16 Decembrie, 2006

Isaia 64:1

O de-ai despica cerurile şi Te-ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta!

Dorinţa profetului Isaia a fost ca Dumnezeu să revină la poporul care-I purta numele. Israelul a păcătuit şi a înlocuit pe Dumnezeu cu idolii popoarelor din jurul lor, iar Dumnezeu l-a părăsit. Isaia ar fi dorit să vadă ziua când Dumnezeu v-a deschide cortina cerului şi va veni la poporul Israel cu mântuirea Lui. Au trecut însă mulţi ani până când această dorinţă a lui Isaia a fost împlinită. Într-o noapte când toţi dormeau, doar nişte păstori făceau de strajă împrejurul turmelor lor. Dintr-o dată cerul s-a deschis, dar nu au fost tunete şi fulgere ca la Sinai, ci glasuri multe de îngeri care cântau slavă Lui Dumnezeu că a revenit la poporul Lui. Cerul care a părut de plumb pentru multe generaţii, s-a deschis în noaptea aceea când îngerii au cântat în slavă, aducând vestea cea mai bună, vestea că s-a născut Domnul Isus, Mântuitorul lumii. Da, cerul s-a deschis, dar nu pentru o apariţie spectaculară a prezenţei Lui Dumnezeu, ci pentru venirea în lume a unui Copil sfânt care urma să fie robul tuturor. El a luat chip de rob, s-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce, adică o moarte care este cea mai cruntă. Dragii mei, dorinţa lui Isaia a rămas neîmplinită pentru el, dar s-a împlinit pentru noi. Domnul Isus a venit în lume, a trăit şi a murit, dar nu a rămas în mormânt ci a înviat şi este viu în vecii vecilor! Noi astăzi putem să săltăm de bucurie că El a deschis cerurile şi a venit în lume să fie Un Mare Mântuitor, care a realizat o Mare Mântuire! Să ne închinăm smeriţi înaintea Lui şi să-I dăm slavă făcând voia Lui în tot ce facem şi spunem.