21 Aprilie, 2009

Ioan 21:5

„Copii,” le-a zis Isus, „aveți ceva de mâncare?” Ei au răspuns: „Nu.”

Conversația aceasta a avut loc la marea Tiberiadei, după învierea Domnului Isus. O grupă de ucenici s-au dus să prindă pește. Nu ni s-a spus și nici nu vom ști până nu vom ajunge în cer, dacă a fost o tendință a ucenicilor să meargă înapoi la pescuit, sau necesitățile i-a împins la acest lucru. Cert este că în noaptea aceea nu au prins nici un pește. Domnul Isus a avut dorința ca ei să aibe de mâncare. După o noapte de trudă și nesomn, mâncarea era exact ce le trebuia, dar nu aveau nimic de mâncare. Ce trist scenariu! Domnul Isus a înviat! S-au întâlnit de câteva ori deja, au primit Duhul Sfânt și totuși au mai avut pescuiri nereușite și dimineți fără mâncare. Dacă ne-ar întreba pe noi pocăiții de azi, dacă avem ceva de mâncare, ce am răspunde? Ce i-am oferi noi Domnului Isus? De fapt, Domnul Isus nu a cerut mâncare pentru El, căci se pare că El deja avea tot ce-I trebuia! Întrebarea a fost pentru ei...și cred că și pentru noi. În jurul lor se afla și încă se mai află o lume flămândă, fără Dumnezeu. Avem noi ce să le dăm? Ucenicii nu au știut cine i-a întrebat, dar au aflat cînd s-au apropiat de mal. Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să nu mergem niciodată fără El. Să nu intreprindem nimic fără Domnul Isus, ci întotdeauna să-L chemăm să vină cu noi oriunde-am merge! Fie ca noi toți să oferim pe Domnul Isus acestei lumi goale și flămânde ca adevărata mâncare!