi astăzi! Pe copiii Lui, Dumnezeu nu-i lasă pradă ispitelor şi altor atacuri. Să cântăm şi noi laudă Domnului în fiecare dimineaţă; să lăudăm şi noi bunătatea Lui! Ca şi David, şi noi am experimentat şi experimentăm bunătatea înnoită a Lui Dumnezeu. La fel ca în vremurile de demult, zile de necaz se abat asupra noastră; necazul nu ne va ocoli pe niciunul. Dumnezeu va fi un turn de scăpare pentru toţi care vor nădăjdui în El. Fie şi în ziua aceasta cântarea de laudă în inimile şi pe buzele noastre, dis-de-dimineaţă să lăudăm bunătatea Lui Dumnezeu şi să ne încredem pe deplin în El!
Sunday, April 22, 2007
23 Aprilie, 2007
1 Corinteni 6:12
Toate lucrurile îmi sunt îngăduite,dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.
Apostolul Pavel, campionul libertăţii creştine, a înţeles libertatea în sensul ei normal. Foarte mulţi iau libertatea creştină, ca fiind libertatea spre păcat. Pavel a scris, că deşi a fost liber să facă ce-a vrut, Duhul Sfânt i-a arătat că nu toate erau de folos. Duhul Sfânt nu lasă pe cel credincios să facă lucruri care nu folosesc! E de-a dreptul uimitor cât de mulţi creştini petrec timp cu lucruri nefolositoare! E greu de identificat ceea ce Duhul Sfânt face în astfel de oameni. Pavel a spus că mai era un risc, şi anume riscul ca anumite lucruri să pună stăpânire pe el. Obiceiurile şi deprinderile ce le avem au tendinţa să devină dominante în vieţile noastre. Mulţi dintre cei care fumează, beau, sau urmăresc filme nefolositoare, spun că oricând doresc ei se pot lăsa de aceste lucruri. Puţini însă pot să se lase cu adevărat. Cei ce folosesc droguri devin adictivi, subjugaţi de ele; tot aşa, spune Pavel, că păcatul devine foarte adictiv. Cum folosim noi libertatea ce-am primit-o prin Domnul Isus? Facem din libertate o haină a răutăţii, sau un prilej de păcătuire? Ne angrenăm şi noi în lucruri nefolositoare? Sunt oare timpul, banii şi energiile noastre investite în lucruri veşnice, sau se duc pe lucruri de nimic? Suntem noi robii lucrurilor de nimic? Au pus toate aceste lucruri stăpânire pe noi? Apostolul Pavel a folosit libertatea primită în dar de la Domnul Isus pentru a deveni robul Lui Dumnezeu. Viaţa lui a fost o viaţă nobilă pusă în slujba Lui Dumnezeu până la jertfă. Ce facem noi cu libertatea ce-am primit-o? O schimbăm noi pe lucruri de nimic? Tirania preocupării cu lucruri pieritoare ne zdrobeşte oare sub povara ei? Mă rog ca toţi cititorii să devină oameni liberi prin Domnul Isus, iar libertatea s-o folosească pentru slăvirea Lui Dumnezeu. Toate lucrurile ne sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos! Nimic nu trebuie să pună stăpânire pe noi!
Toate lucrurile îmi sunt îngăduite,dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.
Apostolul Pavel, campionul libertăţii creştine, a înţeles libertatea în sensul ei normal. Foarte mulţi iau libertatea creştină, ca fiind libertatea spre păcat. Pavel a scris, că deşi a fost liber să facă ce-a vrut, Duhul Sfânt i-a arătat că nu toate erau de folos. Duhul Sfânt nu lasă pe cel credincios să facă lucruri care nu folosesc! E de-a dreptul uimitor cât de mulţi creştini petrec timp cu lucruri nefolositoare! E greu de identificat ceea ce Duhul Sfânt face în astfel de oameni. Pavel a spus că mai era un risc, şi anume riscul ca anumite lucruri să pună stăpânire pe el. Obiceiurile şi deprinderile ce le avem au tendinţa să devină dominante în vieţile noastre. Mulţi dintre cei care fumează, beau, sau urmăresc filme nefolositoare, spun că oricând doresc ei se pot lăsa de aceste lucruri. Puţini însă pot să se lase cu adevărat. Cei ce folosesc droguri devin adictivi, subjugaţi de ele; tot aşa, spune Pavel, că păcatul devine foarte adictiv. Cum folosim noi libertatea ce-am primit-o prin Domnul Isus? Facem din libertate o haină a răutăţii, sau un prilej de păcătuire? Ne angrenăm şi noi în lucruri nefolositoare? Sunt oare timpul, banii şi energiile noastre investite în lucruri veşnice, sau se duc pe lucruri de nimic? Suntem noi robii lucrurilor de nimic? Au pus toate aceste lucruri stăpânire pe noi? Apostolul Pavel a folosit libertatea primită în dar de la Domnul Isus pentru a deveni robul Lui Dumnezeu. Viaţa lui a fost o viaţă nobilă pusă în slujba Lui Dumnezeu până la jertfă. Ce facem noi cu libertatea ce-am primit-o? O schimbăm noi pe lucruri de nimic? Tirania preocupării cu lucruri pieritoare ne zdrobeşte oare sub povara ei? Mă rog ca toţi cititorii să devină oameni liberi prin Domnul Isus, iar libertatea s-o folosească pentru slăvirea Lui Dumnezeu. Toate lucrurile ne sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos! Nimic nu trebuie să pună stăpânire pe noi!
Saturday, April 21, 2007
22 Aprilie, 2007
Psalmul 37:39
Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.
Cel socotit neprihănit de Dumnezeu, adică cel care a fost iertat prin har cunoaşte permanenta scăpare care vine de la Domnul. Când David se afla în cea mai mare primejdie –primejdia morţii veşnice-- Dumnezeu a avut milă, şi prin har l-a iertat. David a cunoscut scăparea Lui Dumnezeu, atât scăpare din pericolele vieţii, cât şi din groapa păcatului. El mai mult ca oricine a văzut cum l-a scăpat Dumnezeu din mâna lui Saul, a filistenilor şi a lui Absalom. Dar n-a simţit mai mare scăpare decât atunci, când proroocul Natan i-a spus: “Tu eşti omul...” Povestea lui Natan a fost simplă. Un om bogat nu a luat din oile lui pentru a ospăta un musafir, ci a luat singura mieluşea ce-o avea vecinul lui. David a fost indignat până când a aflat că povestea era povestea lui, adică povestea luării nevestei lui Urie şi omorârea lui în luptă. Nu era scăpare nicăieri, şi totuşi Dumnezeu în harul Lui nemărginit, l-a iertat. De aceea a scris David, că nu este scăpare în oameni, în bani sau influenţă, ci scăparea în orice problemă vine numai de la Domnul! Toţi cei care s-au încrezut în Domnul au fost scăpaţi de multe necazuri. Şi chiar dacă au trecut prin necazuri, El le-a fost ocrotitor. Aşa a scris David, “El este ocrotitorul lor la vremea necazului.” Dragii mei, doar El ne este scăpare şi tot El ne ocroteşte în fiecare zi! De ce sunt momente în viaţă când uităm acest adevăr? De ce ne uităm spre alt ajutor când singurul nostru ajutor este El? Pe cei neprihăniţi şi pe cei drepţi îi scapă Dumnezeu, dar pentru a fi neprihăniţi şi drepţi, tot El a trebuit să-i socotească neprihăniţi. Să ne încredem în Domnul, umblând în neprihănire şi făcându-I voia Lui în fiecare clipă. El ne va scăpa de vrăjmaşul sufletelor noastre, de oameni răi şi de cursele lor. În orice zi, chiar şi în ziua necazului El ne va ocroti. Slavă Lui în veci de veci!
Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.
Cel socotit neprihănit de Dumnezeu, adică cel care a fost iertat prin har cunoaşte permanenta scăpare care vine de la Domnul. Când David se afla în cea mai mare primejdie –primejdia morţii veşnice-- Dumnezeu a avut milă, şi prin har l-a iertat. David a cunoscut scăparea Lui Dumnezeu, atât scăpare din pericolele vieţii, cât şi din groapa păcatului. El mai mult ca oricine a văzut cum l-a scăpat Dumnezeu din mâna lui Saul, a filistenilor şi a lui Absalom. Dar n-a simţit mai mare scăpare decât atunci, când proroocul Natan i-a spus: “Tu eşti omul...” Povestea lui Natan a fost simplă. Un om bogat nu a luat din oile lui pentru a ospăta un musafir, ci a luat singura mieluşea ce-o avea vecinul lui. David a fost indignat până când a aflat că povestea era povestea lui, adică povestea luării nevestei lui Urie şi omorârea lui în luptă. Nu era scăpare nicăieri, şi totuşi Dumnezeu în harul Lui nemărginit, l-a iertat. De aceea a scris David, că nu este scăpare în oameni, în bani sau influenţă, ci scăparea în orice problemă vine numai de la Domnul! Toţi cei care s-au încrezut în Domnul au fost scăpaţi de multe necazuri. Şi chiar dacă au trecut prin necazuri, El le-a fost ocrotitor. Aşa a scris David, “El este ocrotitorul lor la vremea necazului.” Dragii mei, doar El ne este scăpare şi tot El ne ocroteşte în fiecare zi! De ce sunt momente în viaţă când uităm acest adevăr? De ce ne uităm spre alt ajutor când singurul nostru ajutor este El? Pe cei neprihăniţi şi pe cei drepţi îi scapă Dumnezeu, dar pentru a fi neprihăniţi şi drepţi, tot El a trebuit să-i socotească neprihăniţi. Să ne încredem în Domnul, umblând în neprihănire şi făcându-I voia Lui în fiecare clipă. El ne va scăpa de vrăjmaşul sufletelor noastre, de oameni răi şi de cursele lor. În orice zi, chiar şi în ziua necazului El ne va ocroti. Slavă Lui în veci de veci!
Friday, April 20, 2007
21 Aprilie, 2007
Evrei 9:24
Căci Cristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, să se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea Lui Dumnezeu.
Fiecare preot trebuia să intre în templu pentru a fi curăţit şi a face curăţirea pentru popor. Domnul Isus nu a trebuit să intre în templu, ci El a intrat “chiar în cer!” El a venit din cer pentru noi, dar atunci când a murit pe cruce, s-a dus în cer pentru a prezenta Tatălui Jertfa Sa! Tatăl a primit Jertfa şi a decretat o “hotărâre de iertare” prin care noi suntem mântuiţi. Cu hotărârea de iertare câştigată, Domnul Isus a trimis ucenicii în toată lumea să ducă această veste bună, şi să spună tuturor neamurilor că Dumnezeu iartă pe păcătoşi, nu prin ceea ce ei vor face, ci prin ce-a făcut Domnul Isus! După ce i-a trimis, El s-a înălţat la cer, a intrat în cer plin de slavă ca Marele Erou care a biruit iadul şi moartea! Ucenicii au rămas uimiţi pentru o vreme, dar după ce Duhul Sfânt a venit peste ei, nu au mai pregetat nimic, ci au început să proclame hotărârea de iertare câştigată de Domnul Isus! Domnul Isus a intrat în cer pentru noi şi în fiecare clipă mijloceşte pentru noi! Psalmistul se întreba în vechime, “pe cine altul am eu în cer, decât pe Tine...?” Noi putem spune cu deplină asigurare, că El a intrat chiar în cer pentru noi! El ne înfăţişează înaintea Tatălui îmbrăcaţi în neprihănirea Lui, adică îmbrăcaţi în El! Să-I aducem închinare cu bucuria în suflet că El este în cer şi ne reprezintă înaintea Tatălui! Să-I dăm onoare şi să-I cântăm slavă, căci a biruit totul pentru noi şi e gata să vină să ne ia în slava Sa veşnică!
Căci Cristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, să se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea Lui Dumnezeu.
Fiecare preot trebuia să intre în templu pentru a fi curăţit şi a face curăţirea pentru popor. Domnul Isus nu a trebuit să intre în templu, ci El a intrat “chiar în cer!” El a venit din cer pentru noi, dar atunci când a murit pe cruce, s-a dus în cer pentru a prezenta Tatălui Jertfa Sa! Tatăl a primit Jertfa şi a decretat o “hotărâre de iertare” prin care noi suntem mântuiţi. Cu hotărârea de iertare câştigată, Domnul Isus a trimis ucenicii în toată lumea să ducă această veste bună, şi să spună tuturor neamurilor că Dumnezeu iartă pe păcătoşi, nu prin ceea ce ei vor face, ci prin ce-a făcut Domnul Isus! După ce i-a trimis, El s-a înălţat la cer, a intrat în cer plin de slavă ca Marele Erou care a biruit iadul şi moartea! Ucenicii au rămas uimiţi pentru o vreme, dar după ce Duhul Sfânt a venit peste ei, nu au mai pregetat nimic, ci au început să proclame hotărârea de iertare câştigată de Domnul Isus! Domnul Isus a intrat în cer pentru noi şi în fiecare clipă mijloceşte pentru noi! Psalmistul se întreba în vechime, “pe cine altul am eu în cer, decât pe Tine...?” Noi putem spune cu deplină asigurare, că El a intrat chiar în cer pentru noi! El ne înfăţişează înaintea Tatălui îmbrăcaţi în neprihănirea Lui, adică îmbrăcaţi în El! Să-I aducem închinare cu bucuria în suflet că El este în cer şi ne reprezintă înaintea Tatălui! Să-I dăm onoare şi să-I cântăm slavă, căci a biruit totul pentru noi şi e gata să vină să ne ia în slava Sa veşnică!
20 Aprilie, 2007
Psalmul 109:21
Iar Tu Doamne, Dumnezeule, lucrează pentru mine din pricina Numelui Tău, căci mare este bunătatea ta; izbăveşte-mă!
Rugăciunea lui David era ca Dumnezeu să lucreze pentru el, nu în sensul ca Dumnezeu să-i fie slugă, ci Dumnezeu să intervină pentru situaţia în care se afla el. Desigur că motivul pentru care el cerea acest lucru nu era bazat pe ceea ce el ştia sau făcea. Motivul pentru care el cerea Domnului să lucreze pentru el, era “Numele Lui Dumnezeu.” De dragul Numelui Său L-a rugat psalmistul să lucreze pentru el. Numele Domnului este un turn tare pentru toţi cei care caută adăpost în El. Numele Lui a însemnat şi înseamnă mântuire şi izbăvire pentru copiii Lui! David a spus mereu în Psalmi despre bunătatea Domnului, iar cei ce suntem copiii Lui Dumnezeu am gustat şi gustăm mereu din bunătatea Lui. Psalmistul a cerut izbăvire de vrăjmaşii care doreau să-i ia viaţa. Noi nu avem astfel de vrăjmaşi, dar vrăjmaşul sufletelor noastre nu doarme, ci dă târcoale zi şi noapte să ne înghită. Nu ne atacă când suntem tari, ci atunci când puterile ne sunt slăbite, atunci încearcă el să ne lovească. Să strigăm şi noi azi la Domnul să lucreze pentru noi tot din pricina Numelui Său! Să gustăm din bunătatea Lui şi să-I cerem izbăvire de cel rău. Fie ca umblarea noastră să fie ocrotită de Numele Lui, iar bunătatea Lui să ne izbăvească de tot ce este rău!
Iar Tu Doamne, Dumnezeule, lucrează pentru mine din pricina Numelui Tău, căci mare este bunătatea ta; izbăveşte-mă!
Rugăciunea lui David era ca Dumnezeu să lucreze pentru el, nu în sensul ca Dumnezeu să-i fie slugă, ci Dumnezeu să intervină pentru situaţia în care se afla el. Desigur că motivul pentru care el cerea acest lucru nu era bazat pe ceea ce el ştia sau făcea. Motivul pentru care el cerea Domnului să lucreze pentru el, era “Numele Lui Dumnezeu.” De dragul Numelui Său L-a rugat psalmistul să lucreze pentru el. Numele Domnului este un turn tare pentru toţi cei care caută adăpost în El. Numele Lui a însemnat şi înseamnă mântuire şi izbăvire pentru copiii Lui! David a spus mereu în Psalmi despre bunătatea Domnului, iar cei ce suntem copiii Lui Dumnezeu am gustat şi gustăm mereu din bunătatea Lui. Psalmistul a cerut izbăvire de vrăjmaşii care doreau să-i ia viaţa. Noi nu avem astfel de vrăjmaşi, dar vrăjmaşul sufletelor noastre nu doarme, ci dă târcoale zi şi noapte să ne înghită. Nu ne atacă când suntem tari, ci atunci când puterile ne sunt slăbite, atunci încearcă el să ne lovească. Să strigăm şi noi azi la Domnul să lucreze pentru noi tot din pricina Numelui Său! Să gustăm din bunătatea Lui şi să-I cerem izbăvire de cel rău. Fie ca umblarea noastră să fie ocrotită de Numele Lui, iar bunătatea Lui să ne izbăvească de tot ce este rău!
Wednesday, April 18, 2007
19 Aprilie, 2007
Romani 5:5
Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea Lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat!
Dragostea Lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre! Şi încă ce dragoste! Dumnezeu nu ne-a iubit cu vre-un interes. El nu a aşteptat vre-un favor de la noi! În vremea când eram noi păcătoşi, când eram departe de El, El a trimis în lume pe Domnul Isus să ne înveţe ce-i iubirea. El nu ne-a vorbit despre dragoste, ci ne-a arătat-o prin faptul că Şi-a dat viaţa pentru noi. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru tine. Şi El a făcut-o! Nu s-a oprit sa vadă dacă ne calificăm, sau dacă îndeplinim vre-o condiţie, ci El ne-a iubit şi a murit pentru noi într-un mod complet necondiţionat. Aceasta este dragostea pe care El ne-a arătat-o! Ce har să ştim acest lucru şi să ne bucurăm în această nădejde! Apostolul Pavel ne-a scris să ne bucurăm în nădejdea slavei Lui Dumnezeu! Nadejdea aceasta nu înşeală, dovadă fiind dragostea ce-a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt! Îţi este greu să iubeşti? Îti este greu să ierţi? Îţi este greu să mai speri la ceva? Dragostea Lui a fost turnată în inimile noastre, iar inima întărită de dragostea Lui Dumnezeu va iubi, va ierta şi va spera!
Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea Lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat!
Dragostea Lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre! Şi încă ce dragoste! Dumnezeu nu ne-a iubit cu vre-un interes. El nu a aşteptat vre-un favor de la noi! În vremea când eram noi păcătoşi, când eram departe de El, El a trimis în lume pe Domnul Isus să ne înveţe ce-i iubirea. El nu ne-a vorbit despre dragoste, ci ne-a arătat-o prin faptul că Şi-a dat viaţa pentru noi. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru tine. Şi El a făcut-o! Nu s-a oprit sa vadă dacă ne calificăm, sau dacă îndeplinim vre-o condiţie, ci El ne-a iubit şi a murit pentru noi într-un mod complet necondiţionat. Aceasta este dragostea pe care El ne-a arătat-o! Ce har să ştim acest lucru şi să ne bucurăm în această nădejde! Apostolul Pavel ne-a scris să ne bucurăm în nădejdea slavei Lui Dumnezeu! Nadejdea aceasta nu înşeală, dovadă fiind dragostea ce-a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt! Îţi este greu să iubeşti? Îti este greu să ierţi? Îţi este greu să mai speri la ceva? Dragostea Lui a fost turnată în inimile noastre, iar inima întărită de dragostea Lui Dumnezeu va iubi, va ierta şi va spera!
Tuesday, April 17, 2007
18 Aprilie, 2007
Psalmul 73:28
Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.
Cu cât un lucru ţi-e mai drag, sau o fiinţă ţi-e mai dragă, vrei tot mai mult timp să petreci în prezenţa acelui lucru sau acelei fiinţe. Acelaşi lucru este adevărat pentru sufletul care a fost născut din nou din Dumnezeu. Acest suflet nu mai vrea altceva şi nu-şi mai găseşte fericirea nicăieri, ci vrea cu orice chip să se apropie de Domnul! Sufletul acesta însetează după prezenţa lui Dumnezeu, şi nu va sta nici o dată departe de Domnul, ci va veni tot mai aproape de El! Asaf, autorul psalmului spunea că atât cât îl priveşte pe el, fericirea lui este să fie aproape de Domnul! Nu era treaba lui ce ziceau alţii, sau unde îşi găseau ei fericirea! El dorea să fie aproape de Domnul! Cum se întâmplă să fie creştini care zilnic umblă departe de Domnul, şi de prezenţa Lui...? Cum pot ei merge în viaţă fără apropierea de Domnul? Le place să caute fericirea în alte lucruri sau plăceri? Sau poate s-au obişnuit aşa de mult fără El încât daca El s-ar apropia, ei ar fi surprinşi?! Sau poate nu ar recunoaşte cine s-a apropiat de ei!! Credinciosul îşi poate măsura temperatura spirituală în funcţie de dorinţa sa de a fi mai aproape de Domnul. Dacă apropierea de Domnul este doar la nevoie, sau sporadică, preţuirea nu e aşa de mare faţă de Domnul! Asaf făcea din Domnul locul Lui de adăpost, ca apoi să povestească lucrările Domnului! Unde ne adăpostim noi? Unde ne găsim refugiul? Furtunile vieţii ne aruncă spre El sau departe de El? Să ne ajute Domnul să ne găsim fericirea în apropierea de El, iar pe El să-L facem locul nostru de adăpost, ca apoi toţi să putem istorisi lucrările Lui minunate!
Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.
Cu cât un lucru ţi-e mai drag, sau o fiinţă ţi-e mai dragă, vrei tot mai mult timp să petreci în prezenţa acelui lucru sau acelei fiinţe. Acelaşi lucru este adevărat pentru sufletul care a fost născut din nou din Dumnezeu. Acest suflet nu mai vrea altceva şi nu-şi mai găseşte fericirea nicăieri, ci vrea cu orice chip să se apropie de Domnul! Sufletul acesta însetează după prezenţa lui Dumnezeu, şi nu va sta nici o dată departe de Domnul, ci va veni tot mai aproape de El! Asaf, autorul psalmului spunea că atât cât îl priveşte pe el, fericirea lui este să fie aproape de Domnul! Nu era treaba lui ce ziceau alţii, sau unde îşi găseau ei fericirea! El dorea să fie aproape de Domnul! Cum se întâmplă să fie creştini care zilnic umblă departe de Domnul, şi de prezenţa Lui...? Cum pot ei merge în viaţă fără apropierea de Domnul? Le place să caute fericirea în alte lucruri sau plăceri? Sau poate s-au obişnuit aşa de mult fără El încât daca El s-ar apropia, ei ar fi surprinşi?! Sau poate nu ar recunoaşte cine s-a apropiat de ei!! Credinciosul îşi poate măsura temperatura spirituală în funcţie de dorinţa sa de a fi mai aproape de Domnul. Dacă apropierea de Domnul este doar la nevoie, sau sporadică, preţuirea nu e aşa de mare faţă de Domnul! Asaf făcea din Domnul locul Lui de adăpost, ca apoi să povestească lucrările Domnului! Unde ne adăpostim noi? Unde ne găsim refugiul? Furtunile vieţii ne aruncă spre El sau departe de El? Să ne ajute Domnul să ne găsim fericirea în apropierea de El, iar pe El să-L facem locul nostru de adăpost, ca apoi toţi să putem istorisi lucrările Lui minunate!
Monday, April 16, 2007
17 Aprilie, 2007
Ioan 6:20
Dar Isus le-a zis: “Eu sunt, nu vă temeţi!”
Ucenicii erau pe mare, vântul sufla puternic, marea era întărâtată, iar Domnul nu era cu ei! Priveliştea nu era plăcută! Oriunde s-au uitat nu a fost nici o speranţă! Cei mai experţi dintre ei în ale mării, adică pescarii, nu ştiau ce să facă. Ceilalţi care nu au mai avut experienţa furtunii, cred că se uitau speriaţi la feţele crispate ale celor ce-au mai înfruntat furtuni, fără să înţeleagă ceva. Când le-a fost mai greu, Domnul Isus s-a apropiat de ei. Când erau pe punctul să piardă lupta cu furtuna, Domnul s-a apropiat şi le-a dat asigurarea că El este acolo. Când El ajunge în furtună, furtuna se potoleşte! Când El este prezent în orice situaţie, situaţia se schimbă! Ucenicii s-au speriat de El, dar El le-a spus cuvintele care peste veacuri au rămas o încurajare pentru toţi cei ce se tem, “Eu sunt, nu vă temeţi!” Cuvintele acestea în Ebraică au un înţeles mult mai profund decât în limba Română. Dacă în româneşte este nevoie de a completa afirmaţia, “Eu sunt,” în ebraică nu este necesar deoarece “Eu sunt” înseamnă foarte mult. Fiecare evreu a ştiut despre ce este vorba când a auzit, “Eu sunt.” Acesta este Numele Lui Dumnezeu, nume ce El Însuşi i l-a spus lui Moise, Exod 3:14. Nu ştiu în ce furtuni te afli tu prietenul meu, dar pot să te asigur că Domnul Isus e lângă tine. El este, nu te teme! Nu te teme căci El este domn al naturii, iar marea ascultă de El, şi numai de El. Vânturile Îi sunt supuse. Încrede-te în El şi nu te lăsa înspăimântat de împrejurările în care te afli. El le are toate sub control. El este aproape de fiecare credincios să nu-l lase pradă celui rău, care vrea să-l răpună. Domnul Isus nu va pleca de lângă noi niciodată. El ne-a promis că va fi cu noi până la sfârşitul veacului! De ce ne mai temem? Nu-L vedem oare când vine printre valuri să ne scape? Încă ne mai sperie prezenţa Lui? Mă rog ca El să ne dea harul să ştim că El este cu noi şi să nu ne temem de nimic niciodată, în orice situaţie ne-am găsi!
Dar Isus le-a zis: “Eu sunt, nu vă temeţi!”
Ucenicii erau pe mare, vântul sufla puternic, marea era întărâtată, iar Domnul nu era cu ei! Priveliştea nu era plăcută! Oriunde s-au uitat nu a fost nici o speranţă! Cei mai experţi dintre ei în ale mării, adică pescarii, nu ştiau ce să facă. Ceilalţi care nu au mai avut experienţa furtunii, cred că se uitau speriaţi la feţele crispate ale celor ce-au mai înfruntat furtuni, fără să înţeleagă ceva. Când le-a fost mai greu, Domnul Isus s-a apropiat de ei. Când erau pe punctul să piardă lupta cu furtuna, Domnul s-a apropiat şi le-a dat asigurarea că El este acolo. Când El ajunge în furtună, furtuna se potoleşte! Când El este prezent în orice situaţie, situaţia se schimbă! Ucenicii s-au speriat de El, dar El le-a spus cuvintele care peste veacuri au rămas o încurajare pentru toţi cei ce se tem, “Eu sunt, nu vă temeţi!” Cuvintele acestea în Ebraică au un înţeles mult mai profund decât în limba Română. Dacă în româneşte este nevoie de a completa afirmaţia, “Eu sunt,” în ebraică nu este necesar deoarece “Eu sunt” înseamnă foarte mult. Fiecare evreu a ştiut despre ce este vorba când a auzit, “Eu sunt.” Acesta este Numele Lui Dumnezeu, nume ce El Însuşi i l-a spus lui Moise, Exod 3:14. Nu ştiu în ce furtuni te afli tu prietenul meu, dar pot să te asigur că Domnul Isus e lângă tine. El este, nu te teme! Nu te teme căci El este domn al naturii, iar marea ascultă de El, şi numai de El. Vânturile Îi sunt supuse. Încrede-te în El şi nu te lăsa înspăimântat de împrejurările în care te afli. El le are toate sub control. El este aproape de fiecare credincios să nu-l lase pradă celui rău, care vrea să-l răpună. Domnul Isus nu va pleca de lângă noi niciodată. El ne-a promis că va fi cu noi până la sfârşitul veacului! De ce ne mai temem? Nu-L vedem oare când vine printre valuri să ne scape? Încă ne mai sperie prezenţa Lui? Mă rog ca El să ne dea harul să ştim că El este cu noi şi să nu ne temem de nimic niciodată, în orice situaţie ne-am găsi!
Sunday, April 15, 2007
16 Aprilie, 2007
Ţefania 1:7
Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii.
Cu mii de ani în urmă au fost scrise aceste cuvinte. Ele au fost scrise unei alte generaţii, în alte condiţii, dar cu toate acestea, aceste cuvinte sunt foarte actuale. Ziua Domnului despre care Ţefania a vorbit, a însemnat pentru oamenii de atunci, ziua când Dumnezeu va judeca răul şi va instaura binele. Poporul lui Dumnezeu tolera păcatul, prinţii şi proorocii nu mergeau pe calea Domnului. Profetul spunea acelor oameni să nu mai vorbească, ci să tacă înaintea Domnului. Sunt vremuri când trebuie să vorbim, şi sunt vremuri când trebuie să tăcem. Pentru poporul lui Dumnezeu, aceea era o vreme care cerea totală tăcere. Dumnezeu era gata să aducă judecata peste ei. Nu este oare la fel şi astăzi? Nu aşteaptă biserica de două mii de ani pe Domnul să vină? Mii de creştini au murit în arenele romane, mii au fost arşi pe rug şi schingiuiţi, dar speranţa lor nu a fost alta, decât venirea Domnului! Nu de mult, 400 de creştini au fost omorâţi în Vietnam. Numai Domnul ştie numărul celor care zilnic mor penru cauza Evangheliei. E vremea să facem linişte în sufletele noastre, să oprim zgomotul şi să auzim ce ne spune Dumnezeu! Atâta timp cât noi vorbim, nu avem cum să auzim pe Dumnezeu. Când noi tăcem, atunci El poate fi auzit cu claritate! Ai oprit tu zgomotul din viaţa ta? Ai făcut linişte ca să auzi vocea Lui când El îţi vorbeşte? Fie ziua de azi, o zi de meditaţie sfântă, când făcând linişte în vieţile noastre, să auzim ce Dumnezeu ne spune. Ziua Lui nu e departe. Dacă pentru cei de demult a venit cu judecată, cu siguranţă că va veni şi pentru noi. El a pregătit ospăţul. Noi copiii Lui, mântuiţi prin Jertfă, să aşteptăm cu bucurie ziua revenirii Lui, zi când vom “amuţi” în faţa măreţiei Lui!
Până atunci, tăcere!...doar să aşteptăm şi să lucrăm pentru slava Lui tot mai mult!
Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii.
Cu mii de ani în urmă au fost scrise aceste cuvinte. Ele au fost scrise unei alte generaţii, în alte condiţii, dar cu toate acestea, aceste cuvinte sunt foarte actuale. Ziua Domnului despre care Ţefania a vorbit, a însemnat pentru oamenii de atunci, ziua când Dumnezeu va judeca răul şi va instaura binele. Poporul lui Dumnezeu tolera păcatul, prinţii şi proorocii nu mergeau pe calea Domnului. Profetul spunea acelor oameni să nu mai vorbească, ci să tacă înaintea Domnului. Sunt vremuri când trebuie să vorbim, şi sunt vremuri când trebuie să tăcem. Pentru poporul lui Dumnezeu, aceea era o vreme care cerea totală tăcere. Dumnezeu era gata să aducă judecata peste ei. Nu este oare la fel şi astăzi? Nu aşteaptă biserica de două mii de ani pe Domnul să vină? Mii de creştini au murit în arenele romane, mii au fost arşi pe rug şi schingiuiţi, dar speranţa lor nu a fost alta, decât venirea Domnului! Nu de mult, 400 de creştini au fost omorâţi în Vietnam. Numai Domnul ştie numărul celor care zilnic mor penru cauza Evangheliei. E vremea să facem linişte în sufletele noastre, să oprim zgomotul şi să auzim ce ne spune Dumnezeu! Atâta timp cât noi vorbim, nu avem cum să auzim pe Dumnezeu. Când noi tăcem, atunci El poate fi auzit cu claritate! Ai oprit tu zgomotul din viaţa ta? Ai făcut linişte ca să auzi vocea Lui când El îţi vorbeşte? Fie ziua de azi, o zi de meditaţie sfântă, când făcând linişte în vieţile noastre, să auzim ce Dumnezeu ne spune. Ziua Lui nu e departe. Dacă pentru cei de demult a venit cu judecată, cu siguranţă că va veni şi pentru noi. El a pregătit ospăţul. Noi copiii Lui, mântuiţi prin Jertfă, să aşteptăm cu bucurie ziua revenirii Lui, zi când vom “amuţi” în faţa măreţiei Lui!
Până atunci, tăcere!...doar să aşteptăm şi să lucrăm pentru slava Lui tot mai mult!
Saturday, April 14, 2007
15 Aprilie, 2007
Ioan 20:28
Drept răspuns, Toma i-a zis: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Ce răspuns superb din partea ucenicului îndoielnic! El nu a crezut la început că Domnul a înviat, dar când l-a văzut pe Domnul, între el şi Domnul Isus nu mai era nici un obstacol. Pentru Toma, Domnul Isus Cel Viu este ceea ce tot timpul a spus că este, “Domn şi Dumnezeu!” Realizarea la care a ajuns Toma aş dori să fie valabilă şi în viaţa noastră. Domnul Isus Cel Viu să fie Domn în toate compartimentele vieţii noastre, nelăsând nimic care să nu fie supus dumnezeirii Lui. Câtă îndoială arborezi tu în viaţa ta? Este gândul rău chinuitor pentru tine? Vine cel rău să samene seminţele amare ale neîncrederii în Cuvântul Lui Dumnezeu? Toma s-a uitat la Domnul Isus, a înţeles că nu e necesar să pună mâna în semnul cuielor şi că nu trebuie să atingă coasta cicatrizată a Domnului Isus. Vocea blândă care a spus “pace vouă,” i-a fost suficientă lui Toma ca să creadă că El este viu. Citeşte din nou contextul acestei întâlniri şi lasă sufletul tău atins de cuvintele Domnului Isus. Lasă prezenţa Lui să te copleşească, şi într-o izbucnire de credinţă, spune şi tu ca şi Toma: “Domnul meu şi Dumnezeul meu.” Nu lăsa ca doar alţii să spună lucrul acesta, ci fă-l personal pentru tine. Pot alţii să spună că El este Domnul lor, dar până tu nu spui că este al tău, nu-ţi foloseşte la nimic! Dacă îndoiala mai persistă în inima ta, pleacă genunchii înaintea Lui şi roagă-L pe Domnul Isus ca prin Duhul Sfânt să-ţi aducă pacea Lui în sufletul tău, ca tu s-o cunoşti într-o nouă dimensiune. Încearcă să înţelegi vocea Lui, şi înţelegând-o să crezi că El e viu şi că El este Domnul şi Dumnezeul tău!
Drept răspuns, Toma i-a zis: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Ce răspuns superb din partea ucenicului îndoielnic! El nu a crezut la început că Domnul a înviat, dar când l-a văzut pe Domnul, între el şi Domnul Isus nu mai era nici un obstacol. Pentru Toma, Domnul Isus Cel Viu este ceea ce tot timpul a spus că este, “Domn şi Dumnezeu!” Realizarea la care a ajuns Toma aş dori să fie valabilă şi în viaţa noastră. Domnul Isus Cel Viu să fie Domn în toate compartimentele vieţii noastre, nelăsând nimic care să nu fie supus dumnezeirii Lui. Câtă îndoială arborezi tu în viaţa ta? Este gândul rău chinuitor pentru tine? Vine cel rău să samene seminţele amare ale neîncrederii în Cuvântul Lui Dumnezeu? Toma s-a uitat la Domnul Isus, a înţeles că nu e necesar să pună mâna în semnul cuielor şi că nu trebuie să atingă coasta cicatrizată a Domnului Isus. Vocea blândă care a spus “pace vouă,” i-a fost suficientă lui Toma ca să creadă că El este viu. Citeşte din nou contextul acestei întâlniri şi lasă sufletul tău atins de cuvintele Domnului Isus. Lasă prezenţa Lui să te copleşească, şi într-o izbucnire de credinţă, spune şi tu ca şi Toma: “Domnul meu şi Dumnezeul meu.” Nu lăsa ca doar alţii să spună lucrul acesta, ci fă-l personal pentru tine. Pot alţii să spună că El este Domnul lor, dar până tu nu spui că este al tău, nu-ţi foloseşte la nimic! Dacă îndoiala mai persistă în inima ta, pleacă genunchii înaintea Lui şi roagă-L pe Domnul Isus ca prin Duhul Sfânt să-ţi aducă pacea Lui în sufletul tău, ca tu s-o cunoşti într-o nouă dimensiune. Încearcă să înţelegi vocea Lui, şi înţelegând-o să crezi că El e viu şi că El este Domnul şi Dumnezeul tău!
Friday, April 13, 2007
14 Aprilie, 2007
Romani 8:34
Cine-i va osândi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta Lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi.
Apostolul Pavel a pus întrebări retorice cu privire la condamnarea acelora care prin credinţă au ajuns să fie în Cristos. Pavel nu credea că mai există cineva care să poată condamna pe cei credincioşi. Argumentul lui era foarte puternic, deoarece l-a sprijinit pe două fapte istorice necontestabile. Cristos a murit! Afirmaţia aceasta este extrem de profundă! Pentru ca Domnul Isus să moară, a trebuit să aibe loc întruparea. Dar nici chiar întruparea nu-I garanta moartea, ci Domnul Isus a trebuit să ia păcatul omenirii, şi acest lucru I-a atras moartea. El nu a murit cum mor alţi oameni, ci EL a murit o moarte ispăşitoare. După ce-a murit, Domnul Isus a înviat! Pavel a spus celor din Roma că moartea nu a avut ultimul cuvânt, ci Domnul a înviat! Iar învierea confirmă Jertfa Domnului Isus. Pentru cei credincioşi nu mai există nici o osândire, nici o condamnare şi nici o pedeapsă. Păcatul care a adus pedeapsa a fost zdrobit şi puterea lui care domina în viaţa păcătosului a fost anulată, aşa că pentru cei ce sunt în Cristos nu mai este vinovăţie şi dacă nu mai este vinovăţie, nu mai poate fi nici condamnare. Procuratura ne-a acuzat, ne-a dovedit vinovaţi şi urma ca Judecătorul să ne condamne. Judecătorul nu era Altul decât Tatăl care ne-a iubit, Tatăl care, pentru ca să prevină condamnarea noastră, a trimis pe Fiul Său în lume să ne izbăvească. Domnul Isus a murit pentru păcat, şi în clipa cînd trebuia să ni se comunice pedeapsa, El a anunţat că a plătit-o pentru noi. Degeaba mai aştepta acuzatorul să ni se comunice pedeapsa, bazată pe vinovăţia noastră, că Dumnezeu a acceptat Jertfa Fiului Său, a citit declaraţia de iertare, şi ne-a făcut liberi. Orice acuzare şi-a pierdut valoarea. De fapt în tot universul nu mai este cine să ridice vre-o plângere împotriva noastră, fiindcă Dumnezeu este Acela care ne socoteşte neprihăniţi, adică justificaţi. Domnul Isus a intrat în slavă şi a continuat mijlocirea pentru noi. Să-I dăm slavă şi astăzi şi să fim plini de încredere, căci El a murit dar a şi înviat! Acum stă la dreapta Lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi, slavă Lui în veci de veci!
Cine-i va osândi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta Lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi.
Apostolul Pavel a pus întrebări retorice cu privire la condamnarea acelora care prin credinţă au ajuns să fie în Cristos. Pavel nu credea că mai există cineva care să poată condamna pe cei credincioşi. Argumentul lui era foarte puternic, deoarece l-a sprijinit pe două fapte istorice necontestabile. Cristos a murit! Afirmaţia aceasta este extrem de profundă! Pentru ca Domnul Isus să moară, a trebuit să aibe loc întruparea. Dar nici chiar întruparea nu-I garanta moartea, ci Domnul Isus a trebuit să ia păcatul omenirii, şi acest lucru I-a atras moartea. El nu a murit cum mor alţi oameni, ci EL a murit o moarte ispăşitoare. După ce-a murit, Domnul Isus a înviat! Pavel a spus celor din Roma că moartea nu a avut ultimul cuvânt, ci Domnul a înviat! Iar învierea confirmă Jertfa Domnului Isus. Pentru cei credincioşi nu mai există nici o osândire, nici o condamnare şi nici o pedeapsă. Păcatul care a adus pedeapsa a fost zdrobit şi puterea lui care domina în viaţa păcătosului a fost anulată, aşa că pentru cei ce sunt în Cristos nu mai este vinovăţie şi dacă nu mai este vinovăţie, nu mai poate fi nici condamnare. Procuratura ne-a acuzat, ne-a dovedit vinovaţi şi urma ca Judecătorul să ne condamne. Judecătorul nu era Altul decât Tatăl care ne-a iubit, Tatăl care, pentru ca să prevină condamnarea noastră, a trimis pe Fiul Său în lume să ne izbăvească. Domnul Isus a murit pentru păcat, şi în clipa cînd trebuia să ni se comunice pedeapsa, El a anunţat că a plătit-o pentru noi. Degeaba mai aştepta acuzatorul să ni se comunice pedeapsa, bazată pe vinovăţia noastră, că Dumnezeu a acceptat Jertfa Fiului Său, a citit declaraţia de iertare, şi ne-a făcut liberi. Orice acuzare şi-a pierdut valoarea. De fapt în tot universul nu mai este cine să ridice vre-o plângere împotriva noastră, fiindcă Dumnezeu este Acela care ne socoteşte neprihăniţi, adică justificaţi. Domnul Isus a intrat în slavă şi a continuat mijlocirea pentru noi. Să-I dăm slavă şi astăzi şi să fim plini de încredere, căci El a murit dar a şi înviat! Acum stă la dreapta Lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi, slavă Lui în veci de veci!
Thursday, April 12, 2007
13 Aprilie, 2007
Romani 6:4
Noi deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.
Apostolul Pavel a scris creştinilor din Roma despre marea realitate a justificării prin credinţă a celor credincioşi. După ce-am fost justificaţi, Duhul Sfânt lucrează în noi sfinţirea! Noi am fost îngropaţi împreună cu El, dar scopul îngropării prin botez, nu a fost să rămânem îngropaţi, ci aşa cum El a înviat din morţi şi noi să trăim o viaţă nouă! Cei ce-au murit faţă de păcat nu mai trebuie să trăiască pentru păcat. Pavel a întrebat în acest capitol, dacă noi care am murit faţă de păcat, mai putem trăi în păcat? Întrebarea lui este retorică şi nu necesită răspuns...cei ce-au murit sunt morţi, iar morţii nu mai pot face nimic. Principiul păcatului a fost anulat în cei credincioşi. Ei au fost botezaţi în Cristos şi identificaţi cu Isus, adică identificaţi cu moartea Lui. Moartea faţă de păcat este punctul central al acestui capitol din Romani şi această moarte implică o transferare a celui credincios din sfera păcatului în sfera duhului de viaţă, adică în Cristos. Separarea de păcat este radicală şi totală. Momentul acestei morţi poate fi identificat ca fiind istoric, adică s-a întâmplat la moartea Domnului Isus pe Golgota când toţi am murit împreună cu El, dar şi în mod personal, când fiecare credincios a fost botezat în Cristos. Nu cred că Pavel a vorbit în acest verset despre botezul în apă, ci despre botezul cu Duh Sfânt menţionat în 1 Cor 12:13. Botezul cu Duhul Sfânt este operaţia juridică prin care credinciosul este plasat în Trupul Lui Cristos, adică în biserică. Botezul în apă este imaginea grafică a ceea ce s-a petrecut în spirit. Învierea Domnului Isus ne pune în faţa unei realităţi sublime: El ne-a luat cu EL în moartea Lui, iar în învierea Lui ne dă o viaţa nouă, pe care trebuie s-o trăim prin Duhul Sfânt! Să ne rugăm ca El să ne dea harul ca zilnic să trăim această viaţă nouă spre slava Domnului Isus Cel viu!
Noi deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.
Apostolul Pavel a scris creştinilor din Roma despre marea realitate a justificării prin credinţă a celor credincioşi. După ce-am fost justificaţi, Duhul Sfânt lucrează în noi sfinţirea! Noi am fost îngropaţi împreună cu El, dar scopul îngropării prin botez, nu a fost să rămânem îngropaţi, ci aşa cum El a înviat din morţi şi noi să trăim o viaţă nouă! Cei ce-au murit faţă de păcat nu mai trebuie să trăiască pentru păcat. Pavel a întrebat în acest capitol, dacă noi care am murit faţă de păcat, mai putem trăi în păcat? Întrebarea lui este retorică şi nu necesită răspuns...cei ce-au murit sunt morţi, iar morţii nu mai pot face nimic. Principiul păcatului a fost anulat în cei credincioşi. Ei au fost botezaţi în Cristos şi identificaţi cu Isus, adică identificaţi cu moartea Lui. Moartea faţă de păcat este punctul central al acestui capitol din Romani şi această moarte implică o transferare a celui credincios din sfera păcatului în sfera duhului de viaţă, adică în Cristos. Separarea de păcat este radicală şi totală. Momentul acestei morţi poate fi identificat ca fiind istoric, adică s-a întâmplat la moartea Domnului Isus pe Golgota când toţi am murit împreună cu El, dar şi în mod personal, când fiecare credincios a fost botezat în Cristos. Nu cred că Pavel a vorbit în acest verset despre botezul în apă, ci despre botezul cu Duh Sfânt menţionat în 1 Cor 12:13. Botezul cu Duhul Sfânt este operaţia juridică prin care credinciosul este plasat în Trupul Lui Cristos, adică în biserică. Botezul în apă este imaginea grafică a ceea ce s-a petrecut în spirit. Învierea Domnului Isus ne pune în faţa unei realităţi sublime: El ne-a luat cu EL în moartea Lui, iar în învierea Lui ne dă o viaţa nouă, pe care trebuie s-o trăim prin Duhul Sfânt! Să ne rugăm ca El să ne dea harul ca zilnic să trăim această viaţă nouă spre slava Domnului Isus Cel viu!
Wednesday, April 11, 2007
12 Aprilie, 2007
Apocalipsa 1:17-18
Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: “Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale locuinţei morţilor.”
Întâlnirea Apostolului Ioan cu Domnul Isus a fost spectaculară! Ei s-au întâlnit după înviere. Ioan a fost în camera de sus când a venit Domnul Isus la ucenici. Apoi Ioan a fost la Marea Tiberiadei când s-au întâlnit, dar în acest text se întâlnesc după aproximativ 40-50 de ani. Când Ioan L-a văzut nu a putut rămâne în picioare, ci a căzut în faţa Lui ca mort. Prezenţa glorioasă a Domnului Isus L-a copleşit. Domnul Isus şi-a pus mâna pe capul lui Ioan, l-a atins, l-a mângâiat şi l-a asigurat să nu se teamă. Ioan a mai auzit aceste cuvinte: “nu vă temeţi!” când a fost în furtună, sau când a mers la casa lui Iair. Domnul Isus a asigurat ucenicii în furtună de prezenţa Lui şi a spus că nu au motive să fie fricoşi, fiindcă El este acolo. La fel Domnul Isus a spus şi lui Iair să nu se teamă, chiar dacă fetiţa lui a murit. În faţa Domnului Isus marea tace, iar moartea pleacă! În acest text, Ioan era bătrân, în exil, departe de cei dragi. Domnul Isus a vrut să-i descopere ce se va întâmpla în viitor exact în Patmos, în insula exilului său. El a ales să-l mângâie pe Ioan şi să-i aducă aminte că El, Domnul Isus a fost mort. Moartea este un lucru al trecutului. O realitate, dar trecută. El este Primul şi Ultimul! El închide şi deschide! El are toată autoritatea în cer şi pe pământ! El a fost mort dar acum este viu şi viu pentru totdeauna! Fiţi plini de încredere că El este viu! Moartea şi locuinţa morţilor şi-au pierdut cheile. De-acum ele sunt în mâna Lui! Slavă Lui în veci! Nu vă temeţi! El este viu în veci de veci!
Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: “Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale locuinţei morţilor.”
Întâlnirea Apostolului Ioan cu Domnul Isus a fost spectaculară! Ei s-au întâlnit după înviere. Ioan a fost în camera de sus când a venit Domnul Isus la ucenici. Apoi Ioan a fost la Marea Tiberiadei când s-au întâlnit, dar în acest text se întâlnesc după aproximativ 40-50 de ani. Când Ioan L-a văzut nu a putut rămâne în picioare, ci a căzut în faţa Lui ca mort. Prezenţa glorioasă a Domnului Isus L-a copleşit. Domnul Isus şi-a pus mâna pe capul lui Ioan, l-a atins, l-a mângâiat şi l-a asigurat să nu se teamă. Ioan a mai auzit aceste cuvinte: “nu vă temeţi!” când a fost în furtună, sau când a mers la casa lui Iair. Domnul Isus a asigurat ucenicii în furtună de prezenţa Lui şi a spus că nu au motive să fie fricoşi, fiindcă El este acolo. La fel Domnul Isus a spus şi lui Iair să nu se teamă, chiar dacă fetiţa lui a murit. În faţa Domnului Isus marea tace, iar moartea pleacă! În acest text, Ioan era bătrân, în exil, departe de cei dragi. Domnul Isus a vrut să-i descopere ce se va întâmpla în viitor exact în Patmos, în insula exilului său. El a ales să-l mângâie pe Ioan şi să-i aducă aminte că El, Domnul Isus a fost mort. Moartea este un lucru al trecutului. O realitate, dar trecută. El este Primul şi Ultimul! El închide şi deschide! El are toată autoritatea în cer şi pe pământ! El a fost mort dar acum este viu şi viu pentru totdeauna! Fiţi plini de încredere că El este viu! Moartea şi locuinţa morţilor şi-au pierdut cheile. De-acum ele sunt în mâna Lui! Slavă Lui în veci! Nu vă temeţi! El este viu în veci de veci!
Tuesday, April 10, 2007
11 Aprilie, 2007
Efeseni 2:6
El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus.
Dumnezeu în marea Lui îndurare ne-a adus la viaţă în Domnul Isus! Noi eram morţi în păcate, trăiam exact cum trăia lumea, ne vedeam de drumul nostru spre iad, dar Dumnezeu în dragostea Lui ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos. Când Domnul Isus a murit, noi eram în El, iar când El a înviat, ne-a adus la o viaţă nouă. Păcatul cel vechi s-a dus, toate s-au făcut noi. Înnoirea a fost posibilă prin moartea şi învierea Domnului Isus! Dumnezeu ne-a înviat, ne-a scos din mormântul păcatului şi ne-a adus la viaţă împreună cu Domnul Isus. El nu a făcut păcat, dar s-a identificat cu păcatul nostru ca noi să fim aduşi la viaţă cu El, după ce El a biruit păcatul şi moartea. După ce ne-a înviat, Dumnezeu ne-a pus să şedem împreună cu Domnul Isus în locurile cereşti! După înviere,Domnul Isus s-a dus în cer, dar nu a plecat fără a lăsa promisiunea că se va reîntoarce. El va reveni să ne ia cu El ca acolo unde este El să fim şi noi! În timpul pribegiei noastre pe acest pământ, chiar dacă suntem departe de casă, viaţa noastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Suntem în deplină siguranţă că nimic din lumea aceasta nu ne poate despărţi de dragostea Lui Dumnezeu care este în Domnul Isus! Fie ca asigurarea aceasta: “că suntem deja aşezaţi în locurile cereşti în Cristos Domnul” să vă umple inimile de bucurie şi astăzi şi în fiecare zi! Urmează doar să ajungem acolo, şi în curând El se va arăta să-şi ia mireasa. Până atunci să umblăm cu bucurie şi încredere că fiind copiii Lui acum, vom fi veşnic cu El şi dincolo! Slavă Lui în veci de veci!
El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus.
Dumnezeu în marea Lui îndurare ne-a adus la viaţă în Domnul Isus! Noi eram morţi în păcate, trăiam exact cum trăia lumea, ne vedeam de drumul nostru spre iad, dar Dumnezeu în dragostea Lui ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos. Când Domnul Isus a murit, noi eram în El, iar când El a înviat, ne-a adus la o viaţă nouă. Păcatul cel vechi s-a dus, toate s-au făcut noi. Înnoirea a fost posibilă prin moartea şi învierea Domnului Isus! Dumnezeu ne-a înviat, ne-a scos din mormântul păcatului şi ne-a adus la viaţă împreună cu Domnul Isus. El nu a făcut păcat, dar s-a identificat cu păcatul nostru ca noi să fim aduşi la viaţă cu El, după ce El a biruit păcatul şi moartea. După ce ne-a înviat, Dumnezeu ne-a pus să şedem împreună cu Domnul Isus în locurile cereşti! După înviere,Domnul Isus s-a dus în cer, dar nu a plecat fără a lăsa promisiunea că se va reîntoarce. El va reveni să ne ia cu El ca acolo unde este El să fim şi noi! În timpul pribegiei noastre pe acest pământ, chiar dacă suntem departe de casă, viaţa noastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Suntem în deplină siguranţă că nimic din lumea aceasta nu ne poate despărţi de dragostea Lui Dumnezeu care este în Domnul Isus! Fie ca asigurarea aceasta: “că suntem deja aşezaţi în locurile cereşti în Cristos Domnul” să vă umple inimile de bucurie şi astăzi şi în fiecare zi! Urmează doar să ajungem acolo, şi în curând El se va arăta să-şi ia mireasa. Până atunci să umblăm cu bucurie şi încredere că fiind copiii Lui acum, vom fi veşnic cu El şi dincolo! Slavă Lui în veci de veci!
Monday, April 9, 2007
10 Aprilie, 2007
1 Corinteni 15:3-4
V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Apostolul Pavel a scris celor din Corint ceea ce el a primit prin inspiraţie divină. El nu a auzit de la cineva istorisirea aceasta, ca apoi el să o compună mai frumos pentru audienţa lui. El a primit de la Domnul tot ce ne-a învăţat. Domnul Isus a murit aşa cum au prezis Scripturile. Moartea Lui a fost plănuită din veşnicie, iar Vechiul Testament a prezis această moarte. După moartea Lui, Domnul Isus a fost îngropat. Nu a fost doar în comă, nu a fost doar un leşin din care şi-a revenit; Domnul Isus a murit şi a fost îngropat. Ostaşii au cercetat să vadă dacă a murit şi ei au constatat că a murit. Ei nu erau parte din nici o conspiraţie, ci erau parte din cei ce au condus execuţia. El a fost cu adevărat mort. Dar moartea nu a avut putere să-L ţină în mormânt. Lanţurile morţii s-au dovedit prea slabe pentru Domnul vieţii! A treia zi a înviat, tot conform Scripturilor. Scriptura a prezis că Dumnezeu nu va îngădui ca Domnul Isus să rămână în mormânt până îi vor “putrezi oasele,” ci că va învia a treia zi. Învierea Domnului Isus este parte din Evanghelia care Pavel o predica şi trebuie să fie vestită de fiecare din noi cei care îl cunoaştem! Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre, ne-a adus iertarea şi eliberarea de osânda veşnică. A stat în mormânt, dar a treia zi a ieşit biruitor asupra morţii, a păcatului şi a oricărei puteri ale întunericului. Dragii mei, învierea Domnului Isus, învierea care a fost după Scripturi, ne-a născut din nou şi ne-a dat puterea de a birui orice ispită. Lanţurile care cel rău vrea să le mai pună pe noi spre a ne încătuşa, sunt doar imaginare! El nu mai are nici o putere! Isus Cristos a înviat şi biruinţa Lui ne-a dat-o nouă. Să umblăm în biruinţa Lui în fiecare zi! Să-L onorăm şi să-L cinstim prin faptul că ne încredem deplin în El!
V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Apostolul Pavel a scris celor din Corint ceea ce el a primit prin inspiraţie divină. El nu a auzit de la cineva istorisirea aceasta, ca apoi el să o compună mai frumos pentru audienţa lui. El a primit de la Domnul tot ce ne-a învăţat. Domnul Isus a murit aşa cum au prezis Scripturile. Moartea Lui a fost plănuită din veşnicie, iar Vechiul Testament a prezis această moarte. După moartea Lui, Domnul Isus a fost îngropat. Nu a fost doar în comă, nu a fost doar un leşin din care şi-a revenit; Domnul Isus a murit şi a fost îngropat. Ostaşii au cercetat să vadă dacă a murit şi ei au constatat că a murit. Ei nu erau parte din nici o conspiraţie, ci erau parte din cei ce au condus execuţia. El a fost cu adevărat mort. Dar moartea nu a avut putere să-L ţină în mormânt. Lanţurile morţii s-au dovedit prea slabe pentru Domnul vieţii! A treia zi a înviat, tot conform Scripturilor. Scriptura a prezis că Dumnezeu nu va îngădui ca Domnul Isus să rămână în mormânt până îi vor “putrezi oasele,” ci că va învia a treia zi. Învierea Domnului Isus este parte din Evanghelia care Pavel o predica şi trebuie să fie vestită de fiecare din noi cei care îl cunoaştem! Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre, ne-a adus iertarea şi eliberarea de osânda veşnică. A stat în mormânt, dar a treia zi a ieşit biruitor asupra morţii, a păcatului şi a oricărei puteri ale întunericului. Dragii mei, învierea Domnului Isus, învierea care a fost după Scripturi, ne-a născut din nou şi ne-a dat puterea de a birui orice ispită. Lanţurile care cel rău vrea să le mai pună pe noi spre a ne încătuşa, sunt doar imaginare! El nu mai are nici o putere! Isus Cristos a înviat şi biruinţa Lui ne-a dat-o nouă. Să umblăm în biruinţa Lui în fiecare zi! Să-L onorăm şi să-L cinstim prin faptul că ne încredem deplin în El!
Sunday, April 8, 2007
09 Aprilie, 2007
Ioan 20:20b
Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.
Bucuria învierii Domnului Isus nu trebuie să se stingă niciodată din inimile
noastre! Ucenicii s-au bucurat nu numai că au auzit că El a înviat, dar L-au şi văzut. Domnul Isus s-a dus la ei să le aducă pacea atât de necesară sufletelor lor. Ucenicii au fost tulburaţi, înfricoşaţi, şi nimic nu a putut stâmpăra inima lor, decât vizita Domnului Isus! El s-a dus la ei, dar tot aşa vine şi la noi şi de fapt El trăieşte în cei care sunt născuţi din nou. El a devenit viaţa lor nouă.
Începând o nouă săptămână, ecourile învierii lasă-le să răsune în inima ta şi gândeşte-te mereu la glorioasa biruinţă a Domnului Isus. Domnul Isus a călcat puterea morţii şi a păcatului. A zdrobit puterea întunericului şi a făcut de ocară puterea vrăjmaşului. Ei s-au bucurat de faptul că El a înviat, iar prin înviere a validat tot ce a spus până atunci. În mintea lor se confirmau mult din lucrurile care nu au fost confirmate până atunci. Ioan a spus în repetate rânduri că ei nu au înţeles multe lucruri, dar după înviere, după proslăvirea Domnului le-au priceput. Mă rog ca bucuria ce-au avut-o ucenicii când au văzut pe Domnul, să o aveţi toţi cei care citiţi aceste rânduri. Daţi-vă toate silinţele să umblaţi în puterea învierii. Domnul să vă dea mereu bucuria învierii în inimi, şi-atunci cel rău nu are cum să va facă vre-un rău. El se va lupta, va încerca... dar lupta lui a fost pierdută. Rămâneţi în Domnul Isus şi El să vă dea biruinţă şi bucurie în tot ce faceţi pentru Numele Lui!
Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.
Bucuria învierii Domnului Isus nu trebuie să se stingă niciodată din inimile
noastre! Ucenicii s-au bucurat nu numai că au auzit că El a înviat, dar L-au şi văzut. Domnul Isus s-a dus la ei să le aducă pacea atât de necesară sufletelor lor. Ucenicii au fost tulburaţi, înfricoşaţi, şi nimic nu a putut stâmpăra inima lor, decât vizita Domnului Isus! El s-a dus la ei, dar tot aşa vine şi la noi şi de fapt El trăieşte în cei care sunt născuţi din nou. El a devenit viaţa lor nouă.
Începând o nouă săptămână, ecourile învierii lasă-le să răsune în inima ta şi gândeşte-te mereu la glorioasa biruinţă a Domnului Isus. Domnul Isus a călcat puterea morţii şi a păcatului. A zdrobit puterea întunericului şi a făcut de ocară puterea vrăjmaşului. Ei s-au bucurat de faptul că El a înviat, iar prin înviere a validat tot ce a spus până atunci. În mintea lor se confirmau mult din lucrurile care nu au fost confirmate până atunci. Ioan a spus în repetate rânduri că ei nu au înţeles multe lucruri, dar după înviere, după proslăvirea Domnului le-au priceput. Mă rog ca bucuria ce-au avut-o ucenicii când au văzut pe Domnul, să o aveţi toţi cei care citiţi aceste rânduri. Daţi-vă toate silinţele să umblaţi în puterea învierii. Domnul să vă dea mereu bucuria învierii în inimi, şi-atunci cel rău nu are cum să va facă vre-un rău. El se va lupta, va încerca... dar lupta lui a fost pierdută. Rămâneţi în Domnul Isus şi El să vă dea biruinţă şi bucurie în tot ce faceţi pentru Numele Lui!
08 Aprilie, 2007
Luca 24:6
Nu este aici, ci a înviat! Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea.
Cristos a înviat!
De două mii de ani Cristos a înviat! Mii şi mii de creştini de-a lungul vremurilor au găsit acest adevăr şi cu El în inimi au înfruntat orice furtună. De la prigonirile din primul veac, şi până la atrocităţiile veacului douăzeci şi unu, toţi cei care au avut pe Domnul Isus cel Viu în viaţa lor au înfruntat totul în Numele Lui! Duşmani şi prieteni au cercetat evenimentul învierii şi au ajuns la aceeaşi concluzie: Isus Cristos a înviat! Nu au putut acoperi adevărul acesta nici fariseii din primele zile după înviere, nici ateii veacului comunist, nici moderniştii şi post-moderniştii veacurilor noastre! Învierea este aşa de bine documentată încât nimeni nu poate spune altfel. Necredinţa va nega tot timpul învierea, dar aceasta nu schimbă cu nimic adevărul! Prietenii mei din toată lumea, v-a adus învierea Domnului Isus bucuria de care îngerii au fost cuprinşi când au anunţat că e viu? Răsună şi în inimile voastre afirmaţia îngerului, nu doar ca un fapt trecut, ci ca o realitate prezentă? Femeile care au auzit pe înger că El a înviat s-au dus de grabă să dea de veste ucenicilor că Domnul Isus e viu. Cei doi care au mers spre Emaus au spus Domnului Isus că unii din ei au luat vestea femeilor ca şi “basme,” sau poveşti. Cum ţi se par ţie aceste cuvinte? Sunt ele reale pentru tine? Dacă nu, acultă-le încă o dată, “nu este aici, ci a înviat!” Da dragul meu El a înviat şi aceasta înseamnă că mântuirea noastră este desăvârşită! Nu mai e nimic de făcut. Tatăl a primit Jertfa şi acum suntem iertaţi de orişice păcat! Fiindcă El e viu noi, deşi vom muri, vom trăi! Învierea Lui ne garantează mântuirea noastră! Mergând la locurile de închinare, fiţi cu bucurie în suflet fiindcă Domnul Isus e viu! Spuneţi la toţi cu bucurie că Cristos a înviat!
Nu este aici, ci a înviat! Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea.
Cristos a înviat!
De două mii de ani Cristos a înviat! Mii şi mii de creştini de-a lungul vremurilor au găsit acest adevăr şi cu El în inimi au înfruntat orice furtună. De la prigonirile din primul veac, şi până la atrocităţiile veacului douăzeci şi unu, toţi cei care au avut pe Domnul Isus cel Viu în viaţa lor au înfruntat totul în Numele Lui! Duşmani şi prieteni au cercetat evenimentul învierii şi au ajuns la aceeaşi concluzie: Isus Cristos a înviat! Nu au putut acoperi adevărul acesta nici fariseii din primele zile după înviere, nici ateii veacului comunist, nici moderniştii şi post-moderniştii veacurilor noastre! Învierea este aşa de bine documentată încât nimeni nu poate spune altfel. Necredinţa va nega tot timpul învierea, dar aceasta nu schimbă cu nimic adevărul! Prietenii mei din toată lumea, v-a adus învierea Domnului Isus bucuria de care îngerii au fost cuprinşi când au anunţat că e viu? Răsună şi în inimile voastre afirmaţia îngerului, nu doar ca un fapt trecut, ci ca o realitate prezentă? Femeile care au auzit pe înger că El a înviat s-au dus de grabă să dea de veste ucenicilor că Domnul Isus e viu. Cei doi care au mers spre Emaus au spus Domnului Isus că unii din ei au luat vestea femeilor ca şi “basme,” sau poveşti. Cum ţi se par ţie aceste cuvinte? Sunt ele reale pentru tine? Dacă nu, acultă-le încă o dată, “nu este aici, ci a înviat!” Da dragul meu El a înviat şi aceasta înseamnă că mântuirea noastră este desăvârşită! Nu mai e nimic de făcut. Tatăl a primit Jertfa şi acum suntem iertaţi de orişice păcat! Fiindcă El e viu noi, deşi vom muri, vom trăi! Învierea Lui ne garantează mântuirea noastră! Mergând la locurile de închinare, fiţi cu bucurie în suflet fiindcă Domnul Isus e viu! Spuneţi la toţi cu bucurie că Cristos a înviat!
Friday, April 6, 2007
7 Aprilie, 2007
Matei 27:57-61
Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al Lui Isus. El s-a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i-l dea. Iosif a luat trupul, l-a înfăşurat într-o pânză curată de in, şi l-a pus într-un mormânt nou al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului, apoi a plecat. Maria Magdalina şi cealaltă Marie erau acolo, şi şedeau în faţa mormântului.
În ziua de Sâmbătă, Domnul Isus a fost în mormânt. Chiar dacă sunt discuţii cu privire la data morţii, nimeni nu contestă că Sâmbătă Domnul Isus nu ar fi fost în mormânt. Este cunoscut faptul că El s-a supus morţii de bună voie ca să ne răscumpere din păcat, dar şederea Lui în mormânt rămâne o enigmă. A coborât El în închisoarea morţii în acest timp? S-a dus oare în cartierul general al demonilor pentru a le arăta Cine a biruit? E foarte posibil că a fost să elibereze pe cei care în timpul Vechiului Testament au crezut în Dumnezeu, şi au umblat în ascultare de El. Aceştia au fost mutaţi din “sânul lui Avraam,” în prezenţa Lui Dumnezeu. Sfântul Petru a scris în 1 Petru 3:18-20 despre acest lucru şi cred că s-a referit tocmai la coborârea Domnului Isus în locuinţa morţilor, în iad, ca să declare biruinţă deplină asupra diavolului. El a stat în mormânt, dar nu a stat inactiv, ci “înviat în duh” s-a dus să predice duhurilor din închisoare. Să medităm adânc la acest fapt şi să-I mulţumim că din dragoste a murit pentru noi, din marea-I bunătate nu a lăsat nimic nefăcut, ci a împlinit totul pentru noi! Iosif i-a dăruit mormântul. Simon din Cirena i-a dus crucea. Femeile au stat în faţa mormântului. Toţi au făcut ceva pentru El. Să ne punem şi noi la dispoziţia Lui cu ce suntem şi cu ce avem ca El să ne folosească pe fiecare la locul unde El ne vrea, după măsura credinţei noastre. În sfântă aşteptare să ne rugăm ca El să ne dea biruinţă asupra a tot ce este rău, iar ziua învierii să o celebrăm cu azimile curăţiei, măturând orice aluat vechi!
Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al Lui Isus. El s-a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i-l dea. Iosif a luat trupul, l-a înfăşurat într-o pânză curată de in, şi l-a pus într-un mormânt nou al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului, apoi a plecat. Maria Magdalina şi cealaltă Marie erau acolo, şi şedeau în faţa mormântului.
În ziua de Sâmbătă, Domnul Isus a fost în mormânt. Chiar dacă sunt discuţii cu privire la data morţii, nimeni nu contestă că Sâmbătă Domnul Isus nu ar fi fost în mormânt. Este cunoscut faptul că El s-a supus morţii de bună voie ca să ne răscumpere din păcat, dar şederea Lui în mormânt rămâne o enigmă. A coborât El în închisoarea morţii în acest timp? S-a dus oare în cartierul general al demonilor pentru a le arăta Cine a biruit? E foarte posibil că a fost să elibereze pe cei care în timpul Vechiului Testament au crezut în Dumnezeu, şi au umblat în ascultare de El. Aceştia au fost mutaţi din “sânul lui Avraam,” în prezenţa Lui Dumnezeu. Sfântul Petru a scris în 1 Petru 3:18-20 despre acest lucru şi cred că s-a referit tocmai la coborârea Domnului Isus în locuinţa morţilor, în iad, ca să declare biruinţă deplină asupra diavolului. El a stat în mormânt, dar nu a stat inactiv, ci “înviat în duh” s-a dus să predice duhurilor din închisoare. Să medităm adânc la acest fapt şi să-I mulţumim că din dragoste a murit pentru noi, din marea-I bunătate nu a lăsat nimic nefăcut, ci a împlinit totul pentru noi! Iosif i-a dăruit mormântul. Simon din Cirena i-a dus crucea. Femeile au stat în faţa mormântului. Toţi au făcut ceva pentru El. Să ne punem şi noi la dispoziţia Lui cu ce suntem şi cu ce avem ca El să ne folosească pe fiecare la locul unde El ne vrea, după măsura credinţei noastre. În sfântă aşteptare să ne rugăm ca El să ne dea biruinţă asupra a tot ce este rău, iar ziua învierii să o celebrăm cu azimile curăţiei, măturând orice aluat vechi!
Thursday, April 5, 2007
06 Aprilie, 2007
Ioan 19:30
Când a luat Isus oţetul, a zis: “S-a isprăvit!” Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.
Tradiţional, în ziua de Vineri a Săptămânii Mari, Domnul Isus a fost judecat, condamnat, răstignit şi îngropat. Pe crucea din mijloc, Fiul Lui Dumnezeu a strigat că-I_este sete, iar ostaşii i-au dat oţet. Când a luat oţetul a strigat: “S-a isprăvit!” Strigătul acesta a răsunat în cer, şi în iad. Cerul a celebrat de bucurie că Isus a isprăvit lucrarea de mântuire a omenirii. În schimb iadul s-a cutremurat! Toţi demonii care au crezut că L-au răpus pe Fiul Lui Dumnezeu, au auzit strigătul biruinţei Domnului Isus! Nu cred că a fost mai mare panică în iad decât la auzirea acestui strigăt. Acest strigăt a pus ultimul cui în sicriul iadului şi al morţii. S-a terminat bătălia, lupta s-a încheiat! Încă din grădină când Domnul Isus a acceptat să bea paharul suferinţei, era clar că El va birui. La cruce El a încheiat bătălia cu biruinţa asupra celui rău. Sfântul Pavel scria celor din Corint că dacă ar fi ştiut domnitorii lumii pe cine au răstignit, nu ar fi făcut-o, 1 Corinteni 2:8. Dragii mei, mântuirea s-a săvărşit în chinuri grele, dar este oferită prin har tuturor celor care cred în Numele Lui. În harul Lui El ne-a cuprins şi pe noi, şi ne-a dat bucuria să fim copiii Lui Dumnezeu. A murit Domnul Isus ca să nu mai murim noi. A suferit El în locul nostru, ca noi să nu mai suferim pentru păcat. E Vinerea Mare sau Vinerea Neagră. Cerul s-a întunecat când El a murit, iar pământul s-a cutremurat. Şi nici nu se putea altfel! Un Dumnezeu etern, devenit Om pentru noi, împlinea scopul pentru care a venit. Şi-a dat viaţa de bună voie pentru salvarea noastră. Astăzi putem plini de bucurie să-I cântăm slavă şi glorie pentru Jertfa Lui adusă pentru păcatul nostru. Să trăim în biruinţa câştigată de El la cruce! Glorie şi slavă veşnică Domnului Isus, Tatălui şi Duhului Sfânt!
Când a luat Isus oţetul, a zis: “S-a isprăvit!” Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.
Tradiţional, în ziua de Vineri a Săptămânii Mari, Domnul Isus a fost judecat, condamnat, răstignit şi îngropat. Pe crucea din mijloc, Fiul Lui Dumnezeu a strigat că-I_este sete, iar ostaşii i-au dat oţet. Când a luat oţetul a strigat: “S-a isprăvit!” Strigătul acesta a răsunat în cer, şi în iad. Cerul a celebrat de bucurie că Isus a isprăvit lucrarea de mântuire a omenirii. În schimb iadul s-a cutremurat! Toţi demonii care au crezut că L-au răpus pe Fiul Lui Dumnezeu, au auzit strigătul biruinţei Domnului Isus! Nu cred că a fost mai mare panică în iad decât la auzirea acestui strigăt. Acest strigăt a pus ultimul cui în sicriul iadului şi al morţii. S-a terminat bătălia, lupta s-a încheiat! Încă din grădină când Domnul Isus a acceptat să bea paharul suferinţei, era clar că El va birui. La cruce El a încheiat bătălia cu biruinţa asupra celui rău. Sfântul Pavel scria celor din Corint că dacă ar fi ştiut domnitorii lumii pe cine au răstignit, nu ar fi făcut-o, 1 Corinteni 2:8. Dragii mei, mântuirea s-a săvărşit în chinuri grele, dar este oferită prin har tuturor celor care cred în Numele Lui. În harul Lui El ne-a cuprins şi pe noi, şi ne-a dat bucuria să fim copiii Lui Dumnezeu. A murit Domnul Isus ca să nu mai murim noi. A suferit El în locul nostru, ca noi să nu mai suferim pentru păcat. E Vinerea Mare sau Vinerea Neagră. Cerul s-a întunecat când El a murit, iar pământul s-a cutremurat. Şi nici nu se putea altfel! Un Dumnezeu etern, devenit Om pentru noi, împlinea scopul pentru care a venit. Şi-a dat viaţa de bună voie pentru salvarea noastră. Astăzi putem plini de bucurie să-I cântăm slavă şi glorie pentru Jertfa Lui adusă pentru păcatul nostru. Să trăim în biruinţa câştigată de El la cruce! Glorie şi slavă veşnică Domnului Isus, Tatălui şi Duhului Sfânt!
05 Aprilie, 2007
Matei 26:42
S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat zicând: “Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!”
În Grădina Gheţimani Domnul Isus a chemat ucenicii să se roage cu El, dar ei au adormit. Plecând de lângă ei, Domnul Isus a întrebat pe Tatăl dacă se poate fără să bea paharul ce-I era pus în faţă?! Ce era în acel pahar? Despre ce a vorbit Domnul Isus? Evangheliştii nu spun şi credem că nu era un pahar real, ci figurativ. “Paharul” conţinea vinovăţia mea şi a ta, şi de fapt a lumii întregi. Acolo erau toate păcatele de la Adam până la ultimul om care va trăi pe Terra! În Duhul Lui, Domnul Isus a văzut toate păcatele şi ar fi preferat să nu le ia asupra Lui...El nu a cunoscut păcat, nu a comis păcat, ci El a fost ispitit în toate felurile dar fără păcat. În grădină El trebuia să ia păcatul lumii asupra Lui, căci numai aşa puteam fi noi mântuiţi! Slăvit să fie Dumnezeu! Domnul Isus nu s-a oprit, ci a zis: “facă-se voia Ta!” Voia Tatălui a fost din veşnicie, ca Domnul Isus să-şi dea viaţa pentru răscumpărarea omului, iar Joi seara, El a acceptat să devină păcat pentru ca noi să devenim neprihănirea Lui Dumnezeu! Glorie veşnică Mielului Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Ucenicii au adormit iar El a rămas singur. El singur a dus păcatul lumii! Nimeni nu poate spune că a avut vre-o contribuţie la mântuirea oamenilor. El singur a purtat povara şi ne-a izbăvit din păcat şi moarte. În ultimele clipe înainte de arestare, Domnul Isus a spus că voia Tatălui este cea pe care o urmează El. Fie ca noi toţi care îl urmăm pe El să alegem voia Lui în orice situaţie. Nu va fi uşor întotdeauna, dar va fi cel mai bine pentru noi. Voia Lui este binele nostru final, chiar dacă ne trece prin Gheţimani. Cineva a spus: “fără cruce nu-i cunună!” Domnul Isus a trecut prin Gheţimani şi Golgota, dar a ieşit biruitor! Slavă Lui în veci de veci!
S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat zicând: “Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!”
În Grădina Gheţimani Domnul Isus a chemat ucenicii să se roage cu El, dar ei au adormit. Plecând de lângă ei, Domnul Isus a întrebat pe Tatăl dacă se poate fără să bea paharul ce-I era pus în faţă?! Ce era în acel pahar? Despre ce a vorbit Domnul Isus? Evangheliştii nu spun şi credem că nu era un pahar real, ci figurativ. “Paharul” conţinea vinovăţia mea şi a ta, şi de fapt a lumii întregi. Acolo erau toate păcatele de la Adam până la ultimul om care va trăi pe Terra! În Duhul Lui, Domnul Isus a văzut toate păcatele şi ar fi preferat să nu le ia asupra Lui...El nu a cunoscut păcat, nu a comis păcat, ci El a fost ispitit în toate felurile dar fără păcat. În grădină El trebuia să ia păcatul lumii asupra Lui, căci numai aşa puteam fi noi mântuiţi! Slăvit să fie Dumnezeu! Domnul Isus nu s-a oprit, ci a zis: “facă-se voia Ta!” Voia Tatălui a fost din veşnicie, ca Domnul Isus să-şi dea viaţa pentru răscumpărarea omului, iar Joi seara, El a acceptat să devină păcat pentru ca noi să devenim neprihănirea Lui Dumnezeu! Glorie veşnică Mielului Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Ucenicii au adormit iar El a rămas singur. El singur a dus păcatul lumii! Nimeni nu poate spune că a avut vre-o contribuţie la mântuirea oamenilor. El singur a purtat povara şi ne-a izbăvit din păcat şi moarte. În ultimele clipe înainte de arestare, Domnul Isus a spus că voia Tatălui este cea pe care o urmează El. Fie ca noi toţi care îl urmăm pe El să alegem voia Lui în orice situaţie. Nu va fi uşor întotdeauna, dar va fi cel mai bine pentru noi. Voia Lui este binele nostru final, chiar dacă ne trece prin Gheţimani. Cineva a spus: “fără cruce nu-i cunună!” Domnul Isus a trecut prin Gheţimani şi Golgota, dar a ieşit biruitor! Slavă Lui în veci de veci!
Tuesday, April 3, 2007
04 Aprilie, 2007
Matei 26:8
Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: “Ce rost are risipa aceasta?”
În ziua de Miercuri a Săptămânii Mari, se pare că Domnul Isus a fost în Betania. În acea zi nu s-a angajat în discuţii majore, ci a petrecut un timp de linişte cu ucenicii şi prietenii din Betania. Matei a scris că Domnul Isus a fost în casa lui Simon leprosul, şi acolo o femeie a adus un vas de alabastru cu mir foarte scump. Ea a turnat vasul acesta cu parfum scump pe capul Domnului Isus. Era clar pentru ucenici că ceva se va întâmpla, iar femeia aceasta a găsit de bine ca foarte aproape de moartea Domnului Isus să facă această “ungere” cu mir. Ucenicii au văzut risipă în actul de dragoste şi dăruire al acestei femei. Ei nu au văzut în aceasta, decât valoarea numerică a parfumului. Dacă aşa se considera, ei aveau dreptate. Totul a fost o risipă. Mirul se putea vinde foarte scump, iar banii se puteau da săracilor. Din punct de vedere financiar ei au avut perfectă dreptate. Numai că în lumea Domnului Isus, aurul îşi pierde valoarea, iar bănuţii văduvei cresc în valoare! Parfumul risipit pe capul Lui avea mai mare valoare decât toţi banii care s-ar fi putut da săracilor. Ce importantă este perspectiva pe care o avem asupra lucrurilor! Ucenicii vedeau doar valoarea numerică a parfumului. Femeia aceasta vedea valoarea Persoanei pe care era turnat mirul. Domnul Isus vede valoarea dăruirii depline! Ea a dat ce-a avut mai scump, ce a preţuit poate cel mai mult, pentru Cel care ar fi trebuit să fie preţuit mai mult decât orice pe lume! Această femeie a ţinut mult la vasul ei de alabastru cu mir scump, dar Cel ce-a venit în viaţa ei era mult mai scump pentru ea. Ea jertfeşte pe măsura preţuirii ei faţă de Domnul Isus! Domnul Isus apără pe cei ce se jertfesc. El este de partea celor ce fac lucruri frumoase pentru El! El nu lasă dezaprobarea ucenicilor să continue, ci o opreşte spunând: “de ce faceţi supărare femeii?” Cât de mult Îl preţuim noi pe Domnul Isus? Cât suntem gata să jertfim pentru El? Prieteni şi fraţi, El a dat totul pentru noi; suntem noi gata să dăm totul pentru El? Când dăm totul de fapt nouă ne dăm, căci El va lua ce-i dăm şi-l va transforma într-un ”lucru frumos” făcut pentru noi!
Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: “Ce rost are risipa aceasta?”
În ziua de Miercuri a Săptămânii Mari, se pare că Domnul Isus a fost în Betania. În acea zi nu s-a angajat în discuţii majore, ci a petrecut un timp de linişte cu ucenicii şi prietenii din Betania. Matei a scris că Domnul Isus a fost în casa lui Simon leprosul, şi acolo o femeie a adus un vas de alabastru cu mir foarte scump. Ea a turnat vasul acesta cu parfum scump pe capul Domnului Isus. Era clar pentru ucenici că ceva se va întâmpla, iar femeia aceasta a găsit de bine ca foarte aproape de moartea Domnului Isus să facă această “ungere” cu mir. Ucenicii au văzut risipă în actul de dragoste şi dăruire al acestei femei. Ei nu au văzut în aceasta, decât valoarea numerică a parfumului. Dacă aşa se considera, ei aveau dreptate. Totul a fost o risipă. Mirul se putea vinde foarte scump, iar banii se puteau da săracilor. Din punct de vedere financiar ei au avut perfectă dreptate. Numai că în lumea Domnului Isus, aurul îşi pierde valoarea, iar bănuţii văduvei cresc în valoare! Parfumul risipit pe capul Lui avea mai mare valoare decât toţi banii care s-ar fi putut da săracilor. Ce importantă este perspectiva pe care o avem asupra lucrurilor! Ucenicii vedeau doar valoarea numerică a parfumului. Femeia aceasta vedea valoarea Persoanei pe care era turnat mirul. Domnul Isus vede valoarea dăruirii depline! Ea a dat ce-a avut mai scump, ce a preţuit poate cel mai mult, pentru Cel care ar fi trebuit să fie preţuit mai mult decât orice pe lume! Această femeie a ţinut mult la vasul ei de alabastru cu mir scump, dar Cel ce-a venit în viaţa ei era mult mai scump pentru ea. Ea jertfeşte pe măsura preţuirii ei faţă de Domnul Isus! Domnul Isus apără pe cei ce se jertfesc. El este de partea celor ce fac lucruri frumoase pentru El! El nu lasă dezaprobarea ucenicilor să continue, ci o opreşte spunând: “de ce faceţi supărare femeii?” Cât de mult Îl preţuim noi pe Domnul Isus? Cât suntem gata să jertfim pentru El? Prieteni şi fraţi, El a dat totul pentru noi; suntem noi gata să dăm totul pentru El? Când dăm totul de fapt nouă ne dăm, căci El va lua ce-i dăm şi-l va transforma într-un ”lucru frumos” făcut pentru noi!
Monday, April 2, 2007
03 Aprilie, 2007
Marcu 12:17
Atunci Isus le-a zis: “Daţi, deci Cezarului ce este al Cezarului şi Lui Dumnezeu ce este al Lui Dumnezeu.”
După tradiţia creştină, în ziua de Marţi a Săptămânii Mari, Domnul Isus a fost mai mult la Templu şi acolo a discutat cu cărturarii, fariseii şi cu preoţii ce slujeau acolo. Evangheliştii arată că diferite grupări s-au unit împotriva Domnului Isus şi căutau un prilej potrivit să-l prindă. În contextul acestui verset, fariseii şi irodienii erau cei care au încercat să-L prindă în cursa neplătirii impozitelor către Roma, sau mai grav, la incitarea maselor de a nu plăti aceste impozite. Nimeni din Israel nu era bucuros să plătească impozite către Roma, dar dacă în acel moment le-a putut sluji ca o cursă, ei s-au folosit de acest lucru pe care ei îl urau. Cât de jos coboară unii oameni! Domnul Isus nu s-a lăsat prins, ci a enunţat un principiu repetat de mii şi mii de creştini de-a lungul zbuciumatei Istorii Creştine. Ce este al Cezarului, daţi-i lui. Dar ce este a Lui Dumnezeu, daţi-I lui Dumnezeu! Cei ce au vrut să-L prindă pe Domnul Isus în mreaja puterii politice s-au înşelat. El era şi este deasupra oricărei puteri politice, militare, etc. Dragii mei prieteni şi fraţi, să dăm cezarului ce-i a lui. Să plătim impozitele. Să fim cetăţeni buni. Dar să dăm toată cinstea şi slava numai Lui Dumnezeu. Să-I dăm ascultarea noastră care va dovedi dragostea noastră faţă de El. El este stăpânul lumii. Totul este a Lui. Nimic din ce noi am putea să-I dăm nu e de la noi. Orice lucru avem l-am primit de la El. De aceea să fim cu luare aminte şi să-I dăm Lui onoare şi slavă în fiecare zi!
Atunci Isus le-a zis: “Daţi, deci Cezarului ce este al Cezarului şi Lui Dumnezeu ce este al Lui Dumnezeu.”
După tradiţia creştină, în ziua de Marţi a Săptămânii Mari, Domnul Isus a fost mai mult la Templu şi acolo a discutat cu cărturarii, fariseii şi cu preoţii ce slujeau acolo. Evangheliştii arată că diferite grupări s-au unit împotriva Domnului Isus şi căutau un prilej potrivit să-l prindă. În contextul acestui verset, fariseii şi irodienii erau cei care au încercat să-L prindă în cursa neplătirii impozitelor către Roma, sau mai grav, la incitarea maselor de a nu plăti aceste impozite. Nimeni din Israel nu era bucuros să plătească impozite către Roma, dar dacă în acel moment le-a putut sluji ca o cursă, ei s-au folosit de acest lucru pe care ei îl urau. Cât de jos coboară unii oameni! Domnul Isus nu s-a lăsat prins, ci a enunţat un principiu repetat de mii şi mii de creştini de-a lungul zbuciumatei Istorii Creştine. Ce este al Cezarului, daţi-i lui. Dar ce este a Lui Dumnezeu, daţi-I lui Dumnezeu! Cei ce au vrut să-L prindă pe Domnul Isus în mreaja puterii politice s-au înşelat. El era şi este deasupra oricărei puteri politice, militare, etc. Dragii mei prieteni şi fraţi, să dăm cezarului ce-i a lui. Să plătim impozitele. Să fim cetăţeni buni. Dar să dăm toată cinstea şi slava numai Lui Dumnezeu. Să-I dăm ascultarea noastră care va dovedi dragostea noastră faţă de El. El este stăpânul lumii. Totul este a Lui. Nimic din ce noi am putea să-I dăm nu e de la noi. Orice lucru avem l-am primit de la El. De aceea să fim cu luare aminte şi să-I dăm Lui onoare şi slavă în fiecare zi!
Sunday, April 1, 2007
02 Aprilie, 2007
Matei 21:19
A văzut un smochin lângă drum, şi s-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze.
În Săptămâna Mare Domnul Isus a intrat în Ierusalim şi apoi a mers la Betania. Luni dimineaţa s-a întors în cetate şi i-a fost foame. Văzând smochinul a vrut să mănânce smochine, dar nu a găsit decât frunze! Ce a urmat ştim cu toţii: smochinul a fost blestemat şi s-a uscat. Ucenicii s-au mirat de acest lucru, iar EL i-a învăţat despre puterea credinţei! De atunci şi până astăzi, acel smochin a devenit simbolul Israelului care nu a avut decât frunze. Mă întreb câţi dintre credincioşii născuţi din nou, nu au decât frunze! Smochinul blestemat a avut frunze şi nu a fost suficient. Domnul Isus aştepta să aibe smochine, dar nu a avut. De la mine şi de la tine aşteaptă la fel. Avem frunze şi roadă sau numai frunze? Domnul ne-a plantat la marginea drumului. Pe lângă noi trec drumeţi flămânzi după pâinea vieţii; ce le dăm noi? Suntem plini de frunze şi de roade, sau numai de frunze? Când drumeţii se opresc să guste din fructele noastre, trebuie oare să meargă mai departe pentru că la noi nu au găsit nimic?! Acum două mii de ani, Domnul Isus nu a găsit roadă în Israel, dar a dat Bisericii Duhul Sfânt ca El să rodească în noi şi prin noi. Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să rodească în noi roada Duhului, ca umblând pe urmele Domnului Isus să nu avem doar frunze, ci şi roadă!
A văzut un smochin lângă drum, şi s-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze.
În Săptămâna Mare Domnul Isus a intrat în Ierusalim şi apoi a mers la Betania. Luni dimineaţa s-a întors în cetate şi i-a fost foame. Văzând smochinul a vrut să mănânce smochine, dar nu a găsit decât frunze! Ce a urmat ştim cu toţii: smochinul a fost blestemat şi s-a uscat. Ucenicii s-au mirat de acest lucru, iar EL i-a învăţat despre puterea credinţei! De atunci şi până astăzi, acel smochin a devenit simbolul Israelului care nu a avut decât frunze. Mă întreb câţi dintre credincioşii născuţi din nou, nu au decât frunze! Smochinul blestemat a avut frunze şi nu a fost suficient. Domnul Isus aştepta să aibe smochine, dar nu a avut. De la mine şi de la tine aşteaptă la fel. Avem frunze şi roadă sau numai frunze? Domnul ne-a plantat la marginea drumului. Pe lângă noi trec drumeţi flămânzi după pâinea vieţii; ce le dăm noi? Suntem plini de frunze şi de roade, sau numai de frunze? Când drumeţii se opresc să guste din fructele noastre, trebuie oare să meargă mai departe pentru că la noi nu au găsit nimic?! Acum două mii de ani, Domnul Isus nu a găsit roadă în Israel, dar a dat Bisericii Duhul Sfânt ca El să rodească în noi şi prin noi. Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să rodească în noi roada Duhului, ca umblând pe urmele Domnului Isus să nu avem doar frunze, ci şi roadă!
Subscribe to:
Posts (Atom)