Psalmul 1:2
Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui.
Omul fericit este cel ce plăcerea şi-o găseşte în Legea Domnului. Plăcerea acestui om este să fie în ritm cu Legea Domnului. El doreşte să o cunoască şi să o împlinească. Legea Domnului pentru el nu este un set de porunci pe care trebuie să le înveţe pe de rost şi atât..., sau dacă le ştie este suficient. Nu, omul acesta a cugetat la Legea Domnului şi ziua şi noaptea. Am început anul acesta şi în jurul nostru se petrec lucruri nemaipomenite. În Kenya au fost arşi o serie de oameni în biserică. În Iowa se fac ultimele eforturi pentru a scoate lumea la vot. O serie de judeţe din România sunt îngropate în zăpadă şi nu puţini sunt din aceia care au murit din această cauză. De aceea la acest început de an vă îndemn să luaţi aminte la omul care-şi găseşte plăcerea în Legea Domnului. Cugetând mereu la Legea Lui Dumnezeu, păcatul nu se va apropia chiar aşa de uşor de noi. Ispitele vor sta departe de noi. Vrăjmaşul nu va putea să samene sămânţa lui în noi, ci Cuvântul ne va face să rodim la vremea potrivită roade vrednice de pocăinţă! Să ne rugăm Domnului ca El să ne facă pe noi toţi oameni care să ne găsim plăcerea în Legea Domnului şi să ne ajute ca zi şi noapte să cugetăm la ea, în tot anul acesta nou.
Wednesday, January 2, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment