http://www.blogger.com

Thursday, March 23, 2006

24 Martie, 2006

Efeseni 5:18

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă fiţi plini de Duh.


Apostolul Pavel a scris celor din Efes că băutura nu este pentru cei care sunt ai Lui Cristos, deoarece ei au abandonat căile destrăbălării şi merg pe calea îngustă. Pe calea îngustă nu sunt plăceri şi nici deşertăciuni, dar sunt chinuri si dureri uneori. Avantajul mersului pe calea îngustă este destinaţia la care te duce această cale: cerul! Băutura a făcut ravagii şi încă face ravagii în lumea noastră, de aceea creştinii trebuie să fie cei care practică abstinenţa totală de la orice băutură alcoolică. Apostolul însă nu cere abstinenţă, ci el porunceşte credincioşilor să fie plini de Duhul Sfânt. Trebuie să fie clar că nu se poate vorbi de Duhul Sfânt ca despre o substanţă care umple un vas, ci Duhul Sfânt este o parte din Sfânta Treime, fiind o persoană egală cu Fiul şi cu Tatăl! Cei ce sunt ai Lui Cristos au primit Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt aduce viaţa nouă în cei credincioşi. Umblarea prin Duhul este o umblare în deplină cooperare cu Cuvântul Lui Dumnezeu, deoarece în Cuvântul Lui Dumnezeu ne este revelat ceea ce trebuie să facem. Orice trece peste Cuvânt vine de la cel rău. Cuvântul Lui Dumnezeu trebuie citit, studiat şi aplicat în vaţa zilnică. A umbla prin Duhul înseamnă a nu lăsa nimic sub controlul vieţii vechi, ci totul trebuie să fie controlat de Duhul Sfânt! Să nu uităm că Domnul Isus este Fiul Lui Dumnezeu întrupat, şi tot a avut nevoie să fie plin de Duh când a fost pe pământ. Să ne uităm atenţi la vieţile noastre şi să nu ne îmbătăm de băuturi alcoolice, ci să fim plini de Duh!

No comments:

Post a Comment