Psalmul 57:2
Eu strig către Dumnezeu către Cel Prea Înalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
Din peştera de unde a fugit de Saul, David a strigat la Domnul. Nu mai era nici o scăpare pentru el, dar David nu s-a descurajat, ci a strigat la Dumnezeu, deoarece el ştia că Dumnezeu lucra pentru el. Mare încredere a avut David în puterea şi bunătatea Lui Dumnezeu! El a ajuns din cioban, cântăreţ la casa regală, de acolo pe câmpul de luptă, apoi erou naţional. După aceea a ajuns ginerele împăratului şi comandantul oştirii împăratului. Dar dintr-o dată, toate acestea au dispărut. Saul a încercat să-l omoare pe David. David a căutat să se ascundă peste tot. A ajuns în peşteră şi se credea la adăpost, dar acolo a venit Saul şi garda lui. Dumnezeu însă nu a îngăduit ca David să fie prins, deoarece planul Lui a fost ca David să ajungă împărat. A fost lung drumul lui David până la tron, dar aşa lucrează Dumnezeu! Nu când vrem noi, şi nici cum vrem noi, ci după planul Lui veşnic. Să ne încredem şi noi în Domnul prin orice situaţie am trece. Să strigăm şi noi la El, căci Dumnezeu este de partea noastră!

No comments:
Post a Comment