07 Iulie, 2007

Matei 14:16

“N-au nevoie să plece,” le-a răspuns Isus; daţi-le voi să mănânce.”

Ioan Botezătorul a fost omorât, iar vestea aceasta l-a determinat pe Domnul Isus să se retragă singur într-un loc pustiu. Nu a reuşit să fie mult timp fără audienţă, căci mulţimile când au aflat unde era El,s-au dus după El! Când s-a înserat, ucenicii Domnului Isus au tras concluzia că e nevoie să trimită mulţimile prin satele de acolo să-şi cumpere de mâncare. Nu cred că s-au aşteptat la răspunsul Domnului Isus. Nu trebuie să plece. Pot sta mai departe acolo. Lăsaţi-i să asculte Cuvântul Lui Dumnezeu. Domnul Isus nu s-a oprit acolo, ci le-a spus ceva şi mai dramatic. Nu a fost suficient că Domnul Isus i-a oprit pe ucenici să trimită mulţimile de acolo, dar le-a şi spus că e datoria lor să le dea de mâncare! Ce şoc a fost pe ei când au auzit cuvintele Domnului Isus! Se aflau departe de sate, nu era nici o şansă ca ei să le poată da de mâncare. Tot ce-au putut produce au fost cinci pâini şi doi peşti. Ucenicii au spus Domnului Isus ce au avut de mâncare şi El le-a cerut să-I aducă Lui tot ce aveau. De aici înainte toţi ştim ce s-a întâmplat. Pâinile şi peştii s-au înmulţit, aşa încât au ajuns pentru toţi cei ce-au fost acolo. Când puţinul lor l-au dat Domnului, acel puţin s-a făcut mult. Principiul cred că a rămas la fel. Pune la dispoziţia Lui ceea ce ai, şi El va multiplica. Ce am fi făcut noi oare dacă am fi fost acolo? Ce facem noi oare astăzi? Dăm lumii din jurul nostru pâinea vieţii pe care noi am primit-o? Îi conducem noi la Domnul Isus? Sau suntem speriaţi că “noi trebuie să le dăm de mâncare?” Să ne rugăm şi astăzi ca El să ne învrednicească pe fiecare, oriunde ne-am afla, să putem da şi altora din pâinea şi din apa vieţii.