Apocalipsa 21:7
Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
Cartea Apocalipsei cuprinde multe referiri la biruitori. Biruitorii vor moşteni cerul nou şi pământul cel nou. Ei vor avea un nume nou şi vor sta pe acelaşi scaun de domnie cu Domnul Isus. Ei vor umbla împreună cu Domnul şi moartea a doua nu-i va atinge. Biruitorii vor scăpa de tânguiri, de dureri şi de lacrimi, căci Domnul va şterge orice lacrimă din ochii lor. Cine sunt aceşti biruitori? Unii cred că ei sunt super creştinii din toate veacurile. Nu am găsit pe aceşti super creştini în Biblie, de aceea cred că cei ce vor birui sunt credincioşii născuţi din Dumnezeu, care vor duce mântuirea lor până la capăt cu frică şi cutremur. Dumnezeu va fi Dumnezeul celor care prin credinţă au biruit totul. Ei vor fi fiii Lui Dumnezeu! Ce har să te adopte Dumnezeu în familia Lui şi să spună întregului univers, că eu şi tu suntem ai Lui! Să-I dăm slavă Domnului pentru acest har şi să-L rugăm să ne ajute să fim zi de zi biruitori prin Domnul Isus!

No comments:
Post a Comment