28 August, 2009

Matei 14:30

Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut, şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”

Cu toţii ştim păţania Apostolului Petru. El a fost singurul dintre ucenici care a vrut să umble pe ape, ceilalţi nu au îndrăznit aşa ceva. Mulţi cred că dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să te dai jos din barcă. Alţii sunt de părere că Apostolul trebuia să stea în barcă, dacă a vrut să ajungă de cealaltă parte. Cert este că Apostolul a fost fascinat de faptul că în plină furtună, prin întuneric, Domnul lor a mers liniştit pe ape. Nu a fost ceva care să se vadă toată ziua. A fost un eveniment deosebit, iar el a vrut să facă experienţa umblării pe ape până la Domnul Isus. Faptul că Domnul Isus i-a spus să se ducă la El ne spune că nu a fost nici o greşeală că a cerut să meargă la El. Apostolul Petru nu a mai ajuns însă la Domnul Isus. În drum spre Domnul, vântul nu s-a oprit, ci sufla cu putere. Apostolul s-a temut de vânt, iar din pricina fricii a început să se scufunde. Bine că a avut prezenţa de spirit să strige la Domnul Isus ca să-l scape. Dacă ar fi încercat să se salveze singur, poate că nu am mai fi auzit de el niciodată. Slavă Domnului că El nu l-a lăsat să piară, ci l-a salvat şi l-a învăţat şi pe el şi pe noi să nu ne îndoim, ci să credem în El şi în puterea Lui şi să nu încercăm să rezolvăm problemele noastre singuri, ci să le aducem la cunoştinţa Lui.