http://www.blogger.com

Sunday, November 19, 2006

20 Noiembrie, 2006

Filipeni 4:11

Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.


Biserica din Filipi a fost printre puţinele biserici care l-au ajutat pe Apostolul Pavel în lucrarea lui de răspândire a Cuvântului în Asia Mică. Când Apostolul Pavel a ajuns la închisoare, ei i-au trimis ajutoare, iar apostolul a răspuns în cuvintele din versetul de mai sus. Puţini oameni ar fi mulţumiţi cu starea în care se afla apostolul Pavel. Pentru apostolul Pavel nu conta unde se afla, fiindcă el s-a deprins să fie mulţumit în orice împrejurare a vieţii. În America se sărbătoreşte ziua de mulţumire în aceste zile, de aceea este bine să ne aducem aminte de acei oameni care au fost mulţumiţi şi la bine şi la rău. A fi mulţumit sau mulţumitor nu vine automat, ci trebuie antrenament pentru a ajunge la acea stare. Să cerem Domnului să ne dea harul să ne deprindem şi noi în a fi mulţumiţi cu starea în care ne găsim!

No comments:

Post a Comment