Psalmul 84:11
Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Psalmistul a reflectat la bunătăţile Domnului şi a asemănat favoarea Lui Dumnezeu cu un soare şi un scut. Soarele era simbolul restaurării, a refacerii bunăstării unei naţiuni sau a unui individ. Soarele dă viaţă. Prin lumina sa, soarele trezeşte totul la viaţă. Fără lumina şi căldura soarelui, viaţa nu ar exista pe pământ. La fel ca şi soarele, Dumnezeu înseamnă viaţă pentru noi. Fără Dumnezeu, noi nu am fi în viaţă. El ne susţine atât viaţa biologică, dar mai ales viaţa spirituală! El este un scut, o protecţie impenetrabilă pentru toţi copiii Lui! Binecuvântările Lui se întind peste toţi cei care umblă drept, adică peste cei fără prihană! Dumnezeu ne dă îndurarea şi slava Sa! Domnul Isus s-a rugat ca Tatăl să ne dea slava care El a avut-o înainte de a fi lumea, slavă ce demonstrează cât de mult suntem favorizaţi de Dumnezeu! Să ne rugăm Domnului ca El să ne ajute să umblăm pe calea neprihănirii în fiecare zi. Să nu ne abatem nici la stânga nici la dreapta de la calea Lui, ci hotărâţi să mergem ducând o viaţă nephrihănită!
Tuesday, July 4, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment