Psalmul 46:1
Dumnezeu este adapostul si sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseste niciodata in nevoi!
Cantarea fiilor lui Core l-au prezentat pe Dumnezeu intr-un mod foarte personal. Dumnezeu este pentru noi, El este cu noi, si este al nostru. Dumnezeu este adapostul nostru in orice furtuna. Nu este pericol pe care El sa nu-L stie, sau vre-un pericol prea mare ca El sa nu-l poata opri. La umbra aripilor Lui a stat Israelul timp de patruzeci de ani si El i-a adapostit de toate intemperiile pustiei si de toti vrajmasii. Adapostul tuturor sfintilor a fost in Domnul. Poetii de demult au scris “Domnul imi este adapost, cetate tare-n vreme rea!” Dumnezeu a fost si va ramane adapostul copiilor Lui in orice vreme. Bata vantul cat ii place si cel ce se adaposteste la umbra Lui Dumnezeu nu are de ce sa se teama. Dumnezeu este si sprijinul nostru. Multi cred ca nu au nevoie de sprijin, caci se descurca si singuri, dar cei credinciosi se bucura de sprijinul Lui Dumnezeu. Bratele Lui sunt puternice, de aceea sa ne lasam pe ele plini de incredere ca El ne va sprijini!
Dumnezeu este ajutorul care nu lipseste niciodata in nevoi. El nu este ocupat niciodata si nici plecat in calatorie. Cand nevoia s-a ivit, de orice natura ar fi ea, El este acolo sa ne ajute! Daca strigam dupa ajutor, El nu ramane surd, ci vine sa ne ajute! Psalmistul a cunoscut pe Dumnezeu si de aceea a cantat aceasta cantare, cantare care a ramas inscripturata pentru ca toti copiii Lui Dumnezeu sa stie ce maret si bun este Dumnezeu. El este adapostul si sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseste niciodata in nevoi. Mergand la locurile de inchinare, impreuna cu copiii Lui Dumnezeu, sa-I dam slava si cinste Lui Dumnezeu si sa umblam tot mereu la adapostul aripilor Sale!
Saturday, June 30, 2007
30 Iunie, 2007
Psalmul 25:10
Toate cararile Domnului sunt indurare si credinciosie, pentru cei ce pazesc legamantul si poruncile Lui!
Cararile Domnului sunt drepte si bune caci duc in sus la Domnul Isus! Indurarea si credinciosia cailor Lui Dumnezeu sunt de o mare valoare pentru copiii Lui Dumnezeu! El nu a lasat Cuvantul Lui fara indurare fata de noi, iar credinciosia Lui e asa de mare. Apostolul Pavel a spus ca nu a precupetit nici un efort de a elimina crestinismul, dar cand s-a intors la Dumnezeu a simtit harul iertarii, si al indurarii. La fel ca David, Pavel si toti sfintii Bibliei au cunoscut indurarea si credinciosia cailor Lui Dumnezeu. Dar cunoasterea cailor Lui Dumnezeu nu se opreste doar la atat, ci acestea pretind ascultare de legamantul si poruncile Lui. Legamantul Lui Dumnezeu cu noi s-a facut prin moartea Domnului Isus, legamant ce ne leaga pentru totdeauna de El. In acest legamant El a facut totul, noi am intrat in acest legamant doar prin harul Lui Dumnezeu. El nu a pus nici o conditie la intrarea noastra in legamant si nici acum nu pune, dar schimbarea ce-a facut-o in noi este asa de radicala, incat noi dorim sa aducem slava lui Dumnezeu prin ce suntem si facem in acest nou legamant! Poruncile Lui nu sunt grele. El ne-a aratat in Scriptura
Toate cararile Domnului sunt indurare si credinciosie, pentru cei ce pazesc legamantul si poruncile Lui!
Cararile Domnului sunt drepte si bune caci duc in sus la Domnul Isus! Indurarea si credinciosia cailor Lui Dumnezeu sunt de o mare valoare pentru copiii Lui Dumnezeu! El nu a lasat Cuvantul Lui fara indurare fata de noi, iar credinciosia Lui e asa de mare. Apostolul Pavel a spus ca nu a precupetit nici un efort de a elimina crestinismul, dar cand s-a intors la Dumnezeu a simtit harul iertarii, si al indurarii. La fel ca David, Pavel si toti sfintii Bibliei au cunoscut indurarea si credinciosia cailor Lui Dumnezeu. Dar cunoasterea cailor Lui Dumnezeu nu se opreste doar la atat, ci acestea pretind ascultare de legamantul si poruncile Lui. Legamantul Lui Dumnezeu cu noi s-a facut prin moartea Domnului Isus, legamant ce ne leaga pentru totdeauna de El. In acest legamant El a facut totul, noi am intrat in acest legamant doar prin harul Lui Dumnezeu. El nu a pus nici o conditie la intrarea noastra in legamant si nici acum nu pune, dar schimbarea ce-a facut-o in noi este asa de radicala, incat noi dorim sa aducem slava lui Dumnezeu prin ce suntem si facem in acest nou legamant! Poruncile Lui nu sunt grele. El ne-a aratat in Scriptura
Thursday, June 28, 2007
29 Iunie, 2007
Filipeni 1:10
Şi mă rog...ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Cristos.
Rugăciunea Apostolului Pavel pentru cei din Filipi a fost extrem de precisă. El nu s-a rugat pentru ceva general, ci foarte specific. El dorea ca ei să aibe discernământ spiritual. Numai oamenii cu discernământ spiritual pot deosebi lucrurile alese ale Lui Dumnezeu faţă de cele mai puţin alese. Pentru oamenii fără discernământ, toate lucrurile sunt la fel. Cei ce au discernământ văd bine ce are valoare şi ce nu are valoare. Apoi, Pavel s-a rugat ca ei să fie curaţi. Curăţia de care Pavel a vorbit nu este curăţia iniţială, sau mântuirea, ci cred că se referă la sfinţire mai mult decât la justificarea prin credinţă. Cei ce au fost curăţiţi odată, nu au nevoie de fiecare dată de curăţire generală. Sfântul Pavel s-a rugat ca ei să fie mereu în stare de curăţie, pentru a nu se poticni până la venirea Domnului Isus. Cei cu discernământ şi curaţi nu se împiedică de nimic, deoarece ei nu se încred în ei, ci se încred în Dumnezeu. Fie că Domnul va veni azi sau peste mulţi ani, cei curaţi vor continua în curăţia lor până la venirea Domnului Isus. Rugăciunea mea este la fel ca a lui Pavel ca toţi cititorii acestui verset să fie plini de discernământ spiritual. Este atâta confuzie în lumea noastră, sunt atâtea lucruri rele, şi e nevoie de discernământ. La fel mă rog ca toţi să fim curaţi şi fără vină până la venirea Domnului Isus. El ne-a spălat de păcat şi ne-a dat haina neprihănirii, de aceea s-o purtăm curată până când El va veni!
Şi mă rog...ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Cristos.
Rugăciunea Apostolului Pavel pentru cei din Filipi a fost extrem de precisă. El nu s-a rugat pentru ceva general, ci foarte specific. El dorea ca ei să aibe discernământ spiritual. Numai oamenii cu discernământ spiritual pot deosebi lucrurile alese ale Lui Dumnezeu faţă de cele mai puţin alese. Pentru oamenii fără discernământ, toate lucrurile sunt la fel. Cei ce au discernământ văd bine ce are valoare şi ce nu are valoare. Apoi, Pavel s-a rugat ca ei să fie curaţi. Curăţia de care Pavel a vorbit nu este curăţia iniţială, sau mântuirea, ci cred că se referă la sfinţire mai mult decât la justificarea prin credinţă. Cei ce au fost curăţiţi odată, nu au nevoie de fiecare dată de curăţire generală. Sfântul Pavel s-a rugat ca ei să fie mereu în stare de curăţie, pentru a nu se poticni până la venirea Domnului Isus. Cei cu discernământ şi curaţi nu se împiedică de nimic, deoarece ei nu se încred în ei, ci se încred în Dumnezeu. Fie că Domnul va veni azi sau peste mulţi ani, cei curaţi vor continua în curăţia lor până la venirea Domnului Isus. Rugăciunea mea este la fel ca a lui Pavel ca toţi cititorii acestui verset să fie plini de discernământ spiritual. Este atâta confuzie în lumea noastră, sunt atâtea lucruri rele, şi e nevoie de discernământ. La fel mă rog ca toţi să fim curaţi şi fără vină până la venirea Domnului Isus. El ne-a spălat de păcat şi ne-a dat haina neprihănirii, de aceea s-o purtăm curată până când El va veni!
Wednesday, June 27, 2007
28 Iunie, 2007
Psalmul 36:9
Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina!
Izvorul vieţii este în Dumnezeu! De la El venim şi la El ne ducem. Nimeni din lumea aceasta nu a venit şi nu a plecat la întâmplare. Chiar şi ateii cei mai aprigi îşi dau seama că viaţa pe pământ nu este doar o întâmplare. Trebuie să fie undeva Cineva care să origineze totul! Dar mai mult decât viaţa biologică, viaţa spirituală este tot în Dumnezeu! Dumnezeu oferă tuturor în dar via\ă eternă prin moartea şi învierea Domnului Isus, care a deschis un izvor de viaţă veşnică. Cei care am primit viaţa veşnică de la El, ştim că prin lumina Lui vedem lumina! Dacă El nu ar fi luminat mintea noastră, noi nu am fi văzut lumina niciodată. Slavă Lui Dumnezeu pentrucă ne-a luminat ochii minţii pentru ca să vedem nevoia de mântuire şi totodată să vedem şi drumul spre izvorul de viaţă. Fără lumina Lui noi nu găseam izvorul vieţii, ci am fi căutat lumina în altă parte. Căutăm oare şi acum satisfacţie la alt izvor? Psalmistul era convins că doar din izvorul Lui Dumnezeu curg desfătările veşnice. Nici un călător oboist, care a poposit la izvorul de viaţă al Lui Dumnezeu, nu a plecat fără să fie pe deplin satisfăcut. De ce unii mai caută şi în alte părţi? Rugăciunea mea este pentru toţi cititorii acestor rânduri, ca Dumnezeu să le deschidă ochii cum i-a deschis lui Agar când ea era însetată. Pustiul o înghiţea pe ea şi pe Işmael, dar Dumnezeu a vegheat şi a deschis un izvor de viaţă pentru ei. În pustia Sinai, Dumnezeu a deschis un izvor de viaţă în stânca din Horeb şi tot poporul Israel a fost satisfăcut. Facă Domnul ca astăzi noi toţi să umblăm în lumina Lui făcând voia Lui în totul totului tot!
Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina!
Izvorul vieţii este în Dumnezeu! De la El venim şi la El ne ducem. Nimeni din lumea aceasta nu a venit şi nu a plecat la întâmplare. Chiar şi ateii cei mai aprigi îşi dau seama că viaţa pe pământ nu este doar o întâmplare. Trebuie să fie undeva Cineva care să origineze totul! Dar mai mult decât viaţa biologică, viaţa spirituală este tot în Dumnezeu! Dumnezeu oferă tuturor în dar via\ă eternă prin moartea şi învierea Domnului Isus, care a deschis un izvor de viaţă veşnică. Cei care am primit viaţa veşnică de la El, ştim că prin lumina Lui vedem lumina! Dacă El nu ar fi luminat mintea noastră, noi nu am fi văzut lumina niciodată. Slavă Lui Dumnezeu pentrucă ne-a luminat ochii minţii pentru ca să vedem nevoia de mântuire şi totodată să vedem şi drumul spre izvorul de viaţă. Fără lumina Lui noi nu găseam izvorul vieţii, ci am fi căutat lumina în altă parte. Căutăm oare şi acum satisfacţie la alt izvor? Psalmistul era convins că doar din izvorul Lui Dumnezeu curg desfătările veşnice. Nici un călător oboist, care a poposit la izvorul de viaţă al Lui Dumnezeu, nu a plecat fără să fie pe deplin satisfăcut. De ce unii mai caută şi în alte părţi? Rugăciunea mea este pentru toţi cititorii acestor rânduri, ca Dumnezeu să le deschidă ochii cum i-a deschis lui Agar când ea era însetată. Pustiul o înghiţea pe ea şi pe Işmael, dar Dumnezeu a vegheat şi a deschis un izvor de viaţă pentru ei. În pustia Sinai, Dumnezeu a deschis un izvor de viaţă în stânca din Horeb şi tot poporul Israel a fost satisfăcut. Facă Domnul ca astăzi noi toţi să umblăm în lumina Lui făcând voia Lui în totul totului tot!
Tuesday, June 26, 2007
27 Iunie, 2007
1 Corinteni 1:8
El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Cristos.
Sfântul Pavel nu spune cine ne întăreşte, dar din context se poate trage concluzia că Dumnezeu, Tatăl Domnului Isus întăreşte pe copiii Lui nu doar pentru o vreme, ci până la capătul drumului. El nu ne lasă în puterea noastră, sau în forţele noastre să continuăm drumul, ci El se ocupă de întărirea noastră până la sfârşit. El ne întăreşte în aşa fel încât la venirea Domnului nu vom avea nici o vină în contul nostru. Întărirea pe care El o face este prin Duhul Sfânt, care ne fortifică omul lăuntric prin darurile Lui, în aşa fel că ajungem să fim tot mai sfinţi şi fără vină înaintea Lui. Credincioşia Lui Dumnezeu este aşa de mare încât El nu va lăsa pe nici unul din copiii Lui să nu fie întărit în faţa obstacolelor, sau a altor atacuri din partea celui rău. Nici un cre=tin, oricât de mic sau de mare ar fi, nu este fără putere, fiindcă Dumnezeu îl întăreşte! Dumnezeu îi dă tărie pentru ca biruind ispitele, să ajungă fără vină în ziua când Domnul Isus va apare pe norii cerului.
Slavă Lui Dumnezeu pentru credincioşia Lui! Slavă Lui pentru faptul că nu ne lasă singuri în faţa forţelor întunericului, ci este cu noi şi ne întăreşte! Fie ca toţi care citiţi acest verset să fiţi întăriţi în încrederea voastră şi să credeţi că El vă va întări până la sfârşit! Nu vă lăsaţi înfricoşaţi de forţele întunericului, fiindcă ele nu vă pot birui. Biruinţa a fost câştigată de mult la Golgota! Acum noi ne bucurăm de această biruinţă şi-L lăudăm cu bucurie! Fie ziua de astăzi plină de prezenţa harului Lui peste vieţile tuturor!
El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Cristos.
Sfântul Pavel nu spune cine ne întăreşte, dar din context se poate trage concluzia că Dumnezeu, Tatăl Domnului Isus întăreşte pe copiii Lui nu doar pentru o vreme, ci până la capătul drumului. El nu ne lasă în puterea noastră, sau în forţele noastre să continuăm drumul, ci El se ocupă de întărirea noastră până la sfârşit. El ne întăreşte în aşa fel încât la venirea Domnului nu vom avea nici o vină în contul nostru. Întărirea pe care El o face este prin Duhul Sfânt, care ne fortifică omul lăuntric prin darurile Lui, în aşa fel că ajungem să fim tot mai sfinţi şi fără vină înaintea Lui. Credincioşia Lui Dumnezeu este aşa de mare încât El nu va lăsa pe nici unul din copiii Lui să nu fie întărit în faţa obstacolelor, sau a altor atacuri din partea celui rău. Nici un cre=tin, oricât de mic sau de mare ar fi, nu este fără putere, fiindcă Dumnezeu îl întăreşte! Dumnezeu îi dă tărie pentru ca biruind ispitele, să ajungă fără vină în ziua când Domnul Isus va apare pe norii cerului.
Slavă Lui Dumnezeu pentru credincioşia Lui! Slavă Lui pentru faptul că nu ne lasă singuri în faţa forţelor întunericului, ci este cu noi şi ne întăreşte! Fie ca toţi care citiţi acest verset să fiţi întăriţi în încrederea voastră şi să credeţi că El vă va întări până la sfârşit! Nu vă lăsaţi înfricoşaţi de forţele întunericului, fiindcă ele nu vă pot birui. Biruinţa a fost câştigată de mult la Golgota! Acum noi ne bucurăm de această biruinţă şi-L lăudăm cu bucurie! Fie ziua de astăzi plină de prezenţa harului Lui peste vieţile tuturor!
26 Iunie, 2007
Psalmul 18:1
Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!
David, omul Lui Dumnezeu, a declarat că-L iubeşte pe Dumnezeu din inimă, nu de pe buze, nu superficial, ci din inimă! David a ales un verb unic în limba ebraică să-şi exprime dragostea lui faţă de Dumnezeu. Sunt mai multe feluri prin care oamenii îşi exprimă devotamentul pentru Dumnezeu, dar verbul acesta înseamnă a avea milă, ăi se foloseşte în a exprima mila Lui Dumnezeu faţă de oameni. Verbul în sine exprimă nevoia de milă a acelui ce-o primeşte, şi mai este asociat şi cu grija mamei faţă de copilul ei. David îşi exprimă loialitatea lui faţă de Acela care este dăruitor de milă, Cel care este sursa de putere şi de mângăiere pentru el. Expresia, “te iubesc din inimă, Doamne,” arată intimitatea relaţiei lui cu Dumnezeu! David era un om după inima Lui Dumnezeu, inima lui fiind lipită tare de Domnul. Cum îl iubim noi oare pe Dumnezeu? Putem noi spune ca şi David, că-L iubim din inimă pe Domnul? David a crezut tot timpul că Domnul era tăria lui, tărie ce nu l-a lăsat prad[ nici animalelor sălbatice, nici oamenilor răi. Deasemenea Dumnezeu l-a păzit de Saul şi de Goliat. Dumnezeu nu l-a lăsat în mâna filistenilor, şi nici în ghiarele păcatului. Din toate l-a scos cu braţul Lui puternic. Dacă pe David l-a scos din atâtea nenorociri, nu ne va scoate şi pe noi din toate necazurile noastre? Desigur că ne va scoate din toate încercările şi ne va ajuta să stăm tari pe calea Lui. Să ne încredem şi noi ca şi David în Domnul şi să-L iubim din toată inima!
Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!
David, omul Lui Dumnezeu, a declarat că-L iubeşte pe Dumnezeu din inimă, nu de pe buze, nu superficial, ci din inimă! David a ales un verb unic în limba ebraică să-şi exprime dragostea lui faţă de Dumnezeu. Sunt mai multe feluri prin care oamenii îşi exprimă devotamentul pentru Dumnezeu, dar verbul acesta înseamnă a avea milă, ăi se foloseşte în a exprima mila Lui Dumnezeu faţă de oameni. Verbul în sine exprimă nevoia de milă a acelui ce-o primeşte, şi mai este asociat şi cu grija mamei faţă de copilul ei. David îşi exprimă loialitatea lui faţă de Acela care este dăruitor de milă, Cel care este sursa de putere şi de mângăiere pentru el. Expresia, “te iubesc din inimă, Doamne,” arată intimitatea relaţiei lui cu Dumnezeu! David era un om după inima Lui Dumnezeu, inima lui fiind lipită tare de Domnul. Cum îl iubim noi oare pe Dumnezeu? Putem noi spune ca şi David, că-L iubim din inimă pe Domnul? David a crezut tot timpul că Domnul era tăria lui, tărie ce nu l-a lăsat prad[ nici animalelor sălbatice, nici oamenilor răi. Deasemenea Dumnezeu l-a păzit de Saul şi de Goliat. Dumnezeu nu l-a lăsat în mâna filistenilor, şi nici în ghiarele păcatului. Din toate l-a scos cu braţul Lui puternic. Dacă pe David l-a scos din atâtea nenorociri, nu ne va scoate şi pe noi din toate necazurile noastre? Desigur că ne va scoate din toate încercările şi ne va ajuta să stăm tari pe calea Lui. Să ne încredem şi noi ca şi David în Domnul şi să-L iubim din toată inima!
Sunday, June 24, 2007
25 Iunie, 2007
Iosua 24:24
Şi poporul a zis lui Iosua: “Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru şi vom asculta glasul Lui.”
Iosua a provocat poporul Lui Dumnezeu la loialitate faţă de Acela care i-a dus în ţara Canaanului. Generaţia care a fost provocată de Iosua a fost generaţia care a trecut Iordanul şi care a cucerit cetate după cetate şi a luat în stăpânire ţara. Spre sfârşitul vieţii, Iosua le-a cerut din nou să nu uite de Dumnezeu şi să asculte de El. Poporul a răspuns cu entuziasm că ei vor sluji pe Dumnezeu şi vor asculta de poruncile Lui. A fost frumoasă declaraţia lor şi cuvintele au sunat frumos. Ar fi bine dacă fiecare generaţie de creştini ar face aceeaşi declaraţie. A sluji Domnului în exclusivitate înseamnă a nu avea nici o rezervă în această ascultare. Slujirea Lui Dumnezeu înseamnă dedicare în totalitate şi umblare în voia Lui. Iosua a promis că el şi casa lui vor sluji Domnului, iar poporul a răspuns că şi ei Îl vor sluji. Astăzi nu sunt prea mulţi lideri care să fie hotărâţi de a provoca poporul la slujire radicală pentru Dumnezeu. Poporul Lui Dumnezeu de demult a pornit bine, dar după ce-a murit Iosua, generaţiile următoare nu L-au mai cunoscut pe Domnul. Este foarte posibil ca generaţia care a promis că v-a sluji Domnului, nu a făcut ce a promis. Este la fel de posibil ca ei să fi admis compromisuri şi astfel copiii lor au crescut fără o temeinică cunoştinţă de Dumnezeu! Cum este oare generaţia noastră? Ne ocupăm noi de copii să-i creştem în frica de Domnul? Suntem noi oare generaţia care-L slujim pe Domnul şi ascultăm de El? Dacă da, ferice de noi şi copiii noştri. Dacă nu, chemarea mea este către toţi cititorii să ne întoarcem la El cu toată inima şi ca poporul de altă dată să declarăm sincer că-L vom sluji şi-L vom asculta pe Domnul!
Şi poporul a zis lui Iosua: “Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru şi vom asculta glasul Lui.”
Iosua a provocat poporul Lui Dumnezeu la loialitate faţă de Acela care i-a dus în ţara Canaanului. Generaţia care a fost provocată de Iosua a fost generaţia care a trecut Iordanul şi care a cucerit cetate după cetate şi a luat în stăpânire ţara. Spre sfârşitul vieţii, Iosua le-a cerut din nou să nu uite de Dumnezeu şi să asculte de El. Poporul a răspuns cu entuziasm că ei vor sluji pe Dumnezeu şi vor asculta de poruncile Lui. A fost frumoasă declaraţia lor şi cuvintele au sunat frumos. Ar fi bine dacă fiecare generaţie de creştini ar face aceeaşi declaraţie. A sluji Domnului în exclusivitate înseamnă a nu avea nici o rezervă în această ascultare. Slujirea Lui Dumnezeu înseamnă dedicare în totalitate şi umblare în voia Lui. Iosua a promis că el şi casa lui vor sluji Domnului, iar poporul a răspuns că şi ei Îl vor sluji. Astăzi nu sunt prea mulţi lideri care să fie hotărâţi de a provoca poporul la slujire radicală pentru Dumnezeu. Poporul Lui Dumnezeu de demult a pornit bine, dar după ce-a murit Iosua, generaţiile următoare nu L-au mai cunoscut pe Domnul. Este foarte posibil ca generaţia care a promis că v-a sluji Domnului, nu a făcut ce a promis. Este la fel de posibil ca ei să fi admis compromisuri şi astfel copiii lor au crescut fără o temeinică cunoştinţă de Dumnezeu! Cum este oare generaţia noastră? Ne ocupăm noi de copii să-i creştem în frica de Domnul? Suntem noi oare generaţia care-L slujim pe Domnul şi ascultăm de El? Dacă da, ferice de noi şi copiii noştri. Dacă nu, chemarea mea este către toţi cititorii să ne întoarcem la El cu toată inima şi ca poporul de altă dată să declarăm sincer că-L vom sluji şi-L vom asculta pe Domnul!
Saturday, June 23, 2007
24 Iunie, 2007
Ioan 7:46
Aprozii au răspuns: “Niciodată n-a vorbit vre-un om ca omul acesta.”
Duşmanii Domnului Isus au trimis gardienii templului din Ierusalim să-L aducă prins pe Fiul Lui Dumnezeu. Fiindcă prea mult popor mergea după acest om şi prea multă dezbinare se facea în popor, preoţii au fost hotărâţi să scape de El. Aprozii L-au ascultat, iar după ce au auzit ce-a spus, s-au întors cu mâinile goale. Ei nu au avut motiv să-L prindă, ba din contră, ei vorbeau cuvinte de apreciere la adresa Lui. Ei a spus ceva ce alţii nu au spus până atunci, “niciodată n-a vorbit vre-un om ca omul acesta!” Ce mare adevăr au spus ei! Duşmanii Domnului Isus nu au luat seama la aceste cuvinte, dar urmaşii Domnului Isus au experimentat din plin realitatea lor. Nimeni nu a vorbit ca El, şi nici nu va vorbi vre-o dată! Când El a vorbit, marea s-a potolit, lepra a plecat, moartea a trebuit să dea înapoi pe cei ce-i ţinea. Nu a avut nimeni autoritatea şi dulceaţa Lui. Nimeni nu a putut spune ce-a spus El. Fiecare din noi a auzit chemarea Lui dulce “veniţi la Mine toti cei trudiţi şi împovăraţi, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Am venit la El şi de atunci în fiecare zi ne vorbeşte prin Cuvântul Lui! Filozofiile lumii se schimbă, politica lumii i-a forme diferite, religiile se înnoiesc, dar El rămâne Acelaşi ieri, azi şi până-n veci! Dacă duşmanii Lui au recunoscut acest mare adevăr, cu atât mai mult noi trebuie să fim convinşi de unicitatea Domnului Isus! Nimeni n-a vorbit ca El! Slavă Lui în veci de veci! Nu ştiu dragul meu în ce stare eşti, dar vreau să te asigur că nu-i nimeni ca Domnul Isus! Să mergem şi astăzi la casa de rugăciune cu credinţă şi dorinţa ca El să ne vorbească încă o dată!
Aprozii au răspuns: “Niciodată n-a vorbit vre-un om ca omul acesta.”
Duşmanii Domnului Isus au trimis gardienii templului din Ierusalim să-L aducă prins pe Fiul Lui Dumnezeu. Fiindcă prea mult popor mergea după acest om şi prea multă dezbinare se facea în popor, preoţii au fost hotărâţi să scape de El. Aprozii L-au ascultat, iar după ce au auzit ce-a spus, s-au întors cu mâinile goale. Ei nu au avut motiv să-L prindă, ba din contră, ei vorbeau cuvinte de apreciere la adresa Lui. Ei a spus ceva ce alţii nu au spus până atunci, “niciodată n-a vorbit vre-un om ca omul acesta!” Ce mare adevăr au spus ei! Duşmanii Domnului Isus nu au luat seama la aceste cuvinte, dar urmaşii Domnului Isus au experimentat din plin realitatea lor. Nimeni nu a vorbit ca El, şi nici nu va vorbi vre-o dată! Când El a vorbit, marea s-a potolit, lepra a plecat, moartea a trebuit să dea înapoi pe cei ce-i ţinea. Nu a avut nimeni autoritatea şi dulceaţa Lui. Nimeni nu a putut spune ce-a spus El. Fiecare din noi a auzit chemarea Lui dulce “veniţi la Mine toti cei trudiţi şi împovăraţi, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Am venit la El şi de atunci în fiecare zi ne vorbeşte prin Cuvântul Lui! Filozofiile lumii se schimbă, politica lumii i-a forme diferite, religiile se înnoiesc, dar El rămâne Acelaşi ieri, azi şi până-n veci! Dacă duşmanii Lui au recunoscut acest mare adevăr, cu atât mai mult noi trebuie să fim convinşi de unicitatea Domnului Isus! Nimeni n-a vorbit ca El! Slavă Lui în veci de veci! Nu ştiu dragul meu în ce stare eşti, dar vreau să te asigur că nu-i nimeni ca Domnul Isus! Să mergem şi astăzi la casa de rugăciune cu credinţă şi dorinţa ca El să ne vorbească încă o dată!
Friday, June 22, 2007
23 Iunie, 2007
Psalmul 16:11
Imi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice la dreapta Ta!
Ce cuvinte pline de farmec şi de har! Dumnezeu ne arată cărarea vieţii, deoarece în El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor! El nu arată calea morţii, ci El scoate pe oameni din moarte să le arate cărarea vieţii! David a umblat înaintea Domnului cu bucurie, dar nu a umblat fără călăuzire. Înaintea lui era Dumnezeu care îi arăta cărarea vieţii. Atâta timp cât David s-a uitat la Domnul şi a mers după El, mersul lui a fost plin de har şi de izbândă! Când şi-a luat ochii de la călăuzirea Domnului, David a făcut o cotitură groaznică spre calea morţii. A fost la un pas de moarte, dar harul Lui Dumnezeu l-a întors din drum, şi David s-a pocăit. Când a revăzut Faţa Domnului, David şi-a dat seama că bucuriile dinaintea Feţei Lui Dumnezeu depăşesc orice altă bucurie. Nu se poate compara şi nu există termen de comparaţie între bucuria Domnului şi a lumii. La dreapta Lui Dumnezeu, la adăpostul Lui sunt desfătări veşnice! Dragii mei, rugăciunea mea este ca toţi să umblăm pe calea vieţii conduşi de Domnul! Să nu ne luăm privirea de la El, ci să-L urmăm cu credincioşie! Să nu credem minciunile diavolului că bucuriile lumii se pot pune alături de bucuria Domnului! Să nu plecăm pe calea morţii, ci să stăm în calea vieţii! La dreapta Lui vom experimenta desfătări eterne! Nimic din lumea aceasta nu poate da satisfacţie eternă, ci numai prezenţa Lui Dumnezeu! Să rămânem lângă El şi să umblăm cu El până-n ziua când ne va primi în slavă!
Imi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice la dreapta Ta!
Ce cuvinte pline de farmec şi de har! Dumnezeu ne arată cărarea vieţii, deoarece în El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor! El nu arată calea morţii, ci El scoate pe oameni din moarte să le arate cărarea vieţii! David a umblat înaintea Domnului cu bucurie, dar nu a umblat fără călăuzire. Înaintea lui era Dumnezeu care îi arăta cărarea vieţii. Atâta timp cât David s-a uitat la Domnul şi a mers după El, mersul lui a fost plin de har şi de izbândă! Când şi-a luat ochii de la călăuzirea Domnului, David a făcut o cotitură groaznică spre calea morţii. A fost la un pas de moarte, dar harul Lui Dumnezeu l-a întors din drum, şi David s-a pocăit. Când a revăzut Faţa Domnului, David şi-a dat seama că bucuriile dinaintea Feţei Lui Dumnezeu depăşesc orice altă bucurie. Nu se poate compara şi nu există termen de comparaţie între bucuria Domnului şi a lumii. La dreapta Lui Dumnezeu, la adăpostul Lui sunt desfătări veşnice! Dragii mei, rugăciunea mea este ca toţi să umblăm pe calea vieţii conduşi de Domnul! Să nu ne luăm privirea de la El, ci să-L urmăm cu credincioşie! Să nu credem minciunile diavolului că bucuriile lumii se pot pune alături de bucuria Domnului! Să nu plecăm pe calea morţii, ci să stăm în calea vieţii! La dreapta Lui vom experimenta desfătări eterne! Nimic din lumea aceasta nu poate da satisfacţie eternă, ci numai prezenţa Lui Dumnezeu! Să rămânem lângă El şi să umblăm cu El până-n ziua când ne va primi în slavă!
Thursday, June 21, 2007
22 Iunie, 2007
Ioan 8:11
Du-te, şi să nu mai păcătuieşti!
Contextul acestor cuvinte este bine cunoscut. O femeie a păcătuit şi fariseii împreună cu cărturarii au adus-o la Domnul Isus cu gândul să-L ispitească. Domnul Isus nu condamnă, ci iartă pe păcătos. Eliberând pe păcătos de păcat, Domnul Isus spune “să nu mai păcătuieşti.” El urăşte păcatul, dar îmbrăţişează pe păcătosul pocăit. El nu justifică păcatul, ci pe păcătos! Păcătosul eliberat trebuie să meargă şi să spună despre harul nespus de mare al Domnului Isus la toţi oamenii. Plecarea din faţa Domnului Isus este în deplină siguranţă că El ne-a iertat, ne-a spălat conştiinţa de orişice condamnare, dar El ne trimite cu cea mai categorică avertizare, “să nu mai păcătuieşti.” Spune despre slava iertării, despre minunea mântuirii primită în dar, laudă-te cu crucea Lui, dar nu mai păcătui.
Cei ce-au fost iertaţi, aceia cunosc bucuria umblării în libertate, în bucurie! Domnul Isus le spune la astfel de oameni, “duceţi-vă, şi să nu mai păcătuiţi.” Justificarea şi sanctificarea credinciosului sunt inseparabile. Odată mântuit, copilul Lui Dumnezeu va urmări pacea şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, Evrei 12:14. Păcatul să nu mai domnească în trupul nostru, ci prin Duhul Sfânt să trăim în sfinţenie gândindu-ne mereu la cuvintele Domnului Isus, “du-te, şi să nu mai păcătuieşti!”
Du-te, şi să nu mai păcătuieşti!
Contextul acestor cuvinte este bine cunoscut. O femeie a păcătuit şi fariseii împreună cu cărturarii au adus-o la Domnul Isus cu gândul să-L ispitească. Domnul Isus nu condamnă, ci iartă pe păcătos. Eliberând pe păcătos de păcat, Domnul Isus spune “să nu mai păcătuieşti.” El urăşte păcatul, dar îmbrăţişează pe păcătosul pocăit. El nu justifică păcatul, ci pe păcătos! Păcătosul eliberat trebuie să meargă şi să spună despre harul nespus de mare al Domnului Isus la toţi oamenii. Plecarea din faţa Domnului Isus este în deplină siguranţă că El ne-a iertat, ne-a spălat conştiinţa de orişice condamnare, dar El ne trimite cu cea mai categorică avertizare, “să nu mai păcătuieşti.” Spune despre slava iertării, despre minunea mântuirii primită în dar, laudă-te cu crucea Lui, dar nu mai păcătui.
Cei ce-au fost iertaţi, aceia cunosc bucuria umblării în libertate, în bucurie! Domnul Isus le spune la astfel de oameni, “duceţi-vă, şi să nu mai păcătuiţi.” Justificarea şi sanctificarea credinciosului sunt inseparabile. Odată mântuit, copilul Lui Dumnezeu va urmări pacea şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, Evrei 12:14. Păcatul să nu mai domnească în trupul nostru, ci prin Duhul Sfânt să trăim în sfinţenie gândindu-ne mereu la cuvintele Domnului Isus, “du-te, şi să nu mai păcătuieşti!”
Wednesday, June 20, 2007
21 Iunie, 2007
Iov 36:24
Nu uita să lauzi faptele Lui, pe care toţi oamenii trebuie să le mărească!
Elihu a fost omul al patrulea care a vorbit cu Iov. El a avut o altă linie de discuţii cu Iov, diferită de ceilalţi prieteni ai lui Iov. El i-a spus lui Iov ceea ce fiecare om trebuia să ştie, adică să-L laude pe Domnul. Faptele Domnului sunt numai credincioşie! El de-a lungul istoriei a lucrat cu credincioşie faţă de toţi copiii Lui. Elihu a spus lui Iov şi celorlalţi prieteni să nu uite să laude faptele Lui Dumnezeu, deoarece este datoria tuturor oamenilor! Iov nu a uitat să laude pe Domnul, dar în marea lui încercare el a încercat să înţeleagă de ce i s-a întâmplat nenorocirea ce-a venit peste el. El a început prin a accepta voia Lui Dumnezeu, dar când a fost mai greu pentru el, a pus multe întrebări. Întrebările lui l-au determinat pe Elihu să intre în discuţie, şi printre altele, a fost şi această discuţie. El a tras concluzia că nu este alt răspuns pentru Iov decât sa-L laude pe Dumnezeu! Trebuie oare să ni se spună şi nouă ca să lăudăm faptele Domnului? Am ajuns oare şi noi să nu mai vedem valoare in a-L lăuda pe Domnul? Începem o nouă vară. Nu ştim pe unde Domnul ne va conduce. Unii vor urca munţi înalţi, alţii vor coborî în văi adânci! Şi unii şi alţii trebuie să laude pe Domnul pentru faptele Sale. Mă rog Domnului ca El să ne dea harul ca tot mereu să-L lăudăm pe El!
Nu uita să lauzi faptele Lui, pe care toţi oamenii trebuie să le mărească!
Elihu a fost omul al patrulea care a vorbit cu Iov. El a avut o altă linie de discuţii cu Iov, diferită de ceilalţi prieteni ai lui Iov. El i-a spus lui Iov ceea ce fiecare om trebuia să ştie, adică să-L laude pe Domnul. Faptele Domnului sunt numai credincioşie! El de-a lungul istoriei a lucrat cu credincioşie faţă de toţi copiii Lui. Elihu a spus lui Iov şi celorlalţi prieteni să nu uite să laude faptele Lui Dumnezeu, deoarece este datoria tuturor oamenilor! Iov nu a uitat să laude pe Domnul, dar în marea lui încercare el a încercat să înţeleagă de ce i s-a întâmplat nenorocirea ce-a venit peste el. El a început prin a accepta voia Lui Dumnezeu, dar când a fost mai greu pentru el, a pus multe întrebări. Întrebările lui l-au determinat pe Elihu să intre în discuţie, şi printre altele, a fost şi această discuţie. El a tras concluzia că nu este alt răspuns pentru Iov decât sa-L laude pe Dumnezeu! Trebuie oare să ni se spună şi nouă ca să lăudăm faptele Domnului? Am ajuns oare şi noi să nu mai vedem valoare in a-L lăuda pe Domnul? Începem o nouă vară. Nu ştim pe unde Domnul ne va conduce. Unii vor urca munţi înalţi, alţii vor coborî în văi adânci! Şi unii şi alţii trebuie să laude pe Domnul pentru faptele Sale. Mă rog Domnului ca El să ne dea harul ca tot mereu să-L lăudăm pe El!
Tuesday, June 19, 2007
20 Iunie, 2007
Romani 6:11
Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Cristos, Domnul nostru.
Scrisoarea lui Pavel către biserica din Roma este recunoscută ca o mare carte ce conţine doctrinele de bază ale creştinismului. În Romani, Pavel ne spune despre faptul că am fost condamnaţi la moarte veşnică din pricina păcatului, dar prin Jertfa Domnului Isus am fost socotiţi neprihăniţi. Prin credinţă am intrat în starea de har, iar în starea de har trebuie să ne sfinţim în fiecare zi. În acest verset, Apostolul Pavel a scris despre realitatea ce trebuie să fie vizibilă în viaţa celor credincioşi. El foloseşte un termen care ne spune să ne socotim morţi faţă de păcat, sau să recunoaştem ceea ce s-a întâmplat. A te “socoti mort sau viu” nu crează uniunea cu Cristos a celui credincios, ci o face operativă în viaţa lui. Faptul că cel credincios a fost deja îmbrăcat în viaţa Domnului Isus, nu exclude ideea ca cineva să se socotească mort faţă de păcat, dimpotrivă timpul prezent folosit de Pavel necesită zilnica recunoaştere a acestui fapt. Credinciosul a murit faţă de păcat, dar în acelaşi timp a înviat pentru Domnul Isus şi neprihănirea Lui. Cel credincios nu trebuie să dea nici o atenţie păcatului. Toate chemările din partea păcatului trebuie ignorate. Cel ce este în Cristos a fost izbăvit de condamnarea şi de puterea păcatului. Păcatul nu mai are nici o stăpânire peste copiii Lui Dumnezeu. Aceştia trebuie să se considere morţi şi să fie mereu conştienţi că “au murit faţă de păcat,” şi sunt vii pentru Dumnezeu. Fie ca astăzi, noi toţi să ne socotim morţi faţă de orişice păcat, şi viaţa nouă să se manifeste în fiecare gând, vorbă sau faptă a noastră. Să onorăm Jertfa Domnului Isus prin viaţa ce-o trăim fără de păcat! Să dăm trupul nostru în slujba neprihănirii, pentru ca sfinţirea noastră să fie tot mai vizibilă!
Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Cristos, Domnul nostru.
Scrisoarea lui Pavel către biserica din Roma este recunoscută ca o mare carte ce conţine doctrinele de bază ale creştinismului. În Romani, Pavel ne spune despre faptul că am fost condamnaţi la moarte veşnică din pricina păcatului, dar prin Jertfa Domnului Isus am fost socotiţi neprihăniţi. Prin credinţă am intrat în starea de har, iar în starea de har trebuie să ne sfinţim în fiecare zi. În acest verset, Apostolul Pavel a scris despre realitatea ce trebuie să fie vizibilă în viaţa celor credincioşi. El foloseşte un termen care ne spune să ne socotim morţi faţă de păcat, sau să recunoaştem ceea ce s-a întâmplat. A te “socoti mort sau viu” nu crează uniunea cu Cristos a celui credincios, ci o face operativă în viaţa lui. Faptul că cel credincios a fost deja îmbrăcat în viaţa Domnului Isus, nu exclude ideea ca cineva să se socotească mort faţă de păcat, dimpotrivă timpul prezent folosit de Pavel necesită zilnica recunoaştere a acestui fapt. Credinciosul a murit faţă de păcat, dar în acelaşi timp a înviat pentru Domnul Isus şi neprihănirea Lui. Cel credincios nu trebuie să dea nici o atenţie păcatului. Toate chemările din partea păcatului trebuie ignorate. Cel ce este în Cristos a fost izbăvit de condamnarea şi de puterea păcatului. Păcatul nu mai are nici o stăpânire peste copiii Lui Dumnezeu. Aceştia trebuie să se considere morţi şi să fie mereu conştienţi că “au murit faţă de păcat,” şi sunt vii pentru Dumnezeu. Fie ca astăzi, noi toţi să ne socotim morţi faţă de orişice păcat, şi viaţa nouă să se manifeste în fiecare gând, vorbă sau faptă a noastră. Să onorăm Jertfa Domnului Isus prin viaţa ce-o trăim fără de păcat! Să dăm trupul nostru în slujba neprihănirii, pentru ca sfinţirea noastră să fie tot mai vizibilă!
Monday, June 18, 2007
19 Iunie, 2007
Psalmul 119:145
Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc poruncile Tale!
Chemarea psalmistului este profundă, făcută din adâncul inimii. El strigă la Dumnezeu, fiindcă are nevoie urgentă ca Dumnezeu să-l asculte şi chemarea lui să fie auzită. Citind acest verset, ai impresia că psalmistul e în mare necaz, sau strâmtorare, când de fapt el striga la Dumnezeu pentru alt motiv. El dorea să fie ajutat pentru a păzi poruncile Domnului! Poruncile Domnului erau înaintea lui şi i se păreau prea grele de împlinit prin puterile lui, de aceea el a strigat la Dumnezeu pentru ajutor. Ce exemplu bun este pentru noi! De foarte multe ori strigarea noastră către Dumnezeu este numai când suntem în necaz. Doar atunci când nu mai ştim şi nu mai putem noi, atunci strigăm la El. Nu e nici un rău să strigăm după Domnul la strâmtorare. El ne ajută cu braţul Lui puternic întotdeauna, dar mult mai frumos e să strigăm ca El să ne ajute să-I păzim poruncile! Psalmistul a strigat pentru că dorea să păzească poruncile Lui Dumnezeu! Dorim şi noi la fel? Cei care păzesc poruncile Lui se bucură mai mult decât acei care au toate comorile. Domnul nu a promis nici că vom fi sănătoşi, dar nici nu a spus că vom fi bolnavi. El ne-a promis că prin orice vom trece, El va fi cu noi! Să nu ne temem de poruncile Lui Dumnezeu! Ele au fost scrise pentru binele nostru. Poruncile nu au fost scrise de un jurist, ci de Tatăl nostru care ne ştie şi ne susţine prin orice încercări care vor veni peste noi! Să strigăm şi noi ca psalmistul, ajută-ne Doamne ca să păzim poruncile Tale!”
Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc poruncile Tale!
Chemarea psalmistului este profundă, făcută din adâncul inimii. El strigă la Dumnezeu, fiindcă are nevoie urgentă ca Dumnezeu să-l asculte şi chemarea lui să fie auzită. Citind acest verset, ai impresia că psalmistul e în mare necaz, sau strâmtorare, când de fapt el striga la Dumnezeu pentru alt motiv. El dorea să fie ajutat pentru a păzi poruncile Domnului! Poruncile Domnului erau înaintea lui şi i se păreau prea grele de împlinit prin puterile lui, de aceea el a strigat la Dumnezeu pentru ajutor. Ce exemplu bun este pentru noi! De foarte multe ori strigarea noastră către Dumnezeu este numai când suntem în necaz. Doar atunci când nu mai ştim şi nu mai putem noi, atunci strigăm la El. Nu e nici un rău să strigăm după Domnul la strâmtorare. El ne ajută cu braţul Lui puternic întotdeauna, dar mult mai frumos e să strigăm ca El să ne ajute să-I păzim poruncile! Psalmistul a strigat pentru că dorea să păzească poruncile Lui Dumnezeu! Dorim şi noi la fel? Cei care păzesc poruncile Lui se bucură mai mult decât acei care au toate comorile. Domnul nu a promis nici că vom fi sănătoşi, dar nici nu a spus că vom fi bolnavi. El ne-a promis că prin orice vom trece, El va fi cu noi! Să nu ne temem de poruncile Lui Dumnezeu! Ele au fost scrise pentru binele nostru. Poruncile nu au fost scrise de un jurist, ci de Tatăl nostru care ne ştie şi ne susţine prin orice încercări care vor veni peste noi! Să strigăm şi noi ca psalmistul, ajută-ne Doamne ca să păzim poruncile Tale!”
Sunday, June 17, 2007
18 Iunie, 2007
Filipeni 2:12
Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur!
Domnul este Acela care a produs vieţi transformate prin lucrarea de mântuire! Pavel a fost confident că Dumnezeu va continua lucrarea Lui în cei mântuiţi, până la venirea Domnului Isus Cristos! Deşi, cei din Filipi s-au purtat cel mai generos cu Pavel, confidenţa apostolului nu era în ei, ci el s-a încrezut în Dumnezeu! Dumnezeu ne poate duce pe fiecare la atingerea scopului vieţilor noastre. Lucrarea bună începută în noi se referă la mântuirea ce-a început în noi în clipa pocăinţei noastre. Dumnezeu ne-a adus mântuirea în dar, şi tot El ne garantează ajungerea la desăvârşire prin harul Lui şi participarea noastră. Sfântul Pavel nu şi-a pus problema că Dumnezeu ne-ar părăsi, dar a vrut să încurajeze pe credincioşii care erau pradă persecuţiei. Dar a vrut ca în persecuţie nici unul să nu se oprească a duce mântuirea mai departe cu frică şi cutremur. Nimic nu poate opri ceea ce Dumnezeu a început în noi. Nici moartea, nici viaţa nu vor putea opri înaintarea Evangheliei. Credincioşii din primele veacuri au fost persecutaţi, dar ei nu au cedat în faţa cruntelor bătăi şi schingiuiri. Cel ce a început această lucrare, o va duce la bun sfârşit! Cuvintele acestea sunt pline de încurajare pentru orice suflet care se îndoieşte. Dragii mei, dacă atunci când eram vrăjmaşi, Dumnezeu ne-a iubit, ne va lăsa oare la dispoziţia celui rău să facă ce vrea cu cei răscumpăraţi prin Jertfa Domnului Isus? Să umblăm şi astăzi cu încredinţarea că El este cu noi în orice încercare, şi prin toate El ne va trece biruitori! Să ne dăm toate silinţele să umblăm cu frică şi cu mare atenţie pe calea Lui!
Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur!
Domnul este Acela care a produs vieţi transformate prin lucrarea de mântuire! Pavel a fost confident că Dumnezeu va continua lucrarea Lui în cei mântuiţi, până la venirea Domnului Isus Cristos! Deşi, cei din Filipi s-au purtat cel mai generos cu Pavel, confidenţa apostolului nu era în ei, ci el s-a încrezut în Dumnezeu! Dumnezeu ne poate duce pe fiecare la atingerea scopului vieţilor noastre. Lucrarea bună începută în noi se referă la mântuirea ce-a început în noi în clipa pocăinţei noastre. Dumnezeu ne-a adus mântuirea în dar, şi tot El ne garantează ajungerea la desăvârşire prin harul Lui şi participarea noastră. Sfântul Pavel nu şi-a pus problema că Dumnezeu ne-ar părăsi, dar a vrut să încurajeze pe credincioşii care erau pradă persecuţiei. Dar a vrut ca în persecuţie nici unul să nu se oprească a duce mântuirea mai departe cu frică şi cutremur. Nimic nu poate opri ceea ce Dumnezeu a început în noi. Nici moartea, nici viaţa nu vor putea opri înaintarea Evangheliei. Credincioşii din primele veacuri au fost persecutaţi, dar ei nu au cedat în faţa cruntelor bătăi şi schingiuiri. Cel ce a început această lucrare, o va duce la bun sfârşit! Cuvintele acestea sunt pline de încurajare pentru orice suflet care se îndoieşte. Dragii mei, dacă atunci când eram vrăjmaşi, Dumnezeu ne-a iubit, ne va lăsa oare la dispoziţia celui rău să facă ce vrea cu cei răscumpăraţi prin Jertfa Domnului Isus? Să umblăm şi astăzi cu încredinţarea că El este cu noi în orice încercare, şi prin toate El ne va trece biruitori! Să ne dăm toate silinţele să umblăm cu frică şi cu mare atenţie pe calea Lui!
Saturday, June 16, 2007
17 Iunie, 2007
1 Împăraţi 2:2b
Întăreşte-te şi fi om!
Azi e ziua tatălui. Americanii celebrează cu taţii lor şi se bucură împreună cu ei! Şi eu doresc tuturor cititorilor care sunt taţi, să aibe o zi plină de bucuria Domnului în viaţa lor! Împăratul David a vorbit cu fiul său Solomon chiar înainte de a muri. Printre cuvintele spuse de el fiului său, au fost şi acestea: “Întăreşte-te şi fi om!” De atunci şi până astăzi,fiecare tată a spus copiilor lor să fie oameni. O zicală românească spune: a fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare! De aceea David i-a spus tânărului Solomon să se întărească şi să fie om. David l-a pregătit pe Solomon să fie rege. Înainte de a-i da instrucţiuni cu privire la demnitarii împărăţiei, David s-a ocupat de viaţa spirituală a lui Solomon. Dacă Solomon vorbeşte despre tatăl lui, Proverbe 4:3, atunci e clar că David s-a ocupat de instruirea copiilor lui. Amnon, Absalom şi Adonia nu au luat însă aminte la învăţăturile lui, dar se pare că Solomon a luat aminte. David dorea ca fiul lui să fie tare, dar cred că e vorba de întărire în Domnul! Pe calea pe care Solomon avea să meargă ca împărat, a trebuit să fie tare. Împărăţia Lui a produs una din minunile lumii antice: Templul lui Solomon. Apoi, David i-a spus să fie om, şi facă Domnul ca toţi cititorii să fie oameni! A fi om înseamnă a avea cuvânt întotdeauna. A fi om înseamnă să te porţi cu demnitate în orice situaţie. A fi om înseamnă a-ţi cunoaşte scopul vieţii şi a căuta să-l împlineşti! Fie Domnul tăria tuturor şi întăriţi de El, să fim oameni de omenie, de cuvânt, arătând în toate că suntem copiii Lui Dumnezeu! Domnul să vă binecuvinteze pe toţi, şi în special pe taţi!
Întăreşte-te şi fi om!
Azi e ziua tatălui. Americanii celebrează cu taţii lor şi se bucură împreună cu ei! Şi eu doresc tuturor cititorilor care sunt taţi, să aibe o zi plină de bucuria Domnului în viaţa lor! Împăratul David a vorbit cu fiul său Solomon chiar înainte de a muri. Printre cuvintele spuse de el fiului său, au fost şi acestea: “Întăreşte-te şi fi om!” De atunci şi până astăzi,fiecare tată a spus copiilor lor să fie oameni. O zicală românească spune: a fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare! De aceea David i-a spus tânărului Solomon să se întărească şi să fie om. David l-a pregătit pe Solomon să fie rege. Înainte de a-i da instrucţiuni cu privire la demnitarii împărăţiei, David s-a ocupat de viaţa spirituală a lui Solomon. Dacă Solomon vorbeşte despre tatăl lui, Proverbe 4:3, atunci e clar că David s-a ocupat de instruirea copiilor lui. Amnon, Absalom şi Adonia nu au luat însă aminte la învăţăturile lui, dar se pare că Solomon a luat aminte. David dorea ca fiul lui să fie tare, dar cred că e vorba de întărire în Domnul! Pe calea pe care Solomon avea să meargă ca împărat, a trebuit să fie tare. Împărăţia Lui a produs una din minunile lumii antice: Templul lui Solomon. Apoi, David i-a spus să fie om, şi facă Domnul ca toţi cititorii să fie oameni! A fi om înseamnă a avea cuvânt întotdeauna. A fi om înseamnă să te porţi cu demnitate în orice situaţie. A fi om înseamnă a-ţi cunoaşte scopul vieţii şi a căuta să-l împlineşti! Fie Domnul tăria tuturor şi întăriţi de El, să fim oameni de omenie, de cuvânt, arătând în toate că suntem copiii Lui Dumnezeu! Domnul să vă binecuvinteze pe toţi, şi în special pe taţi!
Friday, June 15, 2007
16 Iunie, 2007
Romani 8:16
Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai Lui Dumnezeu.
Aici ca şi în Galateni 4:6, Duhul Sfânt depune mărturie împreună cu duhul omului răscumpărat despre realitatea apartenenţei acestuia din urmă, în familia Lui Dumnezeu. Aceasta s-a realizat prin mântuirea dată în dar de Dumnezeu prin Domnul Isus celor ce cred în El. Slujba Duhului este să ateste ceea ce s-a făcut în viaţa noastră. Duhul Sfânt face această mărturie în inima credinciosului pentru a-i da mereu asigurarea ce a ajuns în Cristos. Chiar dacă progresul este infim, Duhul Sfânt nu-şi bazează mărturia pe ceea ce facem noi, ci pe ceea ce-a făcut Domnul Isus în locul nostru. Strigătul ce-l produce Duhul Sfânt în noi nu este unul de disperare, ci este de declararea poziţiei noastre faţă de Abba, adică faţă de Tatăl. El nu se uită la noi, ci la Cel ce-a stabilit această realitate. Aceasta este asigurarea ce ne-o aduce Duhul Sfânt în viaţa noastră. Ne dă acest lucru voie să mai păcătuim? Mai dorim să păcătuim? Nicidecum! Dimpotrivă, Duhul Sfânt va rodi în viaţa credincioşilor roada Lui, roadă care va rămâne în veac! Ca şi copii ai Lui Dumnezeu, noi trebuie să demonstrăm lumii că arătăm ca El, vorbim ca El, ne purtăm aşa cum s-a purtat Domnul Isus în timp ce-a fost pe pământ. Mergem pe calea Lui cu voioşie şi astăzi? Duhul ne adevereşte că suntem copiii Lui Dumnezeu, de aceea să-I dăm ascultare şi astăzi şă să umblăm ca şi copii ai Lui Dumnezeu!
Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai Lui Dumnezeu.
Aici ca şi în Galateni 4:6, Duhul Sfânt depune mărturie împreună cu duhul omului răscumpărat despre realitatea apartenenţei acestuia din urmă, în familia Lui Dumnezeu. Aceasta s-a realizat prin mântuirea dată în dar de Dumnezeu prin Domnul Isus celor ce cred în El. Slujba Duhului este să ateste ceea ce s-a făcut în viaţa noastră. Duhul Sfânt face această mărturie în inima credinciosului pentru a-i da mereu asigurarea ce a ajuns în Cristos. Chiar dacă progresul este infim, Duhul Sfânt nu-şi bazează mărturia pe ceea ce facem noi, ci pe ceea ce-a făcut Domnul Isus în locul nostru. Strigătul ce-l produce Duhul Sfânt în noi nu este unul de disperare, ci este de declararea poziţiei noastre faţă de Abba, adică faţă de Tatăl. El nu se uită la noi, ci la Cel ce-a stabilit această realitate. Aceasta este asigurarea ce ne-o aduce Duhul Sfânt în viaţa noastră. Ne dă acest lucru voie să mai păcătuim? Mai dorim să păcătuim? Nicidecum! Dimpotrivă, Duhul Sfânt va rodi în viaţa credincioşilor roada Lui, roadă care va rămâne în veac! Ca şi copii ai Lui Dumnezeu, noi trebuie să demonstrăm lumii că arătăm ca El, vorbim ca El, ne purtăm aşa cum s-a purtat Domnul Isus în timp ce-a fost pe pământ. Mergem pe calea Lui cu voioşie şi astăzi? Duhul ne adevereşte că suntem copiii Lui Dumnezeu, de aceea să-I dăm ascultare şi astăzi şă să umblăm ca şi copii ai Lui Dumnezeu!
Thursday, June 14, 2007
15 Iunie, 2007
Iov 5:9
El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.
Aceste cuvinte se repetă de mai multe ori în cartea lui Iov. Iov şi prietenii lui au cunoscut ce mare şi măreţ este Dumnezeu. Chiar dacă nu au înţeles tot ce se întâmplă cu Iov, ei şi-au dat seama că lucrările Lui Dumnezeu sunt mari şi nepătrunse. Oricât am vrea să vedem marginile lucrărilor Lui Dumnezeu, nu vom putea, fiindcă ele sunt prea mari. Oricât am vrea să le pătrundem tainele, lucrările Lui rămân nepătrunse! Minunile Lui Dumnezeu de asemenea sunt fără număr! Slavă Lui Dumnezeu pentru că a lucrat minuni şi încă mai lucrează minuni cu copiii Lui! Nu ştiu ce necazuri, sau încercări îţi încearcă viaţa, dar îţi pot da asigurarea că El este făcător de minuni fără număr şi astăzi. El va lucra în modul cel mai miraculos să te treacă biruitor prin toate încercările. Când a trebuit, Dumnezeu a despicat Marea Roşie şi a dat apă din stâncă poporului însetat. Prin Samson, în mâna cu o falcă de măgar, Dumnezeu a făcut minuni, iar cu Ghedeon şi cu ulcioarele lui, Dumnezeu a biruit pe madianiţi. Cu o praştie şi o piatră, David, în Numele Lui Dumnezeu l-a omorât pe Goliat. Nu, nu a fost Moise atât de isteţ ca să despice Marea Roşie, sau stânca, ci Dumnezeu a fost Acela care a făcut minunea. Nici Ghedeon şi nici Samson nu au fost mari strategi militari, dar Dumnezeu a făcut minuni! Tânărul David nu era pe măsura uriaşului Goliat, dar Dumnezeu a făcut minuni cu el. Da, El face minuni fără număr! Pe cei din cuptorul de foc i-a scos afară fără să fi avut nici măcar miros de fum, iar bătrânul Daniel a ieşit din groapa leilor fără nici o zgârietură. Dumnezeu face minuni fără număr! Din orice rău El te scapă, cererea ta n-o respinge, căci şi astăzi El face minuni fără număr! Dacă ne-am uita atenţi la fiecare moment al zilei, am rămâne uimiţi de numărul mare de minuni pe care Dumnezeu îl face pentru noi! Să-I dăm onoare şi astăzi Lui Dumnezeu, umblând cu conştienţa că El face minuni fără număr pentru toţi copiii Lui!
El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.
Aceste cuvinte se repetă de mai multe ori în cartea lui Iov. Iov şi prietenii lui au cunoscut ce mare şi măreţ este Dumnezeu. Chiar dacă nu au înţeles tot ce se întâmplă cu Iov, ei şi-au dat seama că lucrările Lui Dumnezeu sunt mari şi nepătrunse. Oricât am vrea să vedem marginile lucrărilor Lui Dumnezeu, nu vom putea, fiindcă ele sunt prea mari. Oricât am vrea să le pătrundem tainele, lucrările Lui rămân nepătrunse! Minunile Lui Dumnezeu de asemenea sunt fără număr! Slavă Lui Dumnezeu pentru că a lucrat minuni şi încă mai lucrează minuni cu copiii Lui! Nu ştiu ce necazuri, sau încercări îţi încearcă viaţa, dar îţi pot da asigurarea că El este făcător de minuni fără număr şi astăzi. El va lucra în modul cel mai miraculos să te treacă biruitor prin toate încercările. Când a trebuit, Dumnezeu a despicat Marea Roşie şi a dat apă din stâncă poporului însetat. Prin Samson, în mâna cu o falcă de măgar, Dumnezeu a făcut minuni, iar cu Ghedeon şi cu ulcioarele lui, Dumnezeu a biruit pe madianiţi. Cu o praştie şi o piatră, David, în Numele Lui Dumnezeu l-a omorât pe Goliat. Nu, nu a fost Moise atât de isteţ ca să despice Marea Roşie, sau stânca, ci Dumnezeu a fost Acela care a făcut minunea. Nici Ghedeon şi nici Samson nu au fost mari strategi militari, dar Dumnezeu a făcut minuni! Tânărul David nu era pe măsura uriaşului Goliat, dar Dumnezeu a făcut minuni cu el. Da, El face minuni fără număr! Pe cei din cuptorul de foc i-a scos afară fără să fi avut nici măcar miros de fum, iar bătrânul Daniel a ieşit din groapa leilor fără nici o zgârietură. Dumnezeu face minuni fără număr! Din orice rău El te scapă, cererea ta n-o respinge, căci şi astăzi El face minuni fără număr! Dacă ne-am uita atenţi la fiecare moment al zilei, am rămâne uimiţi de numărul mare de minuni pe care Dumnezeu îl face pentru noi! Să-I dăm onoare şi astăzi Lui Dumnezeu, umblând cu conştienţa că El face minuni fără număr pentru toţi copiii Lui!
Wednesday, June 13, 2007
14 Iunie, 2007
2 Ioan 1:6a
Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui.
Apostolul Ioan a fost ucenicul care nu a fost depăşit de nici un alt scriitor în privinţa iubirii! El a fost numit chiar “ucenicul iubirii,” din pricina descrierii care o are în Evanghelii, “ucenicul pe care-L iubea Isus!” În acest text, Ioan defineşte dragostea unii faţă de alţii şi de Dumnezeu. Dragostea nu este doar un sentiment, sau o emoţie deosebită, ci ea este o acţiune! Vieţuire după poruncile Lui înseamnă o trăire în conformitate cu Cuvântul Lui Dumnezeu! Ce frumoasă definiţie! A iubi pe Dumnezeu înseamnă a trăi după Cuvântul Lui şi a face voia Lui. De fapt atunci îl iubim pe Dumnezeu cu adevărat, sau mai bine zis Îl iubim numai atunci când ascultăm de El! La fel şi în iubirea faţă de copiii Lui Dumnezeu, ne iubim cu adevărat, sau doar atunci ne iubim când împlinim voia Lui Dumnezeu, trăind în fiecare detaliu din viaţa noastră după Cuvântul Lui Dumnezeu! Cum cunoaştem că facem voia Lui Dumnezeu? Dacă iubim pe fraţi şi pe Dumnezeu împlinim voia Lui Dumnezeu şi de fapt atunci trăim Cuvântul. Când trăim Cuvântul, atunci iubim pe Dumnezeu şi pe fraţi. Argumentul este circular. Dragostea care nu produce o vieţuire după Cuvânt nu e dragoste adevărată, iar trăirea după Cuvânt care nu produce dragoste, este doar legalism. Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să umblăm în Cuvântul Lui şi ascultând de Cuvânt să-L iubim pe Dumnezeu şi pe fraţi, şi să trăim după poruncile Lui!
Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui.
Apostolul Ioan a fost ucenicul care nu a fost depăşit de nici un alt scriitor în privinţa iubirii! El a fost numit chiar “ucenicul iubirii,” din pricina descrierii care o are în Evanghelii, “ucenicul pe care-L iubea Isus!” În acest text, Ioan defineşte dragostea unii faţă de alţii şi de Dumnezeu. Dragostea nu este doar un sentiment, sau o emoţie deosebită, ci ea este o acţiune! Vieţuire după poruncile Lui înseamnă o trăire în conformitate cu Cuvântul Lui Dumnezeu! Ce frumoasă definiţie! A iubi pe Dumnezeu înseamnă a trăi după Cuvântul Lui şi a face voia Lui. De fapt atunci îl iubim pe Dumnezeu cu adevărat, sau mai bine zis Îl iubim numai atunci când ascultăm de El! La fel şi în iubirea faţă de copiii Lui Dumnezeu, ne iubim cu adevărat, sau doar atunci ne iubim când împlinim voia Lui Dumnezeu, trăind în fiecare detaliu din viaţa noastră după Cuvântul Lui Dumnezeu! Cum cunoaştem că facem voia Lui Dumnezeu? Dacă iubim pe fraţi şi pe Dumnezeu împlinim voia Lui Dumnezeu şi de fapt atunci trăim Cuvântul. Când trăim Cuvântul, atunci iubim pe Dumnezeu şi pe fraţi. Argumentul este circular. Dragostea care nu produce o vieţuire după Cuvânt nu e dragoste adevărată, iar trăirea după Cuvânt care nu produce dragoste, este doar legalism. Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să umblăm în Cuvântul Lui şi ascultând de Cuvânt să-L iubim pe Dumnezeu şi pe fraţi, şi să trăim după poruncile Lui!
Tuesday, June 12, 2007
13 Iunie, 2007
Psalmul 34:1
Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.
David a trecut prin grele încercări cu Saul. Saul l-a urmărit şi a căutat să-l omoare, dar David a fugit departe de Saul. Când David a ajuns la strâmtorare a făcut pe nebunul în faţa lui Abimelec şi a fost alungat de la el. În felul acesta a scăpat David cu viaţă. După ce a scăpat din acest necaz, David a compus acest psalm. Parcă era normal să fie necăjit şi abătut, dar David a lăudat pe Domnul. În scăparea lui, el nu s-a bizuit pe faptul că a fost isteţ şi aşa a scăpat, ci el a văzut mâna Lui Dumnezeu care l-a scăpat. De aceea David îl binecuvintează pe Domnul în orice vreme. Nu trebuie să fie doar vreme bună cu cer senin ca să-L lauzi pe Dumnezeu, ci în orice vreme El trebuie binecuvântat! Aşa fac cei ce se încred în Domnul tot timpul. Cei care fac din Dumnezeu turnul lor de scăpare, aceia au laudele Domnului mereu în gura lor. Astăzi suntem noi oare gata să-L binecuvântăm pe Domnul? Sunt laudele Lui pe buzele noastre? Aşteptăm noi să fie soare în viaţa noastră pentru a începe să-L lăudăm? Dacă cumva norii au ascuns soarele vieţii noastre, s-a dus şi lauda Lui din gura noastră? David nu a avut zile senine când a scris acest psalm, dar a avut o puternică încredere în Dumnezeu. De fapt, “El n-a promis doar cerul senin, nici flori pe cale fără pelin...dar ne-a promis din puterea Sa...” Dacă puterea Lui este în noi, ne mai temem noi oare de ceva sau de cineva? Rugăciunea mea astăzi este ca toţi să-L binecuvântăm pe Domnul, iar lauda Lui să fie mereu în gura noastră!
Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.
David a trecut prin grele încercări cu Saul. Saul l-a urmărit şi a căutat să-l omoare, dar David a fugit departe de Saul. Când David a ajuns la strâmtorare a făcut pe nebunul în faţa lui Abimelec şi a fost alungat de la el. În felul acesta a scăpat David cu viaţă. După ce a scăpat din acest necaz, David a compus acest psalm. Parcă era normal să fie necăjit şi abătut, dar David a lăudat pe Domnul. În scăparea lui, el nu s-a bizuit pe faptul că a fost isteţ şi aşa a scăpat, ci el a văzut mâna Lui Dumnezeu care l-a scăpat. De aceea David îl binecuvintează pe Domnul în orice vreme. Nu trebuie să fie doar vreme bună cu cer senin ca să-L lauzi pe Dumnezeu, ci în orice vreme El trebuie binecuvântat! Aşa fac cei ce se încred în Domnul tot timpul. Cei care fac din Dumnezeu turnul lor de scăpare, aceia au laudele Domnului mereu în gura lor. Astăzi suntem noi oare gata să-L binecuvântăm pe Domnul? Sunt laudele Lui pe buzele noastre? Aşteptăm noi să fie soare în viaţa noastră pentru a începe să-L lăudăm? Dacă cumva norii au ascuns soarele vieţii noastre, s-a dus şi lauda Lui din gura noastră? David nu a avut zile senine când a scris acest psalm, dar a avut o puternică încredere în Dumnezeu. De fapt, “El n-a promis doar cerul senin, nici flori pe cale fără pelin...dar ne-a promis din puterea Sa...” Dacă puterea Lui este în noi, ne mai temem noi oare de ceva sau de cineva? Rugăciunea mea astăzi este ca toţi să-L binecuvântăm pe Domnul, iar lauda Lui să fie mereu în gura noastră!
Monday, June 11, 2007
12 Iunie, 2007
Ioan 8:12
Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: “Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”
Domnul Isus a venit în lume ca să aducă lumina Lui Dumnezeu în lumea întunecată. El a venit de la Tatăl ca să arate oamenilor că este o lumină care te conduce la Dumnezeu! Domnul Isus este această lumină! Cei din vremea Lui au iubit mai mult întunericul căci “faptele lor erau rele.” Nu poţi să iubeşti lumina dacă faci răul şi vei prefera întunericul ca să acopere răutatea ta. Domnul Isus a chemat pe oameni să vină la El, căci oricine va merge după El, nu are cum să umble în întuneric, fiindcă are lumina vieţii. Ce mare har să mergem în urma Domnului nostru ca El să ne lumineze cărarea. Când urmăm pe Domnul, El dă la o parte orice obstacol ce ne-ar sta înainte, şi tot El biruieşte orice vrăjmaş care ar vrea să ne atace. De ce oare noi mai preferăm întunericul? Lumina Lui este adevărata lumină care luminează mintea oamenilor ca să vină la Dumnezeu. Apoi tot lumina Lui îi luminează să meargă pe urmele Lui. Şi tot lumina Lui ne va conduce în slavă! Să ne rugăm ca noi toţi să umblăm în lumină, după cum El Însuşi este lumină! Cei ce umblă în lumină au părtăşie unii cu alţii, iar sângele Domnului Isus ne curăţeşte de orişice păcat. Să nu lăsăm paşii noştri pe calea întunericului şi să nu lăsăm ca întunericul să biruiască lumina din noi. Să-L urmăm mereu pe Domnul Isus, şi astfel vom fi mereu plini de lumina Lui Dumnezeu!
Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: “Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”
Domnul Isus a venit în lume ca să aducă lumina Lui Dumnezeu în lumea întunecată. El a venit de la Tatăl ca să arate oamenilor că este o lumină care te conduce la Dumnezeu! Domnul Isus este această lumină! Cei din vremea Lui au iubit mai mult întunericul căci “faptele lor erau rele.” Nu poţi să iubeşti lumina dacă faci răul şi vei prefera întunericul ca să acopere răutatea ta. Domnul Isus a chemat pe oameni să vină la El, căci oricine va merge după El, nu are cum să umble în întuneric, fiindcă are lumina vieţii. Ce mare har să mergem în urma Domnului nostru ca El să ne lumineze cărarea. Când urmăm pe Domnul, El dă la o parte orice obstacol ce ne-ar sta înainte, şi tot El biruieşte orice vrăjmaş care ar vrea să ne atace. De ce oare noi mai preferăm întunericul? Lumina Lui este adevărata lumină care luminează mintea oamenilor ca să vină la Dumnezeu. Apoi tot lumina Lui îi luminează să meargă pe urmele Lui. Şi tot lumina Lui ne va conduce în slavă! Să ne rugăm ca noi toţi să umblăm în lumină, după cum El Însuşi este lumină! Cei ce umblă în lumină au părtăşie unii cu alţii, iar sângele Domnului Isus ne curăţeşte de orişice păcat. Să nu lăsăm paşii noştri pe calea întunericului şi să nu lăsăm ca întunericul să biruiască lumina din noi. Să-L urmăm mereu pe Domnul Isus, şi astfel vom fi mereu plini de lumina Lui Dumnezeu!
Sunday, June 10, 2007
11 Iunie, 2007
Psalmul 60:4
Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l înalţe spre biruinţa adevărului.
Cei ce aţi făcut armata cred că aţi păzit în câteva rânduri steagul unităţii militare unde aţi fost în serviciul militar. Nu era nimic mai sfânt decât drapelul unităţii. Se păzeau tunurile, tancurile, maşinile, dar nu era nimic ca şi păzirea steagului. Era o mare onoare să faci gardă la steag, dar era şi un mare pericol. Dacă aţipeai, sau te mişcai din pătratul dinaintea steagului erai în mare pericol. La orice punct erai de gardă era pericol să dormi, dar la drapel dacă dormeai pedeapsa era mult mai mare. Steagul reprezenta unitatea respectivă şi era identitatea celor de acolo. Când americanii au ajuns pe Lună, au pus steagul acolo. La jocurile olimpice , sau în momente de tragedie, steagul a fost simbolul a tot ce America este. Psalmistul spune că Dumnezeu a dat celor ce se tem de El un steag, pentru ca ei să-l înalţe spre biruinţa adevărului! Psalmul acesta exprimă mirarea către Dumnezeu că El i-a părăsit, că i-a împrăştiat şi că i-a făcut să treacă prin lucruri grele...Sună familiar, nu? Eu cred că sunt mulţi care se cred uitaţi, lepădaţi de la faţa Lui, atunci când trec prin situaţii grele fără să le înţeleagă. Ar fi de dorit ca în orice vreme să recunoaştem suveranitatea Lui Dumnezeu. În felul acesta am fi scutiţi de multe frământări şi întrebări fără răspuns. De ce nu recunosc oamenii suveranitatea Lui Dumnezeu? Răspunsul este simplu. Din grădina Edenului omul a vrut să fie el stăpân pe soarta lui, să fie el suveranul care decide. Cei ce se tem de Domnul se încred în Domnul şi sunt prieteni cu Domnul. Acestor oameni Dumnezeu le arată calea pe care trebuie să meargă, Psalmul 25:12; acela va locui în fericire şi sămânţa lui va stăpâni ţara. Frica de Domnul era sprijinul lui Iov, omul care se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău, Iov 4:5; 1:1; ea este începutul înţelepciunii şi al stiinţei, Ps. 11:10; Prov 1:7. Frica de Domnul este izvor de viaţă şi duce la viaţă, Prov 14:27, 19:23. Iosif se temea de Dumnezeu şi acest lucru l-a ferit să comită păcat şi nu l-a lăsat să se răzbune pe fraţii lui, Gen 39:9; 42:18. La aşa oameni Dumnezeu le dă un steag, steag pe care să-l înalţe pentru adevăr, pentru biruinţa adevărului! Psalmistul nu ne spune ce steag dă Dumnezeu celor ce se tem de El, dar cred că fiecare ştim ce-a spus Moise după biruinţa asupra lui Amalek: acest altar va purta numele de Johova-nisi, Dumnezeu este steagul meu! Steagul Lui Moise era nimeni altul decât Dumnezeu, Exod 17:15. Noi nu avem alt steag, altă mândrie decât pe Domnul Isus şi Numele Lui, pe care vrem să-L înălţăm spre biruinţa Lui şi a adevărului Său în această lume. Nu este simplu de-a avea un steag în mână, dar uitaţi-vă la copiii care au steguleţe mici în mâini cât le flutură de bucuroşi pentru anumite evenimente! Steagul e acelaşi, dar mărimea lui este pe măsura credinţei noastre, şi fiecare în colţul nostru trebuie să-l înălţăm ca adevărul să triumfe! Dumnezeu e steagul meu, eu îl port dar El mă poartă...Mic şi slab stegar sunt eu, însă steagu-I Dumnezeu!
Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l înalţe spre biruinţa adevărului.
Cei ce aţi făcut armata cred că aţi păzit în câteva rânduri steagul unităţii militare unde aţi fost în serviciul militar. Nu era nimic mai sfânt decât drapelul unităţii. Se păzeau tunurile, tancurile, maşinile, dar nu era nimic ca şi păzirea steagului. Era o mare onoare să faci gardă la steag, dar era şi un mare pericol. Dacă aţipeai, sau te mişcai din pătratul dinaintea steagului erai în mare pericol. La orice punct erai de gardă era pericol să dormi, dar la drapel dacă dormeai pedeapsa era mult mai mare. Steagul reprezenta unitatea respectivă şi era identitatea celor de acolo. Când americanii au ajuns pe Lună, au pus steagul acolo. La jocurile olimpice , sau în momente de tragedie, steagul a fost simbolul a tot ce America este. Psalmistul spune că Dumnezeu a dat celor ce se tem de El un steag, pentru ca ei să-l înalţe spre biruinţa adevărului! Psalmul acesta exprimă mirarea către Dumnezeu că El i-a părăsit, că i-a împrăştiat şi că i-a făcut să treacă prin lucruri grele...Sună familiar, nu? Eu cred că sunt mulţi care se cred uitaţi, lepădaţi de la faţa Lui, atunci când trec prin situaţii grele fără să le înţeleagă. Ar fi de dorit ca în orice vreme să recunoaştem suveranitatea Lui Dumnezeu. În felul acesta am fi scutiţi de multe frământări şi întrebări fără răspuns. De ce nu recunosc oamenii suveranitatea Lui Dumnezeu? Răspunsul este simplu. Din grădina Edenului omul a vrut să fie el stăpân pe soarta lui, să fie el suveranul care decide. Cei ce se tem de Domnul se încred în Domnul şi sunt prieteni cu Domnul. Acestor oameni Dumnezeu le arată calea pe care trebuie să meargă, Psalmul 25:12; acela va locui în fericire şi sămânţa lui va stăpâni ţara. Frica de Domnul era sprijinul lui Iov, omul care se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău, Iov 4:5; 1:1; ea este începutul înţelepciunii şi al stiinţei, Ps. 11:10; Prov 1:7. Frica de Domnul este izvor de viaţă şi duce la viaţă, Prov 14:27, 19:23. Iosif se temea de Dumnezeu şi acest lucru l-a ferit să comită păcat şi nu l-a lăsat să se răzbune pe fraţii lui, Gen 39:9; 42:18. La aşa oameni Dumnezeu le dă un steag, steag pe care să-l înalţe pentru adevăr, pentru biruinţa adevărului! Psalmistul nu ne spune ce steag dă Dumnezeu celor ce se tem de El, dar cred că fiecare ştim ce-a spus Moise după biruinţa asupra lui Amalek: acest altar va purta numele de Johova-nisi, Dumnezeu este steagul meu! Steagul Lui Moise era nimeni altul decât Dumnezeu, Exod 17:15. Noi nu avem alt steag, altă mândrie decât pe Domnul Isus şi Numele Lui, pe care vrem să-L înălţăm spre biruinţa Lui şi a adevărului Său în această lume. Nu este simplu de-a avea un steag în mână, dar uitaţi-vă la copiii care au steguleţe mici în mâini cât le flutură de bucuroşi pentru anumite evenimente! Steagul e acelaşi, dar mărimea lui este pe măsura credinţei noastre, şi fiecare în colţul nostru trebuie să-l înălţăm ca adevărul să triumfe! Dumnezeu e steagul meu, eu îl port dar El mă poartă...Mic şi slab stegar sunt eu, însă steagu-I Dumnezeu!
Saturday, June 9, 2007
10 Iunie, 2007
Matei 17:8
Ei au ridicat ochii, şi n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.
Ucenicii Petru, Iacov şi Ioan au fost pe munte când Domnul Isus şi-a schimbat înfăţişarea. Acolo au văzut pe Moise şi pe Ilie, oameni care au trăit cu multe secole înainte de ei. Petru a zis că e mai bine să fie acolo, să rămână mereu pe munte cu ei. Apoi au auzit glasul Tatălui despre Fiul Lui. Slava Lui Dumnezeu i-a copleşit. Când s-a terminat această scenă, ucenicii desigur au fost năuciţi de aşa ceva. Când au ridicat ochii nu au mai văzut pe nimeni. Nu mai era acolo nici Moise nici Ilie, ci doar Isus singur! Ce surpriză a fost pentru ei să vadă din nou pe Domnul Isus, şi doar pe El! Ce bine s-au simţit să vadă din nou pe Acela care le-a fost Învăţător, şi cu care s-au obişnuit. De Moise şi Ilie au citit în Vechiul Testament, dar pe Domnul Isus L-au cunoscut. Ce har să ne uităm la ei şi să învăţăm că Domnul Isus singur a dus la capăt misiunea dată de Tatăl Lui care este în ceruri. Numai El poartă titlul de Mântuitor şi Domn! Astăzi să ne uităm şi noi doar la Domnul Isus! Să nu mergem după vre-un străin niciodată, ci doar după El. Din multe glasuri care ne-au chemat, doar glasul Lui ne-a chemat la fericirea şi bucuria mântuirii! De ce am mai vrea să ne uităm după altcineva? Doar Domnul Isus poate să ne ducă şi pe noi în slava care El a arătat-o ucenicilor. Ucenicii nu au mai văzut pe nimeni, doar pe Isus, şi rugăciunea mea este ca noi astăzi să nu ne mai uităm la nimeni, ci doar la Domnul Isus! El este prietenul cel bun, fratele care nu lipseşte niciodată în nevoie. El te poate ajuta ca nimeni altul, de aceea nu întoarce capul spre altcineva, ci priveşte doar la El. Moise nu te poate mântui, şi nici Ilie, ci doar Domnul Isus. Rugăciunea nu ţi-o ascultă Moise sau Ilie, ci doar Domnul Isus.
Să ne uităm ţintă la El şi să alergăm cu stăruinţă înainte!
Ei au ridicat ochii, şi n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.
Ucenicii Petru, Iacov şi Ioan au fost pe munte când Domnul Isus şi-a schimbat înfăţişarea. Acolo au văzut pe Moise şi pe Ilie, oameni care au trăit cu multe secole înainte de ei. Petru a zis că e mai bine să fie acolo, să rămână mereu pe munte cu ei. Apoi au auzit glasul Tatălui despre Fiul Lui. Slava Lui Dumnezeu i-a copleşit. Când s-a terminat această scenă, ucenicii desigur au fost năuciţi de aşa ceva. Când au ridicat ochii nu au mai văzut pe nimeni. Nu mai era acolo nici Moise nici Ilie, ci doar Isus singur! Ce surpriză a fost pentru ei să vadă din nou pe Domnul Isus, şi doar pe El! Ce bine s-au simţit să vadă din nou pe Acela care le-a fost Învăţător, şi cu care s-au obişnuit. De Moise şi Ilie au citit în Vechiul Testament, dar pe Domnul Isus L-au cunoscut. Ce har să ne uităm la ei şi să învăţăm că Domnul Isus singur a dus la capăt misiunea dată de Tatăl Lui care este în ceruri. Numai El poartă titlul de Mântuitor şi Domn! Astăzi să ne uităm şi noi doar la Domnul Isus! Să nu mergem după vre-un străin niciodată, ci doar după El. Din multe glasuri care ne-au chemat, doar glasul Lui ne-a chemat la fericirea şi bucuria mântuirii! De ce am mai vrea să ne uităm după altcineva? Doar Domnul Isus poate să ne ducă şi pe noi în slava care El a arătat-o ucenicilor. Ucenicii nu au mai văzut pe nimeni, doar pe Isus, şi rugăciunea mea este ca noi astăzi să nu ne mai uităm la nimeni, ci doar la Domnul Isus! El este prietenul cel bun, fratele care nu lipseşte niciodată în nevoie. El te poate ajuta ca nimeni altul, de aceea nu întoarce capul spre altcineva, ci priveşte doar la El. Moise nu te poate mântui, şi nici Ilie, ci doar Domnul Isus. Rugăciunea nu ţi-o ascultă Moise sau Ilie, ci doar Domnul Isus.
Să ne uităm ţintă la El şi să alergăm cu stăruinţă înainte!
Friday, June 8, 2007
09 Iunie, 2007
Psalmul 30:5
Căci mânia lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.
Ce măreţ şi bun Dumnezeu avem! Ce har este să ştim că El este cu noi în fiecare clipă din viaţa noastră, şi nu suntem singuri niciodată! Psalmistul David a pus în contrast mânia Lui Dumnezeu cu îndurarea Lui; clipa sau momentul cu viaţa; seara cu dimineaţa; plânsul cu veselia. Mânia pe care psalmistul a experimentat-o, a fost de scurtă durată. El spune că în contrast cu lungimea vieţii, mânia a fost doar o clipă! În contrast clar, îndurarea Lui e veşnică! Copiii Lui Dumnezeu ştiu că ei trăiesc doar prin îndurarea Lui Dumnezeu. Îndurarea Lui e de durată, ea ţine toată viaţa! Seara vine plânsul, dar noaptea-l acoperă şi dimineaţa vine veselia! Nu ştiu câţi aţi plâns aseară, dar am încredere că plânsul vostru s-a prefăcut în veselie. Veselia de care David a vorbit, este veselia celor ce-L cunosc pe Dumnezeu. Dacă noi îl cunoaştem pe Dumnezeu şi ştim că El conduce viaţa noastră, acest motiv este suficient să fim plin de veselie! Dacă El nu ne-ar fi mântuit, eram cei mai nenorociţi, dar prin faptul că suntem copiii Lui, suntem gata ca în fiecare dimineaţă să fim plini de veselie! Slavă Lui pentru îndurarea Lui! Să-I dăm onoare pentru harul de a trăi în îndurarea Lui, şi să umblăm în veselie pentru mântuirea mare pe care ne-a dat-o Domnul în dar!
Căci mânia lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.
Ce măreţ şi bun Dumnezeu avem! Ce har este să ştim că El este cu noi în fiecare clipă din viaţa noastră, şi nu suntem singuri niciodată! Psalmistul David a pus în contrast mânia Lui Dumnezeu cu îndurarea Lui; clipa sau momentul cu viaţa; seara cu dimineaţa; plânsul cu veselia. Mânia pe care psalmistul a experimentat-o, a fost de scurtă durată. El spune că în contrast cu lungimea vieţii, mânia a fost doar o clipă! În contrast clar, îndurarea Lui e veşnică! Copiii Lui Dumnezeu ştiu că ei trăiesc doar prin îndurarea Lui Dumnezeu. Îndurarea Lui e de durată, ea ţine toată viaţa! Seara vine plânsul, dar noaptea-l acoperă şi dimineaţa vine veselia! Nu ştiu câţi aţi plâns aseară, dar am încredere că plânsul vostru s-a prefăcut în veselie. Veselia de care David a vorbit, este veselia celor ce-L cunosc pe Dumnezeu. Dacă noi îl cunoaştem pe Dumnezeu şi ştim că El conduce viaţa noastră, acest motiv este suficient să fim plin de veselie! Dacă El nu ne-ar fi mântuit, eram cei mai nenorociţi, dar prin faptul că suntem copiii Lui, suntem gata ca în fiecare dimineaţă să fim plini de veselie! Slavă Lui pentru îndurarea Lui! Să-I dăm onoare pentru harul de a trăi în îndurarea Lui, şi să umblăm în veselie pentru mântuirea mare pe care ne-a dat-o Domnul în dar!
Thursday, June 7, 2007
8 Iunie, 2007
Iacov 4:7
Supuneţi-vă, dar, Lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi!
Iacov, frate cu Domnul Isus, conducătorul bisericii din Ierusalim, a scris aceste cuvinte către toţi credincioşii care erau răspândiţi în imperiul roman. Deşi au fost scrise specific celor douăsprezece seminţii, adică evreilor încreştinaţi, cuvintele acestea au fost şi sunt valabile pentru toţi credincioşii din toate locurile şi din toate timpurile. Porunca de a ne supune Domnului, este răspunsul logic la ceea ce Iacov a citat din Proverbe 3:34, “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” Fiindcă Dumnezeu stă împotriva celor mândri, credincioşii trebuie să fie smeriţi şi să se supună Lui. Supunerea nu-i acelaşi lucru cu ascultarea. În această supunere voinţa noastră trebuie să se subordoneze voii Lui Dumnezeu şi astfel noi vom face ceea ce vrea Domnul, nu ce vrem noi. Supunerea noastră faţă de Domnul arată smerenia şi dorinţa noastră de a fi conduşi de El. Cine se supune cuiva, recunoaşte poziţia şi autoritatea celui căruia i se supune. Tot aşa şi noi, recunoscând poziţia şi autoritatea Domnului “care are toată puterea în cer şi pe pământ,” ne-am supus Lui. După ce Iacov a dat porunca supunerii cu autoritatea care îndeamnă la acţiune imediată, el continuă în acelaşi ton, cu porunca, “împotriviţi-vă diavolului!” Diavolul va ataca pe toţi cei care se supun Lui Dumnezeu şi pe toţi cei care nu mai merg după îndemnurile lor, ci fac voia Lui Dumnezeu. În acest atac, noi trebuie să ne împotrivim diavolului şi el va fugi de la noi! Noi nu trebuie să facem planurile de atac, ci doar să ne împotrivim diavolului. Planurile de atac aparţin Domnului Isus, care l-a cruce l-a biruit pe diavolul. Promisiunea este că diavolul va fugi de la noi, şi acest adevăr ne dă asigurarea că diavolul poate şi trebuie să fie înfruntat! Să ne supunem şi azi sub mâna Domnului, să ne împotrivim diavolului în toate atacurile lui, şi prin credinţă să umblăm mai mult decât biruitori!
Supuneţi-vă, dar, Lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi!
Iacov, frate cu Domnul Isus, conducătorul bisericii din Ierusalim, a scris aceste cuvinte către toţi credincioşii care erau răspândiţi în imperiul roman. Deşi au fost scrise specific celor douăsprezece seminţii, adică evreilor încreştinaţi, cuvintele acestea au fost şi sunt valabile pentru toţi credincioşii din toate locurile şi din toate timpurile. Porunca de a ne supune Domnului, este răspunsul logic la ceea ce Iacov a citat din Proverbe 3:34, “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” Fiindcă Dumnezeu stă împotriva celor mândri, credincioşii trebuie să fie smeriţi şi să se supună Lui. Supunerea nu-i acelaşi lucru cu ascultarea. În această supunere voinţa noastră trebuie să se subordoneze voii Lui Dumnezeu şi astfel noi vom face ceea ce vrea Domnul, nu ce vrem noi. Supunerea noastră faţă de Domnul arată smerenia şi dorinţa noastră de a fi conduşi de El. Cine se supune cuiva, recunoaşte poziţia şi autoritatea celui căruia i se supune. Tot aşa şi noi, recunoscând poziţia şi autoritatea Domnului “care are toată puterea în cer şi pe pământ,” ne-am supus Lui. După ce Iacov a dat porunca supunerii cu autoritatea care îndeamnă la acţiune imediată, el continuă în acelaşi ton, cu porunca, “împotriviţi-vă diavolului!” Diavolul va ataca pe toţi cei care se supun Lui Dumnezeu şi pe toţi cei care nu mai merg după îndemnurile lor, ci fac voia Lui Dumnezeu. În acest atac, noi trebuie să ne împotrivim diavolului şi el va fugi de la noi! Noi nu trebuie să facem planurile de atac, ci doar să ne împotrivim diavolului. Planurile de atac aparţin Domnului Isus, care l-a cruce l-a biruit pe diavolul. Promisiunea este că diavolul va fugi de la noi, şi acest adevăr ne dă asigurarea că diavolul poate şi trebuie să fie înfruntat! Să ne supunem şi azi sub mâna Domnului, să ne împotrivim diavolului în toate atacurile lui, şi prin credinţă să umblăm mai mult decât biruitori!
Wednesday, June 6, 2007
07 Iunie, 2007
Psalmul 147:5
Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini!
Psalmistul a realizat că Dumnezeu este mare şi puternic prin tăria Lui! El a creat cerul şi pământul şi tot El susţine universul cu puterea tăriei Lui! El socoteşte numărul astrelor şi le dă nume la toate! Aşa de mare este El, că cerul cerurilor nu-L poate cuprinde! Dar în măreţia Lui, El nu stă departe de cel nenorocit, ci îl sprijineşte! Doboară pe cei răi la pământ în tăria Lui, dar tămăduieşte pe cel cu inima zdrobită, şi leagă rănile celor răniţi! Slavă, laudă şi glorie să fie Dumnezeului nostru până-n veac! El are o pricepere şi o înţelepciune care este fără margini! Priceperea Lui se întinde şi se întinde din generaţie în generaţie, din neam în neam, de la un capăt al universului până la celălalt şi tot nu se termină. De aceea spunea Iacov, cel căruia îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu! Dumnezeu are o înţelepciune infinită! Nu este problemă prea complicată pentru El, şi nici munte prea mare pe care să nu-l poată da la o parte. El este puternic şi înţelept. Dragii mei cititori, oricât de mare ar fi necazul vostru, El este mai mare! Oricât de adânci ar fi durerile voastre, El poate să le pătrundă. Zidurile sau vrăjmaşii ce vă stau înainte pot fi mari şi de nebiruit, dar cu Dumnezeu care este mare şi puternic, zidurile de la Ierihon au căzut, iar uriaşii s-au risipit! Problemele oricât de complexe ar fi, El le ştie rezolvarea. Dumnezeu, la timpul Lui, ne va da rezolvarea la fiecare problemă.
Să-I aducem slavă, să-L glorificăm pe El şi să-L ascultăm în totul totului tot! El este mare, puternic prin tăria Lui, iar înţelepciunea Lui este fără margini! Slavă Lui!
Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini!
Psalmistul a realizat că Dumnezeu este mare şi puternic prin tăria Lui! El a creat cerul şi pământul şi tot El susţine universul cu puterea tăriei Lui! El socoteşte numărul astrelor şi le dă nume la toate! Aşa de mare este El, că cerul cerurilor nu-L poate cuprinde! Dar în măreţia Lui, El nu stă departe de cel nenorocit, ci îl sprijineşte! Doboară pe cei răi la pământ în tăria Lui, dar tămăduieşte pe cel cu inima zdrobită, şi leagă rănile celor răniţi! Slavă, laudă şi glorie să fie Dumnezeului nostru până-n veac! El are o pricepere şi o înţelepciune care este fără margini! Priceperea Lui se întinde şi se întinde din generaţie în generaţie, din neam în neam, de la un capăt al universului până la celălalt şi tot nu se termină. De aceea spunea Iacov, cel căruia îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu! Dumnezeu are o înţelepciune infinită! Nu este problemă prea complicată pentru El, şi nici munte prea mare pe care să nu-l poată da la o parte. El este puternic şi înţelept. Dragii mei cititori, oricât de mare ar fi necazul vostru, El este mai mare! Oricât de adânci ar fi durerile voastre, El poate să le pătrundă. Zidurile sau vrăjmaşii ce vă stau înainte pot fi mari şi de nebiruit, dar cu Dumnezeu care este mare şi puternic, zidurile de la Ierihon au căzut, iar uriaşii s-au risipit! Problemele oricât de complexe ar fi, El le ştie rezolvarea. Dumnezeu, la timpul Lui, ne va da rezolvarea la fiecare problemă.
Să-I aducem slavă, să-L glorificăm pe El şi să-L ascultăm în totul totului tot! El este mare, puternic prin tăria Lui, iar înţelepciunea Lui este fără margini! Slavă Lui!
Tuesday, June 5, 2007
06 Iunie, 2007
Efeseni 1:13
Şi voi după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit.
Duhul Sfânt ne sigilează, ne pecetluieşte, autentificând faptul că suntem copiii Lui Dumnezeu. Sigiliul pus pe un document îi dă acestuia autenticitate! Orice document pe care un notar îşi pune ştampila, adică sigiliul cu numele lui, este considerat autentic, adică real. Nu contează că este un scris elegant, sau doar o mâzgăleală, când pe acel document se imprimă sigiliul notarului, actul devine de valoare. Sigiliul se mai pune să stabilească cine este proprietarul acelui document sau pachet. Duhul Sfânt ne-a pecetluit să fim ai Lui Dumnezeu. Noi nu ne mai aparţinem nouă, am fost cumpăraţi cu un preţ. Apoi, cred că sigiliul acordă protecţie documentelor şi bunurilor sigilate. Nu oricine are voie să atingă acele bunuri sigilate, ci doar proprietarul. La fel şi cu noi, ca şi copii ai Lui Dumnezeu, doar Proprietarul are dreptul să ne atingă! Duhul Sfânt ne-a dat o arvună a moştenirii noastre. Arvuna aceasta asigură pe om că urmează ca plinătatea să fie realizată în curând. Arvuna se poate asemăna cu inelul de logodnă. Pavel priveşte Duhul Sfânt ca primul dar din moştenirea noastră. La sfârşitul veacului, Dumnezeu va dărui toate comorile cerului tuturor celor ce sunt în Cristos. Până atunci Duhul Sfânt ne dă asigurarea că acele lucruri vor fi ale noastre. O sumă infimă punem când ne cumpărăm o casă, dar nu trece mult timp şi trebuie să depunem tot preţul. Nu mai este mult şi tot ceea ce Dumnezeu a promis ( că vom fi împreună moştenitori cu El) va fi al nostru. De ce atunci bucuriile noastre sunt aşa de uşor provocate de lucrurile lumii acesteia şi nu de ceea ce El ne-a promis? Loteria, sau băutura, bijuteriile, sau alte lucruri ieftine pe unii îi îmbucură mai mult decât faptul că sunt împreună moştenitori cu El! De ce oare? Duhul Sfânt în noi creşte anticiparea. Faptul că avem Duhul Sfânt, avem garanţia că tot ce are El, va fi al nostru! Cei cu sunt ai Lui nu vor să mai fie conduşi de altceva, nu vor să mai umble în calea veche a lumii, ci doresc să se lase conduşi de Duhul Sfânt. Să ne ajute Domnul să ne lăsăm conduşi numai de Duhul Sfânt în orice problemă a vieţii!
Şi voi după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit.
Duhul Sfânt ne sigilează, ne pecetluieşte, autentificând faptul că suntem copiii Lui Dumnezeu. Sigiliul pus pe un document îi dă acestuia autenticitate! Orice document pe care un notar îşi pune ştampila, adică sigiliul cu numele lui, este considerat autentic, adică real. Nu contează că este un scris elegant, sau doar o mâzgăleală, când pe acel document se imprimă sigiliul notarului, actul devine de valoare. Sigiliul se mai pune să stabilească cine este proprietarul acelui document sau pachet. Duhul Sfânt ne-a pecetluit să fim ai Lui Dumnezeu. Noi nu ne mai aparţinem nouă, am fost cumpăraţi cu un preţ. Apoi, cred că sigiliul acordă protecţie documentelor şi bunurilor sigilate. Nu oricine are voie să atingă acele bunuri sigilate, ci doar proprietarul. La fel şi cu noi, ca şi copii ai Lui Dumnezeu, doar Proprietarul are dreptul să ne atingă! Duhul Sfânt ne-a dat o arvună a moştenirii noastre. Arvuna aceasta asigură pe om că urmează ca plinătatea să fie realizată în curând. Arvuna se poate asemăna cu inelul de logodnă. Pavel priveşte Duhul Sfânt ca primul dar din moştenirea noastră. La sfârşitul veacului, Dumnezeu va dărui toate comorile cerului tuturor celor ce sunt în Cristos. Până atunci Duhul Sfânt ne dă asigurarea că acele lucruri vor fi ale noastre. O sumă infimă punem când ne cumpărăm o casă, dar nu trece mult timp şi trebuie să depunem tot preţul. Nu mai este mult şi tot ceea ce Dumnezeu a promis ( că vom fi împreună moştenitori cu El) va fi al nostru. De ce atunci bucuriile noastre sunt aşa de uşor provocate de lucrurile lumii acesteia şi nu de ceea ce El ne-a promis? Loteria, sau băutura, bijuteriile, sau alte lucruri ieftine pe unii îi îmbucură mai mult decât faptul că sunt împreună moştenitori cu El! De ce oare? Duhul Sfânt în noi creşte anticiparea. Faptul că avem Duhul Sfânt, avem garanţia că tot ce are El, va fi al nostru! Cei cu sunt ai Lui nu vor să mai fie conduşi de altceva, nu vor să mai umble în calea veche a lumii, ci doresc să se lase conduşi de Duhul Sfânt. Să ne ajute Domnul să ne lăsăm conduşi numai de Duhul Sfânt în orice problemă a vieţii!
Monday, June 4, 2007
05 Iunie, 2007
Daniel 1:8
Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul.
Profetul Daniel a fost dus în robie în primul val al invaziei lui Nebucadneţar. Împăratul Babilonului a luat floarea tinerimii la el pentru a-i instrui şi a-i face consilierii lui. Mult mai uşor conducea el, dacă avea consilieri din toate popoarele subjugate. Acestor tineri trebuia să li se dea mâncarea şi vinul împăratului, dar Daniel a hotărât să nu atingă ceea ce i se oferea. El era din poporul Lui Dumnezeu, şi el nu a vrut să calce Legea Lui Dumnezeu, chiar dacă era în Babilon. Daniel nu s-a lăsat de Dumnezeu, chiar cu riscul să fie expulzat din Academia Regală, sau chiar să-şi piardă viaţa. El însă ştia ce vrea, inima lui era tare hotărâtă pentru Dumnezeu! Poziţia în Babilon era importantă, dar mai importantă era poziţia lui faţă de Dumnezeu. Viaţa i-a fost în pericol, dar Daniel ştia ce valoare are viaţa. Daniel a rămas un exemplu unic pentru multe generaţii de creştini. De-a lungul istoriei, mii şi mii de creştini au hotărât să nu se “spurce” cu ceea ce lumea le oferea. La fel ca Daniel, mulţi tineri au hotărât să nu lase viaţa lor contaminată cu lumea din jurul lor. Cum este oare generaţia noastră? Provocările “babilonului modern” întâlnesc oare la noi o hotărâre fermă ca şi a lui Daniel? Noi nu suntem robi ca Daniel, riscurile noastre sunt mult mai mici, dar ne ridicăm noi oare la nivelul dedicării şi al predării lui Daniel în mâna Domnului?! Fie ca hotărârea lui Daniel să ne inspire să fim şi noi la fel de hotărâţi să nu lăsăm nimic din lumea aceasta să contamineze vieţile noastre. Să ne rugăm ca El să ne dea harul de a fi oameni hotărâţi şi sfinţi pentru slava Lui Dumnezeu!
Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul.
Profetul Daniel a fost dus în robie în primul val al invaziei lui Nebucadneţar. Împăratul Babilonului a luat floarea tinerimii la el pentru a-i instrui şi a-i face consilierii lui. Mult mai uşor conducea el, dacă avea consilieri din toate popoarele subjugate. Acestor tineri trebuia să li se dea mâncarea şi vinul împăratului, dar Daniel a hotărât să nu atingă ceea ce i se oferea. El era din poporul Lui Dumnezeu, şi el nu a vrut să calce Legea Lui Dumnezeu, chiar dacă era în Babilon. Daniel nu s-a lăsat de Dumnezeu, chiar cu riscul să fie expulzat din Academia Regală, sau chiar să-şi piardă viaţa. El însă ştia ce vrea, inima lui era tare hotărâtă pentru Dumnezeu! Poziţia în Babilon era importantă, dar mai importantă era poziţia lui faţă de Dumnezeu. Viaţa i-a fost în pericol, dar Daniel ştia ce valoare are viaţa. Daniel a rămas un exemplu unic pentru multe generaţii de creştini. De-a lungul istoriei, mii şi mii de creştini au hotărât să nu se “spurce” cu ceea ce lumea le oferea. La fel ca Daniel, mulţi tineri au hotărât să nu lase viaţa lor contaminată cu lumea din jurul lor. Cum este oare generaţia noastră? Provocările “babilonului modern” întâlnesc oare la noi o hotărâre fermă ca şi a lui Daniel? Noi nu suntem robi ca Daniel, riscurile noastre sunt mult mai mici, dar ne ridicăm noi oare la nivelul dedicării şi al predării lui Daniel în mâna Domnului?! Fie ca hotărârea lui Daniel să ne inspire să fim şi noi la fel de hotărâţi să nu lăsăm nimic din lumea aceasta să contamineze vieţile noastre. Să ne rugăm ca El să ne dea harul de a fi oameni hotărâţi şi sfinţi pentru slava Lui Dumnezeu!
Sunday, June 3, 2007
04 Iunie, 2007
Iuda 1:3
Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.
Iuda era angajat în a scrie despre un subiect drag inimii lui şi anume despre mântuirea noastră de obşte, sau mântuirea comună. Mântuirea ce-o avem este ceea ce Domnul Isus ne-a dat în dar fără nici un merit! Subiectul de care a vrut să scrie a fost şi este superb. Este o delectare pentru noi să citim despre marea mântuire ce ne-a dat-o şi ne-o va da. Ne-a scos de sub pedeapsa păcatului, a zdrobit puterea păcatului şi acum aşteptăm eliberarea de sub prezenţa păcatului, şi numai El ştie ce înseamnă desăvârşirea mântuirii noastre. E mult peste puterea mea de imaginaţie ce înseamnă o mântuire perfectă să fie desăvârşită! Cum a ajuns Iuda să cunoască mântuirea? A crescut în casă cu Domnul Isus! A auzit de la Iosif şi de la Maria cine era El? Cum l-a urmărit? Când a crezut? La înviere? Nu ştim, dar credem că după înviere fraţii Domnului Isus au crezut că El este Mesia. Iuda s-a simţit obligat să scrie altceva. El nu era un scriitor de epistole care au alcătuit o scrisoare cum el dorea. El a fost folosit de Duhul Sfânt să aducă Cuvântul inspirat al Lui Dumnezeu, şi ca toţi scriitorii umani ai Bibliei, Iuda s-a subordonat şi a schimbat subiectul (deşi nu e o schimbare majoră), şi a scris cititorilor lui şi cred că şi nouă, să ne îndemne “să luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.” În Colos 1:29 Pavel ne spune că lucrează şi “se luptă,” iar în 1Tes. 2:2, ne spune a vestit Evanghelia Lui Dumnezeu “în mijlocul multor lupte.” În 2 Tim 4:7 Pavel spune la sfârşitul vieţii “m-am luptat lupta cea bună.” Agonizomenos arată că lupta creştină este continuă şi intensă! Nu cum se poate şi când se poate, ci o luptă susţinută, intensă până la capăt. Să ne rugăm ca El să ne ajute ca şi astăzi să luptăm cu seriozitate pentru credinţa noastră. Să luptăm cu orice ispită ca să putem arăta o credinţă vie celor din jurul nostru. Să nu lăsăm ca alţii să ne calce în picioare credinţa, ci cu dragoste şi seriozitate să luptăm pentru credinţa noastră!
Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.
Iuda era angajat în a scrie despre un subiect drag inimii lui şi anume despre mântuirea noastră de obşte, sau mântuirea comună. Mântuirea ce-o avem este ceea ce Domnul Isus ne-a dat în dar fără nici un merit! Subiectul de care a vrut să scrie a fost şi este superb. Este o delectare pentru noi să citim despre marea mântuire ce ne-a dat-o şi ne-o va da. Ne-a scos de sub pedeapsa păcatului, a zdrobit puterea păcatului şi acum aşteptăm eliberarea de sub prezenţa păcatului, şi numai El ştie ce înseamnă desăvârşirea mântuirii noastre. E mult peste puterea mea de imaginaţie ce înseamnă o mântuire perfectă să fie desăvârşită! Cum a ajuns Iuda să cunoască mântuirea? A crescut în casă cu Domnul Isus! A auzit de la Iosif şi de la Maria cine era El? Cum l-a urmărit? Când a crezut? La înviere? Nu ştim, dar credem că după înviere fraţii Domnului Isus au crezut că El este Mesia. Iuda s-a simţit obligat să scrie altceva. El nu era un scriitor de epistole care au alcătuit o scrisoare cum el dorea. El a fost folosit de Duhul Sfânt să aducă Cuvântul inspirat al Lui Dumnezeu, şi ca toţi scriitorii umani ai Bibliei, Iuda s-a subordonat şi a schimbat subiectul (deşi nu e o schimbare majoră), şi a scris cititorilor lui şi cred că şi nouă, să ne îndemne “să luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.” În Colos 1:29 Pavel ne spune că lucrează şi “se luptă,” iar în 1Tes. 2:2, ne spune a vestit Evanghelia Lui Dumnezeu “în mijlocul multor lupte.” În 2 Tim 4:7 Pavel spune la sfârşitul vieţii “m-am luptat lupta cea bună.” Agonizomenos arată că lupta creştină este continuă şi intensă! Nu cum se poate şi când se poate, ci o luptă susţinută, intensă până la capăt. Să ne rugăm ca El să ne ajute ca şi astăzi să luptăm cu seriozitate pentru credinţa noastră. Să luptăm cu orice ispită ca să putem arăta o credinţă vie celor din jurul nostru. Să nu lăsăm ca alţii să ne calce în picioare credinţa, ci cu dragoste şi seriozitate să luptăm pentru credinţa noastră!
Saturday, June 2, 2007
03 Iunie, 2007
2 Cronici 15:7
Voi dar, întăriţi-vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată!
Chemarea omului lui Dumnezeu Azaria, a fost şi este actuală pentru fiecare generaţie. În toate timpurile au fost şi sunt încercări care au darul să slăbească pe copiii Lui Dumnezeu. De aceea Duhul Domnului a venit peste acest om, ca el să încurajeze pe regele Asa, pe poporul de atunci, şi pe noi astăzi. Lupta a fost şi este crâncenă. Cel rău se luptă să distrugă şi să oprească înaintarea bisericii Domnului Isus. Dar biruinţa nu e a diavolului. Biruinţa este a Domnului Isus, care la Golgota a răpus pe vrăjmaşul sufletelor noastre! De aceea, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea Lui! Mâinile să nu slăbească, în a fi împreunate la rugăciune, şi nici în a lucra pentru Numele Lui! Profetul nu a dorit altceva decât o decizie serioasă din partea regelui şi a poporului. El le-a spus că în urma pocăinţei lor, va fi o răsplată, adică o răsplată pentru tot ce-am făcut pentru El. Ştim că mântuirea este prin har, dar răsplătirea este prin fapte. Dumnezeu vrea să ne răsplătească pentru orice facem pentru El. Chiar un pahar de apă dat în Numele Domnului, va fi răsplătit. Să nu lăsăm necazul sau oboseala să ne slăbească. Să nu dăm voie ca cel rău să se folosească de noi în slăbiciune. Apostolul Pavel a declarat căci atunci când sunt slab, atunci sunt tare, dar nu prin el însuşi, ci prin Duhul Sfânt, care trăia în el! Să ne întărim şi plini de puterea Lui să slujim Domnului. Să lucrăm pentru Domnul căci orice facem pentru El va avea o răsplată.
Voi dar, întăriţi-vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată!
Chemarea omului lui Dumnezeu Azaria, a fost şi este actuală pentru fiecare generaţie. În toate timpurile au fost şi sunt încercări care au darul să slăbească pe copiii Lui Dumnezeu. De aceea Duhul Domnului a venit peste acest om, ca el să încurajeze pe regele Asa, pe poporul de atunci, şi pe noi astăzi. Lupta a fost şi este crâncenă. Cel rău se luptă să distrugă şi să oprească înaintarea bisericii Domnului Isus. Dar biruinţa nu e a diavolului. Biruinţa este a Domnului Isus, care la Golgota a răpus pe vrăjmaşul sufletelor noastre! De aceea, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea Lui! Mâinile să nu slăbească, în a fi împreunate la rugăciune, şi nici în a lucra pentru Numele Lui! Profetul nu a dorit altceva decât o decizie serioasă din partea regelui şi a poporului. El le-a spus că în urma pocăinţei lor, va fi o răsplată, adică o răsplată pentru tot ce-am făcut pentru El. Ştim că mântuirea este prin har, dar răsplătirea este prin fapte. Dumnezeu vrea să ne răsplătească pentru orice facem pentru El. Chiar un pahar de apă dat în Numele Domnului, va fi răsplătit. Să nu lăsăm necazul sau oboseala să ne slăbească. Să nu dăm voie ca cel rău să se folosească de noi în slăbiciune. Apostolul Pavel a declarat căci atunci când sunt slab, atunci sunt tare, dar nu prin el însuşi, ci prin Duhul Sfânt, care trăia în el! Să ne întărim şi plini de puterea Lui să slujim Domnului. Să lucrăm pentru Domnul căci orice facem pentru El va avea o răsplată.
Friday, June 1, 2007
02 Iunie, 2007
1 Petru 1:3
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea Lui Isus Cristos din morţi la o nădejde vie!
Slavă Lui Dumnezeu pentru îndurarea Lui prin care ne-a născut din nou. Dumnezeu ne-a dat înfierea Lui nu prin meritele noastre, nu prin faptele bune făcute de noi, sau promisiunea că vom face ceva, ci doar prin îndurarea Lui! Învierea Domnului Isus a făcut posibilă naşterea noastră din nou. Fără biruinţa Domnului Isus asupra păcatului şi a morţii, nu ar fi fost posibil ca noi să fi ieşit din ghiarele păcatului! Slavă Lui Dumnezeu pentru Domnul Isus, că a venit să sufere, să moară şi apoi să învieze pentru noi şi în locul nostru! Dumnezeu este sursa mântuirii noastre, Domnul Isus a realizat mântuirea noastră, iar Duhul Sfânt împlineşte naşterea din nou, Ioan 3:3-8. Motivul naşterii din nou este descris în acest text doar în două cuvinte: nădejde vie! De aceea am fost născuţi din nou, la o nădejde vie! Speranţa noastră este vie deoarece avem un Mântuitor viu! Speranţa nu-i altceva, decât moştenirea nestricăcioasă păstrată de Dumnezeu, în ceruri pentru noi. Toţi cei născuţi din nou se bucură nespus de mult pentru harul de a fi mereu ţinuţi de speranţa vie, speranţa care nu înşeală, ci va fi împlinită de Domnul în ziua aceea! În ziua marii întâlniri lacrimile vor dispare, durerile vor înceta, călătorii obosiţi se vor odihni, iar Domnul ne va da moştenirea sfinţilor în lumină! Nu vom fi străini, ci cetăţeni cu sfinţii, copii ai Dumnezeului Cel Viu şi vom privi la Domnul Isus cu uimire, mulţumindu-I că ne-a născut din nou pentru aşa o moştenire împreună cu El! Să spunem şi noi ca şi Petru “binecuvântat să fie Dumnezeu!” Da, slavă Lui în veci pentru aşa har mare de a fi copii şi moştenitori ai Lui!
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea Lui Isus Cristos din morţi la o nădejde vie!
Slavă Lui Dumnezeu pentru îndurarea Lui prin care ne-a născut din nou. Dumnezeu ne-a dat înfierea Lui nu prin meritele noastre, nu prin faptele bune făcute de noi, sau promisiunea că vom face ceva, ci doar prin îndurarea Lui! Învierea Domnului Isus a făcut posibilă naşterea noastră din nou. Fără biruinţa Domnului Isus asupra păcatului şi a morţii, nu ar fi fost posibil ca noi să fi ieşit din ghiarele păcatului! Slavă Lui Dumnezeu pentru Domnul Isus, că a venit să sufere, să moară şi apoi să învieze pentru noi şi în locul nostru! Dumnezeu este sursa mântuirii noastre, Domnul Isus a realizat mântuirea noastră, iar Duhul Sfânt împlineşte naşterea din nou, Ioan 3:3-8. Motivul naşterii din nou este descris în acest text doar în două cuvinte: nădejde vie! De aceea am fost născuţi din nou, la o nădejde vie! Speranţa noastră este vie deoarece avem un Mântuitor viu! Speranţa nu-i altceva, decât moştenirea nestricăcioasă păstrată de Dumnezeu, în ceruri pentru noi. Toţi cei născuţi din nou se bucură nespus de mult pentru harul de a fi mereu ţinuţi de speranţa vie, speranţa care nu înşeală, ci va fi împlinită de Domnul în ziua aceea! În ziua marii întâlniri lacrimile vor dispare, durerile vor înceta, călătorii obosiţi se vor odihni, iar Domnul ne va da moştenirea sfinţilor în lumină! Nu vom fi străini, ci cetăţeni cu sfinţii, copii ai Dumnezeului Cel Viu şi vom privi la Domnul Isus cu uimire, mulţumindu-I că ne-a născut din nou pentru aşa o moştenire împreună cu El! Să spunem şi noi ca şi Petru “binecuvântat să fie Dumnezeu!” Da, slavă Lui în veci pentru aşa har mare de a fi copii şi moştenitori ai Lui!
Subscribe to:
Posts (Atom)