Apocalipsa 21:3
Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul Lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.”
Ce zi măreaţă va fi ziua când aceste lucruri se vor împlini! Apostolul Ioan le-a văzut când a fost în duhul, dar noi le vom trăi aievea. Vom fi cu Domnul pentru veci de veci. El va locui cu oamenii. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Lui, dar păcatul a distorsionat acea frumoasă imagine. A trebuit să moară Domnul Isus pe cruce pentru a restaura imaginea Lui Dumnezeu în om. Cei care se întorc la Dumnezeu prin credinţă în Domnul Isus, sunt schimbaţi în fiecare zi după chipul Domnului Isus din slavă în slavă. Dumnezeu va locui cu noi. Noi vom fi pe veci poporul Lui. Astăzi noi Îl reprezentăm pe El printre oameni, dar atunci vom fi onoraţi de a fi Dumnezeu mereu cu noi şi nu va mai fi vorba de dumnezei străini, ci El va fi Dumnezeul nostru. Să ne dăm toate silinţele ca zi de zi să trăim pentru slava Lui, onorându-L nu numai cu vorba, ci prin faptele noastre să-I mărim Numele Lui mare. Fie ca bucuria aşteptării Lui să ne conducă şi azi şi până-n acea măreaţă zi!

No comments:
Post a Comment