Psalmul 1:1
Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori.
De mici copii am învăţat acest verset. Cu toţii îl ştim şi oridecâteori îl auzim credem că acest om a fost cu adevărat fericit. Când cei răi se adunau să se sfătuiască, el trecea pe lângă ei, fără să se ducă să fie parte din sfatul lor. Chiar dacă era invitat, el nu a avut plăcerea să se ducă acolo, făcând altceva mai bun. Când trebuia să treacă pe drumul pe care mergeau păcătoşii, el nu se oprea de loc. Nu era interesat să vadă ce mai era nou pe calea păcătoşilor. Orice ar fi pus cei păcătoşi în calea lui, el le-a ocolit, sau le-a dat la o parte, dar nu s-a oprit acolo. Nu lăsa piciorul lui să încetineze pasul, şi nu dădea voie ochilor lui să savureze ce păcătoşii îi ofereau, ci el trecea grăbit să iese cât mai repede de pe acea cale. Când dădea peste şezătoarea celor batjocoritori, el o ocolea. Dacă ei îi ofereau un scaun să stea cu ei, el îi refuza. Nu dorea să fie parte nici din grupul lor. Era el un separatist? Era acest om fericit un extremist? Şi da şi nu. Din punctul de vedere al celor răi, păcătoşi şi batjocoritori, el era un excentric, dar din punctul de vedere al Lui Dumnezeu el era omul care a găsit adevărata plăcere în Legea Domnului, Lege la care el cugeta zi şi noapte! De aceea nu se ducea el la sfatul celor răi, căci cuvântul Lui Dumnezeu îi spunea că tovărăşiile rele strică obiceiuri bune. Cuvântul Lui Dumnezeu îl chema să meargă pe calea neprihănirii şi a ascultării de Dumnezeu, nu în tovărăşia păcătoşilor, ci în părtăşia sfinţilor din ţară. El nu dorea să stea în grupul celor ce batjocoreau, căci cuvântul Lui Dumnezeu îl îndemna să binecuvinteze, nu să blasteme, sau să arunce ocară, ci să vorbească vorbele Lui Dumnezeu! Cu toţii ştim acest verset, dar îl practicăm noi oare? Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepeciune să nu mergem la sfatul celor răi, să evităm dacă e posibil calea păcătoşilor, iar dacă trebuie să trecem pe ea, să nu ne oprim de loc! Să nu fim prieteni cu cei care batjocoresc, ci să ne asociem cu cei care vorbesc cuvinte cu har, drese cu sare!
Tuesday, August 1, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment