http://www.blogger.com

Thursday, November 8, 2007

09 Noiembrie, 2007

Isaia 46:5

Cu cine Mă veţi pune alături, ca să Mă asemănaţi? Cu cine Mă veţi asemăna, şi mă veţi potrivi?


Domnul Dumnezeu a provocat poporul din vremea lui Isaia să-I spună de cine vor să-L pună alături şi cu cine vor să-L asemene. Sunt sigur că poporul nu a dat nici un răspuns la aceste întrebări. Dar de asemănat L-au asemănat cu idolii lor. Chiar dacă nu au făcut vre-o declaraţie de adeziune către neamul respectiv, ei au ales să fie foarte apropiaţi de neamurile deprimprejur, atât în crez , cât şi în vorbire. Dumnezeu a ştiut şi ştie că nu e nimeni ca El, dar a dorit ca şi noi să ştim aest adevăr. Cu mintea, majoritate dintre noi, acceptăm aceste adevăruri, dar în practică le punem oare? Dar chiar dacă am încerca să-L asemănăm cu cineva, nu vom putea s-o facem corect. Nu e nimeni ca El! El este singurul Dumnezeu în cer şi pe pământ. El a creat cerul şi pământul. El a făcut pe om după chipul şi asemănarea Lui. El a ales pe Israel să fie poporul Lui şi tot El l-a scos cu mână tare din Egipt. Nu e locul să înşir toate câte le-a făcut Dumnezeu, dar se poate înţelege că nu e nimeni ca El! De ce atunci şi noi ca cei din vremea lui Moise, mai încercăm să punem alte lucruri alături de Dumnezeu, sau pe Dumnezeu alături de nişte lucruri? De ce credem că lucrurile trecătoare din această lume se pot pune alături de Dumnezeu? Unii preţuim aceste lucruri mai mult decât Îl preţuim pe Dumnezeu! Să ne rugăm Domnului ca El să ne ajute să nu-L comparăm cu nimeni, ci să ascultăm de Cuvântul Lui în fiecare clipă!

No comments:

Post a Comment