1 Petru 5:10
Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Cristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.
Apostolul Petru a scris credincioșilor din secolul întâi că nu va dura mult suferința, și după aceea va veni desăvârșirea, tăria, puterea și statornicia! Dumnezeu ne-a chemat prin harul Domnului Isus la slava veșnică! Nu pentru vre-un merit de-al nostru, ci doar prin harul Lui nemărginit de mare ne-a chemat să fim copiii Lui! La Domnul, harul este de multe feluri și El ne-a dat și ne dă har după cum El știe că avem nevoie. Ce bun și mare Dumnezeu avem! El vrea să ne facă ca El, adică desăvârșiți! Prin Domnul Isus am devenit neprihăniți, iar desăvârșirea va fi progresivă. În suferințe sau în bătălii de orice fel, El ne va întări și ne va da putere. Domnul Isus are toată puterea în cer și pe pământ, de aceea noi nu vom fi lipsiți niciodată de putere, deoarece El e Cel care ne va da putere. În toate acestea, El ne va face neclintiți în orice situație vom fi. Să-I mulțumim Lui Dumnezeu pentru minunata Lui chemare la slavă veșnică și să-L rugăm să ne ajute ca prin orice suferință să trecem biruitori pentru a fi plini de putere pentru slava Lui veșnică!
Monday, November 10, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment