Luca 2:19
Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gândea la ele în inima ei.
Păstorii din câmp au mers în grabă la Betleem să vadă dacă nu au avut vre-o vedenie, sau dacă este realitate ceea ce au auzit de la înger. Ei au văzut pe copilaşul culcat în iesle, pe Iosif şi pe Maria. După ce i-au văzut le-au povestit ceea ce i-a determinat să vină la ei. Maria păstra aceste cuvinte şi se gândea la ele în inima ei. Se pare că Maria a fost destul de tânără, dar slujba ce i-a fost dată de Dumnezeu a fost ce-a care a maturizat-o în aşa măsură încât ea păstra cuvintele spuse despre pruncul Isus, şi se gândea la acele cuvinte. Ieri a fost Crăciunul, zi în care am mers la casele de rugăciune să aducem laudă Lui Dumnezeu pentru Darul Lui nespus de mare. Am auzit Cuvântul Lui Dumnezeu. Cum am procedat noi? Am păstrat Cuvântul şi ne vom gândi la el în inima noastră, sau vom da voie grijurilor şi plăcerilor din lumea aceasta să ni-l fure? Foarte multe din cuvintele auzite de noi se pierd în mulţimea gândurilor noastre, şi apoi ne mirăm cum de suntem înfrânţi în lupta vieţii. Psalmistul David spunea că el cugetă la Legea Domnului zi şi noapte. Dar nici un alt om din Biblie nu a fost numit “om după inima Lui Dumnezeu,> ci numai el! Dacă vrem să fim oameni după inima Lui Dumnezeu, atunci când citim sau auzim Cuvântul Lui Dumnezeu, să-L păstrăm în inimile noastre şi apoi să ne gândim la el tot mereu. Maria a păstrat cuvintele despre Fiul Lui Dumnezeu, şi a meditat la ele. Să facem şi noi la fel nu doar astăzi, ci în fiecare zi pentru a creşte tot mai mult în asemănare cu Domnul Isus!
Monday, December 25, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment