1 Samuel 2:2
Nimeni nu este sfânt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu decât Tine; Nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru.
Ana, mama lui Samuel a rostit aceste cuvinte pe când a mulţumit Lui Dumnezeu pentru că i-a ascultat rugăciunea şi i-a dat un fiu. Ana şi-a dat seama că nu este nimeni aşa de sfânt ca Domnul. Nu se poate pune nimeni alături cu sfinţenia Lui Dumnezeu, El fiind separat de orişice poate fi numit ca nesfânt. De fapt, Ana a continuat şi a afirmat că nici nu este alt Dumnezeu în afară de Dumnezeul lui Israel! Toţi zeii filistenilor sau ai altor popoare erau doar lemn, sau piatră şi nimic mai mult. Dumnezeul poporului Israel e unic. Nu este alt Dumnezeu nici în cer nici pe pământ, numai El este singurul Dumnezeu! Dar, deşi este aşa de sfânt şi unic, totuşi El este stânca tare care ne adăposteşte de furtunile vieţii. El este stânca inegalabilă, care ne dă certitudine într-o lume confuză, şi ne dă stabilitate într-o lume în derivă! Să ne unim şi noi cu Ana de demult şi să-L lăudăm pe Domnul care este unic, sfânt şi de asemenea stâncă de adăpost când cel rău vine să ne atace. Să proclamăm şi noi cu bucurie Cine este şi ce face Dumnezeu cu noi în fiecare zi!
Wednesday, August 9, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment