http://www.blogger.com

Wednesday, August 2, 2006

03 August, 2006

Exod 14:14

Domnul se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.


Aceste cuvinte le-a spus Moise poporului Israel, când egiptenii i-au urmărit. Poporul a murmurat deoarece erau în pericol să fie prinşi de egipteni şi duşi înapoi în robie, sau chiar omorâţi. Ei nu au văzut nici o rezolvare. Oriunde priveau, erau în pericol. Pustia nu era atrăgătoare şi ar fi pierit acolo. Apa mării nu îi îmbia să treacă prin ea, iar înapoi era armata înfuriată a lui Faraon. Singurul Moise care privea în sus, a primit răspunsul la problema lor şi anume că Domnul va lupta în locul lor. El urma să se pună în calea egiptenilor, iar ei nu aveau de ce să se teamă. Tot ce trebuiau să facă ei era să stea liniştiţi. Ei l-au atacat pe Moise că i-a dus să moară în pustie, uitând că Domnul le-a promis că îi va duce în ţara Canaanului. S-a schimbat oare Dumnezeu? Biblia spune că Dumnezeu nu se schimbă, de aceea credem că El se va lupta şi pentru noi cei de astăzi. El nu va lăsa nici un vrăjmaş să ne atace şi nici nu ne va duce în situaţii în care să pierdem lupta. Dar putem noi oare să stăm liniştiţi? Avem noi tăria să nu murmurăm, nici să nu ne plângem, ci să credem că Domnul nu ne-a scos din moarte ca să ne dea la moarte, ci ne-a înviat ca să ne dea viata veşnică! Oricare ar fi bătăliile cu care suntem confruntaţi, să nu ne fie frică, căci Domnul se va lupta pentru noi! Să stăm liniştiţi şi plini de încredere în Domnul şi în puterea tăriei Lui!

No comments:

Post a Comment