1 Petru 1:13
De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul , care va fi adus, la arătarea Lui Isus Cristos.
Apostolul Petru a îndemnat pe credincioşii din vremea lui şi desigur şi pe cei din vremea noastră, să fie pregătiţi totdeauna pentru veghere. Apostolul Petru dorea ca mintea lor să nu fie împrăştiată în toate direcţiile, ci concentrată la a se încrede nu numai în harul prezent, ci şi în harul viitor care va fi adus celor credincioşi la venirea Domnului Isus Cristos. Credincioşii trebuie să fie treji în toate lucrurile, deoarece cel rău dă târcoale şi caută să aducă numai şi numai necazuri. Apostolul Petru a scris pentru ca cei sfinţi să-şi pună toată nădejdea în harul care va fi adus când Domnul Isus va reveni. Domnul Isus ne-a dat harul mântuirii, iar la venirea Sa ne va da harul desăvârşirii mântuirii noastre. Noi suntem mântuiţi, dar mântuirea va fi desăvârşită doar la venirea Domnului Isus! Această afirmaţie nu este greşită, ci arată că sunt mai multe trepte în mântuire. Să ne rugăm Domnului ca El să ne ajute să ne ţinem mintea sub controlul Duhului Sfânt. El să ne ajute să stăm treji şi să ne bizuim în tot ce facem numai pe harul Lui Dumnezeu!
Sunday, August 13, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment