http://www.blogger.com

Thursday, December 13, 2007

14 Decembrie, 2007

Ioan 1:2

El era la început cu Dumnezeu.


Ce simple şi ce profunde cuvinte cu privire la eternalitatea Domnului Isus! Oameni de ştiinţă, precum şi alţii prin mai multe filme, încearcă şi la acest Crăciun să discrediteze realitatea venirii Domnului Isus în lume. De fapt, sunt unele lucrări care neagă flagrant chiar şi existenţa Domnului Isus. Nu e nimic nou, dar mă tem că sunt şi între credincioşi, unii care se lasă duşi în rătăcire de aceste curente. Ioan nu avea astfel de probleme. El a scris celor din secolul întâi, că Domnul Isusu era la început cu Dumnezeu. De când ne putem imagina noi şi mult înainte de acea vreme, El era cu Dumnezeu. El nu a fost creat mai târziu, şi nici nu a fost ridicat la rang de Dumnezeu pe parcurs, ci El a fost de la început cu Dumnezeu! Aceasta ne dă nouă asigurarea că El nu este un om elevat la nivelul Lui Dumnezeu, ci este din veşnicie Dumnezeu! Dar, deşi era la început cu Dumnezeu, El a venit să fie cu noi, ca să ne ducă şi pe noi lângă Dumnezeu. Fie ca şi astăzi să ne încredem în El şi să-L slăvim în tot ce facem. Să-I aducem inima ca mulţumire că a venit să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor.

No comments:

Post a Comment