http://www.blogger.com

Tuesday, December 29, 2009

30 Decembrie, 2009

Psalmul 103:15


Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp.


Încă un an s-a strecurat pe lângă noi. Zilele lui au alergat una după alta aşa cum au alergat din prima zi când Domnul a despărţit lumina de întuneric. Niciodată nu au luat-o invers, şi nici nu au sărit peste vre-un număr! Toate au mers în ordine şi ne-a arătat cât de trecători suntem, căci nu doar zilele au trecut, ci şi noi am alergat odată cu ele. Psalmistul a asemănat pe om cu iarba de pe câmp. Răsare firul de iarbă şi creşte frumos, dar nu stă mult şi se usucă. Viaţa omului este ca şi floarea de pe câmp, care înfloreşte, dar nu după mult timp petalele se scutură şi floarea nu mai este. Totul în lume se schimbă, totul e numai o alergare către veşnicie. Dumnezeu singur este veşnic şi El nu se schimbă. El nu trece odată cu anii, ci El este acelaşi, ieri, azi şi în veci! Dumnezeu a fost cu noi în fiecare zi. Acum când ne apropiem de sfârşitul acestui an, să-I mulţumim pentru îndurarea Lui şi să nu uităm nici una din binefacerile Lui. Să ne cercetăm fiecare şi să nu lăsăm nimic vechi să treacă cu noi în anul nou, ci plini de Duh să păşim încrezători în anul care vine ca să umblăm prin Duhul pentru slava Lui Dumnezeu!

No comments:

Post a Comment