http://www.blogger.com

Thursday, December 20, 2007

21 Decembrie, 2007

Psalmul 66:1

Înălţaţi Lui Dumnezeu strigăte de bucurie, toţi locuitorii pământului.


Chemarea psalmistului a fost lansată cu mii de ani în urmă către toţi locuitorii pământului. Oriunde şi la orice conjunctură istorică s-ar afla cineva, chemarea e potrivită pentru toţi. Mici şi mari, tineri şi bătrâni, bogaţi sau săraci, toţi suntem chemaţi să înălţăm strigăte de bucurie către Dumnezeu. Când este oare mai potrivit să strigăm de bucurie, dacă nu la Crăciun. O cântare populară spune în versurile ei: „cântaţi toţi de bucurie, căci Cristos s-a născut.” Suntem noi oare gata să strigăm de bucurie în amintirea acelor zile când pământul a fost cercetat prin venirea Domnului în lume? Sau suntem şi noi prinşi ca cei de atunci cu lucrurile, care oricum nu au nici o valoare veşnică? Lumea din jur e în mare forfotă pregătindu-se de Crăciun, sărbătoare care de multe ori este lipsită de Cristos. Suntem noi oare, cei care ne numim creştini, mai buni decât lumea din jurul nostru? Sau spiritul vremii a răpit din inima noastră strigătul de bucurie pentru Dumnezeu şi pentru ce-a făcut El pentru noi şi anume că El ne-a trimis din cer mântuirea Sa mare? Mă rog ca Domnul să ne dea din nou dorinţa să strigăm de bucurie către Domnul pentru darul Lui nespus de mare, adică pentru Domnul Isus!

No comments:

Post a Comment