01 Martie, 2006

2 Timotei 2:11

Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.

Apostolul Pavel a scris această scrisoare din închisoarea din Roma, ca un ultim testament. Timotei a fost lucrător la Efes. Apostolul i-a scris cu convingerea că toţi cei care-L iubesc pe Domnul Isus, aceia vor fi încurajaţi de această scrisoare. Cei care au murit cu Domnul Isus s-au identificat cu Domnul prin credinţă şi nu doresc altceva decât să trăiască cu Domnul Isus. Moartea cu Domnul Isus a fost o moarte, care a adus sfârşitul vieţii vechi din viaţa credinciosului. Ce a fost vechi a murit, iar viaţa nouă a început. Aşa cum moartea a fost împreună cu Domnul Isus, tot aşa şi viaţa va fi trăită tot prin El.
Dacă nu ai primit în viaţa ta pe Domnul Isus, dragul meu cititor, nu mai amâna de loc ci primeşte mântuirea Lui Dumnezeu. Nu te lăsa derutat de faptul că mulţi dintre cei ce spun că sunt creştini, nu trăiesc vieţi transformate! Nu toţi cei ce azi se laudă că au murit cu Domnul, chiar au murit! Cei ce suntem copiii Lui Dumnezeu trebuie să ne dăm toate silinţele ca tot ceea ce facem şi spunem să aducă slavă Lui Dumnezeu! Este acest cuvânt adevărat în viaţa ta? Este el oare adevărat la toţi care poartă numele de creştini? Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să trăim în fiecare zi cu El şi pentru El!

28 Februarie, 2006

Proverbe 28:20

Un om credincios este năpădit de binecuvântări, dar cel ce vrea să se îmbogăţească repede nu rămâne nepedepsit!

Înţeleptul Solomon a scris cuvintele acestea acum aproape trei mii de ani, dar sunt la fel de valabile azi, cum au fost şi atunci. Cei ce sunt credincioşi Lui Dumnezeu, aceia sunt umpluţi de binecuvântări. Dumnezeu îi umple de har pe cei care umblă pe calea Lui cu credincioşie. Acei ce se încred în El nu sunt leneşi sau nelucrători, ci dimpotrivă ei lucrează cu credincioşie în fiecare zi. Cel ce vrea să se îmbogăţească repede, sau cel ce face orice numai să ajungă bogat, acela nu va rămânea nepedepsit din partea Lui Dumnezeu. În graba de a se îmbogăţi, omul va călca legile Lui Dumnezeu, iar pedeapsa va veni peste el. Dumnezeu dă binecuvântările Lui peste tot pământul, dar când oamenii nu vor binecuvântările Lui, ei nu le primesc, ci se duc spre acei care-L ascultă pe Dumnezeu. Pedeapsa Lui Dumnezeu nu vine întotdeauna imediat şi nici în forma în care oamenii o prezic. Dumnezeu nu pedepseşte cu plăcere, dar cei ce nu se încred în Domnul, aceia Îl dezonorează pe Dumnezeu! Să ne rugăm Domnului să ne facă oameni serioşi şi credincioşi în toate lucrurile. Să nu alergăm după bogăţii, ci să ne încredem pe deplin în Domnul, care a promis că pe ai Săi nu-i va lăsa niciodată!

27 Februarie, 2006

Iacov 5:8

Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.

Iacov a fost fratele Domnului Isus şi a condus biserica din Ierusalim imediat după Rusalii. În acest verset, el a scris să îndemne pe credincioşii de atunci şi desigur să ne îndemne şi pe noi să fim îndelung răbdători. Răbdarea cea mai clasică în Biblie a fost răbdarea lui Iov. El a răbdat mult timp şi enorm de multe suferinţe. Iacov a ştiut că răbdarea te duce la formarea caracterului. Cei care sunt supuşi la felurite încercări îşi dau seama că prin răbdare pot trece prin toate încercările. Se poate şi fără răbdare, dar consecinţele sunt mult mai grave. Să nu ne uităm la ceea ce lumea învaţă pe urmaşii ei, deoarece noi am fost transferaţi din întuneric la lumină. Să ne întărim inimile, deoarece venirea Domnului este aproape. Dacă acum două mii de ani a fost aproape, cât de aproape este astăzi?! Să începem această săptămână cu rugăciunea ca Domnul să ne ajute să fim mai răbdători, iar mâinile noastre să fie tot mai întărite. Să le întărim în a le ridica către Domnul în rugăciune şi să le întărim în a face tot ceea ce e de făcut pentru slava Lui Dumnezeu! Nici unul din noi să nu dăm înapoi ca să ne pierdem singuri, ci toţi să mergem înainte cu speranţa vie căci El vine în curând! În fiecare zi să ne dăm silinţele să nu slăbim pe cale, ci tot mai răbdători şi întăriţi să păşim spre ziua când vom fi luaţi să fim cu Domnul pentru totdeauna!

26 Februarie, 2006

Psalmul 28:9

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta! Fii Păstorul şi sprijinitorul lor în veci.

Rugăciunea lui David a fost ca Domnul să mântuiască şi să binecuvinteze poporul lui, adică poporul Lui Dumnezeu! Poporul ales a fost şi este Israelul. Dumnezeu a ales acest popor să fie al Lui pentru totdeauna. Chiar dacă au fost perioade când, din pricina neascultării lor, Dumnezeu a trebuit să-i pedepsească, Israelul a rămas şi rămâne poporul Lui Dumnezeu! Bazat pe legământul veşnic făcut de Dumnezeu cu Israel, David s-a rugat ca Domnul să fie Păstorul şi sprijinitorul poporului. David a cerut Lui Dumnezeu ca El să fie Păstor pentru Israel. David era împăratul de la care poporul aştepta mult, dar David ştia că nu el conduce poporul, ci Dumnezeu a condus şi tot mai conduce pe toţi cei ce se încred în El! Pentru David, binecuvântarea Lui Dumnezeu nu s-a terminat odată cu viaţa lui, ci s-a continuat şi se continuă până în veşnicie. Când noi am devenit poporul Lui, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări în Domnul Isus. El ne conduce şi tot El ne este este Păstor! Să mergem la casa de rugăciune cu bucuria în suflet că suntem moştenirea Lui Dumnezeu, iar sprijinul nu ne este în oameni, ci El este Cel care ne sprijineşte până-n veci de veci!

25 Februarie, 2005

Evrei 6:9

Măcar că vorbim astfel, prea iubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.

Scriitorul acestei epistole a scris aceste cuvinte ca să ne arate că de la cei mântuiţi se aşteaptă lucruri mai bune, adică net superioare faţă de cele făptuite de cei din lume. El era confident că cei mântuiţi sunt însoţiţi de lucruri mai bune, deoarece în viaţa lor s-a făcut transformarea de la rău la bine. Mântuirea nu este doar o idee, ci este o realitate care aduce transformarea celor ce o au. Domnul Isus a spus lui Nicodim că trebuie să se nască din nou, naştere ce vine de la Dumnezeu. Toţi cei născuţi din nou aduc roade noi care însoţesc mântuirea lor. Ei nu dau înapoi, ci merg înainte spre premiul chemării cereşti. Ei nu se încurcă cu treburile acestei lumi, deoarece caută să fie pe placul Celui ce i-a înscris în oastea Lui. Cei care sunt mântuiţi îşi duc mântuirea până la căpăt, cu frică şi cutremur. Doar acei care nu ştiu ce e mântuirea, ar mai vrea să fie în starea dinainte. Cei ce au gustat din bucuria iertării prin har, aceia îşi dau toate silinţele ca în toate lucrurile să facă doar voia Lui Dumnezeu! Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să fim prin aceia care fac roade vrednice de pocăinţa lor. Să ne rugăm ca Domnul să dea mântuirea Lui la tot neamul nostru românesc!

24 Februarie, 2006

Proverbe 24:20

Căci cel ce face răul n-are nici un viitor, şi lumina celor răi se stinge.

Cel ce caută înţelepciunea are un viitor, dar cel ce face rău să nu se aştepte la viitor, nici pe pământ, dar nici în veşnicie! Cei care nu caută altceva decât răul, cu răul se vor întâlni, căci răul este un bumerang care se întoarce asupra celor ce-l fac. Speranţa lor, că făcând răul vor ajunge undeva, este o speranţă înşelătoare, care nu-i duce nicăieri, ci doar la rău Celor ce fac răul li se stinge lumina conştiinţei nemaivăzând drumul cel bun. Ei cred că lumina o vor avea tot timpul aprinsă, dar de fapt întunericul este partea lor. Toţi am fost răi. Din fire eram copii ai mâniei, dar am fost aduşi la viaţă prin Domnul Isus care ne-a schimbat traiectoria. Din oameni răi, El ne-a făcut oameni care căutăm să facem bine la toţi oamenii, chiar la cei ce caută cu tot dinadinsul să ne facă rău. Ştim că ei nu au viitor, ci viitorul este a celor care se încred în Domnul. Aceştia nu sunt buni prin ei înşisi, ci au fost spălaţi de păcate şi prin Duhul Sfânt ce li s-a dat, caută să umble bine şi să facă binele. Dacă lumina celor răi se stinge, a celor buni însă, arde voioasă! Să ne uităm bine la ceea ce facem şi să urmăm binele nu răul. Chiar dacă ispita vine să facem răul, prin puterea Duhului Sfânt noi suntem chemaţi să biruim răul prin bine. Să ne rugăm Domnului ca să ne ajute să ne ferim de orice aparenţă a răului, şi să urmărim tot ce este bun şi plăcut înaintea Domnului! Să-L slăvim pe Domnul căci este bun şi bunătatea Lui ţine în veac!

23 Februarie, 2006

Romani 8:15

Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, adică, Tată!

Prin justificarea pe care Domnul Isus ne-a dat-o, noi am intrat într-o relaţie unică cu Tatăl devenind copiii Lui! Duhul pe care Dumnezeu ni l-a dat, nu este un duh de robie care să ne mai ducă la frică, ci este duhul de înfiere, duhul care ne-a adus în familia Lui Dumnezeu! Nici o relaţie din trecut nu mai are valabilitate. Înfierea noastră le-a anulat pe toate cele vechi. Dumnezeu ne-a luat să fim ai Lui şi asta a tăiat orice drept al lumii vechi asupra noastră. Ca şi copii ai Lui Dumnezeu noi trebuie ca zi de zi să ne dăm toate silinţele să-I fim pe placul Lui. Nu suntem sclavi ca să ne temem, ci suntem copiii Lui Dumnezeu. Strigătul nostru nu este de frică sau de disperare, ci de bucurie că suntem copiii Lui Dumnezeu! De ce mai există oare frică în sufletele noastre? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră? Şi chiar dacă toate forţele de aici sau din lumea spiritelor s-ar năpusti peste noi, nu avem de ce să ne fie frică, că nimic nu ne poate despărţi de dragostea Lui Dumnezeu! Dragostea Lui Dumnezeu a fost şi este aşa de mare că nimic şi nimeni nu o poate frânge. Să-I dăm slavă Lui Dumnezeu şi să ne silim şi astăzi să umblăm în ascultare de El!

22 Februarie, 2006

Psalmul 8:9

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!

Psalmistul David a crezut ceea ce a scris în poeziile inspirate de Duhul Sfânt, adică Psalmii care ne sunt atât de dragi. În acest psalm David s-a minunat de grija şi atenţia pe care Dumnezeu o are pentru oameni. Privind atent la felul minunat cum Dumnezeu ne ocroteşte, nu poţi avea o altă reacţie decât cea a lui David: Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Nu este un alt Nume ca Numele Domnului, care este un turn tare pentru toţi cei ce se încred în El. Oamenii au nume mari şi sonore, dar nimeni nu are măreţia şi maiestatea Numelui Lui Dumnezeu! Moise a auzit din rug vocea care i-a spus: Eu sunt Acel ce sunt! Eterna existenţă, adică esenţa vieţii este Dumnezeu. Toate îşi au viaţa şi mişcarea în El. Nu este nimic din lumea aceasta, care să nu-L reprezinte pe Dumnezeu, deoarece Dumnezeu a creat totul. Ce bine ar fi dacă toţi oamenii s-ar opri în loc ca şi David să privească la tot ceea ce Dumnezeu a făcut, şi apoi să se oprească la cruce să vadă unde a strălucit cel mai frumos Numele Lui Dumnezeu! Când toţi oamenii ar privi la cruce, cred că toţi ar striga împreună cu David: Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!

21 Februarie, 2006

Filipeni 4:9

Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine, şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Apostolul Pavel se afla în închisoarea din Roma când a scris aceste cuvinte. El a îndemnat pe creştinii, de unde el a poposit prima dată în Europa, ca să ia aminte la ceea ce au învăţat de la el. Au fost îndemnaţi să nu abandoneze învăţătura curată a lui Pavel, chiar dacă acesta nu mai urma să apară pe scena lor. Nimeni nu ştia dacă Pavel se va mai duce la Filipi sau nu. Atâta timp cât le-a fost dat să se întâlnească, Dumnezeu a folosit acel moment şi încă-l foloseşte pentru a accentua exemplul personal al celor ce umblă prin credinţă. Pavel a fost la Filipi imediat după ce a avut visul cu omul, care i-a chemat în Macedonia să-i ajute. În momentul scrierii acestei epistole se afla la Roma în închisoare. De acolo, el le-a adus aminte de trăirea lui exemplară, îndemnându-i să facă tot ceea ce au auzit de la el. Nu e deloc mândrie la Pavel, ci este dorinţa ca oamenii care vin la biserică să se poată da model de slujire şi de viaţă celor din jurul lor. Să ne rugăm ca Domnul să ne facă pe noi toţi cei, care suntem copiii Lui, oameni maturi care să putem învăţa pe alţii să meargă pe calea Domnului!

20 Februarie, 2006

Psalmul 34:5

Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine.

David a scris cuvintele acestea în situaţia critică când fugea de Saul. Viaţa lui a fost în pericol permanent, dar încrederea lui nu s-a clătinat, ci s-a întărit în Domnul. Când şi-a întors privirea spre oameni nu a găsit ajutorul pe care ar fi crezut că-l va primi, de aceea şi-a întors privirile spre Dumnezeu. Cum şi-a întors privirile spre Dumnezeu, a fost luminat de bucurie. David se putea uita oriunde, dar pace parcă nu exista pentru el. Mai mult a trebuit să facă pe nebunul în faţa lui Abimelec pentru ca acela să nu-l considere spion sau duşman. A fost desigur extrem de greu pentru David să facă acel lucru, dar a ales calea aceea pentru a scăpa de Saul. Când s-a întors spre Dumnezeu, faţa nu i-a mai fost umplută de ruşine, ci faţa a început să fie luminată de bucurie. Începem o nouă săptămână, de aceea îndemnul meu este ca noi toţi să ne îndreptăm privirile spre Dumnezeu pentru a fi luminaţi de bucuria Domnului. Să ne păzească Domnul de a avea motive pentru care să ni se umple faţa de ruşine.

19 Februarie, 2006

Evrei 10:37

Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.

Scriitorul Epistolei către Evrei a scris aceste cuvinte acum două mii de ani. De atunci şi până acum, fiecare generaţie de credincioşi au fost mângâiaţi şi încurajaţi de aceste cuvinte. Nu cred că a fost vre-un credincios care să nu creadă că în generaţia lui va veni Domnul Isus. Apostolul Pavel a fost convins că el şi cei din generaţia lui vor rămânea pâna va veni Domnul. După plecarea primilor creştini, următorii au crezut acelaşi lucru. În cruntele prigoane din partea romanilor nu era mai mare mângâiere decât faptul că Domnul Isus va veni şi nu va zăbovi! Domnul Isus Însuşi a spus ucenicilor că se duce să le pregătească loc, ca acolo unde este El să fie şi ucenicii Lui. Dar, după aceea a spus că se va întoarce, iar ucenicii adevăraţi L-au aşteptat şi au cerut mereu să vină Domnul Isus. Apostolul Petru ne-a scris că Domnul nu întârzie, cum cred unii, ci are îndelungă răbdare şi doreşte ca toţi oamenii să vină la pocăinţă. Cum este oare generaţia noastră? Suntem noi gata dacă Domnul Isus ar veni astăzi? Dacă El ar coborî pe norii cerului să-Şi ia Biserica, am fi noi gata? Scriitorul versetului de mai sus a scris prin inspiraţia Duhului Sfânt că Domnul Isus va veni şi nu va zăbovi. Eu cred din toată inima că nu mai este mult şi acest verset se va împlini. Cred că nu mai este mult şi Biserica va fi luată de pe pământ. De aceea îndemnul meu este pentru toţi cei care citiţi această meditaţie, să ne pregătim serios pentru ziua venirii Domnului Isus în slavă! Toţi cei care nu aţi primit încă darul mântuirii puteţi să-l primiţi prin credinţă. El este gata să vă dea mântuirea chiar acum. Cei care suntem credincioşi ştim că El vine şi de aceea zilnic noi Îl aşteptăm cu drag şi ne păzim de tot ce se pare rău. Nu suntem mântuiţi prin fapte, dar fiind mântuiţi vrem ca faptele noastre bune să ducă la slăvirea Tatălui nostru care este în cer.

18 Februarie, 2006

Iov 41:11

Cui sunt dator, ca să-i plătesc. Sub cer totul este al Meu.

Aceste cuvinte fac parte din răspunsul pe care Dumnezeu i l-a dat lui Iov. Dumnezeu a ascultat toate discuţiile dintre Iov şi prietenii lui, iar când ei au terminat, El nu a răspuns la întrebările lui Iov, ci i-a arătat Cine este Suveran. Iov a vrut tare mult ca Dumnezeu să-i răspundă la plângerile lui, dar Dumnezeu i-a spus că El nu este dator nimănui. Nimeni nu i-a dat ceva ca să-I poată cere sau pretinde de la El. Tot ce face şi tot ce dă este din dragostea Lui, nu că ar fi dator să o facă! Şi chiar dacă cineva crede că a făcut sau a dat ceva pentru Dumnezeu, totuşi Dumnezeu declară că totul este al Lui, aşa că nu putem face nimic! Iov dorea o explicaţie logică la suferinţa lui, dar Dumnezeu nu i-a răspuns aşa cum ar fi vrut el, ci aşa cum El a ştiut că e bine. După răspunsul Lui Dumnezeu, Iov şi-a dat seama că Dumnezeu nu este dator să-i răspundă, de aceea s-a pocăit în sac şi cenuşă. Nu putem şti care i-ar fi fost răspunsul lui Iov, dacă Dumnezeu i-ar fi spus că toată încercarea s-a datorat faptului că diavolul a vrut să se convingă de Iov că nu se teme de Dumnezeu degeaba. Ştim însă că Iov a răspuns foarte bine la ceea ce Dumnezeu i-a spus. Cred că mulţi dintre noi uităm adevărul acesta exprimat de acest verset. Cred că mulţi avem impresia că Dumnezeu Dacă Dumnezeu ar fi dator cuiva, i-ar plăti imediat. Dumnezeu nu ar întinde datoria pe ani de zile, ci ar plăti-o imediat. Faptul că nu răspunde imediat la anumite întrebări, ne spune nouă că Dumnezeu este Suveran şi că El are dreptul să facă ce vrea. Ne-a dovedit că ne iubeşte şi ne-a spus că toate lucrurile lucrează spre binele nostru. Cum lucrează, cine le combină pentru a ieşi bine, nu-i treaba noastră. Să-I dăm slavă Lui că El stăpâneşte totul şi să ne încredem pe deplin în El. Deşi nu ne-a fost dator, Dumnezeu L-a dat pe Domnul Isus să moară pentru noi. Nu este mai mare dragoste decât aceasta. Şi când El a dat pe Domnul Isus, noi eram duşmanii Lui, iar acum suntem copiii Lui. Să umblăm şi astăzi în conştienţa că suntem iubiţi de Dumnezeu şi să ne încredem în El fără rezerve.

17 Februarie, 2006

1 Petru 3:10

Căci cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău, şi buzele de cuvinte înşelătoare.

Apostolul Petru a înţeles că toţi oamenii de pe pământ doresc să vadă zile bune în viaţa lor. Nimeni nu a dorit să aibe o viaţă plină de zile rele, ci toţi şi-au dorit o viaţă plină de zile bune. Şi astăzi oamenii doresc să aibe viaţă şi zile bune. De ce nu există aceste zile bune? De ce mai multe sunt zilele rele? Toţi ştim că înfrânarea limbii te scuteşte de mari necazuri. Cei ce doresc o viaţă bună sunt îndemnaţi să ţină limba sub control. Dar pentru a ţine limba sub control, trebuie ca inima să fie curăţită. Domnul Isus a spus să fim atenţi la inimă, căci de acolo izvorăsc toate lucrurile. Dacă inima este curată, din ea vor ieşi lucruri curate care vor duce la zidirea celor ce le aud. Dar, dacă inima nu a fost curăţită, din ea vor ieşi toate lucrurile rele. Cei care L-am primit pe Domnul Isus în inima noastră avem inima schimbată, şi deci limba noastră este sub control, iar cuvintele înşelătoare ne sunt străine. Cei ce nu aveţi încă pe Domnul Isus în inimă, îndemnul meu este să-L chemaţi prin credinţă şi El va schimba inima voastră. Numai aşa putem avea limba înfrânată de la rău şi buzele nu vor rosti cuvinte înşelătoare.

16 Februarie, 2006

Psalmul 16:5

Domnul este partea de moştenire şi paharul meu. Tu îmi îndrepţi sorţul meu.

În această cântare, David a prezentat înţelegerea lui cu privire la Cine este Dumnezeu pentru el. David nu a văzut valoare nici în lucrurile din jur şi nici în prada de război, ci a făcut din Domnul partea lui de moştenire. Paharul lui David era din nou plin cu Dumnezeu, nu cu altceva! Viaţa lui David era în mâna Lui Dumnezeu şi David se sprijinea şi se încredea numai în Dumnezeu. Viitorul lui David nu era o problemă, deoarece el a văzut că sorţul lui, adică destinul lui era tot în mâna Lui Dumnezeu. Fiind în mâna Lui Dumnezeu, El îndreaptă destinul nostru aşa cum ştie El. Cei care suntem copiii Lui Dumnezeu trebuie să avem aceeaşi atitudine faţă de Dumnezeu ca şi David. Partea noastră de moştenire nu e în această lume, ci în lumea Lui Dumnezeu. Paharul nostru nu este plin din această lume, ci este plin de harul Lui Dumnezeu! Într-un alt psalm, David a scris că paharul lui Tot aşa este şi paharul nostru. Dumnezeu nu s-a schimbat, iar îndurările Lui nu au ajuns la capăt, ci sunt proaspete pentru noi în fiecare dimineaţă. Să nu ne temem de viitor, căci destinul nostru este în mâna Lui, El ne conduce viaţa. Să ne lăsăm conduşi de El şi astăzi urmând cu credincioşie Cuvântul Lui!

15 Februarie, 2006

Coloseni 2:8

Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amagire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile oamenilor, şi nu după Cristos.

Apostolul Pavel a scris celor din Colose să nu se lase duşi în rătăcire de acei care credeau altfel. Nici nu au luat încă fiinţă bisericile, că cel rău şi-a şi trimis agenţii lui să îi înşele. Au trecut două mii de ani de atunci şi cel rău nu s-a lăsat, ci continuă să amagească pe cei care sunt pe calea adevărului. De aceea îndemnul lui Pavel este şi astăzi la fel de valabil ca şi atunci. Şi astăzi sunt din aceia care în loc să se ia după Cristos, se iau după datina şi învăţătura oamenilor. Este de neimaginat ca cineva care ştie adevărul să se lase dus de o minciună. Dar totul e posibil în lumea în care trăim! Unii oameni se lasă amăgiţi aşa de uşor! Filozofia lumii li se pare unora mai logică decât filozofia Domnului Isus. Învăţăturile oamenilor li se par unora mai corecte decât Cuvântul Lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca Domnul să ne păzească de aceste lucruri şi să ne dea puterea să ne luăm doar după Cristos. Cei care se iau după Cristos nu greşesc niciodată. Ei nu mai umblă neştiind unde merg, ci El ese Cel care îi conduce pe calea Lui. Cei ce merg după El nu duc lipsă de nimic, căci El le este Păstorul Cel Bun. Cei ce merg după Domnul Isus nu vor fi amăgiţi, ci vor merge plini de încredere în puterea harului care le-a fost dat!

14 Februarie, 2006

Proverbe 14:11

Casa celor răi va fi nimicită, dar cortul celor fără prihană va înflori.

Astăzi în America este ziua Sfântului Valentin. De la mic la mare toţi ştiu să spună cuvinte frumoase şi plăcute celor dragi. Se dau daruri şi se fac enorm de multe făgăduinţe de dragoste şi căsătorie! Cuvântul Lui Dumnezeu ne spune că secretul prosperităţii şi al bunăstării stă în umblarea fără prihană! Cei ce sunt răi vor fi nimiciţi. Casa acestora nu dăinuieşte, ci încetul cu încetul se distruge. Cortul celor ce umblă în integritate, adică fără prihană are şanse de înflorire şi de prosperitate. Trăirea în neprihănire este trăirea după Cuvântul Lui Dumnezeu. În fiecare departament al vieţii, principiile de conduită trebuie să fie luate din Cuvântul Vieţii. Doar aşa se poate ajunge la înflorire. Fără Cuvântul Lui Dumnezeu la baza căminului, nu se ajunge nicăieri. Cei care suntem copiii Lui Dumnezeu să nu încetăm a umbla tot mereu fără prihană, deşi ştim că nimeni în lume nu a fost neprihănit, decât Domnul Isus. Proverbul acesta nu vorbeşte de o astfel de neprihănire, ci se referă la integritate. Să ne ajute Domnul să fim serioşi în umblarea noastră de zi cu zi. Cei care încă nu aţi dat inima voastră Domnului, îndemnul meu astăzi este să vă deschideţi inima ca Domnul Isus să intre acolo şi să vă aducă adevărata fericire!

13 Februarie, 2006

Evrei 12:1

Şi noi, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.

Scriitorul acestei Epistole ne-a scris că în jurul nostru sunt enorm de mulţi martori care desigur au o singură dorinţă şi anume, să ne vadă şi pe noi că ajungem biruitori la ţintă! Aceşti martori nu sunt din partea acuzării, ci sunt din partea apărării. Ei nu ne acuză, ci ne încurajează să alergăm cu stăruinţă pe calea vieţii, adică să perseverăm până la capătul drumului. Să nu ne împiedicăm pe cale, ci să dăm la o parte tot ce ne-ar sta în cale. Diavolul aruncă pietre şi piedici în calea noastră, dar noi nu suntem străini de strategiile lui, ci prin Duhul Sfânt ştim cum să le dăm la o parte. Păcatul care foarte uşor ne înfăşoară, trebuie dat la o parte, căci altfel păcatul încetineşte drumul nostru. După ce-am dat la o parte piedicile şi păcatul din drumul nostru, trebuie să ne angrenăm într-o alergare stăruitoare spre înainte! Oricine care a alergat ştie că nu se poate alerga când ai poveri pe tine sau eşti prins în anumite curse. În viaţa spirituală, Domnul Isus vrea ca noi să progresăm zi de zi, urcând trepte tot mai înalte de apropiere de El. Fie ca acest început de săptămână să fie plin de dorinţa de a alerga fără şovăire în cursa vieţii, dând la o parte orice piedică şi orice păcat din vieţile noastre pentru a ajunge cu bine la ţinta noastră, adică la Domnul Isus!

12 Februarie, 2006

Proverbe 12:11

Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic, ajunge de nimic.

Atât în vremea lui Solomon ca şi acum, munca perseverentă aduce garanţia belşugului. Prin speculaţiile lui, cel de nimic nu reuşeşte, chiar dacă ziua şi noaptea gândeşte la profit imediat, nu-l ajută la nimic. Dumnezeu ne-a chemat să fim oameni care să lucrăm şi să nu ne ţinem de nimicuri! E de neimaginat ca oamenii lui Dumnezeu să umble după nimicuri, deoarece umblarea aceasta i-ar face pe ei înşişi de nimic. Dar copiii Lui Dumnezeu trebuie să reprezinte cu cinste pe Cel ce le este Tată, adică pe Dumnezeu. Domnul Isus a spus că Tatăl lucrează şi El deasemenea lucrează. Domnul Isus a fost acuzat că era prietenul vameşilor şi al păcătoşilor, dar niciodată nu a fost acuzat că se ocupă de nimicuri! El nu s-a amestecat în nici o discuţie de nimic, şi nici nu a făcut ceva care să-L fi putut califica de nimic! De ce oare astăzi sunt atâţia care umblă după nimicuri? De ce sunt ogoare nelucrate? De ce sunt atâţia copii neîngrijiţi şi ne-educaţi? Nu cumva prea mulţi părinţi umblă după nimicuri? Să ne păzească Domnul pe cei care suntem ai Lui să nu fugim după nimicurile acestei lumi, şi nici să nu facem lucruri de nimic, ci să umblăm după lucruri nobile care aduc cinste numelui pe care-l purtăm. Să mergem cu bucurie în casele de rugăciune pentru a ne închina înaintea Domnului cu reverenţă şi bucurie că ne-a scos din lumea nimicurilor şi ne-a adus în împărăţia Lui!

11 Februarie, 2006

Tit 3:14

Trebuie ca ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice şi să nu stea neroditori.

Apostolul Pavel a scris tânărului Tit cum trebuie să fie cei care sunt de partea Domnului Isus. Erau şi atunci ca şi acum, situaţii care cereau atenţia deosebită a celor din biserică. De aceea a scris Sfântul Pavel acest verset pentru a îndemna pe credincioşii de atunci să fie cei dintâi în fapte bune, dar nu în competiţie cu alţii, ci în cooperare cu alţii. Mult prea uşor credeau că întoarcerea la Dumnezeu este un fapt separat de restul vieţii. Dar nu e aşa, ci cel care este în Cristos este o făptură nouă, iar făpturile noi trăiesc vieţi noi, adică schimbate. Suntem noi primii în ceea ce facem? Sunt faptele noastre vrednice pentru a fi puse alături de ceea ce alţi sfinţi au realizat.? Când harul Lui Dumnezeu ne-a adus în împărăţia Lui Dumnezeu, El ne-a învăţat s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumii. Tot harul ne-a învăţat să trăim cu evlavie, or a trăi cu evlavie implică a fi cel dintâi, sau primul în fapte bune! Atât în adunare cât şi în afara adunării sunt oameni cu nevoi la care trebuie să luăm aminte. Nevoile imediate trebuie să fie rezolvate imediat. Apoi Apostolul Pavel a scris ca să nu stăm neroditori. În mod normal nu se spune acest lucru. Nimeni nu a spus unui pom să facă roade. Pomii fac roade pentru că sunt pomi. Tot aşa şi noi cei care am fost născuţi din nou, nu putem să nu rodim. Să ne rugăm Domnului ca El să ne ajute să fim cei dintâi în fapte bune şi să aducem multă roadă pentru slava Domnului Isus!

10 Februarie, 2006

Proverbe 10:12

Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile!

Cât de bine este cunoscut acest adevăr şi totuşi este atât de rar practicat! De ce oare? De ce în lumea în care trăim domină ura şi nu dragostea? De ce pentru nişte caricaturi se răscoală o lume întreagă? De ce nu re ridică milioanele de creştini din lume să demonstreze dragostea Lui Dumnezeu? Mă tem că prea puţini din cei ce se numesc creştini mai ştiu ce înseamnă dragoste! Ura nu este altceva decât o boală care macină pe oamenii, care au sau nu au motive reale. Textul de mai sus implică că în lume se greşeşte, şi chiar foarte mult, dar numai cei ce nu iubesc se opresc la greşeli, cei care însă iubesc, acoperă toate greşelile. Dragostea nu iartă păcatele cuiva, dar nu le trâmbiţează adică nu le vântură la toată lumea. Dragostea tace şi suferă în tăcere, ura însă porneşte certuri. Cain l-a urât pe Abel şi l-a eliminat. Nu a avut loc pe tot pământul de unul care nu i-a făcut nimic, doar era mai bun ca el. Saul l-a urât pe David şi l-a urmărit până la moarte, deşi David l-a iubit şi i-a acoperit mereu greşelile. Noi cei credincioşi am fost scoşi din lumea întunericului şi am fost aduşi în împărăţia Fiului Dragostei Lui Dumnezeu! În această stare de har ura nu are ce căuta la noi. Mânia, care de obicei duce la ură, la cei credincioşi trebuie să moară în fiecare zi pentru a nu face pui! Dragostea care a fost turnată în inimile noastre ne face capabili să acoperim toate greşelile. Aşa cum Cristos ne-a iertat pe noi, aşa trebuie să ne iertăm şi noi. Desigur că trebuie să fie pocăinţă şi întoarcere de la greşeli, dar absenţa acestora nu ne dă dreptul la ură. Să ne rugăm Domnului să ne păzească de orice ură şi plini de dragoste să trăim pentru slava Lui Dumnezeu în fiecare zi!

09 Februarie, 2006

1 Tesaloniceni 2:12

Ca să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu, care v-a chemat la împărăţia şi slava Sa.

Chemarea Lui Dumnezeu a fost ca noi copiii Lui să trăim în aşa fel încât să-I aducem cinste. Cei din Tesalonic au primit Evanghelia cu bucurie şi mergeau drept pe calea cea nouă. Apostolul Pavel le-a scris să-i îndemne să continue în ceea ce au început aşa de bine. De asemenea le-a scris ca să se poarte într-un chip, care să fie vrednic de Domnul. Dacă în altă parte, Apostolul a scris să ne purtăm într-un chip vrednic de Evanghelie, aici el a scris să ne purtăm în aşa fel încât să fie Domnul lăudat de cei ce văd purtarea noastră. Dumnezeu în bunătatea Lui nu ne-a chemat din întuneric la o altă sclavie, ci ne-a chemat la împărăţie şi slavă! Domnul Isus a adus pe pământ vestea căci împărăţia cerurilor este aproape. Toţi cei însetaţi şi obosiţi sub grele poveri pot să vină la El ca să primească odihnă! În odihna care El ne-a dat-o am găsit că de fapt împărăţia începe de pe pământ, iar slava Lui nu va fi doar în cer, ci şi ea ne îmbracă sufletul începând de pe pământ. Să ne arătăm mulţumirea faţă de Domnul pentru aşa o chemare înaltă şi să trăim într-un chip vrednic de El!

08 Februarie, 2006

Isaia 45:6

Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui , că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul şi nu este altul!

Dumnezeu a ales un împarat păgân pentru a-şi aduce planurile la îndeplinire. El a chemat pe Cir să aducă cunoştinţă de Domnul atât în el, cât şi în Israel, şi chiar până la marginile lumii. Dumnezeu a dorit ca oamenii să-l cunoască nu din dorinţa ca El să fie doar cunoscut, ci oamenii prin această cunoaştere să aibă viaţa veşnică! De la răsărit şi până la apus, de-a lungul întregului pământ, nu este alt Dumnezeu, ci doar El singur este Domn! Ce mare har ca noi să fim copiii Unicului şi Adevăratului Dumnezeu! Dar, deşi Domnul este singurul Dumnezeu peste tot pământul, nu toţi oamenii ştiu lucrul acesta. Trebuie să le spună cineva! Cred că acel cineva sunt eu şi tu cel care citeşti aceste rânduri! Să nu aşteptăm ca alţii să facă de cunoscut acest adevăr, ci noi în locul unde El ne-a aşezat, trebuie să fim purtătorii Lui Dumnezeu în inimile noastre! Noi să-L ducem pe Domnul Isus la cei ce nu cunosc calea crucii care duce-n cer! Să nu dăm înapoi de la nici o posibilitate de a face Numele Lui Dumnezeu cunoscut peste tot pâmântul, ci să spunem plini de încredere că Dumnezeu este Singurul Dumnezeu care a creat tot universul şi ne-a creat şi pe noi!

07 Februarie, 2006

Ioan 8:29

Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.

Domnul Isus nu a fost niciodată singur pe acest pământ. Chiar atunci când a strigat că este părăsit, Biblia spune că Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine. Domnul Isus a spus că nu a fost lăsat singur de Tatăl, deoarece întotdeauna a făcut ce a fost plăcut Tatălui. Ce minunat exemplu pentru noi! Domnul ne-a promis că va fi cu noi tot timpul, şi nu avem nici un motiv să ne îndoim de prezenţa Lui! Domnul Isus a spus că El a fost tot timpul pe placul Tatălui! El a fost ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce! Ce facem noi oare? Îi suntem noi tot timpul pe plac? Mergem noi tot timpul pe calea îngustă cu bucuria Domnului în inimă? Nu cumva când ajungem la greu sau la vre-un necaz îl părăsim pe Domnul? Nu cumva din pricina unor plăceri lăsăm calea Domnului? Nimic nu a putut să-L determine pe Domnul Isus să facă ceva ce nu a fost pe placul Tatălui. Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute şi pe noi să facem tot ce este plăcut Tatălui şi astăzi şi toată viaţa, pentru ca nici noi să nu fim lăsaţi singuri de Dumnezeu, ci să ne putem tot timpul bucura de prezenţa Lui în inimile noastre!

06 Februarie, 2006

Proverbe 6:23

Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii.

Toţi cei ce merg pe căi greşite nu vor să asculte nici de învăţătură, nici de îndemn sau de mustrare şi nici de sfatul cuiva. Cei care sunt pe calea Domnului, aceia ascultă sfatul şi îndrumarea şi fac binele cu pas grăbit. Ei nu se dau înapoi de la învăţătură, iar când cineva le dă îndemn sau chiar mustrare, o iau cu dorinţa de mai bine. Nu e nici o taină că atunci când fugi de învăţătură rişti să mergi în întuneric, deoarece învăţătura este o lumină pentru cei ce ascultă. Cei care merg pe calea ascultării de îndemn şi de mustrare sunt pe calea vieţii. Ei sunt feriţi de primejdia morţii şi a rătăcirii de la adevăr. Ce fel de oameni suntem noi? Ascultăm noi sfatul pe care ni-l dă Cuvântul Lui Dumnezeu, sau acei care ştiu mai bine decât noi calea? Suntem noi setoşi după învăţătură, sau fugim de ea? Dacă vrem să mergem în lumină, atunci nu avem altceva de făcut decât să aplecăm urechea la învăţătura Domnului!
Începem o nouă săptămână şi îndemnul meu este ca toţi să ascultăm sfatul Scripturii şi să mergem în lumina Domnului în fiecare zi. Să ne ferim de orice cale rea şi să evităm orice aparenţă a răului. Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să luăm aminte la îndemnurile Lui, iar mustrările Lui să ne îndrepte tot mai mult paşii pe cărarea vieţii!

05 Februarie, 2006

1 Corinteni 1:18

Fiindcă predicarea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea Lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel a scris aceste cuvinte către cei din Corint pentru a le arăta că nu toţi oamenii vor pricepe predicarea crucii Domnului Isus, care la mulţi li s-a părut atunci a fi o nebunie. Dar nici astăzi nu sunt puţini din acei care tot la fel cred. Dacă s-ar fi predicat o evanghelie fără cruce, fără suferinţă şi fără moarte, ar fi acceptată altfel! Dar să accepţi o evanghelie a crucii, a suferinţelor şi chiar a morţii, este o pură nebunie! De ce oare? Oamenilor le place să trăiască după voia şi mintea lor. Ei nu vor să ştie că cineva a fost gata să sufere totul pentru ca ei să fie mântuiţi. Ei doresc să fie ei cei care se mântuie singuri, ne având obligaţii faţă de altcineva. Modelul biblic este însă altul. Pe când eram noi încă păcătoşi, Domnul Isus a venit în lume şi Şi-a dat viaţa pentru mântuirea lumii întregi. El nu s-a limitat doar la a chema pe Evrei, ci a chemat la El pe toată lumea! Astăzi vom merge în casa de rugăciune şi mulţi vom celebra moartea şi învierea Domnului Isus. Să mergem cu inima plină de bucurie, căci prin moartea Domnului Isus am primit puterea şi dreptul să fim copiii Lui Dumnezeu. Să-I mulţumim Lui pentru acest har şi astăzi şi toată veşnicia!

04 Februarie, 2006

Zaharia 8:16

Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui adevărul, judecaţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii.

Dumnezeu a spus poporului prin profetul Zaharia că le va face bine, dar acest lucru nu exclude responsabilitatea personală. Am citit în aceste zile că sunt teologi catolici care vor să-l dezvinovăţească pe Iuda, cel care L-a vândut pe Domnul Isus. Nu cred că este altceva în spatele acestei acţiuni decât dorinţa de a arăta că nu Iuda a fost responsabil de trădare, ci Dumnezeu care a hotărât ca Iuda să-L vândă pe Domnul Isus. E adevărat că Dumnezeu a hotărât ca Iuda să fie trădător, dar asta nu l-a absolvit pe Iuda de vinovăţie. Dumnezeu ne-a creat în aşa fel încât noi să fim responsabili pentru orice facem. De aceea în acest verset Dumnezeu a spus clar poporului ce să facă. Dumnezeu a spus că Iersualimul va fi cetatea sfântă, cetatea adevărului şi a credincioşiei, dar nu va fi din pricina zidurilor, ci din pricina locuitorilor care vor trăi în neprihănirea pe care Dumnezeu o dă. Oamenii trebuie să spună adevărul unul altuia. Ce armonie ar fi în casele oamenilor dacă toţi ar spune adevărul! Ce pace ar fi între popoare dacă toţi ar spune adevărul! Chiar azi se dezbate ce să facă cu Iranul care le spune neamurilor că vrea energie nucleară pentru curent electric, iar neamurile nu-l cred. Ei sunt convinşi că Iranul vrea energie nucleară pentru bombe. Ce armonie ar fi între ei dacă ar începe să spună adevărul! Judecăţile să se facă după adevăr în vederea păcii şi a liniştii depline! Judecată strâmbă trebuie să dispară, iar răul din gândurile oamenilor să fie un lucru al trecutului!
Să ne rugăm Domnului ca toţi cei care suntem credincioşi să spunem numai adevărul, urând orice cale a minciunii. Să judecăm orice lucru după adevăr în vederea păcii. Fie ca umblarea în adevăr să ne aducă pacea care întrece orice pricepere! Celor care încă nu-L cunosc pe Dumnezeu le spun că nu este altă cale mai bună decât calea adevărului, de aceea vă chem la Cel ce este Adevărul, adică la Domnul Isus!

03 Februarie, 2006

Faptele Apostolilor 14:22

El îi îndemna să stăruie în credinţă, şi spunea că în Împărăţia Lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

Apostolul Pavel a îndemnat pe primii creştini din Asia Mică să continue în credinţă, adică să nu se lase duşi în rătăcire de cei care întărâtau pe oameni împotriva lor. Viaţa de credinţă a fost întotdeauna cu greutăţi atât la începutul ei cât şi pe parcursul ei. Pavel a vrut să-i pună în gardă pe cei credincioşi ca să nu se lase, ci să persevereze pe calea Domnului. În împărăţia Lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri! Domnul Isus Însuşi ne-a spus că în lume vom avea necazuri, dar să îndrăznim, căci El a biruit lumea! Împărăţia Lui Dumnezeu nu se câştigă prin suferinţă, ci în ea se intră prin har, dar harul nu ne scuteşte de suferinţe! Harul ne este îndeajuns în suferinţe! El ne ajută să trecem biruitori prin suferinţe! Desigur că Apostolul Pavel a avut în vedere persecuţia celor care se opuneau creştinismului la începuturile lui, dar nu cred că s-a limitat doar la acele necazuri. Oricare ar fi necazurile, trebuie să ştim că prin ele ne apropiem mai tare de Domnul. Nu ştiu în ce necazuri vă aflaţi dragii mei cititori, dar ştiu că Dumnezeu ştie necazurile tuturor copiilor Lui şi El ne ajută pe toţi să trecem prin ele mai mult decât biruitori. Să ne ajute Domnul să stăruim în credinţă şi să nu dăm înapoi, ci să perseverăm în umblarea prin credinţă tot mereu!

02 Februarie, 2006

Judecători 2:10

Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.

Nu cred că este vre-un credincios care să nu ştie această tristă istorie. După moartea lui Iosua şi a întregii lui generaţii, s-au ridicat alţii care nu au mai cunoscut pe Domnul şi nici măcar ca o poveste despre marile minuni ale Lui Dumnezeu. Este greu de imaginat că părinţii aceia nu au spus copiilor lor prin ce mari minuni au fost aduşi ei sau părinţii lor în ţara Canaanului. Dar Biblia este adevărată, aşa că nu ne îndoim de acest trist adevăr, mai ales că el este prezent şi astăzi printre noi. Sunt şi astăzi oameni care nu transmit mai departe cunoaşterea de Dumnezeu şi nici realitatea minunilor Lui. Dumnezeu a avertizat poporul Israel că aşa se va întâmpla, dar ei nu au vrut să creadă. Dar cei ce nu învaţă pe copiii lor despre Dumnezeu, tot spre acelaşi trist deznodământ se duc. Şi după ei se va ridica o generaţie care nu-L va mai cunoaşte pe Domnul. Ce trist va fi dacă cei ce-L cunosc pe Dumnezeu nu vor spune mai departe acest adevăr pentru ca şi copiii lor să ştie despre Domnul şi măreţia Lui! Să ne păzească Domnul de aşa ceva pe noi care suntem copiii Lui. Să ne dăm toate silinţele să spunem copiilor noştri despre Domnul şi despre minunile Lui care Le-a făcut pentru noi.