18 Aprilie, 2007

Psalmul 73:28

Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.

Cu cât un lucru ţi-e mai drag, sau o fiinţă ţi-e mai dragă, vrei tot mai mult timp să petreci în prezenţa acelui lucru sau acelei fiinţe. Acelaşi lucru este adevărat pentru sufletul care a fost născut din nou din Dumnezeu. Acest suflet nu mai vrea altceva şi nu-şi mai găseşte fericirea nicăieri, ci vrea cu orice chip să se apropie de Domnul! Sufletul acesta însetează după prezenţa lui Dumnezeu, şi nu va sta nici o dată departe de Domnul, ci va veni tot mai aproape de El! Asaf, autorul psalmului spunea că atât cât îl priveşte pe el, fericirea lui este să fie aproape de Domnul! Nu era treaba lui ce ziceau alţii, sau unde îşi găseau ei fericirea! El dorea să fie aproape de Domnul! Cum se întâmplă să fie creştini care zilnic umblă departe de Domnul, şi de prezenţa Lui...? Cum pot ei merge în viaţă fără apropierea de Domnul? Le place să caute fericirea în alte lucruri sau plăceri? Sau poate s-au obişnuit aşa de mult fără El încât daca El s-ar apropia, ei ar fi surprinşi?! Sau poate nu ar recunoaşte cine s-a apropiat de ei!! Credinciosul îşi poate măsura temperatura spirituală în funcţie de dorinţa sa de a fi mai aproape de Domnul. Dacă apropierea de Domnul este doar la nevoie, sau sporadică, preţuirea nu e aşa de mare faţă de Domnul! Asaf făcea din Domnul locul Lui de adăpost, ca apoi să povestească lucrările Domnului! Unde ne adăpostim noi? Unde ne găsim refugiul? Furtunile vieţii ne aruncă spre El sau departe de El? Să ne ajute Domnul să ne găsim fericirea în apropierea de El, iar pe El să-L facem locul nostru de adăpost, ca apoi toţi să putem istorisi lucrările Lui minunate!