Psalmul 27:4
Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.
Psalmistul David a dorit să facă un templu Lui Dumnezeu, dar nu a avut voie. Dumnezeu însă, a dat voie lui Solomon să construiască primul templu la Ierusalim. David a făcut totuşi un cort unde a adus Chivotul Lui Dumnezeu. De la aducerea Chivotului la Ierusalim, inima lui David tânjea după prezenţa Lui Dumnezeu. Nu s-a lăsat până nu l-a dus în locul pregătit de el. Când a avut Chivotul acolo, David a fost condus de un singur gând. Gândul acesta îl mistuia şi dorea fierbinte să locuiască toată viaţa în Casa Domnului. Ce gând înalt şi sublim! El nu dorea Betleemul, nici izvoarele de acolo, nici munţii Libanului, nici un alt loc unde a umblat, ci dorea Casa Lui Dumnezeu! Pentru aceasta el a făcut o rugăciune şi în acea rugăciune a cerut un singur lucru de la Domnul: să fie în casa Domnului toată viaţa. David a avut un scop înalt să fie în casa Domnului, să privească cât de frumos este Dumnezeu şi să admire locul prezenţei Lui Dumnezeu! Nu avea alte scopuri decât acestea două. Câţi oare dintre noi dorim acelaşi lucru? Suntem noi dornici după frumuseţea Domnului? El este întruchiparea frumuseţii desăvârşite. El este tot ce poate fi mai frumos, de aceea David a vrut să privească această frumuseţe. În graba cu care trecem prin viaţă, mulţi nu mai avem timp să admirăm lucrurile create de Dumnezeu, dar David socotea că nu este mai înalt, sau mai sublim gând, decât să admire frumuseţea Domnului. Începem o nouă zi, vom fi noi oare conduşi de gândul acesta? Dorim oare şi noi ca şi David să privim la frumuseţea Domnului? Noi nu avem Chivotul, ci Cuvântul Lui Dumnezeu. Acolo întâlnim pe Domnul, acolo vedem frumuseţea Lui. Să ne rugăm ca El să ne dea această dorinţă la fiecare, ca tot mereu să fim uimiţi de frumuseţea Lui Dumnezeu.
Thursday, December 7, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment