Romani 12:21
Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.
Apostolul Pavel a scris acest verset după ce a pus bazele solide ale justificării prin credinţă şi ale sfinţirii prin Duhul Sfânt. Numai după ce a scris acele lucruri a trecut la a îndemna pe credincioşi cum să trăiască. Ar fi fost destul de nepotrivit să ceară unor oameni care nu sunt mântuiţi, să nu se lase biruiţi de rău, ci să biruiască răul prin bine. Nu se poate pretinde aşa ceva, chiar dacă de multe ori se vede lucrul acesta în lumea în care trăim. Cei care sunt ai Lui Cristos au fost dăruiţi cu putere de sus pentru a se putea împotrivi oricărui rău. A te lăsa biruit de rău înseamnă să cedezi ispitei şi de fiecare dată când vei întâlni răul să răspunzi cu rău, sau să ai dorinţa de a te răzbuna singur. Avem însă un exemplu minunat pentru a explica versetul de mai sus şi anume pe David, care atunci când l-a avut în mâini pe Saul, în loc să-i facă rău, David s-a temut de Dumnezeu şi nu i-a făcut nici un rău. Saul a vrut cu orice chip să-l omoare pe David, iar Dumnezeu i l-a dat pe Saul în mâini. Saul dormea şi toată garda lui dormea cu el. Oştenii lui David l-au îndemnat să-l omoare, dar David i-a cruţat viaţa. David ar fi putut să facă răul de a-l omorî pe Saul, dar nu a făcut-o! Vedem însă clar că David a biruit răul prin bine! Domnul Isus a făcut bine şi atunci când gloata a venit să-l aresteze. Robul marelui preot nu a venit nu cu alt scop decât să-L prindă pe Domnul Isus şi să-L ducă legat, dar când urechea lui Malhu a sângerat din pricina loviturii dată de Petru, Domnul Isus nu l-a lăsat să moară, ci l-a vindecat pe loc! E trist că nu auzim pe Malhu să strige în favoarea Domnului Isus, ci mai degrabă cred că a strigat şi el să răstignească pe Acela care l-a atins şi l-a vindecat! Cei din generaţia noastră am înţeles oare că nu se poate birui răul prin rău, ci numai prin bine? Să ne uităm atenţi la viaţa noastră şi să facem tot ce putem ca zilnic să încercăm să nu ne lăsăm biruiţi de rău, ci orice rău să-l biruim prin bine!
Saturday, March 18, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment