25 Noiembrie, 2008

Filipeni 1:3

Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte, pe care o păstrez despre voi.

Apostolul Pavel era închis la Roma când a scris bisericii din Filipi. În starea în care se afla, Apostolul a fost mulțumit și a mulțumit Lui Dumnezeu pentru că își aducea aminte de credincioșii din Filipi. Ce amintiri! Pe malul apei a predicat prima dată Evanghelia, unui mic grup de femei. Lidia a fost prima credincioasă care a chemat grupul de misionari în casa ei. Nu a trecut mult și au fost aruncați în închisoarea din oraș. Acolo, Apostolii Domnului au cântat cântări de laudă și s-au rugat Domnului. Ce amintiri! Ce har a fost când s-a clătinat închisoarea, iar deținuții, deși puteau să fugă, nici unul nu a vrut să piardă încheierea orei de închinare a lui Pavel și a lui Sila. Ce amintiri. Șeful închisorii a fost gata să se sinucidă la gândul că i-au fugit deținuții, dar Pavel l-a asigurat că nici unul nu lipsește, ci toți erau la locul lor. În acea noapte, la biserica din Filipi s-a adăugat și casa temnicerului. Ce emoții au fost pentru femeile care au văzut pe temnicer că intră în adunare nu să-i aresteze, ci să se închine cu ele. Toate acestea au fost motive de mulțumire pentru Apostolul închis la Roma! Ce amintiri avem noi? Ținem minte oare îndurările Lui? Ținem minte drumul pe care ne-a condus Domnul? Să ne rugăm Domnului ca El să ne facă mulțumitori pentru toate lucrurile!