Marcu 6:50
Pentru că toți L-au văzut, și s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei, și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!”
Ucenicii au fost pe mare, dar nu făceau progres deoarece vântul le-a stat împotrivă. Domnul Isus s-a dus la ei, dar nu a apărut dintr-o dată în corabie, ci a umblat pe ape. Nu e de mirare că ucenicii s-au speriat. Vântul șuiera, valurile erau mari, și pe lângă toate acestea, un om umbla pe ape. La început li s-a părut că văd o nălucă. Domnul Isus, însă, i-a liniștit când s-a identificat și le-a spus să nu se teamă. Când El a ajuns la ei, situația s-a schimbat imediat. Când Domnul intervine în orice problemă, acea problema nu mai e problemă! Poate că mulți suntem în mijlocul mării, iar barca vieții noastre este înconjurată de valuri. Chiar dacă vântul ne este împotrivă, Domnul Isus nu trece pe lângă noi, ci vine în barca noastră pentru a ne da asigurarea că El este cu noi și deci, să nu ne temem. Atâta timp cât El este lângă noi, nu avem de ce și de cine să ne temem. Mă rog Domnului ca toți care sunteți înfricați din pricina valurilor, să fiți întăriți de Domnul și să fiți asigurați că nu sunteți uitați în mijlocul mării. El va ajunge la timp și la situația din viața voastră!
Friday, January 30, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment