http://www.blogger.com

Sunday, February 7, 2010

08 Februarie, 2010

Psalmul 116:1


Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele.


Psalmistul a iubit pe Domnul, deoarece Dumnezeu a auzit glasul şi cererile lui. Este un har deosebit ca Domnul sa-ţi dea asigurarea că glasul rugăciunilor tale a fost auzit de El. Urechea Domnului nu e prea tare şi nici braţul Domnului nu s-a scurtat, a scris profetul Isaia, dar păcatul poate ridica un zid de separare între tine şi Domnul. Domnul e gata să ne audă, dar uneori nu poate să ne audă din pricina păcatelor noastre. Cei care au primit iertarea Domnului şi sunt liberi de puterea şi de pedeapsa păcatului, pot să fie plini de bucurie, căci Domnul le aude strigătul. Mă tem că mulţi din cei ce se numesc copiii Lui Dumnezeu, nu strigă la Domnul cât ar trebui să strige. Mulţi aleargă la oameni după ajutor, iar când nu mai au nici o cale de ieşire, atunci strigă la Domnul. Nu cred că Domnul se bucură de aşa copii, de aceea să ne rugăm ca toţi care ne numim copiii Lui Dumnezeu să ne îndreptăm glasul şi cererile în fiecare zi la El, căci El ne ascultă. Să-L iubim pe Domnul cu toată fiinţa noastră şi să o demonstrăm prin împlinirea poruncilor Lui!

No comments:

Post a Comment