30 Martie, 2007

Psalmul 42:1

Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

Dorinţa psalmistului după Dumnezeu era aşa de aprinsă, încât el o aseamănă cu setea cerbului după apă. Nu e nimic neobişnuit pentru un cerb să alerge după izvorul de apă. Setea îl împinge să alerge în direcţia izvorului de apă. Psalmistul dorea pe Dumnezeu; sufletul lui era setos după prezenţa Lui Dumnezeu. Ce strânsă legătură era între el şi Domnul! Era o vreme de necaz şi de apăsare, când sufletul lui era mâhnit şi gemea. De aceea el îl dorea pe Dumnezeu. Vrăjmaşii îl batjocoreau că Dumnezeu nu mai era cu el, ba mai mult, puneau la îndoială însăşi existenţa Lui Dumnezeu. Psalmistul însă, spera în reîntoarcerea lui la casa Domnului, la locul prezenţei Lui Dumnezeu. Cerbul nu se opreşte până nu găseşte apă, tot aşa şi sufletul psalmistului nu putea fi satisfăcut cu nimic, numai când avea să ajungă din nou în prezenţa Lui Dumnezeu. Cum este dorinţa mea şi a ta după Dumnezeu? Alergăm noi la fel ca un cerb însetat după prezenţa Lui Dumnezeu? Suntem noi satisfăcuţi cu puţin din prezenţa Lui, sau vrem să gustăm tot mai mult din plinătatea Lui? Desigur că acest verset l-am citit şi auzit de multe ori, dar a creat el oare o sete mai mare în noi după Dumnezeu? Am fost entuziasmaţi pentru o vreme să alergăm cu sete la Casa Domnului, dar acum ce s-a întâmplat, nu mai suntem dornici după El? Sunt alte lucruri care ne satisfac setea? Alergăm noi cu bucurie la casa Domnului? Mergem noi setoşi să ascultăm Cuvântul Lui Dumnezeu? Fie ca ziua de azi să fie o zi de cercetare şi de întoarcere completă spre El. Să alergăm cu bucurie spre El şi să gustăm ce bun este Domnul. Să lăsăm inimile noastre atinse de dorinţa după prezenţa Lui şi în orice vom face totul să fie făcut ca în prezenţa Lui!