01 Martie, 2010

Marcu 9:24

Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”

Domnul Isus a venit de pe Muntele Schimbării la Faţă şi a găsit pe ucenicii Lui angajaţi în discuţii cu un tată al unui copil stăpânit de un duh necurat. Ucenicii nu au putut face nimic, iar tatăl copilului a apelat la Domnul Isus, dacă poate El să facă ceva. Domnul Isus i-a spus că toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cel ce crede. La aceste cuvinte ale Domnului, tatăl copilului a strigat cu lacrimi, „cred Doamne, dar ajută necredinţei mele.” Tatăl copilului şi-a dat seama că el a crezut că Domnul poate face ceva, dar nu era convins că va face, de aceea l-a rugat pe Domnul Isus să-i ajute necredinţa lui. Ce fel de credincioşi suntem noi oare? Credem, dar mai e şi necredinţa în noi? Să nu lăsăm necredinţa să ne oprească de la credinţă, ci zi de zi să ne rugăm ca Domnul să ne crească credinţa.