http://www.blogger.com

Sunday, December 3, 2006

04 Decembrie, 2006

Psalmul 104:24

Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pământul este plin de făpturile Tale!


Pământul şi cerul sunt lucrarea mâinilor Lui Dumnezeu! Toate lucrurile făcute de El sunt nenumărate. De la macrocosmos până la microcosmos, de la cele mai uriaşe animale, până la cea mai mică furnică, El le-a făcut pe toate cu măiestrie! Nimic din ceea ce mişună prin lumea aceasta nu a apărut la întâmplare. Dumnezeu le-a creat pe toate! Înţelepciunea Lui este aşa de mare, încât nici un amănunt din creaţie nu a fost lăsat afară. Toate gâzele şi toate păsările ştiu drumul lor, şi an după an se duc conduse de un radar nevăzut. Psalmistul a fost plin de uimire şi laudă pentru Dumnezeu care a făcut totul cu înţelepciune. Cum suntem noi oare? Psalmistul s-a uitat în jurul lui şi a văzut lucrările Domnului. Le vedem şi noi oare? Psalmistul declară că Dumnezeu este nemărginit de mare, de aceea sufletul lui Îl binecuvintează pe Domnul. În alergarea zilnică după multe lucruri care se consideră urgente şi imediate, avem noi timp să ne gândim şi la lucrările Domnului? Ne-a furat oare atenţia ceea ce facem noi şi ceea ce omul a realizat? Pentru psalmist, animalele mici şi mari, păsările şi peştii erau motivele pentru care el Îl lăuda pe Dumnezeu. Ne motivează şi pe noi oare acest lucru? Să ne rugăm ca oricare dintre noi, acolo unde Dumnezeu ne-a pus, să aducem cinste Celui ce ne-a creat şi ne-a răscumpărat! Să ne uităm la tot ce Dumnezeu a făcut şi să nu uităm cel mai mare eveniment: venirea Domnului Isus în lume ca să moară şi să învieze pentru a ne dea nouă viaţă! Slavă Lui în veci de veci!

No comments:

Post a Comment