http://www.blogger.com

Thursday, August 31, 2006

01 Septembrie, 2006

Matei 20:15

Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?


Domnul Isus a spus aceste cuvinte despre un om care a angajat oameni să lucreze în via lui. Omul s-a învoit cu un dinar pe zi şi a trimis muncitori la diferite ore să lucreze. Când a venit seara, cei care au lucrat mult şi cu cei ce-au lucrat puţin, au primit aceeaşi plată. Cei care au venit mai devreme au devenit agitaţi însă şi nu puteau concepe că ei primeau aceeaşi plată pe care o primeauc şi cei care au lucrat numai o oră. Stăpânul le-a explicat că nu s-a făcut nici o nedreptate, căci ei s-au înţeles că vor lucra toată ziua pentru un dinar. Nu există nici o diferenţă între faptul că lucrezi mult sau mai puţin pentru Domnul! Dacă Dumnezeu a hotărât să ne mântuiască şi pe noi care am venit la urmă, este harul Lui şi nu are de ce să dea socoteală nimănui. Cei din vremea Lui credeau că nu e normal să fie şi neamurile chemate la mântuire, dar pilda aceasta arată că toţi suntem chemaţi prin har, iar mântuirea este darul Lui Dumnezeu pe care-l dă cui vrea. Să-I mulţumim că ne-a mântuit si să ne rugăm să mântuiască pe toţi oamenii de pe pământ!

No comments:

Post a Comment