Ioan 20:27
Apoi a zi lui Toma: „Adu-ți degetul încoace, și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna , și pune-o în coasta mea; și nu fii necredincios, ci credincios.”
Astăzi este Duminica Tomii în Răsărit. Cei mai mulți îl numesc pe acest apostol „Toma necredinciosul,” deși el a crezut atunci când l-a văzut pe Domnul. Faptul că nu a crezut pe ucenici când i-au spus că ei au văzut pe Domnul, i-a adus această faimă nedorită de cel necredincios, sau cel îndoielnic. Domnul Isus nu a pregetat să-l invite pe Toma să facă ceea ce el a zis că vrea să facă. Toma a spus că vrea să pună degetul în semnul cuielor și mâna lui în coasta Domnului, iar Domnul i-a dat ocazia să o facă. Dacă Domnul Isus ar fi fost un impostor, cum spun unii sceptici, nu ar fi avut curaj să invite verificarea corporală. Domnul Isus însă, nu s-a temut, căci El este Cel care a fost mort, dar e viu pentru veci de veci. El i-a arătat lui Toma semnul cuielor și l-a chemat să pună mâna în coasta Lui. Ce bun și minunat Domn avem! Nu s-a sfiit să acomodeze și pe cel îndoielnic, ci s-a expus pe Sine Însuși pentru a-l convinge și pe el să nu fie necredincios, ci credincios. Să învățăm de la Toma să nu ne lăsăm copleșiți de îndoială, ci să credem Cuvântul Lui Dumnezeu, chiar dacă ni se pare că este imposibil să o facem. Să ne rugăm ca Domnul să întoarcă tot poporul Român de la necredință la credință, nu doar de la o formă de religie la alta, ci la credința adevărată într-Un Cristos viu, care să trăiască în fiecare din noi.
Saturday, April 25, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)

No comments:
Post a Comment