01 Mai, 2006

Psalmul 119:54

Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele, în casa pribegiei mele!

Psalmistul a iubit Cuvântul Lui Dumnezeu aşa de mult încât acest lucru l-a condus la a cânta. El nu ne spune ce fel de cântări a cântat, dar putem înţelege din contextul acestui Psalm că el a cântat Domnului. Aşa de mult i-a plăcut Legea Domnului că zi şi noapte a cugetat la perceptele ei. Psalmistul se vedea aşa cum ar trebui să ne vedem fiecare: străini şi călători în această lume. Casa lui el a numit-o casa pribegiei şi a pelerinajului prin lume. Pământul nu-i casa noastră, ci cerul este locul unde Domnul ne-a pregătit loc să fim cu El pentru veci de veci. Să ne adâncim şi noi privirile în Cuvântul Lui Dumnezeu ca să ajungem şi noi la intensitatea cu care psalmistul a iubit Cuvântul Lui Dumnezeu. Să cercetăm Scriputura pentru ca ea să ne inspire la cântări de laudă pentru Dumnezeul care ne-a dat această minunată carte şi care este cartea cărţilor, adică Cuvântul Lui Dumnezeu! Fie acest început de săptămână hotărâtor în viaţa noastră pentru a citi şi a împlini Cuvântul Lui Dumnezeu!

30 Aprilie, 2006

Luca 24:48

Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.

Evanghelistul Luca a scris că Domnul Isus după înviere a spus ucenicilor că ei sunt martori ai morţii şi învierii Lui. Domnul Cel viu le-a explicat încă o dată că aşa trebuia să se întâmple, iar apoi le-a dat slujba de a fi martori ai acestor lucruri. Noi toţi ştim că un martor nu are nimic de spus de la el, ci doar ce a auzit de la alţii. Ucenicii au fost cu Domnul Isus în timpul cât El a început activitatea publică şi până la sfârşitul activităţii Lui pe acest pământ. Nu au fost ei voluntari pentru slujba aceasta, ci El i-a ales şi i-a chemat să fie pescari de oameni. Ei au luat această slujbă foarte serios. Au spus la toţi oamenii din generaţia lor despre tot ceea ce Domnul Isus a spus şi a făcut. S-au dus două mii de ani de atunci, iar acum martorii Lui, suntem noi. Cei care am devenit copiii Lui Dumnezeu prin credinţă, suntem martorii învierii Domnului Isus. Suntem noi oare gata să spunem la toţi că El a murit, dar a şi înviat şi e gata să vină a doua oară? Ştim noi că dacă noi vom tăcea, pietrele vor spune ele despre Domnul Isus? Nu am vrea acest lucru, de aceea ar trebui să spunem noi în lung şi-n latul pământului că Domnul Isus a murit şi a înviat spre a ne aduce răscumpărarea şi viaţa veşnică! Să mergem la Casa Domnului cu bucurie pentru a aduce laudă şi slavă Celui care a murit, dar a înviat şi e viu pentru veci de veci. Să nu ne ruşinăm să-I fim martori, ci s-o facem cu toată bucuria inimii noastre.

29 Aprilie, 2006

2 Timotei 1:10

Dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Cristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.

Harul Lui Dumnezeu ne-a fost descoperit prin Domnul Isus, Cel care a nimicit moartea. Moartea a vrut să ţină pe Domnul vieţii şi al morţii, dar nu a avut putere asupra Lui, căci El a nimicit moartea. Când a ieşit din moarte, Domnul Isus a adus la lumină viaţa şi neputrezirea. Domnul Isus a lovit moartea cu moarte, aducând prin aceasta o hotărâre de iertare a celor care se întorc la Domnul. Viaţa în esenţa ei şi chiar însăşi natura vieţii a fost adusă la lumină! Filozofii au încercat să explice viaţa, ştiinţa vrea să prelungească viaţa, dar numai Domnul este Cel care a adus la lumină natura adevărată a vieţii. El a adus la lumină şi neputrezirea, adică ideea eternităţii--idee care a fost şi până atunci, dar de fapt atunci şi numai atunci a fost prezentată în lumina ei adevărată! Nu există un elixir al vieţii veşnice. Nu există undeva un pom care să dea viaţă, sau un râu ca apa lui să aducă veşnicia şi nici vre-un descântec sau o vrăjitoare să poată face aşa ceva! Viaţa veşnică o aduce numai Domnul vieţii, Acel care a nimicit moartea şi a adus viaţa veşnică tuturor celor care se încred în El!

28 Aprilie, 2006

Efeseni 1:19-20

Şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Cristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti.

Apostolul Pavel a scris despre măreţia Domnului Isus, dar când a ajuns să scrie de puterea Lui Dumnezeu, apostolul Pavel nu a găsit exemplu mai potrivit să arate ce înseamnă puterea Lui Dumnezeu, decât învierea Domnului Isus! La învierea Domnului Isus, puterea Lui Dumnezeu s-a arătat în toată strălucirea. Domnul Isus a biruit moartea şi nu a rămas pe pământ, ci este la dreapta Lui Dumnezeu în locurile cereşti. Învierea Domnului Isus este menţionată de cel puţin trei sute de ori în Biblie. Dar nici măcar acest lucru nu este suficient să acopere în întregime măreţia acelui eveniment. Toată autoritatea este în mâna Domnului Isus, iar în această autoritate El ne este atât mijlocitor cât şi Mare Preot!. El ne menţine curaţi în jertfa Lui şi El ne ajută prin mijlocirea Lui la Tatăl pentru noi şi în locul nostru. Să nu ne temem de nimic şi de nimeni. Domnul Isus are toată puterea şi în cer şi pe pământ. Să-I dăm slavă şi să umblăm în puterea învierii Lui în fiecare zi!

27 Aprilie, 2006

1 Petru 1:21

Prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi, şi I-a dat slavă, pentru ca, credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.

Prin învierea Domnului Isus noi avem speranţa bine ancorată că şi noi vom învia, astfel credinţa noastră este în Dumnezeu, Cel care L-a înviat pe Domnul Isus. Nu avem o credinţă oarbă, ci o credinţă vie şi clară în lucrarea terminată a Domnului Isus care a murit pentru noi, dar a înviat şi a primit slava pe care a avut-o înainte de a fi lumea. Apostolul Petru ne aduce aminte că noi suntem credincioşi în Dumnezeu prin Domnul Isus , care a făcut posibil ca oamenii să se întoarcă din nou la Dumnezeu şi să fie mântuiţi. Fără moartea şi învierea Domnului Isus nu se putea face nimic. Credinţa şi speranţa noastră ar fi fost în lucruri sau oameni trecători, dar prin Domnul Isus, credinţa şi speranţa noastră se bazează pe adevărul de nezdruncinat al învierii Domnului Isus din morţi. De ce oare uneori speranţa noastră se spulberă? De ce ni se clatină credinţa? Avem o aşa bază puternică şi nimic nu poate să distrugă baza aceasta, de ce suntem oare aşa de slabi? Este oare din cauză că nu suntem credincioşi, ci de multe ori suntem necredincioşi? Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să-I fim credincioşi în tot ceea ce zicem şi facem. Să nu lăsăm nimic să ne clatine credinţa sau să ne fure speranţa! Să fim plini de încredere în Dumnezeul Cel Viu, care L-a înviat pe Domnul Isus pentru a ne da o bază solidă pentru speranţa şi credinţa noastră.

26 Aprilie, 2006

Romani 6:23

Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată a Lui Dumnezeu este viaţă veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.

Acest verset ne spune că plata păcatului e moartea. Domnul Isus a murit pentru că s-a încărcat cu păcatul lumii întregi, dar nu a putut fi prizonierul morţii, căci El nu a făcut păcat! Moartea ar fi vrut să-L ţină pe Domnul Isus. Şi deasemenea iadul şi toată cohorta lui a vrut să ţină pe Eroul Cel Mare, dar nu au putut. Nu a fost voie. Ei au dreptul să ţină doar pe cei ce au păcate. Nu au vrut ei să-L lase şi L-au legat, dar Dumnezeu i-a dezlegat legăturile morţii! Apostolul Pavel nu foloseşte un limbaj poetic sau imaginar. Nu este limbaj poetic, ci este realitatea lumii spirituale. Ar fi vrut să-L ţină! Un neprihănit însă nu poate fi ţinut de moarte! De aceea noi, deşi vom muri, nu vom deveni prizonierii morţii, ci vom merge direct la Dumnezeu! Noi am fost socotiţi neprihăniţi! Nouă ni s-a imputat neprihănirea Domnului Isus şi de aceea în mod legal moartea nu mai are stăpânire asupra noastră! Învierea Domnului Isus a fost profeţită, iar profeţia s-a împlinit. Învierea a fost doar urmarea logică a unei vieţi neprihănite! Domnul să ne dea putere să umblăm nu în neprihănirea noastră, ci numai în neprihănirea adusă de El care este acceptată şi în cer şi în iad!

25 Aprilie, 2006

2 Corinteni 4:14

Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia şi pe noi împreună cu Isus, şi ne va face să ne înfăţisăm împreună cu voi.

Apostolul Pavel a fost plin de încredere că toţi credincioşii vor fi înviaţi deoarece Domnul Isus a fost înviat! Învierea Domnului Isus ne garantează învierea noastră. Noi am murit împreună cu El, iar atunci când El a fost adus la viaţă, am fost şi noi aduşi la viaţă. Înainte de a fi lumea, El ne-a ales să fim ai Lui, iar atunci când Domnul Isus a murit şi a înviat, şi noi am fost incluşi în moartea şi învierea Lui. Apostolul Pavel a vorbit însă şi de învierea viitoare care va avea loc atunci când Domnul Îşi va lua Mireasa acasă, adică biserica Lui răscumpărată cu sângele Lui scump. Toţi credincioşii din toate vremurile, de la Rusalii până-n ziua Răpirii, vor fi înviaţi împreună cu Domnul Isus. Ce zi glorioasă va fi acea zi! Până atunci să ne dăm toate silinţele să trăim viaţa cea nouă ce-am primit-o în dar pentru slava Lui Dumnezeu. Să umblăm în lumină şi să arătăm că nu a fost doar o poveste învierea noastră, ci am înviat cu adevărat din moarte la viaţă!

24 Aprilie, 2006

Ioan 21:10

Isus le-a zis: Aduceţi din peştii, pe care i-aţi prins acum.

După înviere, Domnul Isus s-a dus la mare şi acolo a găsit un grup de ucenici ieşiţi la pescuit. Domnul i-a întrebat dacă au prins ceva, iar ei i-au răspuns că nu au prins nimic. El le-a arătat locul unde să arunce plasa, pentru a prinde peşte. In clipa aceea peştii nu au mai putut fi opriţi de a intra în plasa pe care Domnul le-a arătat unde să fie aruncată! Când au ajuns la mal, ucenicii Domnului au văzut foc şi peşte pus la foc. Domnul Isus a avut peşte şi înainte de a cere de la ucenici, dar El a vrut ca să participe şi ei cu ce-au prins. Domnul a vrut şi vrea ca noi să fim parte din lucrarea Lui. Lucrarea de mântuire El a dus-o la desăvârşire fără a ne cere participarea, dar la lucrarea de răspândire a acestei măreţe opere, Domnul Isus ne vrea să fim lucrători împreună cu El. Să ne uităm atenţi la ceea ce El ne-a făcut şi să-I dăm slavă! Să nu o facem din obligaţie, ci plini de recunoştinţă să-I cântăm slavă şi să lucrăm pentru Numele Lui. Să ne ajute Domnul ca fiecare din noi să fim conştienţi de lucrarea la care am fost chemaţi şi să investim cu drag în lucrarea Lui!

23 Aprilie, 2006

Ioan 20:25

Ceilalţi ucenici i-au zis deci: Am văzut pe Domnul! Dar El le-a răspuns: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.

În lumea vestului astăzi este duminica Tomii. Toma a fost numit ucenicul necredincios, sau cel îndoielnic, deoarece el nu a vrut să creadă pe ceilalţi apostoli care i-au spus că L-au văzut pe Domnul. Toma a fost absent în ziua învierii de la adunarea unde Domnul Isus a fost, dar în loc să arate părere de rău că nu a fost la adunare, el arată necredinţă. De atunci şi până astăzi, oamenii se uită la îndoiala acestui apostol şi doresc să înţeleagă ce l-a determinat pe el să fie îndoielnic. Era natura lui mai pesimistă decât a celorlalţi? Nu ştim. Ceilalţi au fost toţi acolo şi deci ei au crezut că Domnul Isus a înviat! Foarte mulţi cred că Toma a fost în poziţia aceasta, deoarece a lipsit de la adunare. Este posibil, dar Ioan a scris că ucenicii ceilalţi au repetat spusele lor că L-au văzut pe Domnul, dar Toma tot nu a crezut. Necredinţa lui a dus la spulberarea oricărei îndoieli cu privire la învierea fizică a Domnului Isus. Toma a vrut să-L atingă pe Domnul Isus, să se convingă că El era cu adevărat. Nu ni se spune dacă Toma L-a atins pe Domnul, dar cuvintele Lui au rămas peste veacuri ca o declaraţie superbă: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Domnul să ne dea har să nu ne îndoim, ci plini de credinţă să declarăm pe Domnul Isus ca Domnul şi Dumnezeul nostru, Cel înviat şi viu în vecii vecilor!

22 Aprilie, 2006

Matei 28:17

Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit.

După ce-a înviat, Domnul Isus a trimis ucenicii în Galilea. Acolo s-a dus El şi cum L-au văzut I s-au închinat, au recunoscut că a înviat, dar unii nu au putut crede. Pentru ei a fost prea mult să creadă că ceea ce s-a întâmplat la Golgota a putut fi recuperat. Acolo totul a arătat pierdut. Toată învăţătura Domnului Isus a fos compromisă. EL era pe cruce şi nici urmă să se dea jos de pe cruce. Dimpotrivă, Domnul Isus a murit înainte ca soldaţii să ajungă să-I zdrobească picioarele. Dar iată, El nu mai este în mormânt, ci a înviat! De ce se mai îndoiesc oare oamenii? Eu cred că Domnul Isus nu e crezut de oamenii care nu doresc ca El să fie domnul vieţii lor. Unii doresc doar mântuirea şi beneficiile ce le-ar putea avea de la Domnul Isus, dar nu şi domnia Lui. Nu se poate aşa ceva! Ori te închini înaintea Lui, ori vei rămâne în grupa celor care s-au îndoit! Să ne uităm cu atenţie la vieţile noastre şi să nu lăsăm nici un ungher unde Domnul Cel Viu să nu domnească. Să ne predăm cu totul Lui, slăvindu-L şi binecuvântându-I Numele!

21 Aprilie, 2006

Marcu 16:14

În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.

Evanghelistul Marcu a scris că Domnul s-a arătat după înviere la ucenicii Lui, dar în acelaşi timp i-a şi mustrat pentru că nu au crezut pe cei care au avut harul să-L vadă viu înaintea lor. Ucenicii nu au fost convinşi că femeile au văzut bine că mormântul era gol, sau că Domnul s-ar fi arătat pe drum la cei doi care mergeau spre Emaus. Ei doreau ca Domnul Isus să li se arate lor, şi exact acest lucru L-a făcut Domnul în seara zilei când a înviat. Ucenicii se aflau la masă şi Domnul a apărut în mijlocul lor. Marcu nu a scris, dar ştim din celelalte Evanghelii, că Domnul i-a salutat cu frumosul salut de pace! El le-a grăit pace, dar le-a arătat că nu trebuie să se lase împietriţi în inimă chiar dacă situaţia nu arăta prea bine. El a spus că va învia, şi a înviat! Slavă Lui! Ce facem noi după două mii de ani? Suntem noi gata să credem şi prin credinţă să proclamăm tuturor că Isus e viu? Să cerem Domnului să alunge orice frică şi necredinţă din vieţile noastre, pentru ca noi să credem şi să spunem la toţi că Isus Cristos este viu!

20 Aprilie, 2006

Luca 24:17

El Le-a zis: Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum? Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti.

În ziua învierii Domnului Isus, ucenicii nu au ştiut ce să creadă. Au auzit de la femeile care erau cu ei, că au văzut nişte îngeri care le-au spus că Isus a înviat. Doi dintre ei au plecat spre Emaus, un sat nu prea departe de Ierusalim. Domnul Isus a mers cu ei pe drum şi a auzit discuţiile lor. Când El i-a întrebat despre discuţiile lor, ei s-au oprit uitându-se trişti. Ce-o fi însemnat tristeţea lor? Le-a părut rău oare că a mai existat cineva în Ierusalim, care să nu ştie ce s-a petrecut acolo în acele zile? Sau erau trişti că nu ştiau ce să spună acelui străin? Câte ar fi avut ei să spună! Câte lucruri nu au văzut şi auzit de la Domnul Isus, dar ce rost mai aveau să le spună acum. El a murit şi nu se mai ştie nimic de El. Toate câte le-ar fi putut spune ar fi avut rost, dacă El era viu, dar acum...nu mai avea rost, căci ceea ce ei au sperat nu s-a întâmplat. Domnul Isus i-a ascultat şi nu a zis nimic, ci doar le-a explicat din Scriptură că Isus trebuia să sufere şi să moară, dar va învia! Ştim că în final, ei L-au recunoscut şi au crezut că a înviat cu adevărat! Cum sunt privirile noastre oare? Suntem şi noi pe drumul spre Emaus cu privirile triste? Ne sunt şi visurile noastre năruite? Dacă da, atunci să venim la El cu credinţă şi să-I spunem ce ne apasă, căci El nu a scos pe nimeni afară când a venit la El. Fie ca şi astăzi să umblăm în lumina învierii aducându-I slavă pentru că a înviat şi să spunem şi altora că Isus e viu cu adevărat!

19 Aprilie, 2006

1 Corinteni 15:14

Şi dacă n-a înviat Cristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră.

Apostolul Pavel a scris celor din Corint despre învierea Domnului Isus. Dar se pare că au fost unii de acolo, care credeau în învierea Domnului, dar nu credeau că noi vom mai învia. Apostolul Pavel a legat cele două învieri la un loc. Dacă Domnul Isus a înviat, atunci şi noi vom învia cu El la venirea Lui. Dacă însă, Domnul nu a înviat, atunci nici noi nu vom învia. Ba încă nici predicarea noastră nu ajută la nimic, şi implicit, nici credinţa voastră nu ajută la nimic! Apostolul Pavel nu a avut nici o îndoială că Isus e viu! El personal L-a întâlnit pe Domnul Isus când mergea la Damasc să aresteze pe cei ce predicau că Isus a înviat. Acolo pe drum, Pavel s-a întâlnit cu Domnul Isus Cel viu şi de acolo înainte nu a făcut altceva decât a proclamat pe Isus Cel viu! Ce facem noi oare? Îl proclamăm pe Domnul Isus celor din jurul nostru? Ar fi fost cea mai mare tragedie dacă nu ar fi înviat Cristos. Toţi am fi rămas în moartea veşnică. Dar slăvit să fie Domnul că a acceptat voia Lui Dumnezeu şi a mers El la cruce în locul nostru! Să fim plini de bucurie că Isus e viu şi fiindcă El a înviat şi noi vom învia!

18 Aprilie, 2006

1 Corinteni 15:4

A fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Apostolul Pavel a scris celor din Corint despre cel mai mare eveniment al tuturor veacurilor, adică despre învierea Domnului Isus, pentru a le explica cum va fi învierea celor credincioşi. Domnul Isus a murit, a fost îngropat, dar a treia zi a înviat. Totul s-a întâmplat aşa cum au scris profeţii din vechime. Nimic din ce-a fost scris nu a rămas neîmplinit. Domnul nu a înviat imediat după ce L-au dat jos de pe cruce, ci a înviat după cele trei zile de stat în mormânt. Când au trecut cele trei zile, Domnul Isus a înviat! Acest mare adevăr a umplut inimile credincioşilor din toate timpurile de bucurie şi speranţă. Nu moartea şi nici mormântul nu au avut ultimul cuvânt şi nici nu-l vor avea, ci Domnul Isus biruitorul morţii şi a fricii de moarte, El va avea ultimul cuvânt. Toţi cei care se tem pot veni la El cu încredere, căci El ştie ce a însemnat moartea şi încă moarte de cruce şi e gata să ajute şi să mângâie pe toţi cei care vin la El! Să-I dăm slavă pentru răscumpărarea ce ne-a adus-o prin moartea şi învierea Lui şi să trăim cu adevărat ca oameni înviaţi la o viaţă nouă!

17 Aprilie, 2006

Luca 24:31

Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut; dar El s-a făcut nevăzut dinaintea lor.

În ziua învierii, Domnul Isus a călătorit spre Emaus. După întâlnirea cu doi ucenici, cei trei au stat la masă. În acel timp, ochii ucenicilor s-au deschis şi L-au cunoscut pe Cel ce a înviat. În clipa aceea Domnul Isus s-a făcut nevăzut dinaintea lor. Ochii lor L-au văzut, dar nu au putut să-L identifice pe Domnul. Cuvintele Lui au demonstrat că ştie foarte mult despre tot ce s-a petrecut în Ierusalim şi cunoştea chiar şi legătura profetică cu evenimentele referitoare la Domnul Isus. Ucenicii au auzit aceste cuvinte, dar nu au putut să asocieze pe acest străin de pe drum cu Domnul Isus. Când însă au fost la frângerea pâinii, ochii lor s-au deschis. Să facă Domnul ca toţi ochii să se deschidă şi astfel oamenii să vadă cine-I Isus! Cei doi ucenici au alergat înapoi la Ierusalim şi au spus tuturor că a înviat Domnul cu adevărat! Mai sunt oare ochii noştri închişi? Nu putem nici noi să vedem dincolo de normalul acestei lumi? Vedem oare tot cum vede lumea? Cei ce sunt ai Lui văd lucrurile duhovniceşti şi le înţeleg! Să ne rugăm ca Domnul să ne ţină ochii deschişi pentru a-L vedea întotdeauna pe Domnul Cel viu înaintea noastră şi în tot ceea ce face pentru noi în fiecare zi!

16 Aprilie, 2006

Matei 28:6

Nu este aici; a înviat după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul.

Cristos a înviat! În biserica din apus se sărbătoreşte astăzi învierea Domnului Isus! Toţi creştinii aleargă la casele de închinare să cânte laudă şi mărire Celui ce-a biruit moartea. Dacă cineva face ceva valoros pentru omenire, ceilalţi oameni îl laudă şi îl socotesc un binefăcător. Domnul Isus a biruit moartea. Nimeni nu putea s-o biruiască. Oameni mari şi mici cad victime morţii. Atât cei bogaţi cât şi cei săraci pot cădea pradă morţii. Nu contează poziţia socială, la timpul lui fiecare va fi biruit de moarte. Însă, aşa ceva nu s-a întâmplat cu Domnul Isus. El a fost pus în mormânt, dar când femeile s-au dus să-L îmbălsămeze, au găsit totul, altfel decum au lăsat în urmă cu trei zile. Piatra nu mai era la gura mormântului. Domnul Isus nu mai era acolo, iar garda lipsea...au greşit oare mormântul? Nu erau prea multe grădini acolo şi în acea grădină se afla un mormânt pe care femeile l-au marcat destul de bine. Nu s-au rătăcit, dar s-a întâmplat ceva, Isus a înviat! Un înger al Domnului era acolo şi a lămurit femeile. El le-a spus că Isus nu mai era acolo, deoarece a înviat, iar cei vii nu mai stau în mormânt! Dacă nu credeţi, veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul, căci acum El nu mai este acolo, ci e viu în vecii vecilor! Ce şoc a fost pentru acele femei! S-au dus cu un singur gând, să îmbălsămeze un trup mort, dar nu L-au găsit şi au auzit că Isus e viu. Dacă cineva drag ne moare şi apoi mergem la mormânt şi groapa este deschisă şi cel drag nu mai e acolo, ce-am zice? Nu am fi şocaţi? Dar să nu zăbovim la şoc, ci să trecem la vestea bună că Isus nu a rămas în mormânt, ci a înviat! Slavă Lui! Să spunem cu bucurie la toţi că Isus este viu şi prin El putem avea şi noi viaţă veşnică!

15 Aprilie, 2006

Ioan 19:20

În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.

După ce-a murit Domnul Isus, Nicodim şi Iosif din Arimateea au fost cei care au cerut trupul Domnului să-L îngroape. Ioan a scris că a fost o grădină şi cu un mormânt nou în care nu a mai fost depus nimeni. S-a terminat lucrarea de mântuire! Tot ce a trebuit să se facă pentru mântuirea noastră, s-a făcut. Mai rămânea detaliul îngropării...detaliu la care nimeni nu a gândit! Domnul Isus ştia că va muri, dar ştia că nu are nevoie de loc de veci, iar ucenicii nu prea credeau că El chiar va muri! De obicei, criminalii care erau răstigniţi, erau îngropaţi într-o groapă comună, groapă unde ar fi ajuns şi trupul Domnului Isus. Da, acolo ar fi ajuns, dacă nu ar fi fost acest mic detaliu...era o grădină unde a fost răstignit Domnul Isus, iar în grădină se afla un mormânt nou, pregătit dar încă nefolosit. Desigur că acestea aparţineau lui Iosif din Arimatea, dar Ioan nu ne spune acest amănunt. El lasă să se înţeleagă că aşa s-a nimerit să fie o grădină, şi coincidenţele merg mai departe...s-a nimerit să fie şi un mormânt acolo! Nu, nu erau doar coincidenţe, ci era planul şi providenţa Lui Dumnezeu ca Domnul Isus să fie pus acolo! Regele vieţii este pus în mormânt, loc rânduit doar muritorilor, nu celor ce trăiesc veşnic! Dar Domnul Isus a combinat veşnicia cu vremelnicul, eternitatea cu timpul, de aceea a fost posibil ca El să moară şi să fie pus în mormânt. În acea grădină au putut să meargă femeile dis-de-dimineaţă, altfel era greu să ajungă la un cimitir public când era încă noapte! Iată încă un detaliu, încă o dovadă a providenţei Lui Dumnezeu. Fie ca azi meditând la faptul că Isus a fost în mormânt pentru ca noi să nu mai avem frică de moarte şi mormânt, să-I dăm slavă şi onoare. Să-L lăudăm pe Domnul Isus pentru că ne-a iubit şi încă ne iubeşte aşa de mult şi să-I mulţumim în fiecare zi pentru toate coincidenţele din viaţa noastră pe care El le orchestrează aşa de frumos încât face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele nostru, a celor ce-L iubim pe Dumnezeu!

14 Aprilie, 2006

Ioan 18:38a

Pilat I-a zis: Ce este adevărul?

După ce Pilat L-a interogat pe Domnul Isus, şi-a dat seama că nu este vinovat de nici unul din lucrurile de care-L învinuiau iudeii. Pilat a căutat să arate Domnului Isus că nu el a iniţiat acest proces, ci iudeii L-au dat în mâinile lui. El, de fapt s-a arătat a fi neinteresat atât în religia iudeilor cât şi în a Domnului Isus! Când Domnul i-a spus că El a venit în lume să mărturisească despre adevăr, Pilat a devenit curios. Auzea strigătele mulţimii care-L acuzau de lucruri pe care el nu le găsea reale, iar acuzatul vorbea de adevăr! Părea ironic acest lucru, dar nimeni nu ştia exact ce-a vrut Pilat să spună. A fost el batjocoritor? A fost curios? A fost sincer? Cert este că Domnul Isus a fost singurul care a ştiut ce-a vrut să spună Pilat, dar El nu i-a mai dat nici un răspuns. Pilat a mai declarat încă de câteva ori că Isus este nevinovat. A încercat să-L elibereze, dar în final L-a trimis la moarte. Va putea oare cineva să înţeleagă acest proces? Magistratul L-a declarat nevinovat şi apoi tot el L-a condamnat la moarte? Cei care suntem copiii Lui Dumnezeu ne dăm seama că aşa a trebuit să se întâmple. Domnul Isus pentru aceasta a venit în lume să meargă la cruce şi acolo să plătească vina păcatului lumii întregi. Unde-i justiţia romană? Când romanii declarau pe cineva nevinovat, nimeni nu mai avea dreptul să condamne acea persoană, dar nu s-a întâmplat aşa ceva cu Domnul Isus. El a fost dus la moarte, iar Baraba, tâlharul a fost eliberat! Domnul Isus a trebuit să moară ca noi să fim mântuiţi! Să medităm la moartea Domnului Isus şi să-I mulţumim nu doar azi, ci în fiecare zi pentru că nu a adus doar o definiţie a adevărului, ci ne-a arătat Adevărul, El Însuşi fiind Adevărul! Adevărul nu este o noţiune, ci o Persoană care ne eliberează atunci când o cunoaştem! Pentru că Domnul Isus a suferit moartea în locul nostru, să-L onorăm pe Domnul atât cu vorbele noastre, cât şi cu o viaţă trăită după voia Lui!

13 Aprilie, 2006

Matei 24:13

Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.

Domnul Isus a vorbit ucenicilor Lui înainte de a fi prins şi i-a încurajat să nu se lase descumpăniţi de ce se va întâmpla cu El. Şi de asemenea le-a spus să nu se lase duşi în rătăcire de faptul că se vor scula mulţi învăţători falşi. Vor veni zile, a spus Domnul Isus, când se vor scula mulţi în Numele Lui şi se vor declara cristoşi, înşelând pe mulţi. Vremurile se vor înrăutăţi, va fi necaz peste tot pământul, dar cine va răbda până la sfârşit, adică cine nu se va lăsa dus în rătăcire şi nu va abandona credinţa, va fi mântuit. Nu este vorba aici că mântuirea este doar pentru cei ce rabdă, ci tocmai invers, cei ce rabdă dovedesc că sunt mântuiţi! Domnul Isus a răbdat până la moarte şi a biruit totul pentru noi şi în locul nostru. El ne-a spus că vom avea necazuri în lume, dar să biruim căci El a biruit sistemul lumii care era împotriva Lui şi a noastră! Nu ştiu prin ce treceţi cei care citiţi aceste rânduri, dar ştiu că oricare ar fi situaţia prin care treceţi, El ştie despre ce e vorba. El nu este străin de nici o situaţie, de aceea ne-a îndemnat să răbdăm până la sfârşit. Sfârşitul este destul de aproape, aşa că nu mai este mult de răbdat. Să ne rugăm ca El să ne ajute să fim răbdători cu bucurie spre slava Lui şi mântuirea noastră!

12 Aprilie, 2006

Ioan 13:33

Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta , şi cum am spus Iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum.

Domnul Isus a spus ucenicilor Lui că nu va mai fi mult până ce El va trebui să moară. De fapt, erau doar câteva zile până la acel eveniment, de aceea El i-a pus în gardă pentru ca ei să înţeleagă că El va muri singur şi că nici unul din ei nu va merge cu El la moarte. Chiar cei mai curajoşi s-au dovedit a fi fricoşi atunci când L-au văzut pe Domnul lor prins şi condamnat. Domnul Isus a ştiut ce va fi! Pentru El moartea nu a fost o surpriză, ci a fost după planul veşnic al Lui Dumnezeu. Slavă Lui Dumnezeu că după învierea Domnului Isus, noi nu mai suntem în întuneric,ci ştim nu doar că a plecat, ci ştim că va reveni cât de curând să-Şi ia Mireasa Lui, adică Biserica! Meditând la Domnul Isus, să ne gândim şi astăzi la ceea ce El a făcut pentru noi, şi să-I mulţumim că din străini ne-a făcut copilaşii iubiţi ai Lui Dumnezeu! Să dăm onoare Tatălui că, deşi Domnul a murit singur, prin moartea Lui noi am putut ajunge la El.

11 Aprilie, 2006

Matei 26:11

Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul într-adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.

Domnul Isus a încurajat pe ucenicii Lui de atunci, şi cred că şi pe cei de astăzi, ca să învăţăm de la El să ne rugăm ca să nu cădem în ispită. Nici nu se putea să fie un îndemn mai bun decât acesta! Cel rău se luptă mereu să distrugă pe cei aleşi, dar Domnul Isus l-a biruit la Golgota, iar cei care se încred în Domnul vor avea parte de aceeaşi biruinţă! Trupul omenesc este neputincios, dar duhul pus de Dumnezeu în noi doreşte după Dumnezeu. Dorinţa aceasta nu poate fi împlinită cu nimic, ci numai cu Dumnezeu prin Domnul Isus. Să nu ne lăsăm duşi în rătăcire de şoapta celui rău că el ne poate aduce împlinire, căci ştim că nu poate. El promite, dar nu are ce să dea decât minciuni. Adevărata satisfacţie este doar în Dumnezeu! Să medităm la dragostea Lui Dumnezeu, care ne-a fost arătată în săptămâna mare, săptămână în care Domnul Isus a fost gata să se dăruiască naţiunii lui Israel, dar ei nu L-au primit, ci l-au dat în mâinile romanilor pentru a fi răstignit. Să ne închinăm cu bucurie înaintea Domnului Isus pentru că, deşi a fos aşa de greu, El a suferit totul pentru noi. Să veghem asupra căilor noastre şi să ne rugăm neîncetat pentru a nu cădea în ispită!

10 Aprilie, 2006

Matei 21:43

De aceea, vă spun că Împărăţia Lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.

După ce Domnul Isus a intrat în Ierusalim, a vorbit oamenilor despre felul cum au respins Evanghelia harului pe care El a predicat-o. În exemplele date, Domnul Isus a arătat adevărul că Israelul, deşi a avut şansa cea mai mare de a-L avea pe Domnul Isus în mijlocul lor, ei L-au respins. Care sunt consecinţele respingerii harului Lui Dumnezeu? Împărăţia va fi luată şi dată la cine aduce roada cuvenită. Despre cine a vorbit Domnul Isus? Desigur că Dumnezeu nu a respins Israelul pentru ca un alt popor să le ia locul, ci Biserica a fost aleasă să fie cea care trebuie să aducă roade cuvenite pentru Împărăţia Lui Dumnezeu. Biserica este formată din oameni care au fost născuţi din nou prin credinţă şi care prin Duhul Sfânt vor aduce roadă pentru slava Lui Dumnezeu. Fie ca Domnul să ne ajute în această săptămână să aducem roadă cuvenită pentru Împărăţia Lui Dumnezeu. Să ne gândim la tot ceea ce Domnul Isus a făcut pentru noi şi să-I aducem slavă prin tot ce facem sau vorbim!

09 Aprilie, 2006

Ioan 2:13

Paştele Iudeilor erau aproape; şi Isus s-a suit la Ierusalim.

Dintre cei patru evanghelişti, Ioan descrie intrarea Domnului Isus în Ierusalim în cele mai puţine cuvinte. Ioan nu spune nimic despre decorul acelei zile, ci el s-a limitat la a ne spune că Isus s-a suit la Ierusalim, lucru ce s-a întâmplat în apropiere de Paştele Iudeilor. De ce Ioan nu descrie mai mult din ceea ce-a văzut în ziua aceea? El a fost acolo. Între ucenicii care au fost apropiaţi Domnului Isus se afla şi Ioan. E greu de înţeles de ce nu a scris mai mult, dar cred că Ioan a avut intenţia să scrie ce s-a întâmplat în Ierusalim, chiar în inima Ierusalimului, la templul de acolo. Acolo a găsit neorânduială şi a făcut ordine. Domnul Isus a arătat oamenilor că El are un program şi acel program trebuie să se împlinească! Nu ştiu ce ar trebui Domnul să facă în vieţile noastre, dar cred că fiecare di noi ştim. De aceea este bine să ne cercetăm şi să dăm noi afară tot ce nu trebuie să fie în viaţa noastră. Când ne-am pocăit, Domnul Isus ne-a curăţit şi ne-a făcut copiii Lui Dumnezeu, dar a rămas inima noastră curată? Suntem noi oare un templu sfânt pentru El? Dacă nu e aşa, astăzi să ne rugăm ca El să ne lumineze mintea ca să aruncăm afară orice lucru nefolositor şi să-L rugăm pe El să fie Domnul absolut al vieţilor noastre!

08 Aprilie, 2006

Psalmul 35:18

Şi eu Te voi lăuda în adunarea cea mare, şi Te voi slăvi în mijlocul unui popor mare la număr.

Împăratul David a strigat mereu la Domnul în toate necazurile lui. El nu s-a limitat doar la probleme majore ale vieţii, ci David a apelat la Domnul cu orice problemă ce-a intervenit în viaţa Lui, sau a poporului Israel. Pentru David nu era nici o altă cale de ieşire decât prin Dumnezeu. Când a fost înconjurat de mulţime, David nu a uitat pe Dumnezeu, ci atunci mai tare el a slăvit pe Domnul. Nu ştim exact în ce perioadă a vieţii lui David a fost scris acest psalm, dar el arată că David se afla în mijlocul strâmtorării şi dorea ajutorul Lui Dumnezeu. El cerea scăpare de la Dumnezeu, iar pentru aceasta, David dorea să-L laude pe Domnul în adunarea cea mare şi să-L slăvească în mijlocul unui popor mare la număr! Ce facem noi oare? Suntem gata să aducem laudă Domnului? Aşteptăm noi oare să fim izbăviţi de altcineva, nu de Domnul? Să nu uităm să-I aducem laudă Lui Dumnezeu în fiecare zi şi să nu ne ruşinăm să-I proclamăm Numele. Să nu ne fie ruşine de Numele Lui, ci să ne lăudăm cu Numele Lui Dumnezeu şi azi şi-n veci de veci!

07 Aprilie, 2006

Galateni 5:24

Cei ce sunt ai Lui Cristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.

Apostolul Pavel a îndemnat mereu pe credincioşii din primul veac să înţeleagă că nu se poate trăi în două lumi. Cei ce au fost scoşi din lumea întunericului şi au devenit copiii Lui Dumnezeu, au pironit pe cruce tot ce a fost vechi din viaţa lor. Firea pământească, adică omul cel vechi a fost răstignit şi o dată cu el au fost puse pe cruce şi patimile şi poftele vechi. Toate lucrurile vechi nu au fost puse într-un dulap ca să mai fie luate din când în când, ci au fost răstignite, iar cei răstigniţi în vremea aceea au şi murit pe cruce. S-au făcut şi se mai fac speculaţii la interpretarea răstignirii, dar avem exemplul Domnului Isus, care a fost răstignit şi apoi a şi murit pe cruce. Nimeni nu a mai crezut că Domnul Isus mai era viu. De ce atunci credem aşa de uşor că, deşi suntem copiii Lui Dumnezeu, schimbarea la la vechi la nou nu s-a făcut şi că trebuie să se facă doar în timp. Cred că schimbarea în vieţile celor ce L-au primit pe Domnul Isus, s-a făcut într-o clipă, iar creşterea în sfinţenie durează toată viaţa. Să ne rugăm Domnului ca El să ne ajute să trăim în fiecare zi viaţa nouă ce-am primit-o în dar prin credinţă!

06 Aprilie, 2006

Psalmul 48:14

Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră până la moarte.

Mare şi minunat este Dumnezeul nostru! Poporul Israel a văzut minunile Lui de la începutul istoriei lor şi până la sfârşit. Psalmistul care a scris acest psalm, a evocat biruinţa Lui Dumnezeu asupra vrăjmaşilor poporului Lui. În concluzie, el a scris simplu, acesta este Dumnezeul nostru, adică Cel ce ne-a scăpat şi ne-a dat biruinţă! Acesta este Dumnezeul nostru...Cel ce nu dormitează, ci păzeşte tot timpul pe copiii Lui. El este în veci de veci la fel. El nu se schimbă şi nici puterea Lui nu scade. El este din veşnicie şi rămâne veşnic! El ne va conduce cu Mâna Lui puternică până la moarte. El nu ne va lăsa niciodată singuri, ci ne va călăuzi tot mereu pe căile plăcute Lui. Oriunde am fi, El ştie drumul pentru a ne conduce. În orice vale ne-am afla, Dumnezeu ştie drumul de ieşire de acolo. Să ne încredem în El şi să-I urmăm conducerea cu credincioşie, neabătându-ne din calea Lui nici la dreapta, nici la stânga! Cei care merg în urma Lui nu se rătăcesc niciodată! Mai mult, cei care stau sub călăuza Lui Dumnezeu, aceia se bucură şi de ocrotirea Lui. El nu va lăsa pe nimeni să ne smulgă din mâna Lui! Să-I dăm slavă şi să ne lăudăm şi noi la fel ca şi psalmistul cu Dumnezeul nostru. Să spunem plini de bucurie că El ne este călăuză şi că noi îl urmăm cu drag şi încredere deplină în El!

05 Aprilie, 2006

Marcu 10:45

Căci Fiul omului n-a venit că să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!

Domnul Isus a avut o profundă înţelegere a scopului pentru care a venit El pe pământ. În împărăţia pe care El a vrut s-o instaureze, legea umilinţei şi a slujirii urma să fie legea centrală a împărăţiei. El a venit cu gândul să fie slujitorul care să nu ceară nimic în schimb, de aceea Domnul Isus a spus că a venit pentru a sluji. El nu a vrut să fie slujit, ci El a exemplificat modelul suprem de slujire. S-a aplecat la fiecare om care i-a cerut ajutorul, s-a oprit la fiecare strigăt şi a alinat pe oricine a venit la El. În tot timpul cât a fost cu ucenicii Lui, El Le-a purtat de grijă şi ei nu au dus lipsă de nimic. Toţi oamenii doresc să fie slujiţi de alţii, dar nu Domnul Isus. El a slujit pe fiecare şi la urmă Şi-a dat viaţa pentru a răscumpăra pe cei mulţi! Dumnezeu a găsit cu cale să lase pe Domnul Isus să fie slujitorul tuturor pentru a ne lăsa nouă un model cum să ne slujim unii altora. El nu a slujit cu nici un interes. El nu a cerut nimic în schimbul slujirii Lui. De ce oare se face azi atâta caz când cineva slujeşte pe alţii? Căutăm recunoaşterea oamenilor, sau aprobarea Lui Dumnezeu? El a venit ca să slujească şi să-Şi dea viaţa pentru cei păcătoşi! Şi-a dat viaţa, ne-a răscumpărat şi acum suntem copiii Lui Dumnezeu. În această poziţie noi trebuie să ne slujim unii altora, aşa cum a slujit Domnul Isus şi să fim gata chiar viaţa să ne-o dăm unii pentru alţii.

04 Aprilie, 2006

Proverbe 4:14

Nu intra pe cărarea celor răi, şi nu umbla pe calea celor nelegiuiţi!

Înţeleptul Solomon a scris aceste cuvinte pentru a învăţa pe copiii lui şi toată posteritatea despre evitarea a tot ce este rău. Cel mai bun lucru în a evita răul este să nu începi să megi pe calea celor răi. De fapt Solomon a scris să nu intrăm pe cărarea celor răi, adică nici să nu ne apropiem de ea. Deşi, sunt multe cărări ale celor răi, Solomon numeşte doar o cărare, care reprezintă întreg complexul de căi rele pe care merg cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. David a scris că sunt fericiţi cei care nu se opresc pe calea celor păcătoşi. Sfaturile acestea nu sunt vechi, deşi au fost scrise de mult, ele sunt Cuvântul viu al Lui Dumnezeu, care ne spune şi nouă să nu intrăm pe cărarea celor răi. Cărarea lor duce sigur la moarte. Nu arată aşa la intrarea pe ea, poate chiar arată bine, dar la urmă duce la moarte. Solomon a mai scris în acest verset, să nu umblăm pe calea celor nelegiuiţi. Cred că este una şi aceeaşi cale, având doar doua exprimări diferite. Cei răi şi cei nelegiuiţi au aceeaşi cărare departe de Adevărul Lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepciune să evităm orice cărare a răului şi să umblăm doar pe calea Lui care duce la viaţă veşnică!

03 Aprilie, 2006

Apocalipsa 4:11

Vrednic eşti Tu Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!

Cei douăzeci şi patru de bătrâni din cer au spus aceste cuvinte, iar Ioan, prin Duhul Sfânt, le-a înscripturat ptentru ca noi să înţelegem mai bine Cine este Dumnezeu! Ce mare şi minunat este El! Tot ce există a fost făcut de El şi continuă să existe numai prin El. Voia Lui Dumnezeu suverană a lucrat absolut tot ce există. Nimic nu a apărut la întâmplare. Dumnezeu este vrednic să primească slava, cinstea şi puterea nu numai de la cei din cer, ci şi de la noi care suntem încă pe pământ şi am primit din harul iertării Lui. Zilnic noi trebuie să-I aducem slavă, căci El nu doar ne-a creat, dar ne-a şi răscumpărat. Când eram condamnaţi la moarte veşnică, El a dat pe Domnul Isus să moară în locul nostru. Nu era nimeni să-L oblige, nu era nimic în noi care să-L determine să ne salveze, dar din dragoste neconditionată El ne-a mântuit. Să-I aducem slavă şi să ne închinăm înaintea Lui cu bucurie că El este Dumnezeul nostru. El nu este o idee, sau un mit, ci este Dumnezeul care a trimis pe Domnul Isus la noi pentru a ne duce la El! Să ne uităm atenţi în aceste zile la tot ce este în jurul nostru şi să vedem că toate au fost făcute de El şi toate stau în fiinţă pentru că El le ţine. Să-L onorăm printr-o trăire frumoasă care să-I aducă cinste şi azi şi-ntotdeauna!

02 Aprilie, 2006

Isaia 53:1

Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

Cuvintele acestea sunt printre cele mai cunoscute de cei credincioşi. Deşi au fost spuse cu sute de ani înainte de suferinţa Domnului Isus, nu încape îndoială că ele vorbesc despre marele eveniment ce-a avut loc la Golgota. Tot ce a fost vestit era de-a dreptul incredibil. Robul Domnului să sufere aşa de mult?! Aşa ceva să I se întâmple Lui? Se pare că aşa sunt căile Lui Dumnezeu! Crucea nu e locul înfrângerii, ci al celei mai mari biruinţi. Dar oare cine a cunoscut lucrul acesta sau cine l-a crezut? Cei din vremea lui Isaia nu au putut crede aşa ceva. Dar nici măcar ucenicii Domnului, care au fost în jurul Domnului Isus, nu au putut înţelege faptul că Domnul Isus va suferi crucea şi apoi va învia. În repetate rânduri li s-a spus, dar evangheliştii ne scriu că ei nu pricepeau ce le spunea Domnul Isus, dar au înţeles după înviere de ce a trebuit să sufere Domnul Isus! Necunoscut a fost braţul Domnului şi trist este că necunoscut rămâne şi azi! Nu, El nu a apărut în glorie când a venit pe pământ, ci a venit ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat! Aşa a venit El şi oamenii nu L-au băgat în seamă! Dar sunt şi azi mulţi care nu-L bagă în seamă. El dă totul şi cere foarte puţin, dar acel puţin oamenilor li se pare mult! Isaia a întrebat atunci dacă a crezut generaţia lui în ceea ce li s-a vestit! Dar credem noi oare? Cunoaştem noi braţul Domnului? Cunoaştem noi pe Fiul Lui Dumnezeu? Astăzi mulţi vom merge în casa de rugăciune şi vom lua Cina Domnului. Ne vom aminti din nou ceea ce-a făcut Domnul Isus pentru noi şi în locul nostru. Să ne rugăm ca Domnul să ne învrednicească să-L cunoaştem tot mai mult pe Domnul Isus şi să credem în ceea ce ni s-a spus şi ne spune Cuvântul Sfânt!