Efeseni 5:16
Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.
Apostolul Pavel a scris celor din Efes să nu piardă timpul, ci să-l folosească pentru slava Lui Dumnezeu. Timpul ne este dat la fiecare în aceeaşi măsură. Nici unul din noi nu va primi mai mult sau mai puţin timp! Toţi avem aceeaşi măsură de timp. Unii însă îl irosim făcând nimic şi apoi ne uităm că nu avem timp. Timpul nu rămâne pe loc, ci aleargă mereu şi odată cu el trecem şi noi. Zilele au fost şi sunt rele. Oamenii au fost răi şi vor fi tot mai răi. Apostolul Pavel nu a fost pesimist, ci prin inspiraţia Duhului Sfânt a scris despre realitatea vremurilor viitoare. În zilele acestea, noi cei care am primit îndemnul să umblăm ca oameni înţelepţi, vom folosi fiecare clipă pentru slava Lui Dumnezeu. Nu ştiu ce fel de zi va fi această zi, dar cred că Domnul va fi cu noi. El ne-a promis că nu ne va lăsa singuri, de aceea să mergem plini de încredere că oricât de rele vor fi zilele, Domnul Isus va fi cu noi! Mă rog ca Domnul să ne dea înţelepciune cum să ne folosim timpul folosind fiecare oportunitate de a face totul după voia Lui Dumnezeu!
Sunday, November 11, 2007
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment