http://www.blogger.com

Saturday, January 3, 2009

04 Ianuarie, 2009

Psalmul 107:35

Tot El preface pustiul în iaz și pământul uscat în izvoare de apă!


Domnul Dumnezeu are puterea de a preface orice pustiu în iazuri pline de apă! Puterea Lui nu este limitată de nimeni și de nimic. Făgăduința Lui este clară, oricât de mare este pustiul, El îl poate preface în iaz. Oricât de uscat ar fi pământul, Dumnezeu îl poate preface în izvoare de apă! El este Dumnezeul care poate schimba orice situație, oricât de imposibilă ar părea. Călătorul istovit prin pustiu va fi greu de convins că Dumnezeu poate să transforme acel pustiu în iaz plin cu apă, dar dacă se încrede în Domnul, el va vedea că Dumnezeu poate! Când poporul Israel a ajuns în pustia Sinai, toți au strigat la Moise că mor de sete! Dumnezeu nu a avut nevoie de cisterne de apă să fie aduse acolo, ci din stâncă a scos apă pentru toată adunarea lui Israel. Criticii ne spun că Moise a știut cum și unde să lovească în stânca care avea apă în ea...și dacă așa era, Dumnezeu i-a spus lui Moise în care stâncă să lovească! În acest an e foarte posibil ca unii din noi să ajungem în pustiu sau să dăm peste pământuri uscate. Să nu disperăm, ci încrezători în Domnul, să-I cerem să facă El pustiul vieții noastre într-un iaz plin de apă, iar pământurile uscate să le transforme El în izvoare de apă!

No comments:

Post a Comment