http://www.blogger.com

Saturday, July 21, 2007

22 Iulie, 2007

Psalmul 90:14

Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa ne vom bucura şi ne vom veseli.


Rugăciunea lui Moise a fost ca Domnul să îi sature de bunătatea Lui, în fiecare dimineaţă! Asta de fapt a făcut Dumnezeu în timpul celor patruzeci de ani din pustie: le-a dat mana din cer! Moise, la fel ca toţi din popor, a strâns mana şi cel ce a strâns puţin nu a dus lipsă fiindcă gustul manei era cu adevărat din cer. Deşi mană aveau din belşug, Moise a vrut ceea ce toţi credincioşii au dorit şi doresc, să fie săturaţi de bunătatea Lui Dumnezeu! Nimeni nu vrea să meargă în
lumea aceasta fără bunătatea Lui Dumnezeu, dar nu sunt mulţi care doresc împrospătarea bunătăţii Lui în fiecare dimineaţă. Ieremia profetul a înţeles că îndurările Domnului nu au ajuns la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Ştim noi oare că şi faţă de noi îndurările Domnului sunt proaspete în fiecare dimineaţă? Mă tem că sunt mulţi credincioşi care nu au mai gustat din bunătatea Domnului, nu din cauza Domnului că ar fi uitat să-Şi înnoiască bunătatea, ci din pricina
delăsării lor. Moise după ce a prezentat cererea lui către Dumnezeu, a făcut şi o făgăduinţă: dacă ne saturi cu bunătatea Ta, atunci toată viaţa ne vom bucura şi ne vom veseli! Ce mare făgăduinţă! Moise a ştiut ce popor are de condus, a ştiut ce porniri a avut poporul, dar el nu s-a uitat la el sau la popor, ci el s-a uitat la Dumnezeu! Moise a bazat bucuria lui pe Domnul nu pe ceea ce era el sau ce erau ceilalţi. Pe ce ne bazăm noi oare bucuria? Astăzi vom merge la Casa Domnului, iar cei ce vin cu dorinţa ca Dumnezeu să-i sature de bunătatea Domnului Isus, El le va arăta iarăşi îndurarea Lui. Să ne rugăm ca bucuria Domnului să fie peste noi toţi şi azi şi până-n ziua veşniciei!

No comments:

Post a Comment