Iosua 8:26
Iosua nu şi-a tras mâna pe care o ţinea întinsă cu suliţa, până ce toţi locuitorii au fost nimiciţi cu desăvârşire.
Iosua a suferit enorm de mult după ce au fost înfrânţi de mica cetate Ai. După ce Dumnezeu le-a arătat că din cauza păcatului lui Acan a fost acea înfrângere, Iosua l-a pedepsit pe acesta şi apoi a întins mâna cu suliţa pentru a cere Domnului biruinţa. Nu era nimic magic în suliţa lui, dar era simbolic pentru poporul care trebuia să-şi recâştige încrederea în Dumnezeu. Iosua a fost cu Moise când acesta şi-a ridicat mâinile împotriva Amaleciţilor. De data aceasta a fost rândul lui Iosua să mijlocească pentru poporul lui. Ce fac oare creştinii din zilele noastre? Întindem noi mâinile spre Dumnezeu? Le ridicăm şi noi ca şi Moise pentru biruinţa celor ce luptă pentru Numele Lui Dumnezeu? Nu cumva apatia ne-a cuprins şi în loc de luptă suntem adormiţi? Mai sunt oare din aceia care întind mâinile în rugăciune pentru cei pierduţi în păcat? Mai sunt oare din aceia care strigă zi şi noapte pentru cei ce predică Evanghelia, pentru ca ei s-o predice din şi prin Duhul Sfânt? Despre Moise ni s-a scris că Aaron şi Hur l-au ajutat să-şi ţină mâinile în sus, dar despre Iosua nu ni se spune aşa ceva. Au fost oare alţii să-l ajute? Vom fi noi din aceia care vom întinde mâinile spre Dumnezeu pentru biruinţa poporului Lui Dumnezeu? Vom fi gata să sprijinim pe aceia care au mâinile ridicate în rugăciune? Domnul să ne ajute ca şi astăzi să întindem mâinile spre El cu credinţă că El ne va da biruinţa în toate încercările care vor veni peste noi!
Monday, July 10, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment