Ioan 8:34
„Adevărat, adevărat, vă spun,” le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului.”
Domnul Isus a spus cu tărie celor din vremea Lui, că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Domnul Isus a venit să aducă eliberarea oamenilor din păcat şi moarte. Prin revelaţia adevărului, Domnul a eliberat pe oameni. Cei care cred adevărul lui Dumnezeu, nu mai pot crede minciuna celui rău. Cei care păcătuiesc ascultă de minciuna celui rău, care le promite fericirea prin păcat, dar de fapt le aduce robia şi moartea. Ascultătorii Domnului Isus nu au vrut să recunoască că ei era robii cuiva, iar de păcat nici nu vroiau să audă. Ei erau observatorii atenţi ai Legii, şi Îl acuzau pe Domnul Isus că era călcător de lege. De fapt, toţi cei care sunt robii păcatului nu recunosc acest lucru, căci dacă ar recunoaşte, ar face primul pas spre pocăinţă. Cei care am murit faţă de păcat, prin harul Lui Dumnezeu, am fost eliberaţi din robia păcatului. Mai vrem noi oare să mergem înapoi în robia păcatului? Nu cred că cineva vrea să mai meargă în închisoarea păcatului, de aceea vă chem să ne rugăm Domnului să ne ajute să nu cădem în ispită. De asemenea, să ne rugăm ca mulţi români să fie eliberaţi din robia păcatului!

No comments:
Post a Comment