http://www.blogger.com

Monday, June 15, 2009

16 Iunie, 2009

Coloseni 2:4



Spun lucrul acesta, pentru ca nimeni să nu vă înșele prin vorbiri amăgitoare.



Apostolul Pavel a avertizat pe creștinii primului veac asupra pericolului amăgirii. Erau destul de mulți învățători falși, care circulau din loc în loc și încercau să amăgească pe creștini prin vorbirile lor convingătoare, dar înșelătoare. Colosenii au găsit în Domnul Isus toate comorile, căci în El locuiește toată plinătatea Dumnezeirii, dar învățătorii falși încercau să mai adauge ceva la Cristos. Apostolul le-a scris să nu se lase înșelați. Dacă ar fi încercat să adauge ceva la Cristos, Jertfa Lui nu le mai folosea la nimic. Dar nici astăzi, nu ducem lipsă de învățători falși, ba chiar numărul lor crește în fiecare zi. Astăzi învățătorii falși sunt mult mai sofisticați. Ei vin îmbrăcați în haine de oi, dar sunt lupi răpitori. Vorbirile de azi sunt mai dulci și mai ademenitoare, dar sunt la fel de otrăvite și de înșelătoare ca și atunci. Mă rog Domnului ca EL să ne păzească de orice amăgire.

No comments:

Post a Comment