http://www.blogger.com

Wednesday, April 8, 2009

09 Aprilie, 2009

Luca 21:36

Vegheați dar în tot timpul, și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, și să stați în picioare înaintea Fiului omului.


Domnul Isus a spus ucenicilor Lui să stea mereu în rugăciune și în veghere. Lucrurile în lume nu vor merge mai bine, ci merg din rău în mai rău. De aceea Domnul le-a spus ucenicilor că viața lor nu este o joacă, de aceea ei trebuie să fie angrenați în luptă. Avalanșa evenimentelor dinaintea venirii Domnului va doborî pe mulți care nu vor veghea. Domnul a știut că ucenicii Lui vor avea putere și toți vor fi în picioare când El va veni, dar mulți care doar vor purta numele Lui nu vor putea sta înaintea Lui. Sunt și astăzi din aceia care poartă Numele Domnului Isus, dar nici nu veghează și nici nu se roagă. Astfel de oameni să nu se aștepte să stea în picioare la venirea Domnului Isus. Evenimentele venirii Domnului au început să se deruleze pe vremea Domnului Isus și se desfășoară cu lux de amănunte în zilele noastre. Nu mai e mult și Domnul va veni să ne ia la El în slavă. Cum ne va găsi oare pe noi, cei care-I purtăm Numele în această generație? Mai e vegherea prioritară în viețile noastre? Ne mai rugăm așa cum ne-am rugat când am pornit pe calea Domnului? Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să putem sta în picioare împotriva tuturor ispitelor și să fim gata când El va veni!

No comments:

Post a Comment