2 Timotei 9-10
Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios...cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.
Apostolul Pavel a îndemnat atât pe bărbaţi cât şi pe femei să se roage! Astăzi fiind ziua femeii, aş dori ca toate cele care citesc aceste rânduri să fie femei ale rugăciunii. Femeia, care se roagă, nu va fi femeia la care trebuie să-i spună cineva cum să se îmbrace! Cea care practică rugăciunea, conştientă că vorbeşte cu Dumnezeu, nu va îngădui în viaţa ei lucruri care să fie pricină de ocară pentru Dumnezeu. Atât femeia cât şi bărbatul trebuie să se îmbrace cuviincios, nu provocator şi nici extravagant! Copiii Lui Dumnezeu se vor purta în lume în aşa fel încât lumea să nu-i observe pe ei, ci pe Domnul pe care ei spun că-L reprezintă! Faptele bune sunt o bună haină pentru toţi credincioşii. Domnul Isus a venit în lume ca să ne înveţe ce dragoste are Dumnezeu pentru noi. În dragostea Lui nemărginită, El a murit ca noi să fim mântuiţi. Odată ce ne-a mântuit, El ne-a pregătit şi faptele bune în care noi să umblăm. Fie ca toate surorile noastre şi fraţii noştri să se roage în fiecare zi. Apoi fiecare din noi să fim îmbrăcaţi cu adevărata evlavie, umblând în lumina Lui Dumnezeu şi astăzi şi până-n veci!
Tuesday, March 7, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment