Coloseni 2:6
Astfel dar, după cum aţi primit pe Cristos Isus, aşa să şi umblaţi în El!
Apostolul Pavel a făcut un apel la cei din Colose ca să meargă după felul cum L-au primit pe Domnul Isus! El L-au primit ca pe Unicul Fiu al Lui Dumnezeu--Mesia sau Unsul Lui Dumnezeu--pe Cel ce a deschis calea spre Tatăl şi nimeni nu o poate închide. Ce apel frumos: cum credem, aşa să şi trăim. Pavel a îndemnat pe cei din Colose să umble în Domnul Isus, adică să trăiască după principiile enunţate de Domnul Isus. Apelul lui este la fel de valabil şi astăzi cum a fost atunci. Şi astăzi e nevoie ca cei ce au primit mântuirea, tot aşa să o şi trăiască. Umblarea sau trăirea în Domnul Isus este o umblare în adevăr, în dragoste, în credinţă!
Nu se poate altfel! Dacă aşa L-am primit pe Domnul, atunci se va reflecta în viaţa de fiecare zi. Cei care sunt ai Domnului vor căuta să unească credinţa cu fapta, dar cei ce nu L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor, trebuie înainte de toate să se pocăiască. Odată mântuit, omul trebuie să umble în şi prin Cristos. Doar aşa se va ajunge la ţinta dorită, la limanul de dincolo de nori! Cei din Colose au fost ameninţaţi de curente străine care doreau să le arate că ce-au primit nu a
fost suficient. Apostolul Pavel i-a îndemnat să fie serioşi şi aşa cum au primit pe Domnul Isus, tot aşa să şi trăiască prin Domnul Isus! Dacă atunci au fost curente străine, câte curente străine sunt astăzi prin bisericile de pe pământ? Să ne rugăm ca El să ne ajute şi astăzi şi întotdeauna să umblăm în El, adică în Domnul Isus. Să-I cerem ajutor ca Domnul să ne dea har şi binecuvântarea Lui să fie cu noi toţi!
Wednesday, July 18, 2007
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment