Isaia 11:1
Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.
Profetul Isaia a scris sub inspiraţia Duhului Sfânt despre vremurile viitoare şi a spus că tot ce va mai rămânea din dinastia lui David va fi doar trunchiul, şi probabil doar puţin deasupra pământului. Din pricina păcatului, împărăţia lui David s-a dezmembrat şi apoi rând pe rând ambele împărăţii au fost duse în robie. Doar o rămăşiţă s-a mai întors din robia babiloneană. Isaia a scris că din această tulpină va ieşi un Vlăstar, Vlăstar identificat cu Domnul Isus. Când Domnul Isus s-a născut, împărăţia lui David era ca şi non-existentă. De fapt au trecut aproape şase sute de ani de când nici un urmaş de-al lui David nu a mai fost pe tron. Cei ce conduceau atunci Israelul nu erau urmaşii lui David. Domnul Isus a venit ca o Odraslă din tulpina lui Isai, ca un Vlăstar din rădăcinile lui. Atât a mai rămas din David, doar rădăcinile, dar din aceste rădăcini, Dumnezeu a rânduit să crească Vlăstarul Cel mai minunat, adică Domnul Isus! Celor din vremea lui Isaia nu le aducea prea multă speranţă şi au trebuit să treacă şase sute de ani până când Odrasla urma să vină, dar odată venită, ea va creşte tot mai mare. Astăzi pe tot pământul se cântă cântece despre El şi venirea Lui. Nu ştiu în ce situaţie vă aflaţi, dar cred că mulţi sunteţi în nevoia reînnoirii speranţelor! Poate că şi în voi a mai rămas doar butucul, sau poate doar rădăcinile. El le poate învia. Cel ce-a venit în lume acum două mii de ani poate să facă reînnoirea în viaţa ta chiar astăzi. El poate face ca noi mlădiţe să crească din ceea ce părea uscat până acum. Să ne rugăm ca El să dea speranţă multor oameni fără de speranţă. Facă Dumnezeu ca multe rădăcini uscate să reînvieze la această sărbătoare a naşterii Domnului. Prin credinţa în El, mulţi vor cunoaşte adevărata înviere.
Să ne închinăm şi astăzi înaintea Lui şi să-I dăm slavă în tot ce facem!
Tuesday, December 19, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment