2 Ioan 1:6
Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblaţi după cum aţi auzit de la început.
O mare mulţime de oameni numesc dragostea un sentiment, alţii doar o reacţie a unor elemente chimice din organismul uman. Apostolul Ioan, mai mult decât alţi scriitori ai Noului Testament, s-a ocupat de acest subiect. De fiecare dată când el a scris despre dragoste, Ioan a asociat dragostea cu o acţiune sau cu o activitate! Dragostea statică nu era în vocabularul Lui Ioan. De fapt Domnul Isus a vorbit în aceeaşi termeni ca şi Ioan, sau mai bine zis, Ioan a vorbit ca Domnul Isus. El a spus “dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” Ioan este numit “ucenicul iubirii;” şi pe drept cuvânt este numit aşa, fiindcă el a scris foarte mult despre practicalitatea iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Dragostea este vieţuirea, trăirea şi umblarea în conformitate cu Cuvântul Lui Dumnezeu. Dragostea despre care el vorbeşte este a face voia Lui Dumnezeu şi a asculta de Cuvântul Lui! Ce minunat! Nu ni se cer declaraţii de dragoste către Dumnezeu, ci ni se cere ascultare şi umblare după Cuvântul Lui Dumnezeu! Sunt prea mulţi din aceia care mult mai uşor dau declaraţii sau cântă despre dragoste decât să o demonstreze practic în ascultare de Cuvântul Lui Dumnezeu. Să ne rugăm Domnului să ne ajute ca în umblarea noastră, să luăm aminte la porunca Domnului, să ascultăm de Cuvântul Lui şi astfel să demonstrăm că-L iubim pe El şi pe cei din jurul nostru. Cine ascultă de Cuvânt, acela împlineşte ceea ce Domnul a spus pentru binele nostru suprem şi slava Lui veşnică!
Wednesday, January 31, 2007
Tuesday, January 30, 2007
31 Ianuarie, 2007
Psalmul 119:72
Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii tale, decât o mie de lucruri de aur şi de argint!
Slavă Lui Dumnezeu pentru că sunt oameni care au preţuit şi preţuiesc legea gurii Lui Dumnezeu, adică Cuvântul Lui Dumnezeu! Psalmistul a declarat preţuirea ce o avea pentru Cuvântul Lui Dumnezeu, şi ne având altceva mai scump în împărăţie, îl compara cu aurul şi argintul ce-l avea. Metalele preţioase au avut şi încă au valoare. Valoarea lor nu scade, ci creşte. Pentru copiii Lui Dumnezeu, Cuvântul veşnic a Lui Dumnezeu nu scade, ci creşte mereu în valoare. Cei mici care înţeleg istorisirile Bibliei au o preţuire limitată a Bibliei. Cei ce folosesc Biblia doar ca protecţie împotriva răului din lume, la fel au o înţelegere limitată. Cei care ştiu că Dumnezeu poate fi cunoscut prin Biblie, aceia preţuiesc Biblia la valori ridicate, deoarece în ea-L găsesc pe El! Ce preţuim noi oare? Cât timp irosim cu valorile de aur şi de argint ale lumii, şi cât timp sorbim Cuvintele gurii Lui Dumnezeu? Nu e de mirare că psalmistul ştia gustul Cuvântului ca fiind mai dulce decât mierea! Aurul şi argintul pălesc în valoare în faţa Cuvântului Lui Dumnezeu! Oricât de mult aur şi argint vom avea, tot săraci vom fi fără Cuvântul Lui Dumnezeu. Dar oricât de săraci am fi în aur şi argint, dacă avem Cuvântul Lui în noi şi-i cunoaştem valoarea, suntem cei mai bogaţi oameni de pe pământ! Să ne rugăm ca preţuirea noastră să crească tot mai mult faţă de Cuvânt, şi prin Cuvânt faţă de El!
Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii tale, decât o mie de lucruri de aur şi de argint!
Slavă Lui Dumnezeu pentru că sunt oameni care au preţuit şi preţuiesc legea gurii Lui Dumnezeu, adică Cuvântul Lui Dumnezeu! Psalmistul a declarat preţuirea ce o avea pentru Cuvântul Lui Dumnezeu, şi ne având altceva mai scump în împărăţie, îl compara cu aurul şi argintul ce-l avea. Metalele preţioase au avut şi încă au valoare. Valoarea lor nu scade, ci creşte. Pentru copiii Lui Dumnezeu, Cuvântul veşnic a Lui Dumnezeu nu scade, ci creşte mereu în valoare. Cei mici care înţeleg istorisirile Bibliei au o preţuire limitată a Bibliei. Cei ce folosesc Biblia doar ca protecţie împotriva răului din lume, la fel au o înţelegere limitată. Cei care ştiu că Dumnezeu poate fi cunoscut prin Biblie, aceia preţuiesc Biblia la valori ridicate, deoarece în ea-L găsesc pe El! Ce preţuim noi oare? Cât timp irosim cu valorile de aur şi de argint ale lumii, şi cât timp sorbim Cuvintele gurii Lui Dumnezeu? Nu e de mirare că psalmistul ştia gustul Cuvântului ca fiind mai dulce decât mierea! Aurul şi argintul pălesc în valoare în faţa Cuvântului Lui Dumnezeu! Oricât de mult aur şi argint vom avea, tot săraci vom fi fără Cuvântul Lui Dumnezeu. Dar oricât de săraci am fi în aur şi argint, dacă avem Cuvântul Lui în noi şi-i cunoaştem valoarea, suntem cei mai bogaţi oameni de pe pământ! Să ne rugăm ca preţuirea noastră să crească tot mai mult faţă de Cuvânt, şi prin Cuvânt faţă de El!
Monday, January 29, 2007
30 Ianuarie, 2007
Evrei 10:23
Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
Cred că am început anul acesta fiecare din noi, cu făgăduinţa că vom sta mai mult lângă Cuvântul Lui Dumnezeu, că vom petrece mai mult timp în rugăciune şi că vom mărturisi pe Domnul cu mai multă îndrăzneală. Am uitat oare toate acestea? Zilele zboară aşa de repede şi iată că prima lună a acestui an e aproape gata. Scriitorul acestei epistole a îndemnat pe cititorii de atunci, şi cred că şi pe cei de azi, să ţină tot mai mult la mărturisirea nădejdii noastre. Nădejdea, despre care el vorbea, era dreptul de intrare liberă în locul prea sfânt. Visul fiecărui preot din Vechiul Testament a fost să intre în locul prea sfânt, în prezenţa Lui Dumnezeu. Din Biblie am aflat că marele preot intra acolo doar o dată pe an. Intrarea în locul prea sfânt se făcea doar la Yom Kippur, sau în Ziua Ispăşirii. O dată venit Domnul Isus în lume, prin moartea Lui jertfitoare, credincioşii Lui au primit dreptul de a intra în prezenţa Lui Dumnezeu în orice clipă! Harul care noi îl avem este datorită Domnului Isus care a intrat El înaintea noastră în sfânta sfintelor cu sângele Lui şi a făcut curăţirea păcatelor noastre. Nădejdea noastră este nu în noi, ci în El! El este Cel ce-a făcut promisiunea şi tot El a împlinit-o! El este credincios promisiunilor Lui, dar noi cum suntem? Şovăim la fiecare cotitură? Punem noi la îndoială făgăduinţa Lui, atunci când ne este greu? Credincioşia Lui rămâne în veac, de aceea să ţinem la mărturisirea nădejdii noastre fără şovăire până la sfârşit!
Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
Cred că am început anul acesta fiecare din noi, cu făgăduinţa că vom sta mai mult lângă Cuvântul Lui Dumnezeu, că vom petrece mai mult timp în rugăciune şi că vom mărturisi pe Domnul cu mai multă îndrăzneală. Am uitat oare toate acestea? Zilele zboară aşa de repede şi iată că prima lună a acestui an e aproape gata. Scriitorul acestei epistole a îndemnat pe cititorii de atunci, şi cred că şi pe cei de azi, să ţină tot mai mult la mărturisirea nădejdii noastre. Nădejdea, despre care el vorbea, era dreptul de intrare liberă în locul prea sfânt. Visul fiecărui preot din Vechiul Testament a fost să intre în locul prea sfânt, în prezenţa Lui Dumnezeu. Din Biblie am aflat că marele preot intra acolo doar o dată pe an. Intrarea în locul prea sfânt se făcea doar la Yom Kippur, sau în Ziua Ispăşirii. O dată venit Domnul Isus în lume, prin moartea Lui jertfitoare, credincioşii Lui au primit dreptul de a intra în prezenţa Lui Dumnezeu în orice clipă! Harul care noi îl avem este datorită Domnului Isus care a intrat El înaintea noastră în sfânta sfintelor cu sângele Lui şi a făcut curăţirea păcatelor noastre. Nădejdea noastră este nu în noi, ci în El! El este Cel ce-a făcut promisiunea şi tot El a împlinit-o! El este credincios promisiunilor Lui, dar noi cum suntem? Şovăim la fiecare cotitură? Punem noi la îndoială făgăduinţa Lui, atunci când ne este greu? Credincioşia Lui rămâne în veac, de aceea să ţinem la mărturisirea nădejdii noastre fără şovăire până la sfârşit!
Sunday, January 28, 2007
29 Ianuarie, 2007
Psalmul 86:11
Învaţă-mă căile Tale Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău.
Ce rugăciune superbă! Dumnezeu cunoaşte cărările pe care fiecare trebuie să umblăm, doar El le ştie. David se ruga ca Dumnezeu să-l înveţe căile Lui, căi pe care apoi el să le urmeze. Când înveţi căile Lui, atunci vei umbla circumspect, cu grijă să nu te deparţi de ele. “Căile Lui” se referă la întreaga gamă a vieţii. Atât gândirea, cât şi vorbirea, împreună cu faptele noastre trebuie să fie acordate la “căile Lui,” la felul şi modul Lui de gândire şi acţiune! Umblarea noastră va fi în adevăr când El ne va învăţa căile Lui. Duhul Sfânt a venit în noi ca să facă lucrarea de învăţare, lucrarea prin care noi să fim modelaţi după căile Lui. Când urmăm “căile” noastre, umblarea nu ni se califică a fi numită “în adevăr.” Psalmistul se ruga ca Domnul să-l înveţe căile Lui şi apoi el promite că va umbla în adevăr! Este responsabilitatea noastră să umblăm în adevăr! Ca să umbli în adevăr trebuie să fi învăţat, trebuie să vrei să urmezi adevărul şi trebuie să-ţi placă să te temi de Domnul! David cerea Domnului să-i facă inima temătoare de Dumnezeu, căci doar inima care se teme de Domnul va da îndemnuri, până şi noaptea, să se umble pe calea Domnului!
Învaţă-mă căile Tale Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău.
Ce rugăciune superbă! Dumnezeu cunoaşte cărările pe care fiecare trebuie să umblăm, doar El le ştie. David se ruga ca Dumnezeu să-l înveţe căile Lui, căi pe care apoi el să le urmeze. Când înveţi căile Lui, atunci vei umbla circumspect, cu grijă să nu te deparţi de ele. “Căile Lui” se referă la întreaga gamă a vieţii. Atât gândirea, cât şi vorbirea, împreună cu faptele noastre trebuie să fie acordate la “căile Lui,” la felul şi modul Lui de gândire şi acţiune! Umblarea noastră va fi în adevăr când El ne va învăţa căile Lui. Duhul Sfânt a venit în noi ca să facă lucrarea de învăţare, lucrarea prin care noi să fim modelaţi după căile Lui. Când urmăm “căile” noastre, umblarea nu ni se califică a fi numită “în adevăr.” Psalmistul se ruga ca Domnul să-l înveţe căile Lui şi apoi el promite că va umbla în adevăr! Este responsabilitatea noastră să umblăm în adevăr! Ca să umbli în adevăr trebuie să fi învăţat, trebuie să vrei să urmezi adevărul şi trebuie să-ţi placă să te temi de Domnul! David cerea Domnului să-i facă inima temătoare de Dumnezeu, căci doar inima care se teme de Domnul va da îndemnuri, până şi noaptea, să se umble pe calea Domnului!
Saturday, January 27, 2007
28 Ianuarie, 2007
2 Corinteni 2:14
Mulţumiri fie aduse Lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Cristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.
Ce imagine superbă ne aduce sfântul Pavel! Dumnezeu ne duce în carul Lui de biruinţă, în carul cu care a răpus pe toţi vrăjmaşii Lui! Prin moartea Domnului Isus toţi vrăjmaşii Lui Dumnezeu au fost îngenunchiaţi! Carul biruinţei Lui trece victorios prin tot universul, dar Dumnezeu n-a vrut să fie singur în acel car, ci ne-a luat şi pe noi. Oricât am fi de încercaţi, oricât ar dori cel rău să ne doboare, noi suntem în carul biruinţei Lui Dumnezeu. Nu este vorba de carul biruinţei noastre, ci al Lui. El a biruit, iar noi prin El suntem mai mult decât biruitori! De aceea Pavel îndemna pe cei din Corint să aducă mulţumiri Lui Dumnezeu! Cum ar fi putut fi altfel? Ar fi putut Dumnezeu să treacă pe lângă noi şi să ne lase să “ne descurcăm” singuri? Duşmanul ne-ar fi înghiţit. Cel rău nu a vrut nimic altceva decât distrugerea noastră finală, dar Dumnezeu în mila Lui ne-a luat cu El în carul Lui de biruinţă. Nu doar ne-a luat, ci totdeauna ne poartă în braţele Lui minunate. Nu ne lasă jos când ne este frică! Nu ne lasă singuri când ne pierdem credinţa! Când din pricina zarvei de afară ne pierdem orientarea, Dumnezeu continuă să ne poarte în carul Lui de biruinţă! De aceea să-I mulţumim mereu Lui Dumnezeu! Fără nici un merit ne-a luat în carul Lui şi zilnic ne poartă în acest car minunat. Fiind totdeauna cu El, mireasma cunoştiinţei Lui trece peste noi şi noi la rândul nostru trebuie să o răspândim în lume! Lumea e plină de stricăciune, iar copiii Lui Dumnezeu sunt chemaţi să răspândească mireasma cunoştiinţei Lui Dumnezeu, mireasma care să atragă pe oameni la Dumnezeu!
Mulţumiri fie aduse Lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Cristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.
Ce imagine superbă ne aduce sfântul Pavel! Dumnezeu ne duce în carul Lui de biruinţă, în carul cu care a răpus pe toţi vrăjmaşii Lui! Prin moartea Domnului Isus toţi vrăjmaşii Lui Dumnezeu au fost îngenunchiaţi! Carul biruinţei Lui trece victorios prin tot universul, dar Dumnezeu n-a vrut să fie singur în acel car, ci ne-a luat şi pe noi. Oricât am fi de încercaţi, oricât ar dori cel rău să ne doboare, noi suntem în carul biruinţei Lui Dumnezeu. Nu este vorba de carul biruinţei noastre, ci al Lui. El a biruit, iar noi prin El suntem mai mult decât biruitori! De aceea Pavel îndemna pe cei din Corint să aducă mulţumiri Lui Dumnezeu! Cum ar fi putut fi altfel? Ar fi putut Dumnezeu să treacă pe lângă noi şi să ne lase să “ne descurcăm” singuri? Duşmanul ne-ar fi înghiţit. Cel rău nu a vrut nimic altceva decât distrugerea noastră finală, dar Dumnezeu în mila Lui ne-a luat cu El în carul Lui de biruinţă. Nu doar ne-a luat, ci totdeauna ne poartă în braţele Lui minunate. Nu ne lasă jos când ne este frică! Nu ne lasă singuri când ne pierdem credinţa! Când din pricina zarvei de afară ne pierdem orientarea, Dumnezeu continuă să ne poarte în carul Lui de biruinţă! De aceea să-I mulţumim mereu Lui Dumnezeu! Fără nici un merit ne-a luat în carul Lui şi zilnic ne poartă în acest car minunat. Fiind totdeauna cu El, mireasma cunoştiinţei Lui trece peste noi şi noi la rândul nostru trebuie să o răspândim în lume! Lumea e plină de stricăciune, iar copiii Lui Dumnezeu sunt chemaţi să răspândească mireasma cunoştiinţei Lui Dumnezeu, mireasma care să atragă pe oameni la Dumnezeu!
Friday, January 26, 2007
27 Ianuarie, 2007
Psalmul 16:2
Eu zic Domnului: Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!
Psalmistul se apropie de Dumnezeu şi-L numeşte Domnul şi stăpânul lui. Ce frumos din partea unui împărat să-şi dea seama că domnia Lui Dumnezeu contează, ea fiind veşnică, în contrast cu domnia lui David care era temporară! Singura lui fericire era Domnul! De la El vin toate darurile bune şi desăvârşite. De la El coboară lumina şi adevărul. Bucuria şi pacea se revarsă din izvorul nesecat al dragostei divine. În lume vor fi multe surse care se vor arăta promiţătoare, dar care mint întotdeauna. David identifică adevărata sursă de fericire, fericire care doar Dumnezeu o dă. Ce lumea oferă este pseudo fericire. Păcatul oferă plăceri de o clipă. Ce oferă Dumnezeu este fericire veşnică. În Psalmul 73:25 Asaf se întreba: “Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.” Unde ne găsim noi fericirea? Sunt plăcerile lumii vrednice de a fi sursă de fericire pentru cineva? Dacă pentru David a fost esenţial să recunoască domnia Lui Dumnezeu, cu cât mai mult noi trebuie să recunoaştem pe Domnul Isus ca Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor! Cu cât mai mult noi trebuie să facem din El culmea bucuriei şi a fericirii noastre! Să umblăm cu bucuria în suflet că El este Domnul! El ne poate da fericirea şi tot El ne-o dă la toţi cei care umblăm prin credinţă zilnic cu El!
Eu zic Domnului: Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!
Psalmistul se apropie de Dumnezeu şi-L numeşte Domnul şi stăpânul lui. Ce frumos din partea unui împărat să-şi dea seama că domnia Lui Dumnezeu contează, ea fiind veşnică, în contrast cu domnia lui David care era temporară! Singura lui fericire era Domnul! De la El vin toate darurile bune şi desăvârşite. De la El coboară lumina şi adevărul. Bucuria şi pacea se revarsă din izvorul nesecat al dragostei divine. În lume vor fi multe surse care se vor arăta promiţătoare, dar care mint întotdeauna. David identifică adevărata sursă de fericire, fericire care doar Dumnezeu o dă. Ce lumea oferă este pseudo fericire. Păcatul oferă plăceri de o clipă. Ce oferă Dumnezeu este fericire veşnică. În Psalmul 73:25 Asaf se întreba: “Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.” Unde ne găsim noi fericirea? Sunt plăcerile lumii vrednice de a fi sursă de fericire pentru cineva? Dacă pentru David a fost esenţial să recunoască domnia Lui Dumnezeu, cu cât mai mult noi trebuie să recunoaştem pe Domnul Isus ca Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor! Cu cât mai mult noi trebuie să facem din El culmea bucuriei şi a fericirii noastre! Să umblăm cu bucuria în suflet că El este Domnul! El ne poate da fericirea şi tot El ne-o dă la toţi cei care umblăm prin credinţă zilnic cu El!
Thursday, January 25, 2007
26 Ianuarie, 2006
Efeseni 2:17-18
El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii, vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape. Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh.
Domnul Isus a venit în lume să aducă pace, El fiind Prinţul păcii. Pacea pe care El a adus-o în lume a fost pacea ce ne-a împăcat cu Dumnezeu şi ne-a pus într-o stare de har. Prin Domnul Isus am căpătat dreptul de a intra la Dumnezeu! Sfântul Pavel a scris Efesenilor că ei ca şi noi neamurile, erau departe, fără drept de a fi în casa Lui Dumnezeu. Domnul Isus nu s-a limitat să aducă pace celor de aproape, adică celor din casa lui Israel, ci El a extins harul lumii întregi. Ce har măreţ să fii conştient de acest fapt că El a venit să-ţi aducă vestea bună a păcii, şi ce tragedie pentru cei ce nu ştiu acest mare adevăr. Prin Duhul Sfânt şi ei şi noi, şi cei de aproape şi cei de departe, avem acces la Tatăl, avem drum deschis la o veşnică mântuire! Slavă Lui Dumnezeu! Celor ce sunteţi încă departe-- deşi credeţi că sunteţi aproape-- El a venit să ne aducă vestea bună a păcii. Nu trebuie să mai luptaţi! Războiul s-a terminat. El a făcut pace cu noi prin sângele crucii Lui! Când El a murit şi a înviat, uşa harului s-a deschis larg, şi oricine crede în El primeşte viaţa veşnică. Pentru ca să ai pace cu El sau să ai acces la Tatăl, nu ţi se cere să fi aproape, sau să fi din poporul ales. Totul este prin har, prin credinţă! El a venit pentru aceasta, şi a realizat o mântuire aşa de mare! Vom intra noi plini de bucurie în prezenţa Tatălui? Dis-de-dimineaţă vom păşi cu încredere în faţa Tronului Îndurării să-L glorificăm pe Dumnezeu pentru harul Lui mare?! Domnul Isus a deschis calea de intrare la Tatăl! Să intrăm cu încredere şi să-L onorăm pe Dumnezeu, să-I aducem slavă şi să-I prezentăm rugăciunile noastre cu confidenţă că El ne ascultă!
El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii, vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape. Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh.
Domnul Isus a venit în lume să aducă pace, El fiind Prinţul păcii. Pacea pe care El a adus-o în lume a fost pacea ce ne-a împăcat cu Dumnezeu şi ne-a pus într-o stare de har. Prin Domnul Isus am căpătat dreptul de a intra la Dumnezeu! Sfântul Pavel a scris Efesenilor că ei ca şi noi neamurile, erau departe, fără drept de a fi în casa Lui Dumnezeu. Domnul Isus nu s-a limitat să aducă pace celor de aproape, adică celor din casa lui Israel, ci El a extins harul lumii întregi. Ce har măreţ să fii conştient de acest fapt că El a venit să-ţi aducă vestea bună a păcii, şi ce tragedie pentru cei ce nu ştiu acest mare adevăr. Prin Duhul Sfânt şi ei şi noi, şi cei de aproape şi cei de departe, avem acces la Tatăl, avem drum deschis la o veşnică mântuire! Slavă Lui Dumnezeu! Celor ce sunteţi încă departe-- deşi credeţi că sunteţi aproape-- El a venit să ne aducă vestea bună a păcii. Nu trebuie să mai luptaţi! Războiul s-a terminat. El a făcut pace cu noi prin sângele crucii Lui! Când El a murit şi a înviat, uşa harului s-a deschis larg, şi oricine crede în El primeşte viaţa veşnică. Pentru ca să ai pace cu El sau să ai acces la Tatăl, nu ţi se cere să fi aproape, sau să fi din poporul ales. Totul este prin har, prin credinţă! El a venit pentru aceasta, şi a realizat o mântuire aşa de mare! Vom intra noi plini de bucurie în prezenţa Tatălui? Dis-de-dimineaţă vom păşi cu încredere în faţa Tronului Îndurării să-L glorificăm pe Dumnezeu pentru harul Lui mare?! Domnul Isus a deschis calea de intrare la Tatăl! Să intrăm cu încredere şi să-L onorăm pe Dumnezeu, să-I aducem slavă şi să-I prezentăm rugăciunile noastre cu confidenţă că El ne ascultă!
Wednesday, January 24, 2007
25 Ianuarie, 2007
Proverbe 3:13
Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă priceperea!
Înţelepciunea de sus este curată, blândă, paşnică, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică (Iacov 3:17). Definiţia dată de Iacov înţelepciunii de sus este în conformitate cu tot ce se poate vedea la Cel ce-a fost plin de înţelepciune, adică Domnul Isus! Duhul înţelepciunii divine s-a odihnit peste Domnul Isus, şi El “creştea în înţelepciune,” ceea ce L-a făcut tot mai plăcut înaintea Lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. La fel ca şi Domnul Isus, copiii Lui Dumnezeu au Duhul Sfânt, care este de fapt Duhul înţelepciunii. Duhul Sfânt va conduce pe copiii Lui Dumnezeu la o permanentă căutare a înţelepciunii, care în Cartea Proverbelor este numită “frica de Domnul.” Cine se teme de Domnul şi cine caută mereu înţelepciunea de sus este numit fericit. Înţelepciunea nu este o comoară peste care dai într-o clipă, ci o comoară care trebuie cerută de la Dumnezeu. Priceperea este abilitatea de a face distincţia dintre ce e bine şi ce e rău, dintre ce are şi ce nu are valoare. Cât de mult dorim noi înţelepciunea de sus? Cât de mult o căutăm şi cât de mult o cerem noi? Toţi dorim fericirea, dar fericirea vine în urma găsirii înţelepciunii, în urma obţinerii priceperii. Să ne rugăm astăzi ca El să ne dea înţelepciunea de sus în orice moment al umblării noastre, iar priceperea Lui să ne ajute să facem alegeri corecte pentru slava Lui.
Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă priceperea!
Înţelepciunea de sus este curată, blândă, paşnică, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică (Iacov 3:17). Definiţia dată de Iacov înţelepciunii de sus este în conformitate cu tot ce se poate vedea la Cel ce-a fost plin de înţelepciune, adică Domnul Isus! Duhul înţelepciunii divine s-a odihnit peste Domnul Isus, şi El “creştea în înţelepciune,” ceea ce L-a făcut tot mai plăcut înaintea Lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. La fel ca şi Domnul Isus, copiii Lui Dumnezeu au Duhul Sfânt, care este de fapt Duhul înţelepciunii. Duhul Sfânt va conduce pe copiii Lui Dumnezeu la o permanentă căutare a înţelepciunii, care în Cartea Proverbelor este numită “frica de Domnul.” Cine se teme de Domnul şi cine caută mereu înţelepciunea de sus este numit fericit. Înţelepciunea nu este o comoară peste care dai într-o clipă, ci o comoară care trebuie cerută de la Dumnezeu. Priceperea este abilitatea de a face distincţia dintre ce e bine şi ce e rău, dintre ce are şi ce nu are valoare. Cât de mult dorim noi înţelepciunea de sus? Cât de mult o căutăm şi cât de mult o cerem noi? Toţi dorim fericirea, dar fericirea vine în urma găsirii înţelepciunii, în urma obţinerii priceperii. Să ne rugăm astăzi ca El să ne dea înţelepciunea de sus în orice moment al umblării noastre, iar priceperea Lui să ne ajute să facem alegeri corecte pentru slava Lui.
Tuesday, January 23, 2007
24 Ianuarie, 2007
Galateni 6:14
În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!
În Galatia erau unii care vroiau să cucerească creştinii la o nouă “evanghelie,” o evanghelie amestecată cu har şi lege. Evanghelia vestită de ei, primea harul Lui Dumnezeu, dar adăuga şi cerinţele legii pentru mântuire. Aceşti oameni vroiau să aibe câştig în bisericile Galatiei şi să se laude că i-a întors de la evanghelia harului vestită de apostolul Pavel, spre “evanghelia” nouă vestită de ei. Întreaga epistolă se ocupă de acest subiect, Pavel dovedind cu prisosinţă că nu este altă evanghelie. El a demonstrat că cele două elemente, harul şi legea nu se pot amesteca în procesul de mântuire. Ele îşi au rolul lor specific în viaţa credinciosului, dar la mântuire acţionează doar harul! La sfârşitul Epistolei, Pavel a scris acest verset prin care le spune Galatenilor, că el nu vrea să se laude cu altceva decât cu crucea Domnului Isus Cristos. Crucea a fost instrumentul de cea mai gravă tortură şi moarte folosit de oameni vre-o dată, şi totuşi Pavel spune că preferă să se laude cu crucea, dar nu cu orice cruce, ci cu crucea “Domnului nostru Isus Cristos.” Domnul Isus i-a dat valoare eternă acestui instrument de tortură, nu prin ce este obiectul, ci prin ceea ce s-a realizat pe cruce! “În crucea Lui Isus e glorioasa mea salvare!” spunea un poet creştin; şi cred că milioane şi milioane de credincioşi de-a lungul veacurilor şi-au găsit salvarea prin crucea Domnului Isus. Fie crucea Domnului Isus motivul laudei noastre, iar separarea ce-o face crucea, -- răstignirea noastră faţă de lume şi a lumii faţă de noi-- să fie o frumoasă realitate în fiecare din noi!
În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!
În Galatia erau unii care vroiau să cucerească creştinii la o nouă “evanghelie,” o evanghelie amestecată cu har şi lege. Evanghelia vestită de ei, primea harul Lui Dumnezeu, dar adăuga şi cerinţele legii pentru mântuire. Aceşti oameni vroiau să aibe câştig în bisericile Galatiei şi să se laude că i-a întors de la evanghelia harului vestită de apostolul Pavel, spre “evanghelia” nouă vestită de ei. Întreaga epistolă se ocupă de acest subiect, Pavel dovedind cu prisosinţă că nu este altă evanghelie. El a demonstrat că cele două elemente, harul şi legea nu se pot amesteca în procesul de mântuire. Ele îşi au rolul lor specific în viaţa credinciosului, dar la mântuire acţionează doar harul! La sfârşitul Epistolei, Pavel a scris acest verset prin care le spune Galatenilor, că el nu vrea să se laude cu altceva decât cu crucea Domnului Isus Cristos. Crucea a fost instrumentul de cea mai gravă tortură şi moarte folosit de oameni vre-o dată, şi totuşi Pavel spune că preferă să se laude cu crucea, dar nu cu orice cruce, ci cu crucea “Domnului nostru Isus Cristos.” Domnul Isus i-a dat valoare eternă acestui instrument de tortură, nu prin ce este obiectul, ci prin ceea ce s-a realizat pe cruce! “În crucea Lui Isus e glorioasa mea salvare!” spunea un poet creştin; şi cred că milioane şi milioane de credincioşi de-a lungul veacurilor şi-au găsit salvarea prin crucea Domnului Isus. Fie crucea Domnului Isus motivul laudei noastre, iar separarea ce-o face crucea, -- răstignirea noastră faţă de lume şi a lumii faţă de noi-- să fie o frumoasă realitate în fiecare din noi!
Monday, January 22, 2007
23 Ianuarie, 2007
Proverbe 29:25
Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă!
Adevărata siguranţă rezultă din încrederea în Dumnezeu şi nu în oameni! Contrastul este între a te încrede în Dumnezeu sau a avea frică de oameni. Frica de oameni devine o cursă care te prinde şi pierzi controlul asupra propriei tale vieţi. Alţii te controlează; opiniile altora contează, dar ceea ce şti sau poţi tu este ignorat. Atitudinea lor v-a pune presiune asupra ta, aşa încât vei ajunge să fi gripat de frică. Fiind controlat de frică nu vei mai vedea ce este bine, şi nici nu vei mai putea cunoaşte sau vorbi adevărul! Eliberarea din această stare vine când oamenii îşi pun încrederea deplin în Dumnezeu! Apostolii Domnului Isus ne arată ce înseamnă să nu te temi de oameni, ci să te încrezi în Dumnezeu. Sub starea de arest când li se porunceşte să nu mai predice în Numele Domnului Isus, ei spun cuvintele binecunoscute nouă, “Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! (Fapte 5:29) Te temi de oameni sau te încrezi pe deplin în Dumnezeu? Oamenii au plăcerea să te domine, să te înspăimânte, dar Domnul te scapă din cursele lor. Încrede-te în El, aşa cum David a refuzat să se teamă de Goliat sau de Saul şi s-a încrezut în Dumnezeu. Şi Goliat şi Saul au murit, iar David a domnit patruzeci de ani peste tot Israelul căci s-a încrezut în Donmul. Încrede-te în Domnul şi umblă în căile Lui. Atunci nu ai de ce să te temi fiindcă Domnul te va păzi de orice atac al celui rău, cât şi de cursele oamenilor.
Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă!
Adevărata siguranţă rezultă din încrederea în Dumnezeu şi nu în oameni! Contrastul este între a te încrede în Dumnezeu sau a avea frică de oameni. Frica de oameni devine o cursă care te prinde şi pierzi controlul asupra propriei tale vieţi. Alţii te controlează; opiniile altora contează, dar ceea ce şti sau poţi tu este ignorat. Atitudinea lor v-a pune presiune asupra ta, aşa încât vei ajunge să fi gripat de frică. Fiind controlat de frică nu vei mai vedea ce este bine, şi nici nu vei mai putea cunoaşte sau vorbi adevărul! Eliberarea din această stare vine când oamenii îşi pun încrederea deplin în Dumnezeu! Apostolii Domnului Isus ne arată ce înseamnă să nu te temi de oameni, ci să te încrezi în Dumnezeu. Sub starea de arest când li se porunceşte să nu mai predice în Numele Domnului Isus, ei spun cuvintele binecunoscute nouă, “Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! (Fapte 5:29) Te temi de oameni sau te încrezi pe deplin în Dumnezeu? Oamenii au plăcerea să te domine, să te înspăimânte, dar Domnul te scapă din cursele lor. Încrede-te în El, aşa cum David a refuzat să se teamă de Goliat sau de Saul şi s-a încrezut în Dumnezeu. Şi Goliat şi Saul au murit, iar David a domnit patruzeci de ani peste tot Israelul căci s-a încrezut în Donmul. Încrede-te în Domnul şi umblă în căile Lui. Atunci nu ai de ce să te temi fiindcă Domnul te va păzi de orice atac al celui rău, cât şi de cursele oamenilor.
Sunday, January 21, 2007
22 Ianuarie, 2007
1 Timotei 4:8
Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
Sfântul Pavel a îndemnat pe tânărul Timotei să caute să fie evlavios! Erau atleţi care arătau că gimnastica era folositoare pentru trup, şi Pavel nu a negat acest lucru, el doar le-a spus că era de “puţin folos.” Puţinul folos înseamnă că profitul ce-l aduce exerciţiul fizic este de scurtă durată. Exerciţiile fizice ajută la a avea un trup mai sănătos, dar într-o zi trupul îşi va încheia activitatea pe acest pământ. De aceea, Pavel l-a îndemnat pe Timotei să facă “exerciţii” spirituale, să aibe o viaţă de disciplină spirituală. Viaţa disciplinată spiritual este viaţa care se ocupă de lucrurile Duhului mai mult decât de lucrurile trupului. În astfel de vieţi primordial nu este trupul, ci duhul. Ca fiinţe spirituale noi avem duh, suflet, inimă nouă, minte schimbată care se transformă zilnic după voia Lui Dumnezeu. Aceasta era disciplina la care Pavel l-a îndemnat pe Timotei şi cred că ne îndeamnă şi pe noi cei din zilele acestea. Evlavia are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. Viaţa de acum ar fi mult mai liniştită şi mai frumoasă dacă am căuta evlavia, decât dacă n-am căuta-o. Iar pentru viaţa viitoare...nu sunt cuvinte să descriem ce haruri minunate sunt pregătite pentru cei ce prin credinţă au primit mântuirea, şi caută mereu să fie evlavioşi. A fi evlavios înseamnă a fi tot mai mult ca Domnul Isus. Doresc tare mult ca eu şi voi toţi care citiţi aceste rânduri să fim astăzi şi în fiecare zi, ca Domnul Isus. Nu vom intra în cer pentru disciplinele spirituale, dar dacă avem mântuirea, mântuirea ne va determina să ne disciplinăm zilnic pentru a fi ca El!
Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
Sfântul Pavel a îndemnat pe tânărul Timotei să caute să fie evlavios! Erau atleţi care arătau că gimnastica era folositoare pentru trup, şi Pavel nu a negat acest lucru, el doar le-a spus că era de “puţin folos.” Puţinul folos înseamnă că profitul ce-l aduce exerciţiul fizic este de scurtă durată. Exerciţiile fizice ajută la a avea un trup mai sănătos, dar într-o zi trupul îşi va încheia activitatea pe acest pământ. De aceea, Pavel l-a îndemnat pe Timotei să facă “exerciţii” spirituale, să aibe o viaţă de disciplină spirituală. Viaţa disciplinată spiritual este viaţa care se ocupă de lucrurile Duhului mai mult decât de lucrurile trupului. În astfel de vieţi primordial nu este trupul, ci duhul. Ca fiinţe spirituale noi avem duh, suflet, inimă nouă, minte schimbată care se transformă zilnic după voia Lui Dumnezeu. Aceasta era disciplina la care Pavel l-a îndemnat pe Timotei şi cred că ne îndeamnă şi pe noi cei din zilele acestea. Evlavia are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. Viaţa de acum ar fi mult mai liniştită şi mai frumoasă dacă am căuta evlavia, decât dacă n-am căuta-o. Iar pentru viaţa viitoare...nu sunt cuvinte să descriem ce haruri minunate sunt pregătite pentru cei ce prin credinţă au primit mântuirea, şi caută mereu să fie evlavioşi. A fi evlavios înseamnă a fi tot mai mult ca Domnul Isus. Doresc tare mult ca eu şi voi toţi care citiţi aceste rânduri să fim astăzi şi în fiecare zi, ca Domnul Isus. Nu vom intra în cer pentru disciplinele spirituale, dar dacă avem mântuirea, mântuirea ne va determina să ne disciplinăm zilnic pentru a fi ca El!
Saturday, January 20, 2007
21 Ianuarie, 2007
Eclesiastul 10:7
Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi!
Împăratul Solomon a observat o anomalie! Robii care ar fi trebuit să meargă pe jos, erau pe cai, iar domnitorii care trebuiau să fie pe cai, mergeau pe jos ca nişte robi. Ce a văzut Solomon era anormal! Cum s-a ajuns la starea aceasta? Desigur, robii s-au purtat bine şi au ajuns ca fii de împărat, iar domnitorii sau prinţii, au nesocotit poziţia lor şi au ajuns pe jos ca nişte robi! Sfântul Pavel a scris în Romani 5:17 că toţi care au primit neprihănirea Domnului Isus Cristos, vor domni în această viaţă. Domnia lor nu va fi independentă de Domnul Isus, ci vor domni prin El! De ce sunt mulţi credincioşi care umblă pe jos prin praful lumii când de fapt ei ar trebui să domnească prin Domnul Isus? Cum se întâmplă abdicarea? Păcatul? Delăsarea? Oboseala spirituală? Oricare ar fi cauza, toti trebuie să ne uităm la Domnul Isus şi să-I cerem să readucă starea normală în viaţa noastră. Care este poziţia ta? Conduci tu situaţiile, sau te conduc ele pe tine? Călăreşti peste orice îngrijorare şi frică, sau ele te fac să te târăşti pe jos ca un rob? Prin păcat am ajuns robi care mergeam pe jos. Prin neprihănirea dată de Domnul Isus, am ajuns din nou să domnim cu El. Fie umblarea noastră în acest an în domnia Lui, iar gândurile şi tot ce facem să fie roabe ascultării de Cristos!
Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi!
Împăratul Solomon a observat o anomalie! Robii care ar fi trebuit să meargă pe jos, erau pe cai, iar domnitorii care trebuiau să fie pe cai, mergeau pe jos ca nişte robi. Ce a văzut Solomon era anormal! Cum s-a ajuns la starea aceasta? Desigur, robii s-au purtat bine şi au ajuns ca fii de împărat, iar domnitorii sau prinţii, au nesocotit poziţia lor şi au ajuns pe jos ca nişte robi! Sfântul Pavel a scris în Romani 5:17 că toţi care au primit neprihănirea Domnului Isus Cristos, vor domni în această viaţă. Domnia lor nu va fi independentă de Domnul Isus, ci vor domni prin El! De ce sunt mulţi credincioşi care umblă pe jos prin praful lumii când de fapt ei ar trebui să domnească prin Domnul Isus? Cum se întâmplă abdicarea? Păcatul? Delăsarea? Oboseala spirituală? Oricare ar fi cauza, toti trebuie să ne uităm la Domnul Isus şi să-I cerem să readucă starea normală în viaţa noastră. Care este poziţia ta? Conduci tu situaţiile, sau te conduc ele pe tine? Călăreşti peste orice îngrijorare şi frică, sau ele te fac să te târăşti pe jos ca un rob? Prin păcat am ajuns robi care mergeam pe jos. Prin neprihănirea dată de Domnul Isus, am ajuns din nou să domnim cu El. Fie umblarea noastră în acest an în domnia Lui, iar gândurile şi tot ce facem să fie roabe ascultării de Cristos!
Friday, January 19, 2007
20 Ianuarie, 2007
Filipeni 3:7
Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina Lui Cristos.
Apostolul Pavel avea lucruri cu care se putea lăuda, lucruri care erau mari avantaje pentru viaţa lui. Aceste lucruri includeau: provenienţa socială, statutul în societate, apartenenţa la cea mai religioasă grupare a vremii şi corectitudine în toate aspectele legii. Acestor lucruri Pavel nu le mai acorda nici o valoare. Din perspectiva lumii aveau preţuri ridicate, dar din perspectiva Lui Cristos, ele nu aveau nici o valoare. Toate aceste lucruri, Pavel le-a considerat pierderi, nu câştiguri. Şi deşi păreau valoroase, ele nu au putut să-i dea mântuirea. Lumea le-a considerat şi le consideră câştiguri. Mântuirea este darul Lui Dumnezeu prin Domnul Isus! Cei ce-L cunosc pe Cristos însă, ştiu că doar prin har se ajunge la mântuire. Ei cunosc valoarea negativă a lucrurilor din această lume şi aşa le evaluează. Diferenţa dintre pierdere şi câştig o face Domnul Isus Cristos. Apostolul Pavel a spus că toate s-au întâmplat din pricina Lui Cristos! El a dat perspectivă corectă vieţii lui Pavel, şi tot El ne poate da şi nouă. Ce lucruri au valoare în viaţa noastră? Ce considerăm noi câştiguri şi ce reprezintă pierderi pentru noi? Ce rol are Domnul Isus în noi? Ne uităm la lume prin ochii Lui? Facem tot ce facem din pricina Lui? Domnul să ne ajute să ne uităm la tot ce ne înconjoară prin perspectiva Domnului Isus. El a adus speranţa veşniciei. Noi avem deja de aici speranţa trăirii cu El în lumea Lui. Având această speranţă, lucrurile de aici se fac tot mai mici până-şi pierd complet valoarea. Lucrurile lumii nu ne-au putut mântui, şi nici nu ne pot ajuta în sfinţirea noastră; mai degrabă ne împiedică. Să socotim toate aceste lucruri ca pierderi, din pricina Domnului Isus!
Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina Lui Cristos.
Apostolul Pavel avea lucruri cu care se putea lăuda, lucruri care erau mari avantaje pentru viaţa lui. Aceste lucruri includeau: provenienţa socială, statutul în societate, apartenenţa la cea mai religioasă grupare a vremii şi corectitudine în toate aspectele legii. Acestor lucruri Pavel nu le mai acorda nici o valoare. Din perspectiva lumii aveau preţuri ridicate, dar din perspectiva Lui Cristos, ele nu aveau nici o valoare. Toate aceste lucruri, Pavel le-a considerat pierderi, nu câştiguri. Şi deşi păreau valoroase, ele nu au putut să-i dea mântuirea. Lumea le-a considerat şi le consideră câştiguri. Mântuirea este darul Lui Dumnezeu prin Domnul Isus! Cei ce-L cunosc pe Cristos însă, ştiu că doar prin har se ajunge la mântuire. Ei cunosc valoarea negativă a lucrurilor din această lume şi aşa le evaluează. Diferenţa dintre pierdere şi câştig o face Domnul Isus Cristos. Apostolul Pavel a spus că toate s-au întâmplat din pricina Lui Cristos! El a dat perspectivă corectă vieţii lui Pavel, şi tot El ne poate da şi nouă. Ce lucruri au valoare în viaţa noastră? Ce considerăm noi câştiguri şi ce reprezintă pierderi pentru noi? Ce rol are Domnul Isus în noi? Ne uităm la lume prin ochii Lui? Facem tot ce facem din pricina Lui? Domnul să ne ajute să ne uităm la tot ce ne înconjoară prin perspectiva Domnului Isus. El a adus speranţa veşniciei. Noi avem deja de aici speranţa trăirii cu El în lumea Lui. Având această speranţă, lucrurile de aici se fac tot mai mici până-şi pierd complet valoarea. Lucrurile lumii nu ne-au putut mântui, şi nici nu ne pot ajuta în sfinţirea noastră; mai degrabă ne împiedică. Să socotim toate aceste lucruri ca pierderi, din pricina Domnului Isus!
Thursday, January 18, 2007
19 Ianuarie, 2007
Psalmul 107:43
Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri, şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului!
Psalmul acesta ne prezintă un crâmpei din istoria poporului Israel. În nebunia lor, copiii lui Israel au uitat pe Domnul. Dar, deşi ei L-au uitat pe Domnul, El nu i-a uitat pe ei. Chiar dacă ei s-au depărtat de El şi au urmat pe căile plăcute lor, El i-a izbăvit de vrăjmaşi şi i-a adus la limanul dorit. Prin sforţările lor nu au mai putut ajunge la mal, dar puterea Lui a potolit valurile, a adus liniştea şi Domnul i-a dus la limanul pe care-l doreau. Înţelepţii observă acest lucru şi li se aduce aminte să nu treacă cu vederea bunătăţile Domnului! De ce ni se spune acest lucru? Fiindcă de prea multe ori uităm! Uităm aşa de uşor ce-a făcut Domnul Isus pentru noi, şi cât a răbdat în locul nostru. Uităm că a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea de dragul nostru! Când luăm aminte la aceste lucruri, şi la bunătatea Lui Dumnezeu, bunătate ce se înnoieşte în fiecare dimineaţă pentru noi - atunci suntem înţelepţi! Fie ziua de astăzi o umblare în înţelepciune şi luând seama la lucrările Lui, la tot ce a făcut şi face El pentru noi, şi să nu uităm de bunătatea Domnului care ne îndeamnă mereu la pocăinţă!.
Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri, şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului!
Psalmul acesta ne prezintă un crâmpei din istoria poporului Israel. În nebunia lor, copiii lui Israel au uitat pe Domnul. Dar, deşi ei L-au uitat pe Domnul, El nu i-a uitat pe ei. Chiar dacă ei s-au depărtat de El şi au urmat pe căile plăcute lor, El i-a izbăvit de vrăjmaşi şi i-a adus la limanul dorit. Prin sforţările lor nu au mai putut ajunge la mal, dar puterea Lui a potolit valurile, a adus liniştea şi Domnul i-a dus la limanul pe care-l doreau. Înţelepţii observă acest lucru şi li se aduce aminte să nu treacă cu vederea bunătăţile Domnului! De ce ni se spune acest lucru? Fiindcă de prea multe ori uităm! Uităm aşa de uşor ce-a făcut Domnul Isus pentru noi, şi cât a răbdat în locul nostru. Uităm că a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea de dragul nostru! Când luăm aminte la aceste lucruri, şi la bunătatea Lui Dumnezeu, bunătate ce se înnoieşte în fiecare dimineaţă pentru noi - atunci suntem înţelepţi! Fie ziua de astăzi o umblare în înţelepciune şi luând seama la lucrările Lui, la tot ce a făcut şi face El pentru noi, şi să nu uităm de bunătatea Domnului care ne îndeamnă mereu la pocăinţă!.
Wednesday, January 17, 2007
18 Ianuarie, 2007
2 Corinteni 4:18
Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice!
Apostolul Pavel ne-a scris felul lui de a privi lucrurile şi anume: să nu privim la cele de aici, adică la cele trecătoare, ci la alte lucruri care nu se pot vedea cu ochiul liber, lucrurile ascunse, pentru că ele sunt veşnice! Cei ce se uită la lucrurile de pe pământ se obişnuiesc cu ele şi în mod treptat nu vor mai căuta alte lucruri care s-i atragă către cer. Să vezi lucrurile de aici e simplu, dar ele nu au valoare veşnică! Apostolul vorbeşte însă de ceva mai adânc decât o simplă privire. Ne spune despre afecţiunea noastră faţă de lucrurile ce le vedem. Unde este afecţiunea noastră? Afecţiunea noastră este la ceea ce privim, la ceea ce iubim, şi la ceea ce ne place. Când începem să ne uităm la lucrurile de sus--când ele devin mai clare gândirii noastre-- atunci afecţiunea noastră se schimbă de la pământ la cer. E foarte normal să ne uităm la ceva ce rămâne, dar pentru asta avem nevoie de percepţie spirituală, de călăuzirea şi învăţarea Duhului Sfânt! Când înţelegem prin Duhul Sfânt că lucrurile veşnice se pot vedea numai prin credinţă, atunci gândirea noastră se va fixa la ele. Şi de ce ne-am mai uita la cele de aici, fiindcă într-o zi nu vor mai fi! Lucrurile care par mai solide, se vor prăbuşi în pulberea timpului, dar ce nu se vede, ce e din lumea Lui Dumnezeu, aceea rămâne veşnic! Dragul meu, la ce ţi s-au fixat ochii spirituali? Te mai uiţi la lucrurile de aici (nu neapărat rele), dar trecătoare? Fie Duhul Sfânt lumina care să te conducă cu privirea şi gândirea la lucrurile nevăzute, care sunt veşnice!
Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice!
Apostolul Pavel ne-a scris felul lui de a privi lucrurile şi anume: să nu privim la cele de aici, adică la cele trecătoare, ci la alte lucruri care nu se pot vedea cu ochiul liber, lucrurile ascunse, pentru că ele sunt veşnice! Cei ce se uită la lucrurile de pe pământ se obişnuiesc cu ele şi în mod treptat nu vor mai căuta alte lucruri care s-i atragă către cer. Să vezi lucrurile de aici e simplu, dar ele nu au valoare veşnică! Apostolul vorbeşte însă de ceva mai adânc decât o simplă privire. Ne spune despre afecţiunea noastră faţă de lucrurile ce le vedem. Unde este afecţiunea noastră? Afecţiunea noastră este la ceea ce privim, la ceea ce iubim, şi la ceea ce ne place. Când începem să ne uităm la lucrurile de sus--când ele devin mai clare gândirii noastre-- atunci afecţiunea noastră se schimbă de la pământ la cer. E foarte normal să ne uităm la ceva ce rămâne, dar pentru asta avem nevoie de percepţie spirituală, de călăuzirea şi învăţarea Duhului Sfânt! Când înţelegem prin Duhul Sfânt că lucrurile veşnice se pot vedea numai prin credinţă, atunci gândirea noastră se va fixa la ele. Şi de ce ne-am mai uita la cele de aici, fiindcă într-o zi nu vor mai fi! Lucrurile care par mai solide, se vor prăbuşi în pulberea timpului, dar ce nu se vede, ce e din lumea Lui Dumnezeu, aceea rămâne veşnic! Dragul meu, la ce ţi s-au fixat ochii spirituali? Te mai uiţi la lucrurile de aici (nu neapărat rele), dar trecătoare? Fie Duhul Sfânt lumina care să te conducă cu privirea şi gândirea la lucrurile nevăzute, care sunt veşnice!
Tuesday, January 16, 2007
17 Ianuarie, 2007
Proverbe 28:5
Dar cei ce caută pe Domnul înţeleg toate lucrurile!
Războaie, frământări politice, devieri morale...cine le poate pricepe pe toate? Înţeleptul a spus din partea Lui Dumnezeu că cei ce caută pe Domnul înţeleg toate lucrurile. Cum e posibil aşa ceva? Cei ce caută pe Domnul îşi dau seama că Dumnezeu este suveran şi El controlează totul. Asta le dă celor ce caută pe Domnul asigurarea că absolut tot ce se petrece în viaţa lor sau în lume, totul este sub controlul divin. Să-L cauţi pe Dumnezeu înseamnă ca zilnic viaţa ta să fie centrată după Cuvântul Lui Dumnezeu, Cuvânt care-L descoperă pe Dumnezeu. Citind şi studiind Cuvântul Lui Dumnezeu vei ajunge să înţelegi toate lucrurile. Această înţelegere nu este cum o are lumea, ci cum o are Dumnezeu! Vei fi tu un căutător de Dumnezeu, sau un căutător de plăceri? Vei căuta pe Cel ce ţi-a dat viaţa, Cel ce zilnic te susţine, Cel care în dragostea Lui a dat pe Domnul Isus pentru tine, sau vei căuta lucrurile care sunt trecătoare? În contrast cu cei răi, cei ce caută pe Domnul înţeleg justiţia, înţeleg harul, înţeleg toate lucrurile. Căutarea Domnului se referă la a căuta şi a învăţa voia Domnului! Doar oamenii care merg în ton cu voia Lui Dumnezeu pot pricepe toate lucrurile. Fără standardul divin, fără Cuvântul Lui Dumnezeu, înţelegerea este greşită. Daniel a căutat pe Domnul şi a putut interpreta visurile împăraţilor, la fel ca şi Iosif care s‑a temut de Domnul şi de păcat. Doi căutători de Dumnezeu strălucesc pe paginile Bibliei ca fiind cei mai înţelepţi din generaţiile lor. Şi asta doar pentru că ei L‑au căutat pe Dumnezeu, au iubit si au făcut voia Lui! Sunt lucruri care nu le înţelegi? Sunt oameni şi situaţii care te pun la încurcătură? Caută pe Domnul şi atunci vei pricepe totul!
Dar cei ce caută pe Domnul înţeleg toate lucrurile!
Războaie, frământări politice, devieri morale...cine le poate pricepe pe toate? Înţeleptul a spus din partea Lui Dumnezeu că cei ce caută pe Domnul înţeleg toate lucrurile. Cum e posibil aşa ceva? Cei ce caută pe Domnul îşi dau seama că Dumnezeu este suveran şi El controlează totul. Asta le dă celor ce caută pe Domnul asigurarea că absolut tot ce se petrece în viaţa lor sau în lume, totul este sub controlul divin. Să-L cauţi pe Dumnezeu înseamnă ca zilnic viaţa ta să fie centrată după Cuvântul Lui Dumnezeu, Cuvânt care-L descoperă pe Dumnezeu. Citind şi studiind Cuvântul Lui Dumnezeu vei ajunge să înţelegi toate lucrurile. Această înţelegere nu este cum o are lumea, ci cum o are Dumnezeu! Vei fi tu un căutător de Dumnezeu, sau un căutător de plăceri? Vei căuta pe Cel ce ţi-a dat viaţa, Cel ce zilnic te susţine, Cel care în dragostea Lui a dat pe Domnul Isus pentru tine, sau vei căuta lucrurile care sunt trecătoare? În contrast cu cei răi, cei ce caută pe Domnul înţeleg justiţia, înţeleg harul, înţeleg toate lucrurile. Căutarea Domnului se referă la a căuta şi a învăţa voia Domnului! Doar oamenii care merg în ton cu voia Lui Dumnezeu pot pricepe toate lucrurile. Fără standardul divin, fără Cuvântul Lui Dumnezeu, înţelegerea este greşită. Daniel a căutat pe Domnul şi a putut interpreta visurile împăraţilor, la fel ca şi Iosif care s‑a temut de Domnul şi de păcat. Doi căutători de Dumnezeu strălucesc pe paginile Bibliei ca fiind cei mai înţelepţi din generaţiile lor. Şi asta doar pentru că ei L‑au căutat pe Dumnezeu, au iubit si au făcut voia Lui! Sunt lucruri care nu le înţelegi? Sunt oameni şi situaţii care te pun la încurcătură? Caută pe Domnul şi atunci vei pricepe totul!
Monday, January 15, 2007
16 Ianuarie, 2007
Filipeni 3:14
Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a Lui Dumnezeu în Cristos Isus.
Apostolul Pavel a scris că El făcea un singur lucru: uitând ce era în urma lui, se arunca spre ce era înainte. El nu se mai uita înapoi, căci oricât s-ar fi uitat înapoi nu ar fi putut face nimic. Trecutul trebuie să fie doar atât, trecut! Timpul nu se mai poate întoarce înapoi. Conştient de acest adevăr, Pavel se arunca spre ce era înainte şi alerga spre ţintă! Chemarea efectivă pe care Dumnezeu ne-a făcut-o şi prin care am ajuns la mântuire, are ca ţintă desăvârşirea noastră în Cristos. Când El se va arăta, noi vom fi ca El. Aceasta este ţinta alergării noastre. Sfântul Pavel alerga cu stăruinţă, nu se uita înapoi, ci considera trecutul ca şi un gunoi nevrednic de a fi amintit, având doar premiul chemării cereşti înaintea lui. Dumnezeu în bunătatea Lui ne-a făcut o chemare specială prin care am ajuns să-L cunoaştem, şi cunoscându-L am primit viaţa veşnică. Cei ce au viaţa veşnică, aleargă mereu spre premiul chemării, adică spre desăvârşire. Sunt piedici? Evrei 12:1 ne spune să le dăm la o parte. Va căuta păcatul să ne oprească din alergarea noastră? Desigur, dar prin Sabia Duhului noi îl putem învinge. Vor fi chemări străine, sau diferite “sirene” care vor să ne atragă privirile? Desigur! Nimic nu ar mai trebui să ne atragă privirile când ne gândim la momentul când vom urca pe podium alături de Domnul Isus care ne va da trupuri de slavă, coroane de învingere, şi un bun venit acasă! Este alergarea ta şi a mea la fel ca a apostolului Pavel? Ne însufleţeşte şi pe noi premiul chemării cereşti în fiecare zi? Facă Domnul ca azi toţi să alergăm cu bucurie spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti!
Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a Lui Dumnezeu în Cristos Isus.
Apostolul Pavel a scris că El făcea un singur lucru: uitând ce era în urma lui, se arunca spre ce era înainte. El nu se mai uita înapoi, căci oricât s-ar fi uitat înapoi nu ar fi putut face nimic. Trecutul trebuie să fie doar atât, trecut! Timpul nu se mai poate întoarce înapoi. Conştient de acest adevăr, Pavel se arunca spre ce era înainte şi alerga spre ţintă! Chemarea efectivă pe care Dumnezeu ne-a făcut-o şi prin care am ajuns la mântuire, are ca ţintă desăvârşirea noastră în Cristos. Când El se va arăta, noi vom fi ca El. Aceasta este ţinta alergării noastre. Sfântul Pavel alerga cu stăruinţă, nu se uita înapoi, ci considera trecutul ca şi un gunoi nevrednic de a fi amintit, având doar premiul chemării cereşti înaintea lui. Dumnezeu în bunătatea Lui ne-a făcut o chemare specială prin care am ajuns să-L cunoaştem, şi cunoscându-L am primit viaţa veşnică. Cei ce au viaţa veşnică, aleargă mereu spre premiul chemării, adică spre desăvârşire. Sunt piedici? Evrei 12:1 ne spune să le dăm la o parte. Va căuta păcatul să ne oprească din alergarea noastră? Desigur, dar prin Sabia Duhului noi îl putem învinge. Vor fi chemări străine, sau diferite “sirene” care vor să ne atragă privirile? Desigur! Nimic nu ar mai trebui să ne atragă privirile când ne gândim la momentul când vom urca pe podium alături de Domnul Isus care ne va da trupuri de slavă, coroane de învingere, şi un bun venit acasă! Este alergarea ta şi a mea la fel ca a apostolului Pavel? Ne însufleţeşte şi pe noi premiul chemării cereşti în fiecare zi? Facă Domnul ca azi toţi să alergăm cu bucurie spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti!
Sunday, January 14, 2007
15 Ianuarie, 2007
Psalmul 36:5
Bunătatea Ta Doamne ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori!
Imensul de deasupra noastră este explorat mereu de oamenii de ştiinţă. Ei încearcă să afle ce este dincolo de nori...dar pot oare? Încercările lor se limitează la analiza rocilor sau a prafului de pe lună şi de pe Marte! Mai mult decât atât omul nu poate să facă! Psalmistul a văzut cerul înstelat şi desigur mulţimea stelelor l-a inspirat să compare bunătatea Lui Dumnezeu cu acel imens spaţiu dintre el şi ceruri. Nimic de pe pământ nu se poate compara cu bunătatea Lui Dumnezeu. Bunătatea Lui ajunge până la ceruri, iar credincioşia Lui până la nori! În alte cuvinte, bunătatea şi credincioşia Lui Dumnezeu sunt mult prea mari pentru ca noi să le putem cuprinde! Nimeni nu poate pune la îndoială bunătatea sau credincioşia Lui Dumnezeu! Regretabil însă că mai sunt oameni care se îndoiesc în clipe grele de bunătatea şi credincioşia Lui Dumnezeu. Rugăciunea mea este ca toţi cei care-L cunoaştem pe Dumnezeu să ne bucurăm de bunătatea Lui, să umblăm în credincioşia Lui şi să credem că nu se va termina niciodată! Oricât de răi am fost, El ne-a iertat. În bunătatea Lui cea mare, El a şters tot trecutul nostru. În fiecare zi El are aceeaşi bunătate pentru noi! Credincioşia Lui nu este condiţionată de credincioşia noastră, ci este un atribut al divinităţii Lui Dumnezeu! Slavă Lui pentru bunătatea-I mare!
Bunătatea Ta Doamne ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori!
Imensul de deasupra noastră este explorat mereu de oamenii de ştiinţă. Ei încearcă să afle ce este dincolo de nori...dar pot oare? Încercările lor se limitează la analiza rocilor sau a prafului de pe lună şi de pe Marte! Mai mult decât atât omul nu poate să facă! Psalmistul a văzut cerul înstelat şi desigur mulţimea stelelor l-a inspirat să compare bunătatea Lui Dumnezeu cu acel imens spaţiu dintre el şi ceruri. Nimic de pe pământ nu se poate compara cu bunătatea Lui Dumnezeu. Bunătatea Lui ajunge până la ceruri, iar credincioşia Lui până la nori! În alte cuvinte, bunătatea şi credincioşia Lui Dumnezeu sunt mult prea mari pentru ca noi să le putem cuprinde! Nimeni nu poate pune la îndoială bunătatea sau credincioşia Lui Dumnezeu! Regretabil însă că mai sunt oameni care se îndoiesc în clipe grele de bunătatea şi credincioşia Lui Dumnezeu. Rugăciunea mea este ca toţi cei care-L cunoaştem pe Dumnezeu să ne bucurăm de bunătatea Lui, să umblăm în credincioşia Lui şi să credem că nu se va termina niciodată! Oricât de răi am fost, El ne-a iertat. În bunătatea Lui cea mare, El a şters tot trecutul nostru. În fiecare zi El are aceeaşi bunătate pentru noi! Credincioşia Lui nu este condiţionată de credincioşia noastră, ci este un atribut al divinităţii Lui Dumnezeu! Slavă Lui pentru bunătatea-I mare!
Saturday, January 13, 2007
14 Ianuarie, 2007
Ioan 15:5
Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic!
Oh, dacă Biserica şi fiecare mădular al ei, ar înţelege acest adevăr atâ de simplu şi totuşi aşa de profund! Oh, dacă fiecare am auzi clar în mintea şi în duhul nostru adevărul că fără El, nu se poate face nimic! Domnul Isus nu spune că putem face puţin fără El şi apoi El va veni să completeze restul! Nu, ci El spune foarte clar, despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. El a făcut mântuirea desăvârşită fără ajutorul nostru şi ne-a dat-o în dar. Nu a cerut ajutorul nostru. El este singurul care ne poate ajuta să ducem mântuirea până la capăt. El spune că fără El nu putem face nimic, absolut nimic care să conteze, sau să rămână pentru veşnicie. Tot ceea ce fac oamenii fără Dumnezeu, nu contează deloc în economia Lui Dumnezeu. Orice încercare de a te despărţi de El ar fi ca şi cum un vapor s-ar dezlega de ancoră şi ar fi dus de valuri în larg. Orice ramură oricât de plină de flori ar fi, nu va rodi niciodată dacă este desprinsă de pom! Nu încerca să mergi niciodată fără El. Anul acesta mergi cu încrederea că tot ce faci este făcut împreună cu Dumnezeu. Nu încerca să faci ceva fără El. Despărţiţi de El nu putem face nimic. Domnul Isus ne-a chemat să rămânem în El, căci doar rămânând în El vom aduce multă roadă. Şi astăzi vom merge la casa de rugăciune pentru a ne închina înaintea Lui şi pentru a asculta Cuvântul care vine de la El. Să nu încercăm să mai facem ceva despărţiţi de Domnul, ci zi de zi să lucrăm împreună cu El. O cântare spune că atunci când în noi ne vom încrede, nicidecum n-om reuşi, însă când lucrăm cu Domnul, toate ne vor reuşi! Slăvit să fie El în veci de veci!
Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic!
Oh, dacă Biserica şi fiecare mădular al ei, ar înţelege acest adevăr atâ de simplu şi totuşi aşa de profund! Oh, dacă fiecare am auzi clar în mintea şi în duhul nostru adevărul că fără El, nu se poate face nimic! Domnul Isus nu spune că putem face puţin fără El şi apoi El va veni să completeze restul! Nu, ci El spune foarte clar, despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. El a făcut mântuirea desăvârşită fără ajutorul nostru şi ne-a dat-o în dar. Nu a cerut ajutorul nostru. El este singurul care ne poate ajuta să ducem mântuirea până la capăt. El spune că fără El nu putem face nimic, absolut nimic care să conteze, sau să rămână pentru veşnicie. Tot ceea ce fac oamenii fără Dumnezeu, nu contează deloc în economia Lui Dumnezeu. Orice încercare de a te despărţi de El ar fi ca şi cum un vapor s-ar dezlega de ancoră şi ar fi dus de valuri în larg. Orice ramură oricât de plină de flori ar fi, nu va rodi niciodată dacă este desprinsă de pom! Nu încerca să mergi niciodată fără El. Anul acesta mergi cu încrederea că tot ce faci este făcut împreună cu Dumnezeu. Nu încerca să faci ceva fără El. Despărţiţi de El nu putem face nimic. Domnul Isus ne-a chemat să rămânem în El, căci doar rămânând în El vom aduce multă roadă. Şi astăzi vom merge la casa de rugăciune pentru a ne închina înaintea Lui şi pentru a asculta Cuvântul care vine de la El. Să nu încercăm să mai facem ceva despărţiţi de Domnul, ci zi de zi să lucrăm împreună cu El. O cântare spune că atunci când în noi ne vom încrede, nicidecum n-om reuşi, însă când lucrăm cu Domnul, toate ne vor reuşi! Slăvit să fie El în veci de veci!
Friday, January 12, 2007
13 Ianuarie, 2007
Psalmul 2:1
Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?
Dacă David ar fi trăit în 2007, ce întrebare ar fi pus? Oare nu tot la fel cu ce-a de acum 3000 de ani? Popoarele lumii s-au întărâtat tot mereu şi au găsit mereu motive de a se agita unele împotriva altora. Cursa înarmărilor continuă fără oprire. Atât Corea de Nord, cât şi Iranul se luptă pentru a obţine arme nucleare. E foarte probabil ca ambele ţări să aibe deja capacitatea de a produce arme nucleare. Când e vorba de gândurile naţiunilor, modul de gândire al popoarelor a fost şi este gol, fără substanţă. Agitaţia popoarelor este determinată de lipsa de scop, de lipsa de credinţă în Cineva care sa le aducă lumina. Teroriştii islamici vor să distrugă America; America caută să prindă aceşti rău făcători şi să-i aducă în faţa justiţiei, şi totuşi lumea încă se împarte între cei care sprijinesc această luptă şi cei care nu o sprijinesc, ci se opun pe orice cale acestei lupte. Domnul face haz de agitaţia popoarelor, de întărâtarea lor şi de cugetarea lor deşartă care neagă existenţa Lui Dumnezeu. Peste această frământare Dumnezeu a rânduit domnia Domnului Isus! L-a uns pe El ca Împărat al Împăraţilor şi Domnul Domnilor. Să ne încredem în conducerea Domnului Isus, să ne ancorăm viaţa în El, şi atunci frământarea, agitatia popoarelor şi gândirea lor nu ne va afecta viaţa. De ce se întărâtă neamurile? Degeaba! În ultimă instanţă, Dumnezeu conduce întregul univers, El este suveranul absolut! Fie gândurile noastre înobilate de Duhul Sfânt pentru a fi conduşi în pacea Lui, şi în a ne face să gândim ca Domnul Isus!
Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?
Dacă David ar fi trăit în 2007, ce întrebare ar fi pus? Oare nu tot la fel cu ce-a de acum 3000 de ani? Popoarele lumii s-au întărâtat tot mereu şi au găsit mereu motive de a se agita unele împotriva altora. Cursa înarmărilor continuă fără oprire. Atât Corea de Nord, cât şi Iranul se luptă pentru a obţine arme nucleare. E foarte probabil ca ambele ţări să aibe deja capacitatea de a produce arme nucleare. Când e vorba de gândurile naţiunilor, modul de gândire al popoarelor a fost şi este gol, fără substanţă. Agitaţia popoarelor este determinată de lipsa de scop, de lipsa de credinţă în Cineva care sa le aducă lumina. Teroriştii islamici vor să distrugă America; America caută să prindă aceşti rău făcători şi să-i aducă în faţa justiţiei, şi totuşi lumea încă se împarte între cei care sprijinesc această luptă şi cei care nu o sprijinesc, ci se opun pe orice cale acestei lupte. Domnul face haz de agitaţia popoarelor, de întărâtarea lor şi de cugetarea lor deşartă care neagă existenţa Lui Dumnezeu. Peste această frământare Dumnezeu a rânduit domnia Domnului Isus! L-a uns pe El ca Împărat al Împăraţilor şi Domnul Domnilor. Să ne încredem în conducerea Domnului Isus, să ne ancorăm viaţa în El, şi atunci frământarea, agitatia popoarelor şi gândirea lor nu ne va afecta viaţa. De ce se întărâtă neamurile? Degeaba! În ultimă instanţă, Dumnezeu conduce întregul univers, El este suveranul absolut! Fie gândurile noastre înobilate de Duhul Sfânt pentru a fi conduşi în pacea Lui, şi în a ne face să gândim ca Domnul Isus!
Thursday, January 11, 2007
12 Ianuarie, 2007
Efeseni 1:4
În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui...
În aceste zile, mai mulţi oameni din America încep să-şi anunţe intenţiile pentru cursa prezidentială. Oamenii vor avea de ales ceea ce ei vor crede că e mai bine, pe cel mai bun dintre cei mai buni, fiecare crezând că alesul lui va câştiga alegerea finală. Pentru a fi aleşi, candidaţii trebuie să expună ceea ce cred, ceea ce vor să facă, sau ce poziţie vor lua cu privire la o serie de probleme ce frământă poporul american. Toţi candidaţii vor încerca să se prezinte cât mai bine şi cât mai atrăgători în faţa alegătorilor... Ce deosebire în alegerea care-a făcut-o Dumnezeu! Înainte de a fi lumea, înainte de activitatea de Creator, Dumnezeu ne-a ales în Domnul Isus Cristos! Nu am făcut nimic care să-L impresioneze pe Dumnezeu, nici nu am avut un plan că vom face ceva în viitor, absolut nimic! Cu toate acestea, Biblia declară că Dumnezeu ne-a ales să fim ai Lui! Din buna plăcere a voii Sale, din dragostea Lui nemărginită, bazat doar pe harul şi bunătatea Lui, El ne-a ales înainte de a fi lumea. Alegerea Lui e finală. El nu regretă alegerea, nici nu o anulează! Scopul alegerii este ca noi să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui! Nu ne-a ales să facem ceva înainte de a fi cineva! El ne-a făcut sfinţi şi fără prihană, ca să-L putem sluji şi să-I facem cunoscut Numele Lui şi altora din jurul nostru. Alegerea a făcut-o El, justificarea a făcut-o tot El, când ne-a îmbrăcat în Domnul Isus. În procesul de sfinţire ne-a implicat şi pe noi. El vrea ca noi zilnic să ne separăm de tot ce e păcat şi să umblăm în calea neprihănirii! El ne-a ales! Slavă Lui! Să umblăm în sfinţirea şi neprihănirea Lui, pentru a întări chemarea şi alegerea făcută de El!
În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui...
În aceste zile, mai mulţi oameni din America încep să-şi anunţe intenţiile pentru cursa prezidentială. Oamenii vor avea de ales ceea ce ei vor crede că e mai bine, pe cel mai bun dintre cei mai buni, fiecare crezând că alesul lui va câştiga alegerea finală. Pentru a fi aleşi, candidaţii trebuie să expună ceea ce cred, ceea ce vor să facă, sau ce poziţie vor lua cu privire la o serie de probleme ce frământă poporul american. Toţi candidaţii vor încerca să se prezinte cât mai bine şi cât mai atrăgători în faţa alegătorilor... Ce deosebire în alegerea care-a făcut-o Dumnezeu! Înainte de a fi lumea, înainte de activitatea de Creator, Dumnezeu ne-a ales în Domnul Isus Cristos! Nu am făcut nimic care să-L impresioneze pe Dumnezeu, nici nu am avut un plan că vom face ceva în viitor, absolut nimic! Cu toate acestea, Biblia declară că Dumnezeu ne-a ales să fim ai Lui! Din buna plăcere a voii Sale, din dragostea Lui nemărginită, bazat doar pe harul şi bunătatea Lui, El ne-a ales înainte de a fi lumea. Alegerea Lui e finală. El nu regretă alegerea, nici nu o anulează! Scopul alegerii este ca noi să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui! Nu ne-a ales să facem ceva înainte de a fi cineva! El ne-a făcut sfinţi şi fără prihană, ca să-L putem sluji şi să-I facem cunoscut Numele Lui şi altora din jurul nostru. Alegerea a făcut-o El, justificarea a făcut-o tot El, când ne-a îmbrăcat în Domnul Isus. În procesul de sfinţire ne-a implicat şi pe noi. El vrea ca noi zilnic să ne separăm de tot ce e păcat şi să umblăm în calea neprihănirii! El ne-a ales! Slavă Lui! Să umblăm în sfinţirea şi neprihănirea Lui, pentru a întări chemarea şi alegerea făcută de El!
Wednesday, January 10, 2007
11 Ianuarie, 2007
Amos 6:14
Căutaţi binele şi nu răul, ca să trăiţi, şi ca astfel, Domnul Dumnezeul oştirilor, să fie cu voi, cum spuneţi voi!
Când am pornit la drum în acest an, niciunul din noi nu a gândit să caute răul! Dimpotrivă, toţi am hotărât ca mai mult să căutăm ce este bine pentru ca Domnul să fie cu noi. Acest lucru l-a spus profetul Amos poporului din vremea lui şi anume, să caute binele. Erau oare oameni care atunci căutau răul? Se pare că erau şi încă mai sunt şi astăzi astfel de oameni. De ce ar căuta oamenii să facă răul? Amos le-a spus să nu facă răul, căci numai căutând binele vor putea trăi. Scopul Lui Dumnezeu era ca poporul Lui să trăiască, nu să moară! Dar pentru a trăi trebuia să caute binele şi nu răul. Căutarea răului nu numai că-ţi dă perspectiva morţii dar te şi lasă singur. Domnul nu este cu tine când faci răul. Şi cum ar putea El să fie cu cei ce fac răul? El este bun, iar bunătatea Lui se întinde din neam în neam! Ei se lăudau că Domnul era cu ei, dar pentru ca acest lucru să fi fost adevărat, ei trebuiau să fie făcători de bine, nu de rău. Deşi vremurile s-au schimbat, principiul nu s-a schimbat. Oamenii caută să facă răul fără să-şi dea seama că răul duce la rău. Cain a fost avertizat de Dumnezeu să biruiască răul, dar el nu a vrut, ci lăsându-se biruit de rău l-a omorât pe Abel. Pavel scrie în Romani să biruim răul prin bine. Aceasta este soluţia la tot răul din jurul nostru. Ce căutăm noi? Căutăm binele sau răul? Ne lăudăm că suntem cu Domnul când de fapt El nu este cu noi! Să luăm aminte, ca nu cumva–după ce Domnul Isus ne-a adus din moarte la viaţă, prin Jertfa Lui–să mai fim din aceia care mai caută răul.
Căutaţi binele şi nu răul, ca să trăiţi, şi ca astfel, Domnul Dumnezeul oştirilor, să fie cu voi, cum spuneţi voi!
Când am pornit la drum în acest an, niciunul din noi nu a gândit să caute răul! Dimpotrivă, toţi am hotărât ca mai mult să căutăm ce este bine pentru ca Domnul să fie cu noi. Acest lucru l-a spus profetul Amos poporului din vremea lui şi anume, să caute binele. Erau oare oameni care atunci căutau răul? Se pare că erau şi încă mai sunt şi astăzi astfel de oameni. De ce ar căuta oamenii să facă răul? Amos le-a spus să nu facă răul, căci numai căutând binele vor putea trăi. Scopul Lui Dumnezeu era ca poporul Lui să trăiască, nu să moară! Dar pentru a trăi trebuia să caute binele şi nu răul. Căutarea răului nu numai că-ţi dă perspectiva morţii dar te şi lasă singur. Domnul nu este cu tine când faci răul. Şi cum ar putea El să fie cu cei ce fac răul? El este bun, iar bunătatea Lui se întinde din neam în neam! Ei se lăudau că Domnul era cu ei, dar pentru ca acest lucru să fi fost adevărat, ei trebuiau să fie făcători de bine, nu de rău. Deşi vremurile s-au schimbat, principiul nu s-a schimbat. Oamenii caută să facă răul fără să-şi dea seama că răul duce la rău. Cain a fost avertizat de Dumnezeu să biruiască răul, dar el nu a vrut, ci lăsându-se biruit de rău l-a omorât pe Abel. Pavel scrie în Romani să biruim răul prin bine. Aceasta este soluţia la tot răul din jurul nostru. Ce căutăm noi? Căutăm binele sau răul? Ne lăudăm că suntem cu Domnul când de fapt El nu este cu noi! Să luăm aminte, ca nu cumva–după ce Domnul Isus ne-a adus din moarte la viaţă, prin Jertfa Lui–să mai fim din aceia care mai caută răul.
Tuesday, January 9, 2007
10 Ianuarie, 2007
1 Corinteni 2:2
Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit.
Ce măreţ şi ce sfânt e gândul acesta! Doresc şi anul acesta ca între copiii Lui Dumnezeu să nu fie altceva mai important decât Domnul Isus Cristos, şi El răstignit! Numai având adevărul acesta central în viaţa noastră vom avea biruinţă asupra celui rău. Domnul Isus a trebuit să fie răstignit, nu pentru El, ci pentru noi, “căci fără vărsare de sânge nu este iertare de păcat.” Apostolul Pavel cunoştea bine de tot pe creştinii din vremea lui, şi ştia ce uşor puteau alte lucruri să devină centrale în viaţa lor. Persecuţia era cruntă şi uşor de tot putea fi subiectul central al credincioşilor de atunci. Legea mozaică era de asemenea un subiect pe care unii vroiau să-l ţină popular. Apostolul era cunoscător atât al persecuţiei cât şi al Legii, dar el nu a dorit ca aceste subiecte să domine în creştinism, ci el a vrut ca Domnul Isus răstignit să fie mereu în gândurile lor! Darurile spectaculare arătau a fi un subiect “fierbinte” în biserica din Corint, dar Pavel nici acest subiect nu a dorit să fie central, ci numai Domnul Isus Cel răstignit! Pentru unii subiectul cel mai important era popularitatea lui Pavel, Apolo, şi Petru, şi deasemenea filozofiile lor-- dar nu pentru Pavel. Pavel a dorit cu ardoare un singur lucru ca, Domnul Isus Cristos cel răstignit să domine gândirea şi preocuparea creştinilor! Ce este central în creştinismul de astăzi? Ce este central în vieţiile noastre? Este oare Domnul Isus Cristos Cel răstignit? Ne gândim noi mereu la Jertfa Lui, la ceea ce a făcut El pentru noi şi în locul nostru? Fie ca provocarea apostolului Pavel pentru noi toţi, oriunde ne-am afla, să ne determine să-L facem pe Domnul Isus Cristos central în tot ce gândim şi facem, iar răstignirea Lui să aibă aceeaşi însemnătate pentru noi în fiecare zi!
Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit.
Ce măreţ şi ce sfânt e gândul acesta! Doresc şi anul acesta ca între copiii Lui Dumnezeu să nu fie altceva mai important decât Domnul Isus Cristos, şi El răstignit! Numai având adevărul acesta central în viaţa noastră vom avea biruinţă asupra celui rău. Domnul Isus a trebuit să fie răstignit, nu pentru El, ci pentru noi, “căci fără vărsare de sânge nu este iertare de păcat.” Apostolul Pavel cunoştea bine de tot pe creştinii din vremea lui, şi ştia ce uşor puteau alte lucruri să devină centrale în viaţa lor. Persecuţia era cruntă şi uşor de tot putea fi subiectul central al credincioşilor de atunci. Legea mozaică era de asemenea un subiect pe care unii vroiau să-l ţină popular. Apostolul era cunoscător atât al persecuţiei cât şi al Legii, dar el nu a dorit ca aceste subiecte să domine în creştinism, ci el a vrut ca Domnul Isus răstignit să fie mereu în gândurile lor! Darurile spectaculare arătau a fi un subiect “fierbinte” în biserica din Corint, dar Pavel nici acest subiect nu a dorit să fie central, ci numai Domnul Isus Cel răstignit! Pentru unii subiectul cel mai important era popularitatea lui Pavel, Apolo, şi Petru, şi deasemenea filozofiile lor-- dar nu pentru Pavel. Pavel a dorit cu ardoare un singur lucru ca, Domnul Isus Cristos cel răstignit să domine gândirea şi preocuparea creştinilor! Ce este central în creştinismul de astăzi? Ce este central în vieţiile noastre? Este oare Domnul Isus Cristos Cel răstignit? Ne gândim noi mereu la Jertfa Lui, la ceea ce a făcut El pentru noi şi în locul nostru? Fie ca provocarea apostolului Pavel pentru noi toţi, oriunde ne-am afla, să ne determine să-L facem pe Domnul Isus Cristos central în tot ce gândim şi facem, iar răstignirea Lui să aibă aceeaşi însemnătate pentru noi în fiecare zi!
Monday, January 8, 2007
09 Ianuarie, 2007
Psalmul 16:8
Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin!
Ce hotărâre frumoasă şi minunată a avut împăratul David! N-a avut pe nimeni şi nimic înaintea ochilor lui, ci numai pe Domnul! Este o alegere pe care fiecare din noi trebuie să o facem. Ce vrem înaintea ochilor noştrii? Ce ne preocupă? Ce ne animă? Ce vrem să ne călăuzească? Suntem încă la început de an, am decis ce vom pune înaintea ochilor noştri? David a hotărât să-L aibă pe Domnul necurmat, fără întrerupere, înaintea ochilor lui. Atunci când te-ai concentrat asupra Lui şi a Cuvântului Său, Dumnezeu vine la dreapta ta,vine aproape de tine să fie sprijinul tău şi să nu te clatini. Să ai pe Domnul la dreapta ta înseamnă să fie El Cel ce te reprezintă; El este Cel ce-ţi ia apărarea în orice situaţie. Stabilitatea El ţi-o dă! Când El este lângă tine nu ai de ce să-ţi pierzi stabilitatea, fiindcă El te sprijineşte. Nimic nu se poate apropia de tine fără a fi cenzurat de El. El decide ce se opreşte în sfera vieţii tale. El nu va îngădui nimic care să aducă destabilizarea ta. El nu vrea să te clatini. El vrea să fii tare, încrezător în El. De ce ne clătinăm? Nevoi financiare? El îngrijeşte de toate trebuinţele noastre. Probleme de sănătate? El este Medicul Cel Bun! Tulburări emoţionale, neînţelegeri în familie? El este pacea noastră! Pacea Lui întrece priceperea noastră şi ea ne păzeşte întregi şi echilibraţi. David a găsit soluţia pentru a nu se clătina: L-a pus pe Domnul înaintea ochilor lui. Pune-L pe Domnul înaintea ochilor tăi necurmat. Fie Jertfa Lui vie în mintea şi imaginaţia ta! El va veni la dreapta ta şi te va sprijini cu bunăvoinţă aşa că nu te vei clătina niciodată! Crede numai!
Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin!
Ce hotărâre frumoasă şi minunată a avut împăratul David! N-a avut pe nimeni şi nimic înaintea ochilor lui, ci numai pe Domnul! Este o alegere pe care fiecare din noi trebuie să o facem. Ce vrem înaintea ochilor noştrii? Ce ne preocupă? Ce ne animă? Ce vrem să ne călăuzească? Suntem încă la început de an, am decis ce vom pune înaintea ochilor noştri? David a hotărât să-L aibă pe Domnul necurmat, fără întrerupere, înaintea ochilor lui. Atunci când te-ai concentrat asupra Lui şi a Cuvântului Său, Dumnezeu vine la dreapta ta,vine aproape de tine să fie sprijinul tău şi să nu te clatini. Să ai pe Domnul la dreapta ta înseamnă să fie El Cel ce te reprezintă; El este Cel ce-ţi ia apărarea în orice situaţie. Stabilitatea El ţi-o dă! Când El este lângă tine nu ai de ce să-ţi pierzi stabilitatea, fiindcă El te sprijineşte. Nimic nu se poate apropia de tine fără a fi cenzurat de El. El decide ce se opreşte în sfera vieţii tale. El nu va îngădui nimic care să aducă destabilizarea ta. El nu vrea să te clatini. El vrea să fii tare, încrezător în El. De ce ne clătinăm? Nevoi financiare? El îngrijeşte de toate trebuinţele noastre. Probleme de sănătate? El este Medicul Cel Bun! Tulburări emoţionale, neînţelegeri în familie? El este pacea noastră! Pacea Lui întrece priceperea noastră şi ea ne păzeşte întregi şi echilibraţi. David a găsit soluţia pentru a nu se clătina: L-a pus pe Domnul înaintea ochilor lui. Pune-L pe Domnul înaintea ochilor tăi necurmat. Fie Jertfa Lui vie în mintea şi imaginaţia ta! El va veni la dreapta ta şi te va sprijini cu bunăvoinţă aşa că nu te vei clătina niciodată! Crede numai!
Sunday, January 7, 2007
08 Ianuarie, 2007
Filipeni 2:16
Ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua Lui Cristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.
Cu câţiva ani în urmă am fost la un congres al baptiştilor români din America şi tema acelui congres a fost <Ţinând sus Cuvântul vieţii.> Cred că am fost unul din vorbitorii care am îndemnat pe cei de atunci să ţină sus Cuvântul vieţii într-o lume în care se ţin alte lucruri sus, dar nu Cuvântul lui Dumnezeu! Contextul acestui verset arată ce a dorit sfântul Pavel creştinilor din vremea lui. El le-a scris să ia aminte la ceea ce fac cu viaţa lor în mijlocul lumii în care ei trăiau. Ca şi acum, lumea de atunci era ostilă creştinilor, dar creştinii de atunci şi cei de astăzi au fost şi sunt chemaţi să “ţină sus Cuvântul vieţii!” A ţine sus Cuvântul vieţii înseamnă a respecta Cuvântul, a ţine cu tărie la ceea ce Cuvântul spune. Creştinilor de atunci Pavel le-a spus că vrea să se laude cu ei în ziua Lui Cristos, adică în ziua venirii Domnului Isus. Frumos gând a avut apostolul Pavel: să se laude cu acei pe care Domnul i-a mântuit prin mărturia lui. Ce fel de creştinism era atunci şi ce este astăzi?! Dacă ei nu ar fi ţinut sus Cuvântul vieţii, Evanghelia murea în secolul întâi. Dar ei l-au ţinut sus aşa încât a ajuns până la noi. Ce facem noi? Respectăm Cuvântul Lui Dumnezeu? Luăm din Cuvânt doar ce ne place? S-ar putea Pavel lăuda cu noi? Fie ca toţi să ţinem sus Cuvântul vieţii în vieţile şi casele noastre, şi în bisericile unde mergem. Să nu lăsăm alte lucruri să fie ridicate în locul sau deasupra Cuvântului Lui Dumnezeu. Pavel nu mai e cu noi să vadă felul nostru de viaţă! Pe el nu-l putem face de ruşine. Domnul Isus ne-a spus că El va fi cu noi până la sfârşitul veacului! Să nu-L facem de ruşine, ci fiecare clipă s-o trăim intens pentru slava Lui Dumnezeu! Fie ca în anul acesta Cuvântul Lui Dumnezeu să fie primordial în vieţile noastre!
Ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua Lui Cristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.
Cu câţiva ani în urmă am fost la un congres al baptiştilor români din America şi tema acelui congres a fost <Ţinând sus Cuvântul vieţii.> Cred că am fost unul din vorbitorii care am îndemnat pe cei de atunci să ţină sus Cuvântul vieţii într-o lume în care se ţin alte lucruri sus, dar nu Cuvântul lui Dumnezeu! Contextul acestui verset arată ce a dorit sfântul Pavel creştinilor din vremea lui. El le-a scris să ia aminte la ceea ce fac cu viaţa lor în mijlocul lumii în care ei trăiau. Ca şi acum, lumea de atunci era ostilă creştinilor, dar creştinii de atunci şi cei de astăzi au fost şi sunt chemaţi să “ţină sus Cuvântul vieţii!” A ţine sus Cuvântul vieţii înseamnă a respecta Cuvântul, a ţine cu tărie la ceea ce Cuvântul spune. Creştinilor de atunci Pavel le-a spus că vrea să se laude cu ei în ziua Lui Cristos, adică în ziua venirii Domnului Isus. Frumos gând a avut apostolul Pavel: să se laude cu acei pe care Domnul i-a mântuit prin mărturia lui. Ce fel de creştinism era atunci şi ce este astăzi?! Dacă ei nu ar fi ţinut sus Cuvântul vieţii, Evanghelia murea în secolul întâi. Dar ei l-au ţinut sus aşa încât a ajuns până la noi. Ce facem noi? Respectăm Cuvântul Lui Dumnezeu? Luăm din Cuvânt doar ce ne place? S-ar putea Pavel lăuda cu noi? Fie ca toţi să ţinem sus Cuvântul vieţii în vieţile şi casele noastre, şi în bisericile unde mergem. Să nu lăsăm alte lucruri să fie ridicate în locul sau deasupra Cuvântului Lui Dumnezeu. Pavel nu mai e cu noi să vadă felul nostru de viaţă! Pe el nu-l putem face de ruşine. Domnul Isus ne-a spus că El va fi cu noi până la sfârşitul veacului! Să nu-L facem de ruşine, ci fiecare clipă s-o trăim intens pentru slava Lui Dumnezeu! Fie ca în anul acesta Cuvântul Lui Dumnezeu să fie primordial în vieţile noastre!
Saturday, January 6, 2007
07 Ianuarie, 2007
2 Samuel 6:11
Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, şi Domnul a binecuvântat pe Obed-Edom şi toată casa lui.
Astăzi în partea de Răsărit a lumii se sărbătoreşte Crăciunul, iar în vest se sărbătoreşte sfântul Ioan . Doresc la toţi cei care citiţi aceste rânduri şi sărbătoriţi Crăciunul sa aveţi un Crăciun binecuvântat de Cel ce-a venit la Betleem. La cei care purtaţi numele omului ce-a anunţat pe Mielul Lui Dumnezeu, vă doresc să aveţi o viaţă devotată ca a Lui Ioan. Chivotul Domnului a reprezentat prezenţa Domnului în vremurile vechiului legământ. Când fiii lui Eli l-au dus la război ca să le slujească ca şi protecţie, chivotul a fost luat de filisteni. Ei au crezut că au biruit nu doar pe Israel, ci pe Dumnezeul lui Israel! Dar s-au înşelat amarnic! Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Chiar dacă Israelul s-a purtat rău cu chivotul, chivotul nu va sta în templul zeului Peşte (Dagon) al filistenilor. Când filistenii căutau să scape de chivot, după câteva peripeţii, chivotul a ajuns în casa Lui Obed-Edom. Chivotul a rămas trei luni la el acasă. A fost o perioadă scurtă, dar binecuvântarea Lui Dumnezeu a venit peste casa lui! Atunci când chivotul a ajuns la casa lui Obed-Edom, Dumnezeu prin prezenţa Lui i-a binecuvântat casa. Nu este oare şi astăzi la fel? Orice casă unde El trăieşte o binecuvintează! Prezenţa Lui aduce pace,bucurie, şi bună înţelegere. De ce oare nu toţi oamenii iubesc prezenţa Lui Dumnezeu? De ce se tem mulţi să-L cheme pe Dumnezeu în casele lor? Doresc ca cei care-L avem pe Domnul în casele noastre să-L onorăm prin ascultarea noastră necondiţionată, şi să trăim în aşa fel ca să nu vrea să plece de la noi niciodată! Cei ce nu-L aveţi în casa voastră, chemaţi-L chiar astăzi să vină la voi şi să locuiască în inima şi casa voastră. Când Dumnezeu este într-o casă, casa aceea este binecuvântată de prezenţa Lui!
Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, şi Domnul a binecuvântat pe Obed-Edom şi toată casa lui.
Astăzi în partea de Răsărit a lumii se sărbătoreşte Crăciunul, iar în vest se sărbătoreşte sfântul Ioan . Doresc la toţi cei care citiţi aceste rânduri şi sărbătoriţi Crăciunul sa aveţi un Crăciun binecuvântat de Cel ce-a venit la Betleem. La cei care purtaţi numele omului ce-a anunţat pe Mielul Lui Dumnezeu, vă doresc să aveţi o viaţă devotată ca a Lui Ioan. Chivotul Domnului a reprezentat prezenţa Domnului în vremurile vechiului legământ. Când fiii lui Eli l-au dus la război ca să le slujească ca şi protecţie, chivotul a fost luat de filisteni. Ei au crezut că au biruit nu doar pe Israel, ci pe Dumnezeul lui Israel! Dar s-au înşelat amarnic! Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Chiar dacă Israelul s-a purtat rău cu chivotul, chivotul nu va sta în templul zeului Peşte (Dagon) al filistenilor. Când filistenii căutau să scape de chivot, după câteva peripeţii, chivotul a ajuns în casa Lui Obed-Edom. Chivotul a rămas trei luni la el acasă. A fost o perioadă scurtă, dar binecuvântarea Lui Dumnezeu a venit peste casa lui! Atunci când chivotul a ajuns la casa lui Obed-Edom, Dumnezeu prin prezenţa Lui i-a binecuvântat casa. Nu este oare şi astăzi la fel? Orice casă unde El trăieşte o binecuvintează! Prezenţa Lui aduce pace,bucurie, şi bună înţelegere. De ce oare nu toţi oamenii iubesc prezenţa Lui Dumnezeu? De ce se tem mulţi să-L cheme pe Dumnezeu în casele lor? Doresc ca cei care-L avem pe Domnul în casele noastre să-L onorăm prin ascultarea noastră necondiţionată, şi să trăim în aşa fel ca să nu vrea să plece de la noi niciodată! Cei ce nu-L aveţi în casa voastră, chemaţi-L chiar astăzi să vină la voi şi să locuiască în inima şi casa voastră. Când Dumnezeu este într-o casă, casa aceea este binecuvântată de prezenţa Lui!
Friday, January 5, 2007
06 Ianuarie, 2007
Coloseni 2:10
Voi aveţi totul deplin în El, care este capul oricărei domnii şi stăpâniri.
Astăzi este comemorarea botezului Domnului Isus. Deşi nu a trebuit să fie botezat, El i-a spus Lui Ioan că trebuie să împlinească toată neprihănirea Lui Dumnezeu. S-a umilit, dar nu s-a oprit acolo, ci s-a dus la cruce, a murit şi apoi a înviat. De aceea Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele Cel mai minunat, mai presus de orice nume. Domnul Isus este capul oricărei domnii şi stăpâniri. Prin moartea şi învierea Lui, prin biruinţa Lui asupra a tot ce-a fost păcat şi moarte, Domnul Isus a ajuns, nu numai de fapt ci şi de drept, domn a tot ce există! În El, în Domnul Isus noi avem totul deplin. Aşa cum El are toată plinătatea Lui Dumnezeu, El este deplin Dumnezeu, şi noi avem plinătatea Domnului Isus în noi. Nu înseamnă că suntem dumnezei, dar vis-a-vis de mântuirea noastră, avem totul deplin. Nu avem câte puţin din toate, ci totul deplin. El este plinătatea Lui Dumnezeu, şi El ne dă tot ceea ce avem nevoie pentru mântuirea noastră şi pentru creşterea noastră spirituală. Nu putem ajunge la nici o treaptă de creştere în Domnul Isus, dacă nu suntem strânşi legaţi de Domnul Isus. Niciodată să nu mai dorim nimic altceva, sau să mai însetăm după ceva, fiindcă avem totul deplin în El. În unitate cu Domnul Isus, orice nevoie spirituală ne este împlinită. Avându-L pe El, avem totul. Nu trebuie să ne mai întoarcem spre filozofiile acestei lumi, sau spre ritualurile unei religii moarte, sau chiar spre o închinare la îngeri. Colosenii au fost în aceste pericole, de aceea Sfântul Pavel le-a scris aceste lucruri. Nu ştiu ce pericol va fi în calea noastră astăzi, nu ştiu ce nevoie vom avea, dar ştiu că avem în El totul deplin. Tot ce avem nevoie este în Domnul Isus! Avem nevoie de pace, El este pacea noastră! Avem nevoie de ajutor, El vine în ajutorul nostru. Vrem apă, El este apa vie! Vrem pâine, El este pâinea venită din cer! Spune-I Domnului Isus toate nevoile tale şi El îţi va împlini toate dorinţele tale!
Voi aveţi totul deplin în El, care este capul oricărei domnii şi stăpâniri.
Astăzi este comemorarea botezului Domnului Isus. Deşi nu a trebuit să fie botezat, El i-a spus Lui Ioan că trebuie să împlinească toată neprihănirea Lui Dumnezeu. S-a umilit, dar nu s-a oprit acolo, ci s-a dus la cruce, a murit şi apoi a înviat. De aceea Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele Cel mai minunat, mai presus de orice nume. Domnul Isus este capul oricărei domnii şi stăpâniri. Prin moartea şi învierea Lui, prin biruinţa Lui asupra a tot ce-a fost păcat şi moarte, Domnul Isus a ajuns, nu numai de fapt ci şi de drept, domn a tot ce există! În El, în Domnul Isus noi avem totul deplin. Aşa cum El are toată plinătatea Lui Dumnezeu, El este deplin Dumnezeu, şi noi avem plinătatea Domnului Isus în noi. Nu înseamnă că suntem dumnezei, dar vis-a-vis de mântuirea noastră, avem totul deplin. Nu avem câte puţin din toate, ci totul deplin. El este plinătatea Lui Dumnezeu, şi El ne dă tot ceea ce avem nevoie pentru mântuirea noastră şi pentru creşterea noastră spirituală. Nu putem ajunge la nici o treaptă de creştere în Domnul Isus, dacă nu suntem strânşi legaţi de Domnul Isus. Niciodată să nu mai dorim nimic altceva, sau să mai însetăm după ceva, fiindcă avem totul deplin în El. În unitate cu Domnul Isus, orice nevoie spirituală ne este împlinită. Avându-L pe El, avem totul. Nu trebuie să ne mai întoarcem spre filozofiile acestei lumi, sau spre ritualurile unei religii moarte, sau chiar spre o închinare la îngeri. Colosenii au fost în aceste pericole, de aceea Sfântul Pavel le-a scris aceste lucruri. Nu ştiu ce pericol va fi în calea noastră astăzi, nu ştiu ce nevoie vom avea, dar ştiu că avem în El totul deplin. Tot ce avem nevoie este în Domnul Isus! Avem nevoie de pace, El este pacea noastră! Avem nevoie de ajutor, El vine în ajutorul nostru. Vrem apă, El este apa vie! Vrem pâine, El este pâinea venită din cer! Spune-I Domnului Isus toate nevoile tale şi El îţi va împlini toate dorinţele tale!
Thursday, January 4, 2007
05 Ianuarie, 2007
Psalmul 20:7
Unii se bizuiesc pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru!
Ce har să avem această încredere în Dumnezeu! La început de an să ne bizuim pe nimic altceva decât pe Numele Lui Dumnezeu! Unii cred că tăria lor stă în carele lor de război, sau carele lor pline de bunuri de pe acest pământ. Alţii cred în tăria cailor pentru luptă. Cu cât au mai mulţi cai, cu atât unii sunt mai siguri de biruinţă! Cei din vremea noastră au fel de fel de lucruri în care îşi pun încrederea. Psalmistul ne-a scris că poporul Lui Dumnezeu avea ceva mult superior celor din jurul lor. Ei spuneau fără teamă, “noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru!” Numele Lui Dumnezeu este un turn tare care ne ocroteşte şi nimic şi nimeni nu ne poate face nici un rău. De ce oare sunt creştini care se bizuiesc pe altceva sau altcineva decât pe Dumnezeu? E posibil ca să fii copil al Lui Dumnezeu şi să nu cunoşti îndeajuns bunătatea Lui, credincioşia cu care zi de zi te înconjoară? Din vremuri străvechi, Dumnezeu s-a dovedit a fi un Dumnezeu bun şi credincios legământului încheiat, de aceea David a fost plin de încredere, nu în cai sau care de război, ci în Dumnezeu! Pe ce te sprijineşti tu prietenul meu? Te mai uiţi spre care de război sau cai puternici? Îndemnul meu este să te întorci cu faţa spre Dumnezeu căci atunci te luminezi de bucurie, atunci îţi izbutesc planurile. Unii se bizuiesc pe cai şi pe care de război, dar noi ne sprijinim pe Dumnezeu! Ajutorul Lui e mult mai bun decât al tuturor carelor şi cailor din lume. Carele se strică, caii mor, Dumnezeu însă rămâne în veac! Noi ne bizuim pe Numele Lui şi suntem scăpaţi de orişice atac al celui rău!
Unii se bizuiesc pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru!
Ce har să avem această încredere în Dumnezeu! La început de an să ne bizuim pe nimic altceva decât pe Numele Lui Dumnezeu! Unii cred că tăria lor stă în carele lor de război, sau carele lor pline de bunuri de pe acest pământ. Alţii cred în tăria cailor pentru luptă. Cu cât au mai mulţi cai, cu atât unii sunt mai siguri de biruinţă! Cei din vremea noastră au fel de fel de lucruri în care îşi pun încrederea. Psalmistul ne-a scris că poporul Lui Dumnezeu avea ceva mult superior celor din jurul lor. Ei spuneau fără teamă, “noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru!” Numele Lui Dumnezeu este un turn tare care ne ocroteşte şi nimic şi nimeni nu ne poate face nici un rău. De ce oare sunt creştini care se bizuiesc pe altceva sau altcineva decât pe Dumnezeu? E posibil ca să fii copil al Lui Dumnezeu şi să nu cunoşti îndeajuns bunătatea Lui, credincioşia cu care zi de zi te înconjoară? Din vremuri străvechi, Dumnezeu s-a dovedit a fi un Dumnezeu bun şi credincios legământului încheiat, de aceea David a fost plin de încredere, nu în cai sau care de război, ci în Dumnezeu! Pe ce te sprijineşti tu prietenul meu? Te mai uiţi spre care de război sau cai puternici? Îndemnul meu este să te întorci cu faţa spre Dumnezeu căci atunci te luminezi de bucurie, atunci îţi izbutesc planurile. Unii se bizuiesc pe cai şi pe care de război, dar noi ne sprijinim pe Dumnezeu! Ajutorul Lui e mult mai bun decât al tuturor carelor şi cailor din lume. Carele se strică, caii mor, Dumnezeu însă rămâne în veac! Noi ne bizuim pe Numele Lui şi suntem scăpaţi de orişice atac al celui rău!
Wednesday, January 3, 2007
04 Ianuarie, 2007
2 Corinteni 3:18
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelasi chip al Lui, din slavă în slavă,prin Duhul Domnului!
Privind la slava Domnului Isus, privind la ceea ce are El şi ce este El, noi beneficiem în schimbarea noastră după chipul Lui. Aceste două acţiuni sunt legate una de alta; noi privim, iar Duhul Sfânt efectuează metamorfozarea, adică schimbarea noastră după cum este El. Creaţi după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu, oamenii în loc să păstreze acest chip, au preferat păcatul şi chipul lor s-a schimbat după ceea ce au privit! Slăvit să fie Domnul Isus că a venit în lume să ne aducă slava Lui Dumnezeu între noi. El este slava Lui Dumnezeu care a venit să locuiască între noi. Prin credinţă noi să privim la Domnul Isus ca să fim schimbaţi, adică transformaţi în mod progresiv în fiinte care să semene tot mai mult cu Domnul Isus! Pe biroul meu de la seminar am o fotografie cu familia noastră. Nu mică mi-a fost mirarea când unii studenţi care au văzut-o, au exprimat, “ce bine semănaţi unul cu altul!” După douazeci si şapte de ani de trai împreună, după ce vieţile noastre s-au contopit, semănăm unul cu altul. Privind slava Lui Dumnezeu, privind la Domnul Isus viaţa noastră se va asemăna tot mai mult cu a Lui! O cântare pe care biserica noastră o cântă de multe ori la terminarea serviciului de închinare spune aşa:
Fiţi ca Isus vă cânt eu
Cari purtaţi Numele Său
Fiţi ca Isus tot mereu
Vreau să fiu ca Isus!
Priveşte la Domnul Isus şi vei fi mântuit! Priveşte la El şi vei fi schimbat din slavă în slavă după chipul Lui, prin Duhul Sfânt!
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelasi chip al Lui, din slavă în slavă,prin Duhul Domnului!
Privind la slava Domnului Isus, privind la ceea ce are El şi ce este El, noi beneficiem în schimbarea noastră după chipul Lui. Aceste două acţiuni sunt legate una de alta; noi privim, iar Duhul Sfânt efectuează metamorfozarea, adică schimbarea noastră după cum este El. Creaţi după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu, oamenii în loc să păstreze acest chip, au preferat păcatul şi chipul lor s-a schimbat după ceea ce au privit! Slăvit să fie Domnul Isus că a venit în lume să ne aducă slava Lui Dumnezeu între noi. El este slava Lui Dumnezeu care a venit să locuiască între noi. Prin credinţă noi să privim la Domnul Isus ca să fim schimbaţi, adică transformaţi în mod progresiv în fiinte care să semene tot mai mult cu Domnul Isus! Pe biroul meu de la seminar am o fotografie cu familia noastră. Nu mică mi-a fost mirarea când unii studenţi care au văzut-o, au exprimat, “ce bine semănaţi unul cu altul!” După douazeci si şapte de ani de trai împreună, după ce vieţile noastre s-au contopit, semănăm unul cu altul. Privind slava Lui Dumnezeu, privind la Domnul Isus viaţa noastră se va asemăna tot mai mult cu a Lui! O cântare pe care biserica noastră o cântă de multe ori la terminarea serviciului de închinare spune aşa:
Fiţi ca Isus vă cânt eu
Cari purtaţi Numele Său
Fiţi ca Isus tot mereu
Vreau să fiu ca Isus!
Priveşte la Domnul Isus şi vei fi mântuit! Priveşte la El şi vei fi schimbat din slavă în slavă după chipul Lui, prin Duhul Sfânt!
Tuesday, January 2, 2007
03 Ianuarie, 2007
Psalmul 112:1
Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui.
În prima zi a anului nou am predicat bisericii despre importanţa citirii Cuvântului Lui Dumnezeu. Le-am dat ca exemplu oameni care citesc Biblia şi-şi găsesc plăcerea în Legea Lui. Psalmistul a scris că e ferice de cel ce cunoaşte frica de Domnul, deoarece acela găseşte calea înţelepciunii, se abate de la rău, nu stă pe calea celor răi, ci zi şi noapte cugetă la Legea Domnului. Dumnezeu fericeşte un astfel de om. Unui astfel de om, Dumnezeu îi asigură fericirea adevărată. Pasiunea celui care se teme de Domnul este în Cuvântul Domnului! Legea Domnului oferă acestui om o mare plăcere. Avem noi oare o mare plăcere pentru Cuvântul Lui Dumnezeu? Din Cuvântul Lui Dumnezeu noi învăţăm frica de Domnul. Având frica de Domnul în viaţa noastră, desigur plăcerea noastră cea mai mare va fi tot în Cuvântul Lui Dumnezeu. Cel ce-a gustat ce bun este Domnul şi cel ce-a ajuns să cunoască că frica de Domnul este viaţă, acela va avea o mare pasiune pentru Legea Domnului şi va face ca şi psalmistul David: zi şi noapte va medita la Cuvântul Domnului! În ce ne găsim noi plăcerea? În lucruri care astăzi sunt şi mâine pier? Să ne rugăm la acest început de an ca Domnul să ne dea înţelepciune să ne temem de El şi să avem o mare plăcere pentru Cuvântul Lui.
Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui.
În prima zi a anului nou am predicat bisericii despre importanţa citirii Cuvântului Lui Dumnezeu. Le-am dat ca exemplu oameni care citesc Biblia şi-şi găsesc plăcerea în Legea Lui. Psalmistul a scris că e ferice de cel ce cunoaşte frica de Domnul, deoarece acela găseşte calea înţelepciunii, se abate de la rău, nu stă pe calea celor răi, ci zi şi noapte cugetă la Legea Domnului. Dumnezeu fericeşte un astfel de om. Unui astfel de om, Dumnezeu îi asigură fericirea adevărată. Pasiunea celui care se teme de Domnul este în Cuvântul Domnului! Legea Domnului oferă acestui om o mare plăcere. Avem noi oare o mare plăcere pentru Cuvântul Lui Dumnezeu? Din Cuvântul Lui Dumnezeu noi învăţăm frica de Domnul. Având frica de Domnul în viaţa noastră, desigur plăcerea noastră cea mai mare va fi tot în Cuvântul Lui Dumnezeu. Cel ce-a gustat ce bun este Domnul şi cel ce-a ajuns să cunoască că frica de Domnul este viaţă, acela va avea o mare pasiune pentru Legea Domnului şi va face ca şi psalmistul David: zi şi noapte va medita la Cuvântul Domnului! În ce ne găsim noi plăcerea? În lucruri care astăzi sunt şi mâine pier? Să ne rugăm la acest început de an ca Domnul să ne dea înţelepciune să ne temem de El şi să avem o mare plăcere pentru Cuvântul Lui.
Monday, January 1, 2007
02 Ianuarie, 2007
Ioan 21:22
Isus i-a răspuns...ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!
Domnul Isus ne cheamă să mergem după El şi în acest nou an. La fel ca şi apostolul Petru, noi am vrea să ştim ce se întâmplă cu alţii, dar vocea Lui ne spune direct şi personal, tu vino după Mine! sunt cuvintele ce trebuie auzite mereu de fiecare din noi deoarece lumea şi zgomotul din jur încearcă să ne atragă atenţia...şi parcă am vrea să ştim ce se întâmplă cu alţii, ce se iveşte în calea lor şi care este destinul lor. Domnul ne cheamă să mergem după El şi să învăţăm de la El. Ce să învăţăm? Să fim ca El! De aceea a venit El în lume, şi-a dat viaţa, şi a înviat, tocmai ca să ne dea posibilitatea ca noi oamenii să fim ca El. Să mergem anul acesta mai hotărâţi pe urmele Lui, şi să învăţăm de la El căci El este blând şi smerit cu inima şi are cuvintele vieţii veşnice. Dacă tot te mai uiţi în altă parte, dacă tot mai vrei sa şti ce va fi cu altul, ascultă vocea Domnului Isus, tu vino dupa Mine şi hotărăşte-te ca anul acesta să mergi fidel pe urmele Lui. Mă rog ca Domnul să ne desprindă de orice este lume şi păcat ca plini de bucurie să mergem anul acesta după Domnul Isus!
Isus i-a răspuns...ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!
Domnul Isus ne cheamă să mergem după El şi în acest nou an. La fel ca şi apostolul Petru, noi am vrea să ştim ce se întâmplă cu alţii, dar vocea Lui ne spune direct şi personal, tu vino după Mine!
01 Ianuarie, 2007
Romani 8:1
Acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos!
Ce har să pleci la drum în această zi cu asigurarea că Dumnezeu nu găseşte nimic pentru a te condamna. Nu că nu ar fi multe de condamnat în vieţile celor credincioşi, dar apostolul Pavel ne scrie secretul. Pentru cei ce sunt în Cristos, aici ese secretul: să fi în Cristos. Cei ce au murit şi înviat cu Cristos, cei ce au primit Duhul Sfânt, sunt ai Lui Cristos, şi pentru ei nu mai este nici o osândire. Slavă Lui! Mii de oameni se duc în locuri sau la oameni ca să scape de păcate, alţii aruncă cu pietre în tot cu scopul de a fi liberi de păcatele lor. Apostolul Pavel ne-a scris că şi el a umblat după o dar când s-a întâlnit cu Cristos, Acesta i-a schimbat direcţia căutării. Neprihănirea se găseşte doar la Dumnezeu! Dumnezeu este Acela care ne socoteşte neprihăniti prin credinţă în Domnul Isus. Diavolul poate acuza, legea poate fi alarmată, lumea întreagă poate aduce argumente împotriva celui credincios, dar nimic nu poate schimba faptul că Ce sublim e acest adevăr! Dumnezeul sfinţeniei, al dreptăţii desăvârşite, este Dumnezeul oricărui har, şi în harul Lui El ne socoteşte neprihăniţi! Unde cauti tu neprihănirea? Prin ceea ce faci tu sau prin eforturile tale? În felul acesta nu vei ajunge decât la eşec. Cere-I Domnului Isus să-ţi dea neprihănirea Lui şi El te va îmbrăca în hainele mântuirii, iţi va da neprihănirea care se capătă prin credinţă. Doar aşa vei avea asigurarea că nici moartea, nici puterile de acum nici cele viitoare nu te vor putea despărţi de dragostea Lui Dumnezeu care este în Isus Cristos Domnul nostru! Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi, iar pentru aceştia nu mai este nici o condamnare. Să pornim la drumul acestui an cu asigurarea că suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă şi să mergem fără nici o teamă pe drumul vieţii! Slava să-I fie Lui in veci de veci!
Acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos!
Ce har să pleci la drum în această zi cu asigurarea că Dumnezeu nu găseşte nimic pentru a te condamna. Nu că nu ar fi multe de condamnat în vieţile celor credincioşi, dar apostolul Pavel ne scrie secretul. Pentru cei ce sunt în Cristos, aici ese secretul: să fi în Cristos. Cei ce au murit şi înviat cu Cristos, cei ce au primit Duhul Sfânt, sunt ai Lui Cristos, şi pentru ei nu mai este nici o osândire. Slavă Lui! Mii de oameni se duc în locuri
Subscribe to:
Posts (Atom)