Psalmul 90:9b
Vedem cum ni se duc anii ca un sunet!
Autorul acestui psalm este Moise, omul lui Dumnezeu care a trăit o sută douăzeci de ani. Nici la bătrâneţe nu a slăbit din putere, nici vederea nu i-a slăbit, dar cu toate acestea, el a scris inspirat de Duhul Sfânt că viaţa trece ca un sunet, ca un vis! Dar în trecerea anilor ce facem noi? Suntem noi duşi şi clătinaţi, împinşi de-al vieţii val, sau umblăm cu Acela care a umblat pe ape? Când marea era mai tulburată, El s-a dus la ucenici să-i liniştească, şi toţi cei ce umblă cu El ştiu ce înseamnă ca El să vină pe ape şi să-şi scape fiul sau fiica Sa. S-au dus în zbor zilele acestui an şi acum la sfârşit de an mă întreb, am dat oare ce am mai bun Lui Isus? Timpul, banii, atenţia, devotamentul spre cine au fost îndreptate? Lui Dumnezeu sau lumii acesteia care azi e şi mâine nu mai e?! Zeci de oameni şi-au pierdut viaţa în câteva clipe în urma prăbuşirii unui pod din Minnesota. Au fost ei oare mai păcătoşi decât noi? Domnul Isus a spus celor din vremea Lui că nu pier cei mai păcătoşi, dar dacă nu ne pocăim toţi vom pieri la fel. Anii se duc ca un sunet, dar ce sunet lăsăm noi în urma noastră? Este doar un zăngănit sau o melodie de har şi bucurie pentru cei din jurul nostru? Am înviorat noi pe cineva în acest an? Am pus noi zâmbetul pe faţa cuiva? Am adus noi alinare vre-unui suflet bolnav? Sunt multe întrebări la care fiecare răspundem cum suntem conduşi de cugetul nostru. Moise a observat cât de trecători suntem şi s-a rugat ca să fie învăţat de Domnul să numere bine zilele, să le socotească atent, căci doar aşa va avea o inimă înţeleaptă. De ce nu am face şi noi aceeaşi rugăciune? De ce nu am dori şi noi să ne evaluăm bine zilele ca să căpătăm şi noi o inimă înţeleaptă? Mulţi astăzi se bucură unii cu alţii dar nu cu Dumnezeu. De aceea vă chem pe toţi cititorii acestor rânduri să ne rugăm pentru cei ce nu iau aminte la scurtimea vieţii şi să se întoarcă la Domnul Isus. La toţi vă dorim ani mulţi cu Domnul Isus, multă sănătate să vă dea Domnul Isus, iar mâna Lui bună să vă conducă pe căile alese de El pentru fiecare dintre voi!
Sunday, December 30, 2007
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment